What are the opening hours?

Monday 08:30 - 17:00 Tuesday 08:30 - 17:00 Wednesday 08:30 - 17:00 Thursday 08:30 - 17:00 Friday 08:30 - 17:00

https://www.facebook.com/100540945116643/

Autism Colors, Brasov (2026)

21/04/2026

Copilul face criză din cauza unui refuz, escaladează și vomită. Ce faci în acel moment???

Am primit această întrebare azi, într-un comentariu la una din postarile mele. Mama care a pus întrebarea nu este singura care a trait sau trăiește asta. Chiar si mie mi s-a întâmplat în cabinet. În mijlocul unei crize la refuz, tensiunea copilului urcă, și la un moment dat apare și vărsătura. De obicei, părintele intră în panică și nu mai știe dacă este o criză comportamentală sau o urgență medicală. Nu mai știe dacă să rămână ferm sau să cedeze. Nu mai știe nimic pentru că frica este mai mare decât rațiunea în acel moment.

Aș vrea să încerc să lămuresc ce se întâmplă de fapt și de ce vomită copilul în timpul unei crize.
Vărsătura în contextul unei crize intense este o reacție biologică.
Când copilul escaladează la intensitate maximă: țipete puternice, plâns convulsiv, tensiune musculară extremă, sistemul nervos autonom intră în alertă completă. Corpul reacționează ca în fața unui pericol real, chiar dacă acel pericol nu există de fapt: ritmul cardiac crește, respirația se accelerează, musculatura abdominală se contractă. La unii copii, mai ales la cei cu un sistem nervos mai reactiv, această cascadă de senzații fiziologice declanșează reflexul de vomă.
Se întâmplă mai frecvent la copiii care plâng foarte intens în timpul crizei sau care au și o sensibilitate gastrointestinală crescută, lucru destul de comun în autism. De aceea as recomanda și analize pentru partea aceasta, cm ar fi disbioza.

Problema nu este vărsătura în sine. Problema este ce se întâmplă după.
Dacă în momentul în care copilul vomită, părintele cedează, oprește cerința, oferă consolare intensă, schimbă complet planul, creierul copilului înregistrează o informație foarte precisă: escaladarea până la acest punct a produs rezultatul dorit.
Copilul nu gândește acest lucru în mod conștient. Nu își spune „data viitoare vomit ca să obțin ce vreau." Dar prin repetiție și prin cedarea părintelui, vărsătura devine parte din lanțul comportamental. Devine o parte învățată, nu planificată. Și cu fiecare repetare, pragul până la care escaladează scade, iar intensitatea crizei crește.

Acesta este mecanismul de întărire negativă: comportamentul este menținut de eliminarea a ceva neplăcut, în acest caz cerința sau situația pe care copilul o evită.

Ce poți să faci în momentul vărsăturii:
Rămâi calm în primul rând. Știu că e greu, dar reacția ta emoțională din acel moment este o informație valoroasă pentru copil. Dacă tu intri în panică, el primește confirmarea că ce s-a întâmplat este grav și că situația s-a schimbat.
Îl îngrijești fizic, fără să faci o tragedie din faptul ca a vomitat. Cureți, schimbi hainele dacă e nevoie, oferi apă. Faci asta calm, fără să transformi momentul într-o scenă de consolare intensă.
Nu abandonezi cerința în acel moment. Faci o pauză scurtă cât să îngrijești copilul și după ce s-a liniștit fizic, revii. Nu neapărat imediat, nu neapărat cu aceeași intensitate, dar revii. Cerința nu dispare ca urmare a vărsăturii.

După criză:
Notează în fișa de evaluare a comportamentului. A vomitat în aceeași fază a crizei? După același tip de cerință? Există un tipar? Cu cât înțelegi mai bine contextul, cu atât poți anticipa și preveni.

Gândește-te la ce a precedat criza. Cât a dormit copilul? A mâncat? Era deja suprasolicitat înainte de cerință? Un copil obosit sau flămând are un prag de toleranță semnificativ mai scăzut și, drept urmare, o criză mai intensă fizic.

Când să te îngrijorezi din punct de vedere medical:
Vărsătura legată de crize intense este de regulă izolată și se oprește odată cu criza. Dar există situații în care este necesară o investigație medicală:
— Vărsăturile sunt frecvente și apar și în afara contextului crizelor
— Copilul are dureri abdominale
— Există semne de reflux gastroesofagian — arsuri, refuz alimentar, tuse nocturnă
— Vărsăturile sunt însoțite de alte simptome fizice

La copiii cu autism, problemele gastrointestinale sunt mai frecvente decât la populația generală și sunt adesea nediagnosticate. Un copil cu disconfort abdominal cronic are un prag de toleranță mai scăzut la orice solicitare și crize mai intense. Dacă vărsăturile sunt repetate, un consult gastroenterologic merită făcut înainte de orice altă concluzie comportamentală.

