CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE BOLOHAN PAULINA

22/11/2025

10/11/2025

12/10/2025

12/10/2025

Educația timpurie este cea care naște încrederea în sine a femeilor de mâine

Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Fetelor.

Să vorbim despre curajul de a le învăța pe fetițe, încă din educația timpurie, să se cunoască, să se iubească și să se respecte pe ele însele.

Am învățat că primele experiențe de viață, primele relații și primele modele adulte lasă urme adânci în felul în care o fată ajunge să se perceapă și să trăiască lumea.

În primii ani de viață, se formează baza încrederii fundamentale (Erikson, „încredere vs. neîncredere”), a sentimentului că „Sunt iubită pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac”. Atunci când o fetiță este ascultată cu blândețe, înțeleasă și validată emoțional, ea învață că emoțiile nu sunt periculoase, ci mesaje prețioase care o ajută să se înțeleagă.

De prea multe ori, fetițele aud mesaje de tipul: „Nu mai plânge!”, „Fii cuminte!”, „Nu fi așa sensibilă!”. Din dorința de a le proteja, le învățăm, fără să vrem, să își suprime trăirile.
Psihologic vorbind, reprimarea emoțiilor duce la dificultăți de autoreglare, anxietate și neîncredere în sine.
În schimb, când un adult le spune: „Înțeleg că ești supărată”, „Ai dreptul să fii tristă”, „Hai să vedem cm putem gestiona asta împreună”, fetița învață alfabetul emoțional — baza inteligenței emoționale.

Fetițele trebuie învățate să se aprecieze pentru efort, curiozitate și progres, nu doar pentru reușite sau conformare. Când le lăudăm doar pentru „că sunt frumoase, cuminți sau ascultătoare”, le transmitem un model de valoare condiționată.
Psihologia dezvoltării ne arată că stima de sine autentică se construiește atunci când copilul simte că are control asupra propriei vieți, că poate alege, contribui, gândi și decide. O fetiță care învață că vocea ei contează va deveni o femeie care își va apăra valorile și limitele fără teamă.

Un copil care învață să spună „nu” unui joc, unei atingeri, unei cerințe prea mari, exersează încă din copilărie autonomia și protejarea propriilor granițe personale. Limitele sănătoase sunt esențiale pentru identitate și pentru relații armonioase.
Să le învățăm pe fete că un „NU” spus cu respect este o formă de iubire de sine, nu de neascultare.

Fetițele învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce aud. De aceea, este important ca în jurul lor să existe femei care își trăiesc autenticitatea: care muncesc, visează, râd, se odihnesc, greșesc și se ridică.
Atunci când o educatoare, o mamă sau o bunică își arată vulnerabilitatea și își asumă emoțiile, fetița va învăța că puterea nu înseamnă perfecțiune, ci autenticitate.

Educația timpurie este și despre formarea unei identități sănătoase. Fetițele au nevoie să învețe:
🤍 să se observe și să își exprime nevoile („am nevoie de o pauză”, „am nevoie de ajutor”);
🤍să se bucure de unicitatea lor („eu sunt diferită, și e minunat așa”);
🤍 să înțeleagă empatia („și ceilalți au emoții ca mine”);
🤍 să colaboreze fără a se pierde în dorința de a-i mulțumi mereu pe ceilalți.

Ce se va întâmpla? O fetiță crescută în acest spirit devine o adolescentă și, mai târziu, o femeie care:
❤️ are stabilitate emoțională și își cunoaște valorile;
❤️ știe să construiască relații sănătoase, bazate pe respect reciproc;
❤️ își permite să viseze și să își urmeze pasiunile fără teama de judecată;
❤️ își oferă iubire și compasiune, chiar și în momentele de eșec.

De Ziua Internațională a Fetelor să alegem să fim adulții care le cresc cu încredere, curaj și blândețe.
Să le dăm aripi, dar și rădăcini — pentru ca ele să poată zbura în lume fără să-și piardă echilibrul interior.

10/10/2025

09/10/2025

„Generația mi se cuvine totul.”
Obrăznicia transformată în „își exprimă emoțiile.”

Trăim într-o lume în care respectul a devenit opțional, iar bunul-simț a ajuns să fie confundat cu „frică”.
Copiii răspund obraznic, iar părinții zâmbesc și spun:
„Lasă, dragă, își exprimă emoțiile.”

Nu, nu e despre emoții!
E despre lipsa de limite.
E despre părinți care au obosit să fie părinți și au devenit spectatori. Sau părinți, care din frica de a nu da mai departe propriile traume, au înțeles că trebuie să le acorde copiilor libertate fără limite și fermitate!
Despre o generație crescută în abundență, dar însetată de valori.
Despre copii care au totul, dar nu mai știu să spună „mulțumesc”, nu știu să prețuiască nimic, să respecte pe nimeni, uneori nici măcar pe proprii părinți, bunici sau profesori.😕

Respectul nu e ceva ce se învață la 18 ani.
Se învață acasă, de la vârste fragede, în felul în care copilul le vorbește părinților, profesorilor, bunicilor.
În felul în care învață să aștepte, să împartă, să tacă atunci când trebuie, să-și ceară iertare.

