10/07/2025
De la Copilul Model la Adultul în Oboseală Cronică.
Se tot vorbește despre copiii „răi”. Veșnic obraznici, agitați și nerecunoscători. Ei bine, azi, pe vremea asta ploioasă, simt nevoia să pun puțin lupa și pe cei „buni”. Prea buni. Pentru că, bine zice vorba aceea veche, „așa-i rău, da nici așa nu-i bine”.
De ajutor, cu un zâmbet constant, niciun protest. De la teme făcute, până la faptul că se joacă cuminte singur liniștit într-un colț și nu pune întrebări incomode.
Copilul „cuminte” a învățat repede că iubirea se primește mai ușor dacă ești „bun”, dacă nu contrazici, dacă nu deranjezi, dacă eviți greșeala și păstrezi linia dreaptă. E o tactică impecabilă, ce-i drept.
Devine un expert în a ghici nevoile celorlalți, un fel de cititor de gânduri cu normă întreagă, dar analfabet în fața propriilor simțiri. Da, atât de bun, încât aproape că nu mai are loc pentru el în propria viață. Pare un copil fericit, adaptat – pare. E ușor de crescut doar pentru că a înțeles devreme că e mai bine să se diminueze decât să înfrunte riscul de a fi respins.
Acest copil „cuminte” devine, inevitabil, adultul care are grijă de toți, mai puțin de el însuși. Un adult care duce – mult. Zâmbește, mai ales când e obosit, și pare mereu disponibil, implicat, atent. Dar, în interior, senzația că nu mai are aer devine tot mai apăsătoare. E ca și cm ar purta un costum cu trei numere mai mici, care-l strânge din toate părțile, dar nu-l dă jos nici în ruptul capului, pentru că a fost lăudat pentru cât de bine-i stă cu el.
E omul care tace când ar avea ceva de spus, care spune „nu contează” când, de fapt, îl macină. Oferă fără să ceară și se simte vinovat când încearcă să se oprească. Nu mai știe cum. În lumea lui, o pauză se traduce automat ca o lipsă de iubire față de ceilalți. Crede că o face din iubire, dar în adâncul sufletului e doar frică. Frica de a pierde singura formă de afecțiune pe care a cunoscut-o: acceptarea condiționată.
La început, funcționează impecabil, însă în timp, costumul cumințeniei începe, încet, să strângă. Devine prea mic pentru atâta viață îngropată.
Când nu e loc pentru exprimare directă, emoțiile și nevoile reprimate își caută alte căi de ieșire – prin corp. Pot apărea insomnii, migrene, stomac iritat fără o cauză evidentă, intestin iritabil sau o oboseală cronică ce nu dispare nici după zece ore de somn. Fostul copil cuminte, ajuns adult, ajunge, în unele cazuri, să simtă vinovăție până și când e bolnav, pentru că nu mai poate fi mereu „în standard” pentru ceilalți. Mintea lui n-a uitat niciodată că, undeva în copilărie, a învățat că iubirea se păstrează dacă ești „cum trebuie”, dar niciodată dacă ești, pur și simplu, tu.
Înainte să lăudați tare copilul „model”, aruncați o privire mai atentă. Este cu adevărat fericit, sau doar joacă un rol impecabil? Un pic de rebeliune constructivă în copilărie ar putea salva un adult de ani de zile de frustrări, migrene și poate de mulți bani cheltuiți pe terapie.