Oricine ar fi tentat să cedeze. Când copilul tău vomită în fața ta, instinctul de a opri totul și de a-l lua în brațe este cel mai uman lucru din lume.
Dar pentru a reuși să educi copilul și să diminuezi crizele sau de ce nu, să le oprești de tot, trebuie să înveți să recunoști niște aspecte.
Diferența dintre a ceda și a îngriji este uriașă. Poți să îngrijești cu drag fără să cedezi.

Sper să vă fie utile aceste rânduri.

20/04/2026

FUNCȚIILE COMPORTAMENTULUI: învață să descifrezi mesajul din spatele unui comportament

Copilul tău nu se comportă urât. Îți spune ceva. Dar oare îl înțelegi cm trebuie?
Am stat de vorbă cu sute de părinți de-a lungul timpului. Și aproape fiecare dintre ei, la un moment dat, mi-a spus aceeași propoziție: „Nu înțeleg de ce face asa."
Lovește. Mușcă. Țipă. Refuză. Se aruncă pe jos. Fuge. Se izolează. Se dă cu capul. Zgârie. Și multe altele.
Părintele stă în fața acestui comportament și nu știe dacă să se enerveze, să plângă, să ignore, să certe copilul, să pedepseasca, etc. Nimeni nu i-a explicat părintelui un lucru fundamental: orice comportament are o funcție. Aproape întotdeauna!

Ce înseamnă că un comportament are o funcție?

Comportamentul nu apare din senin și nu este aleatoriu. Fiecare comportament este menținut de ceva: fie copilul obține ceva, fie evită ceva, fie scapă de o sarcină, etc.
Cercetătorii Brian Iwata și colaboratorii săi au dezvoltat în anii '80 evaluarea comportamentală sistematică, care este un proces prin care identifici exact de ce apare un comportament. Ce îl declanșează, ce îl menține, ce funcție îndeplinește pentru copil.
Și au descoperit că aproape orice comportament dificil are patru funcții principale:

✅️1. Accesul la un obiect sau o activitate dorită.
Copilul vrea ceva: o jucărie, telefonul, o mâncare și nu are mijloacele să ceară altfel. Comportamentul este instrumentul lui de comunicare.

✅️2. Atenția
Copilul vrea conexiune, prezență, interacțiune. Chiar și atenția negativă: certatul, supărarea părintelui, este mai bună decât ignorarea. Un copil care lovește și primește imediat reacția părintelui a primit exact ce căuta.

✅️3. Comportamentul de evitare.
Copilul vrea să scape de ceva neplăcut: o cerință, un stimul senzorial, o tranziție, o activitate dificilă. Comportamentul funcționează ca un buton de evacuare.

✅️4. Autostimulare și reglare senzorială.
Comportamentul produce o senzație plăcută sau reduce o senzație neplăcută — independent de orice altă persoană. Legănatul, fluturatul mâinilor, lovitul cu capul ritmic intră adesea în această categorie.

De ce contează să știi funcția?

Pentru că același comportament poate avea funcții complet diferite la copii diferiți sau chiar la același copil în momente diferite.

➡️Un copil care se lovește cu capul de perete poate face asta pentru că are durere fizică pe care nu o poate exprima.

➡️Alt copil face același lucru pentru că este copleșit senzorial.

➡️Alt copil — pentru că a învățat că astfel obține atenția imediată a părintelui.

Dacă nu știi funcția, orice intervenție se face la ghici. Poți să aplici cea mai bună strategie din lume și să o aplici exact invers față de cm ar trebui, pentru că o aplici unui comportament pe care nu l-ai înțeles.

Fișa de evaluare a comportamentului este instrumentul care te ajută să citești comportamentul. Ce faci: notezi trei lucruri de fiecare dată când apare comportamentul dificil:

✅️1. Ce s-a întâmplat înainte: ce a precedat comportamentul, ce cerință a fost dată, ce stimul a apărut, ce s-a schimbat în mediu, cât timp a trecut de la masă sau somn?

✅2. ️Comportamentul în sine: ce a făcut exact copilul, cât a durat, cu ce intensitate, de câte ori?

✅️3. Ce s-a întâmplat după: cm a reacționat adultul, ce a obținut copilul, ce a evitat, ce s-a schimbat pentru el după comportament?

Când completezi fișa de câteva ori pentru același comportament, tiparul devine vizibil. Și când vezi tiparul, știi cm să reacționezi la comportament.

✴️Să luăm un exemplu concret:

Un copil lovește de fiecare dată când i se cere să oprească tableta. Părintele îi ia tableta, copilul lovește. Părintele, din epuizare sau din dorința de a evita escaladarea, îi dă tableta înapoi câteva minute.