Nu confundați libertatea de a simți cu libertatea de a răni.
Un copil crescut fără limite nu va fi nici fericit, nici liber — va fi pierdut într-o lume care nu i se mai învârte în jur.

Educația nu înseamnă să îi dai copilului tot ce cere.
Educația înseamnă să-i arăți că în viață, nimic nu ți se cuvine, dar totul se câștigă prin respect, muncă, efort și recunoștință.

Să nu ne mai fie teamă să creștem copii buni.
Pentru că lumea are deja destui care cred că li se cuvine totul.🙂

✍🏻 fragment din cartea ©️O mamă, lansarea are loc curând 📔
(Drepturile de autor sunt rezervate!)

06/10/2025

📣În atenția asistenților medicali aflați la început de drum

Recent, OAMGMAMR a introdus o nouă cerință: avizul psihologic devine document obligatoriu la dosarul pentru eliberarea certificatului de membru.
🔹 Avizul psihologic se obține în urma unei evaluări specifice, realizate în cadrul unui cabinet psihologic autorizat.
🔹 Evaluarea are ca scop verificarea aptitudinilor și a echilibrului emoțional necesare practicării profesiei.

📍Cabinetul nostru eliberează avize psihologice pentru personalul medical, în conformitate cu cerințele Ordinului Asistenților Medicali (OAMGMAMR).

📅 Pentru programări, ne puteți contacta:
📞 0748 492 885
💬 Messenger / WhatsApp
📍 Cal. Națională. nr. 38, Botoșani

03/10/2025

Și profesorii pentru educație timpurie au nevoie de o perioadă de adaptare.

Grupa mică presupune o perioadă de adaptare nu doar pentru copii și părinți, ci și pentru profesorul pentru educație timpurie. Este o etapă de început, în care fiecare zi aduce noi provocări și noi descoperiri.
Din perspectiva mea, această perioadă reprezintă un proces de ajustare reciprocă – între mine și copii, între mine și părinți, dar și între mine și propriile mele așteptări profesionale.

Ca profesor, mă aflu în fața unor copii aflați pentru prima dată într-un cadru educațional structurat. Mulți dintre ei nu au fost despărțiți până acum de mediul familial, iar contactul cu reguli, rutine și o comunitate nouă poate fi copleșitor.

Adaptarea copilului mic este un proces complex, care implică nevoia de siguranță, atașament și predictibilitate. De aceea, îmi propun să fiu pentru ei o prezență constantă, calmă și empatică, care să le ofere încrederea de care au nevoie pentru a explora mediul grădiniței.

Perioada de adaptare poate fi analizată prin prisma teoriei atașamentului (Bowlby, Ainsworth). Copilul mic are nevoie de o figură de atașament sigură, iar în absența părinților, cadrul didactic devine o figură de atașament secundară. Astfel, construirea unei relații bazate pe încredere, receptivitate și căldură emoțională este esențială pentru o tranziție lină.

De asemenea, conform stadiilor dezvoltării psihosociale ale lui Erik Erikson, copilul aflat între 2 și 4 ani traversează etapa „autonomie versus rușine și îndoială”. Rolul meu este să sprijin această autonomie, oferind libertate în explorare, dar și limite clare care să îl ajute să se simtă în siguranță.

În toți acești ani de activitate am învățat că adaptarea nu este un proces liniar. Unii copii se acomodează într-un timp mai scurt, alții au nevoie de mai mult timp, iar reacțiile lor pot varia de la bucurie la anxietate, de la curiozitate la retragere. De aceea, abordarea trebuie să fie individualizată. Observ atent comportamentele fiecărui copil, comunic cu părinții și îmi ajustez strategiile educaționale în funcție de particularitățile emoționale și de ritmul propriu de dezvoltare.

Și pentru mine, ca adult, această perioadă este una de adaptare emoțională și profesională. Învăț să gestionez situații noi fără a mă lăsa copleșită, să găsesc echilibrul între fermitate și blândețe, să ofer sprijin fără a forța. În fiecare zi exersez răbdarea, flexibilitatea și empatia – calități care, dincolo de competențele pedagogice, definesc această misiune personală.

Mai știu că jocul, rutina și relația afectivă pozitivă sunt fundamentele unei adaptări reușite. Prin joc, copilul își exprimă emoțiile, se conectează cu ceilalți și își construiește treptat sentimentul de apartenență. Rutinele zilnice – salutul de dimineață, timpul pentru poveste, masa, somnul – oferă previzibilitate și confort. Iar relația afectivă pozitivă devine liantul care le unește pe toate.

Aceasta perioada de adaptare la grupa mică este o verigă importantă în formarea încrederii de bază și a competențelor socio-emoționale. Din perspectiva mea, este o perioadă de învățare continuă, în care mă redescopăr și învăț să privesc lumea prin ochii copiilor – cu răbdare, curiozitate și bucurie autentică.