16/06/2025
[RO] Ani la rând am funcționat bine.
Punctuală. Responsabilă. Implicată.
Și, totuși, ceva în mine era încordat. O senzație de „luptă” în fundal, chiar și când totul mergea bine. Blocajul nu era evident — era subtil, dar constant. Îmi influența alegerile, reacțiile, relațiile.
Nu părea o urgență. Până într-o zi când m-am întrebat: și dacă asta e frâna mea?
Așa am început lucrul somatic. Nu pentru că „nu mă descurcam”. Ci pentru că eram pregătită să nu mai gestionez, ci să transform. Să nu mai controlez, ci să ascult.
Să nu mai caut „de ce sunt așa?”, ci „ce simte corpul meu acum?”.
La început, lucrul cu cineva care nu cerea explicații sau soluții mi s-a părut neobișnuit. Dar exact asta a fost esențial. Am început să-mi simt ritmul. Să observ când mă încordez. Să-mi dau voie să stau cu ceea ce apărea — nu să fug sau să rezolv repede.
Blocajul n-a „dispărut”. Dar relația mea cu el s-a schimbat.
Nu-l mai car. Îl observ. Și aleg altfel.
Asta înseamnă suport real: nu cineva care te „vindecă”, ci cineva care creează un spațiu în care te reconectezi cu tine. Unde poți să simți, fără presiune. Să înveți din corp, nu din teorie.
Și din acel spațiu… schimbarea devine firească. Nu bruscă, nu forțată. Ci reală.
Acesta este tipul de lucru pe care îl ofer acum: sprijin somatic blând, ancorat, pentru oameni care sunt pregătiți să se miște prin tipare vechi — nu cu forța, ci prin ascultare.
[EN]
For years, I was functioning well.
Punctual. Responsible. Committed.
And yet, something inside felt tight. A subtle sense of effort in the background, even when everything seemed fine. The block wasn’t dramatic — it was quiet but persistent. It shaped my choices, reactions, and relationships.
It didn’t feel urgent. Until one day I asked myself: what if this is what’s holding me back?
That’s when I started somatic work. Not because I was “not coping.” But because I was ready to stop managing and start transforming. To stop controlling and start listening.
Not to ask “why am I like this?” but “what is my body feeling right now?”
At first, working with someone who didn’t ask for explanations or quick fixes felt unusual. But that was exactly what I needed. I began to feel my pace. To notice when I tense up. To stay with what was present — instead of running or rushing through it.
The block didn’t “go away.” But my relationship to it changed.
I’m no longer carrying it. I notice it. And I choose differently.
That’s what real support means: not someone who “fixes” you, but someone who holds a space for you to reconnect with yourself. Where you can feel — without pressure. Learn from the body, not from theory.
And from that space… change becomes natural. Not forced, not dramatic. Just real.
This is the kind of work I offer now. Gentle, grounded, somatic support for people who are ready to move through long-held patterns — not by force, but by listening.