Funcția comportamentului: acces la activitate dorită + comportament de evitare a cerinței.

Consecința care menține comportamentul: primește tableta înapoi.

Același copil, altă situație. Lovește în mijlocul unei activități liniștite, fără nicio cerință aparentă.

Părintele vine imediat, îl întreabă ce s-a întâmplat, stă lângă el.
Funcția comportamentului: atenție.

Consecința care menține comportamentul: conexiunea imediată cu părintele.

Același comportament. Două funcții complet diferite. Două răspunsuri complet diferite.

Când înțelegi că lovitul nu este răutate ci comunicare, nu mai reacționezi cu furie. Nu te mai gândești „face asta ca să mă enerveze" ci „încearcă să îmi spună ceva și nu poate altfel."

Când înțelegi funcția comportamentului, poți să îl înveți o alternativă la acel comportament.
🫟Să ceară în loc să lovească.
🫟Să arate în loc să țipe.
🫟Să folosească un cuvânt, o imagine, un gest — orice formă de comunicare ce înlocuiește comportamentul problematic.

Acesta este principiul din spatele dezvoltării comunicării funcționale, una dintre cele mai eficiente intervenții documentate în lucrul cu copiii cu autism. Nu elimini comportamentul. Îl înlocuiești cu ceva care îndeplinește aceeași funcție, dar într-un mod acceptabil.

Nu trebuie să devii specialist ca să începi să observi tipare. Trebuie doar să îți pui trei întrebări după fiecare comportament dificil:

🔹️Ce s-a întâmplat înainte?
🔹️Ce a obținut sau a evitat copilul după?
🔹️Comportamentul se repetă în aceleași circumstanțe?

Răspunsurile la aceste trei întrebări îți vor spune multe despre comportamentul copilul tău.
Să vă fie de folos!

20/04/2026

CRIZA PROVOCATA DE REFUZ

Pentru că zilele acestea am tot vorbit despre crizele copilului cu autism, m-am gândit să rămân în aceeași zonă si să încerc să mai aduc informatii. De aceasta data, despre criza provocata de refuz.

Copilul tău face criză pentru că i-ai spus „nu". Tu rămâi ferm. El escaladează și face și mai rău. Tu cedezi într-un final. Și mâine o ia de la capăt — dar mult mai intens. Recunoști tiparul?

Dacă ți s-a întâmplat asta, nu ești un părinte slab. Ești un părinte uman, care a ajuns la capătul puterilor într-un moment în care copilul părea că nu se mai oprește. Problema nu e că ai cedat o dată. Problema e ce se întâmplă în creierul copilului după ce tu ai cedat și de ce data viitoare criza va fi mai lungă, mai intensă și mai greu de gestionat.

De unde vine criza la refuz?
Spre deosebire de meltdown, care este o prăbușire neurologică, fără intenție și fără scop, criza la refuz este un comportament operant (un comportament învățat, menținut de consecințele lui). Copilul a descoperit, prin repetiție, că un anumit comportament produce un anumit rezultat (țip și mă trântesc, primesc telefonul). Copilul face așa pentru că a învățat că acest comportament funcționează.
Mecanismul se numește întărire negativă (negative reinforcement - comportamentul este menținut prin eliminarea unui lucru neplăcut). Copilul face criză → părintele cedează → cerința părintelui dispare → copilul învață că o criză este instrumentul potrivit pentru a scăpa de lucruri pe care nu le vrea.
Cu fiecare repetare, comportamentul se consolidează. Nu pentru că acel copil e manipulator. Ci pentru că, creierul lui face exact ce face orice creier: repetă ce funcționează.

✳️Fazele crizei la refuz și ce se întâmplă de fapt:
Orice criză la refuz urmează un arc previzibil. Când îl cunoști, nu mai ești prins pe nepregătite.

🔹️Faza 1 — DECLANȘAREA

Apare imediat după un „nu", o cerință sau o tranziție. Copilul testează — conștient sau nu — dacă de data asta răspunsul părintelui/adultului va fi diferit. Primele semne sunt subtile: protestul verbal, tensiunea în corp, primele plânsete.

🔹️Faza 2 — ESCALADAREA

Dacă nu primește ce vrea, intensitatea crește. Țipete, plâns puternic, aruncat cu obiecte, trântit pe jos, agresivitate. Aceasta este faza în care majoritatea părinților cedează și este exact faza greșită pentru a o face.

🔹️Faza 3 — VÂRFUL

Este cel mai dificil moment. Comportamentul este la intensitatea maximă. Totul în tine strigă să faci ceva, să oprești, să rezolvi. Această fază are însă o durată limitată: creierul și corpul nu pot menține această intensitate la nesfârșit.

🔹️Faza 4 — EXTINCTION BURST (explozia de extincție — agravarea comportamentului înainte de stingere sau încetare)

Acesta este momentul pe care puțini părinți îl cunosc și care poate strica tot. Când copilul realizează că de data aceasta comportamentul lui nu funcționează, creierul lui face ceva contraintuitiv: intensifică acel comportament. Mai tare, mai lung, mai dramatic. Dacă părintele cedează în această fază, și mulți o fac, pentru că pare că lucrurile se înrăutățesc, copilul învață ceva foarte precis: trebuie să escaladeze MAI MULT pentru a obține ce vrea. Data viitoare, extinction burst-ul va fi mai intens și mai lung.

🔹️Faza 5 — SCĂDEREA

Dacă părintele rămâne ferm în extinction burst, comportamentul începe să scadă. Copilul „testează" din ce în ce mai puțin, pentru că observă că acel comportament nu mai produce rezultatul așteptat. Aceasta este stingerea (extinction — procesul prin care un comportament dispare treptat când nu mai este întărit).

Prima dată durează. A doua oară durează mai puțin. A treia oară și mai puțin. Curba devibe descendentă doar dacă se menține consecvența.

Ce face cedarea în fiecare fază?

❗️Cedarea în faza de escaladare îi confirmă copilului că direcția e bună — trebuie doar să continue.

❗️Cedarea la vârf îi confirmă că dacă menține comportamentul suficient de mult, obține ce vrea.

❗️Cedarea în extinction burst este cel mai costisitor moment în care poți ceda pentru că îl înveți că soluția este să escaladeze dincolo de orice limită anterioară.

Nu există un moment „bun" să cedezi în mijlocul unei crize la refuz. Fiecare cedare, indiferent de fază, resetează copilul și îl face să continue mult mai intens.

Cum rămâi ferm fără să escaladezi tu:

Știu că „rămâi ferm" sună simplu pe hârtie și este extrem de greu în practică. Mai ales când ești obosit, când ești în public, când ai și alte lucruri de gestionat simultan.

Câteva idei care pot ajuta:

▶️Pregătește tranziția înainte să apară cerința. Avertizează din timp — „mai ai 5 minute, apoi ne oprim" — reduce semnificativ intensitatea crizei. Creierul copilului cu autism are nevoie de timp să proceseze schimbarea.

▶️Formulează cerința o singură dată, clar, scurt. Repetarea și negocierea în mijlocul crizei alimentează comportamentul. Spui o dată, apoi taci și aștepți.
Rămâi în cameră, dar nu reacționa la fiecare escaladare. Prezența ta calmă fără atenție contingentă (fără să răspunzi comportamentului cu reacții emoționale) este mai eficientă decât orice explicație.

▶️Validează emoția, nu comportamentul. „Înțeleg că ești supărat că ......." nu este cedare. Este recunoașterea emoției care este reală și legitimă dar fără să schimbi decizia.

▶️Consecvență între adulți. Dacă tu rămâi ferm și partenerul cedează sau bunica cedează, copilul învață că persistența duce în cele din urmă la rezultat. Inconsecvența între adulți este unul dintre cei mai mari factori care mențin comportamentul.

Cât durează până scade comportamentul?

Nu există un răspuns universal. Depinde de cât timp a fost întărit comportamentul, de vârsta copilului, de consecvența aplicării. Ce pot spune cu certitudine este că stingerea funcționează dacă este aplicată consistent.
Primele zile sunt cele mai grele. Extinction burst-ul apare de obicei în primele 3-7 zile de la schimbarea răspunsului părintelui. Dacă treci de el fără să cedezi, comportamentul începe să scadă.
Și în ziua în care copilul primește un „nu" și acceptă, chiar și cu protest mic, chiar și cu câteva secunde de supărare și merge mai departe, vei ști că ai trecut de cel mai greu punct.

Comportamentul s-a învățat în timp si tot în timp se poate dezvăța.

Să vă fie de folos!

18/04/2026

TIPURI DE CRIZE SI MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE

Am scris aseară un articol despre ce poate sa faca un parinte intr-o criza a copilului. Am mentionat la final si faptul ca ceea ce am scris se refera la acele crize numite MELTDOWN. Din păcate, unele persoane nu au înțeles esențialul din articol. Greșeala mea ca nu am vorbit despre toate tipurile de crize. Am rezolvat în rândurile de mai jos. Să vă fie de folos.

Nu toate crizele sunt la fel și dacă le tratezi pe toate la fel, greșești.

Unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care le aud de la părinți este: „Face crize tot timpul." Când îi rog să îmi descrie criza, realizez că vorbim de fapt despre trei lucruri complet diferite, confundate sub același cuvânt.

Un meltdown nu e același lucru cu o criză de refuz. O situație periculoasă nu e același lucru cu un meltdown. Și răspunsul tău ca părinte trebuie să fie diferit în fiecare situație pentru că dacă aplici aceeași strategie la toate trei, fie escaladeaza ce nu trebuie, fie ignori ce trebuia oprit.

🌈 1. Meltdown-ul — sistemul nervos a ajuns la capăt
Un meltdown nu este un comportament. Este o prăbușire neurologică. Se întâmplă atunci când creierul copilului a acumulat prea mult: prea mulți stimuli, prea multă frustrare, prea multă oboseală, prea multă impredictibilitate și nu mai poate procesa. Este ca un calculator care s-a supraîncălzit și se oprește forțat. Nu există intenție în spatele unui meltdown. Nu există un scop. Nu există un mesaj de tipul „vreau ceva."

✳️Cum arată:
— Intensitate mare, bruscă sau acumulată în timp
— Copilul pare că nu te aude, nu te vede, nu răspunde la vocea ta
— Plânge, țipă, lovește, mușcă, se trântește
— Nu se oprește dacă îi dai ce „vrea" pentru că nu vrea nimic in mod special
— După criză, copilul este epuizat, dezorientat, uneori adoarme

✅️Ce faci:
— Reduci stimulii la care știi că este sensibil — lumină, zgomot, oameni, etc
— Nu vorbești, nu explici, nu negociezi
— Asiguri integritatea fizică a copilului și rămâi prezent si calm
— Aștepți. Nu poți scurta un meltdown. Poți doar să nu îl amplifici.

❌️Ce nu faci:
— Nu îl pedepsești pentru că nu există niciun efect, copilul nu are control
— Nu îi ceri să „se calmeze"
— Nu îi pui întrebări în timpul crizei

🌈2. Criza la refuz — un comportament cu funcție
Aceasta criză este complet diferită, chiar dacă arată similar la suprafață. Criza la refuz apare când copilul nu vrea să facă ceva, să treacă la o rutină nouă, să accepte un „nu." Are un scop clar: să evite ceva sau să obțină ceva. Este un comportament învățat, nu o prăbușire neurologică.

✳️Cum arată:
— Apare de regulă imediat după o cerință sau un refuz
— Copilul se uită la tine, verifică reacția ta
— Se poate opri brusc dacă primește ce vrea
— Intensitatea variază în funcție de cât de mult simte că funcționează
— Nu este urmată de epuizare reală — copilul se resetează rapid după ce obține ce dorește

✅️Ce faci:
— Rămâi calm și consecvent. Daca cedezi, întărești comportamentul
— Nu negociezi în mijlocul crizei
— Aștepți să se liniștească, apoi continui cu ceea ce ai cerut
— Anticipezi situațiile dificile și pregătești tranziții — avertizare din timp, rutine vizuale, alegeri limitate

❌️Ce nu faci:
— Nu cedezi ca să oprești criza. Dacă faci asta, rezolvi criza de azi și o amplifici pe cea de mâine
— Nu ignori complet. Copilul are nevoie să știe că îl vezi, chiar dacă nu îi dai ce vrea

🌈3. Situația periculoasă — singurul moment în care intervii fizic
Aceasta nu este o criză ci este o urgență. De exemplu: fuga spre stradă, escaladarea unui loc înalt cu risc real de cădere, apă adâncă, auto-vătămare severă (lovit cu capul de perete cu forță, mușcat până la sânge), agresivitate îndreptată spre altcineva cu risc de rănire, etc.
Aici regulile despre „nu intervii fizic", „reduci stimulii", „aștepți" nu se mai aplică. Siguranța primează obligatoriu.

✳️Cum arată:
— Există un pericol fizic real și imediat
— Nu ai timp să aștepți sau să negociezi

✅️Ce faci:
— Intervii fizic, calm și ferm, fără să rănești, fără să pedepsești, fără să țipi
— Blochezi accesul spre pericol sau oprești auto-vătămarea
— Folosești cât mai puțin contact fizic, cat este necesar, nu mai mult
— După ce pericolul a trecut, revii la strategia potrivită tipului de criză

❌️Ce nu faci:
— Nu confunzi orice comportament dificil cu o situație periculoasă pentru că intervenția fizică repetată nejustificat crește agitația
— Nu pedepsești după deoarece copilul nu a ales să fie în pericol

▶️Cum faci diferența între aceste tipuri de crize?
Știu că în momentul în care totul explodează, e greu sa stai și să analizezi. Dar există câteva întrebări rapide care te ajută:

✴️Este în pericol fizic imediat? → Da → intervii fizic, calm și ferm

✴️S-a întâmplat imediat după un „nu" sau o cerință? → Da → probabil criză la refuz → consecvență, nu cedare

✴️A venit parcă din senin sau după o zi încărcată, și nu răspunde la nimic? → Probabil meltdown → reduci stimulii, ești prezent și calm, aștepți

❗️De ce contează să le distingi?

➡️Pentru că dacă tratezi un meltdown ca pe o criză la refuz, pedepsești un copil care nu are niciun control asupra a ceea ce i se întâmplă.
➡️Pentru că dacă tratezi o criză la refuz ca pe un meltdown și aștepți pasiv, înveți copilul că acel comportament funcționează.
➡️Pentru că dacă nu intervii într-o situație periculoasă pentru că „nu vrei să amplifici", cineva se poate răni.

Fiecare tip de criză are logica lui. Când înțelegi logica, răspunsul tău va fi spre folosul copilului.

Acum sa ma iertati pentru articolul lung dar e greu sa explici totul clar într-o propoziție. Sper sa aducă puțin mai multă lumină rândurile de mai sus!

17/04/2026

CUM SĂ ÎȚI AJUȚI COPILUL ÎN TIMPUL UNEI CRIZE

Copilul tău are o criză. Tu îngheți, te blochezi, intri în panică și nu știi ce să faci.

Am văzut si am auzit crize de nenumărate ori in toti anii de munca. Părintele stă lângă copil, nu știe unde să-și pună mâinile, nu știe dacă să vorbească sau să tacă, nu stie dacă sa atinga copilul sau să îl ia în brațe. Unii părinti plâng și ei. Alții se enervează și apoi se simt vinovați că s-au enervat.
Nimeni nu te învață cm arată momentul unei crize de aproape.

Înainte de orice trebuie sa înțelegi ce se întâmplă. O criză nu înseamnă răsfăț. Nu este o tehnică de manipulare. Copilul nu își încearcă parintele să vadă cât suportă.

Este doar un copil al cărui sistem nervos a ajuns la capăt. Nu el a ales asta și nici nu și-a dorit. Nu poate „să se oprească" dacă îi ceri. În momentul acela, partea din creier responsabilă cu logica și autocontrolul pur și simplu nu mai funcționează.

CE FACI CONCRET ÎNTR-O CRIZĂ:

🔹️1. SINGURANȚA este prima pe lista. Nu te gândi cm să oprești criza. Gândește-te doar dacă e în siguranță fizic copilul și apoi cei din jur. Dă la o parte ce îl poate răni. Dacă trebuie ceva mutat, fă-o lent, fără să tragi, fără să forțezi, fără prea mult zgomot. Dacă copilul este pe jos, pune-i în jur perne care să reducă impactul dacă are tendința de a se lovi de podea. Ignoră privirile din jur dacă ești în public. Nu e momentul să te intereseze de părerea sau comentariile altora.

🔹️2. MAI PUȚIN ÎNSEAMNĂ MAI MULT. Știu că vrei să îți ajuți copilul. Vrei să vorbești cu el, să îl îmbrățișezi, să îi explici. Nu face asta. Vocea ta e stimul. Atingerea e stimul. Chiar și fața ta apropiată de a lui este tot stimul. Un creier suprasolicitat nu poate procesa mai mult în momentul unei crize.
Spune o propoziție scurtă dacă e nevoie. Folosește un ton jos, calm, sigur. Fă pauze lungi. Și dacă poți, încearcă să taci. Mergeți într-un loc mai liniștit dacă poți și încearcă să oprești orice zgomot din jur, redu lumina din cameră dacă poți.

🔹️3. REGLEAZĂ-TE TU, CA ADULT, PRIMA DATĂ, nu copilul. Acesta este lucrul pe care nu îl spune nimeni și e cel mai important dintre toate. Copilul nu îți aude și nu îți înțelege cuvintele în timpul crizei. Dar te simte, îți simte corpul, respirația, tensiunea, ritmul în care te miști. Sistemul lui nervos îl percepe pe al tău și se gândește și decide dacă e în pericol sau e în siguranță?
Dacă tu ești panicat, criza lui escaladează. Dacă tu ești calm, liniștit, sigur pe tine, el are șanse să se liniștească mai repede.
Nu trebuie să fii un părinte perfect, trebuie să fii echilibrat și stăpân pe situație.

🔹️4. NU ÎNCERCA SĂ REZOLVI CRIZA. Doar fii acolo, prezent. Orice criză are un vârf și apoi scade. Nu o poți opri la mijloc. Ce poți face e să fii prezent fără să ceri nimic copilului. Unii copii vor să fie strânși tare în brațe. Alții nu suportă să fie atinși deloc. Dacă nu știi sigur, stai jos lângă el, la nivelul lui, fără să îl atingi, fără să îi vorbești. Prezența ta calmă e ancora lui, chiar dacă nu pare că o simte.

🔹️5. CE FACI DUPĂ TERMINAREA CRIZEI contează mai mult decât criza în sine. Când s-a terminat criza, copilul este epuizat fizic, emoțional și neurologic. Nu este momentul să „discutați ce s-a întâmplat". Nu e momentul pentru consecințe. Nu este momentul să îl cerți sau să il pedepsești. Lasă să treacă cel puțin jumătate de oră. Dă-i apă, un spațiu liniștit, ceva familiar și calm, o jucărie, ce știi că îi place sau îl calmează.
După ce s-a resetat complet, notează. Ce a mâncat azi. Cât a dormit. Ce s-a întâmplat cu o oră înainte de criză. Ce stimul a fost ultimul înainte să explodeze.
Fiecare criză are un tipar. Când îl găsești, poți să începi să previi.

❗️Ce nu faci niciodată❗️
❌ Nu pedepsi în timpul sau imediat după criză — pedepsești degeaba.
❌ Nu ridica vocea — îi confirmi că situația e periculoasă.
❌ Nu forța atingerea dacă o respinge
❌ Nu îi cere „să se calmeze" — dacă ar fi putut, ar fi facut-o.

Gestionarea crizelor nu se învață dintr-o postare. Se învață din repetiție, din greșeli, din ani de cunoscut copilul.

După ce citești aceste rânduri, mi-aș dori să rămâi cu un singur lucru: nu tu ești problema și nici copilul.

Sunteți doi oameni care învață să se înțeleagă într-o situație pentru care lumea nu v-a pregătit pe niciunul.

Acest articol este despre acele crize care, aparent, nu au o cauză. Un meltdown este diferit de o criza care apare în urma unui refuz al adultului de a îi oferi copilului ceea ce își dorește. Trebuie sa faceți diferența.

Sper să vă ajute rândurile scrise!

14/04/2026

Hristos a înviat! Revin cu o postare care nu imi da pace de multă vreme. Sper sa va ajute!

🧠 Medicația psihotropă la copiii cu autism.

Unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le-am văzut în munca mea este părintele care aduce la terapie un copil adormit în brațe. Nu adormit din cauza oboselii. Adormit de Risperidonă, Haloperidol, Aripiprazol sau altele asemenea, prescrise de medici începând cu vârste foarte mici, 3, 4 ani.
Când întrebam: „De ce i s-a dat acest medicament?", răspunsul era aproape mereu același: „Este agitat. Nu doarme. Loveste. Are stereotipii."
Nimeni nu a întrebat de ce era copilul in acea stare... Toată lumea dorea o solutie rapida.

📌 Ce se întâmplă de fapt???

Copilul cu autism nu are nevoie de Risperidonă si nici vreun deficit de aceasta substanta nu are. Are, in schimb, un creier care procesează altfel, care e copleșit de stimuli, care nu are încă instrumentele să comunice ce simte. Agitația, agresivitatea, auto-vătămarea — sunt comportamente cu funcție de cele mai multe ori. Lipsa somnului poate indica anumite deficite in corp.
Medicația psihotropă doar acoperă nevoile reale ale copilului.
Și odată ele, îngroapă și:
— curiozitatea
— capacitatea de învățare
— motivația de a interacționa
— uneori, chiar mersul și echilibrul

📌 Ce spune cercetarea???

Studiile arată că antipsihoticele (Risperidonă, Aripiprazol, etc) pot reduce comportamentele disruptive pe termen scurt. Acesta este singurul argument în favoarea lor.
Dar aceeași cercetare arată că:
❌ Nu îmbunătățesc comunicarea, limbajul sau abilitățile cognitive
❌ Produc creștere în greutate semnificativă — uneori 5-10 kg în câteva luni — cu risc de diabet și sindrom metabolic
❌ Provoacă sedare care interferează direct cu capacitatea copilului de a beneficia de terapie
❌ Efectele dispar la oprire — comportamentele revin, adesea mai intense
❌ Nu există studii solide pe termen lung la copii sub 5 ani

Iar în România, mulți copii primesc aceste medicamente fără nicio evaluare comportamentală si medicala prealabilă.

📌 Problema nu este psihiatrul. Problema este sistemul.
Nu acuz medicii. Acuz un sistem în care:
→ Consultația psihiatrică durează 20 de minute
→ Nu există psiholog în echipă
→ Părinții sunt epuizați și cer o soluție rapidă
→ Medicamentul există, intervențiile comportamentale intensive nu sunt decontate.

Când singurul instrument pe care îl ai e un ciocan, orice problemă arată ca un cui.

📌 Ce cauzează de fapt agitația — și ce ar trebui investigat prima data:

Înainte de orice prescripție, există o listă de întrebări la care nimeni nu răspunde. Pentru că nu există timp. Pentru că nu există sistem. Dar aceste întrebări contează enorm:
🔬 Analizele de sânge — au fost făcute?
Mulți copii cu autism au deficiențe reale, nedetectate, care generează iritabilitate, agitație, tulburări de somn:
— deficit de fier sau feritină scăzută
— deficit de vitamina D, B12, zinc, magneziu
— disfuncții tiroidiene
— inflamație intestinală cronică
— disbioză — dezechilibru al florei intestinale

Un copil care doarme prost pentru că are feritina la 8 nu are nevoie de Risperidonă. Are nevoie de fier.

🥦 Dieta — a fost evaluată?
Axa intestin-creier nu mai este o teorie. Este deja știință. O dietă bogată în zaharuri, coloranți artificiali, gluten și cazeină (la copiii sensibili) poate amplifica semnificativ comportamentele dificile. Iar mulți copii cu autism au sensibilități alimentare nediagnosticate, reflux, constipație cronică sau durere abdominală pe care nu o pot exprima verbal — și care se manifesta prin comportament.

Înainte de medicație tineti un jurnal alimentar, eliminati treptat potențialii factori declanșatori, consultati un nutriționist familiarizat cu autismul.

🧩 Terapiile — au fost încercate serios si corect?
Nu ma refer aici la două ședințe de logopedie pe săptămână sau o oră de kinetoterapie. Vorbim despre:

✅ Terapie structurată — singura care reduce comportamentele problemă prin înțelegerea funcției lor și înlocuirea cu alternative comunicative
✅ Terapie ocupațională cu integrare senzorială — pentru copilul care se lovește, fuge, nu tolerează atingerea sau zgomotul; nu e un moft ci este un sistem nervos suprasolicitat
✅ Comunicare augmentativă și alternativă (PECS) — pentru copilul nonverbal sau minim verbal; frustrarea de a nu putea comunica este una dintre cele mai frecvente surse de agresivitate
✅ Sprijin parental structurat — părintele instruit să răspundă consecvent la comportamente face mai mult decât orice pastilă.
Toate acestea cer timp, implicare și resurse. Știu. Dar efectele lor sunt reale, de durată și nu vin cu efecte secundare metabolice.

📌 Ce ar trebui să se întâmple înainte de orice prescripție???

✅ Analize complete de sânge — inclusiv feritină, vitamina D, B12, zinc, magneziu, tiroidă, markeri inflamatori
✅ Evaluarea dietei și a sănătății digestive
✅ Evaluare funcțională a comportamentului — de ce apare comportamentul?
✅ Intervenție structurată minim 3-6 luni
✅ Terapie ocupațională cu integrare senzorială
✅ Comunicare augmentativă dacă copilul nu are limbaj funcțional
✅ Sprijin real pentru părinți — nu doar o rețetă

Medicația poate fi uneori necesară, sa nu ma înțelegeți greșit: în epilepsie, în agresivitate cu risc real de vătămare gravă, ca ultimă resursa. Dar aceasta ultimă resursa s-a transformat, în prea multe cabinete, în prima soluție.

💬 Dacă medicul a prescris medicație psihotropă copilului vostru și nu v-a explicat:
— ce comportament specific urmărește să reducă
— ce alternative au fost epuizate
— care sunt efectele secundare și cm le monitorizați
— când și cm se face reducerea dozei..atunci aveți dreptul să cereți aceste răspunsuri. Sau să cereți o a doua opinie.
Copilul vostru nu e agitat pentru că are o boală de tratat cu pastile. E agitat pentru că are nevoie de cineva care să îl înțeleagă.
Și acel „cineva" nu vine într-o cutie de carton de la farmacie.

Ce ma sperie pe mine este ca multi parinti acceptă aceasta solutie sau, si mai grav, chiar ei cer medicului sa le prescrie ceva. Vad postari pe grupurile de Facebook despre autism cu tema: ,,Ce medicatie v-a fost recomandata pentru linistire/stereotipii/somn/agresivitate?" si mai grav, postarile de tipul acesta primesc si raspunsuri in comentarii cu recomandari de medicamente. Vad multi părinți care blameaza sau refuză terapia, refuză sa aplice acasa reguli si limite sanatoase dar sunt de acord sa își sedeze copiii cu bună stiinta...nu inteleg de ce. Dar mi-as dori sa va gândiți bine inainte sa dati copiilor aceste medicamente. Le faceti mai mult rău.

Sper ca aceste rânduri să vă determine să vă gândiți serios la subiectul medicație și sa optați pentru o soluție mai putin invazivă si toxică.

Autism Colors

21/04/2026

20/04/2026

20/04/2026

18/04/2026

17/04/2026

14/04/2026

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Monday	08:30 - 17:00
Tuesday	08:30 - 17:00
Wednesday	08:30 - 17:00
Thursday	08:30 - 17:00
Friday	08:30 - 17:00