Psihoterapeut Valentina Parasca

24/03/2026

26/02/2026

16/01/2026

"Orice relație de cuplu se hrănește din intimitate. Atunci partenerii vorbesc despre iubire, înțelegere, ocrotire, încredere, tandrețe, acordaj sexual, un viitor comun.

În intimitate se întemeiază specificitatea unui cuplu, prin intimitate se deosebeste relaţia de cuplu de toate celelalte forme de relație. În interacțiunea cuplului, iubirea și intimitatea sunt inseparabil unite. Să te destăinuiești celuilalt cu iubire ori să lupţi impotriva celuilalt într-o ceartă favorizează, respectiv distruge intimitatea.

Intimitatea este o stare de familiaritate profundă, născută dintr-un dialog bazat pe rezonanță pozitivă. Acest dialog are loc pe mai multe niveluri: fizic, mental şi psihic. O intimitate reuşită presupune să fii dispus să te dezvălui și să i te destăinuiești partenerului/partenerei inclusiv cu laturile neiubite și de obicei ascunse ale sufletului tău. O importanță deosebită revine dialogului la nivel psihic. Fiindcă atunci ne atingem unul pe altul cu întreaga noastră personalitate, cu toate tăriile noastre, dar și cu toate părțile noastre vulnerabile.

Sa îți destăinuiești aceste părți necesită mult curaj. Să te dăruiești astfel presupune multă încredere și cere protecție. Acest mod de a înțelege intimitatea oferă totodată marea șansă de a recupera, a depăși și chiar a vindeca răniri sufleteşti timpurii."

Barbara Röser, Udo Röser ▪︎ "Copilul interior rănit"

Sursa imaginii: pinterest.com

08/01/2026

Pentru mulți oameni, a cere sau a formula o nevoie a fost cândva dificil. În unele istorii, exprimarea a fost întâmpinată cu tensiune, cu tăcere sau cu reacții greu de dus. În astfel de contexte, tăcerea devine o strategie de protecție. Iar dorința de a fi înțeles „fără cuvinte” apare ca o speranță veche, legată de siguranța pe care nu ai avut-o la timpul potrivit.

În prezent, această tăcere poate crea distanță în relații. În interior se adună multe trăiri, însă la suprafață ajunge foarte puțin. Cealaltă persoană vede doar liniște, iar tu porți în interior o furtună.

Apropierea se construiește în momentele în care îți acorzi spațiu să pui în cuvinte câte ceva din ceea ce trăiești. Chiar și puțin. Așa începe exercițiul încrederii: prin pași mici care le permit nevoilor tale să prindă formă.

29/03/2024

La Conferința Fain & Simplu de la Timișoara m-a invitat Mihai Morar să fac un exercițiu cu sala. Am făcut un foarte, foarte scurt exercițiu de imagerie în care i-am invitat pe participanți să își amintească de un moment dificil din trecut, apoi să își imagineze că ei, cei din momentul prezent merg în întâmpinarea propriei persoane în momente de suferință și își spun: "Am venit! Sunt aici!".

Tare multe comentarii și întrebări au venit cu privire la acel exercițiu de imagerie. Însă ce mi s-a părut că încă mai avem de învățat este relevanța de a sta cu noi înșine în suferință. În această postare am parafrazat o replică a cuiva care a scris în comentariile acelui exercițiu și mi se pare că fix asta nu știm să facem: dacă ne-am uita la experiențele noastre de viață ca la experiențe în care suntem răniți pe front, am vrea ca cineva să se întoarcă după noi și să nu ne abandoneze acolo. Și facem la fel și cu experiențele emoționale.

Este minunat când are cine să se întoarcă după noi pe "frontul vieții" să ne îngrijească în caz că suntem răniți, însă același lucru trebuie să îl învățăm să îl facem și noi pentru noi. Iar atunci, ajutorul e ca și cm s-ar dubla.

19/03/2024

Mi-ar fi plăcut să fi învățat, de-a lungul anilor, diverse lucruri despre mine și emoțiile mele. Am scris aici câteva... Ție ce ți-ar fi plăcut să fi știut?

1. Mi-ar fi plăcut să știu că emoțiile mele nu ar trebui să fie analizate sau judecate, ci acceptate, validate și primite de către mine și cei din jur.
2. Mi-ar fi plăcut să știu că am voie să simt ceea ce simt.
3. Mi-ar fi plăcut să știu că emoțiile celorlalți nu trebuie să fie și emoțiile mele și astfel să încerc să le rezolv pe toate.
4. Mi-ar fi plăcut să știu că oamenii (implicit și eu) fac tot ce știu mai bine pentru a durea emoțiile mai puțin, dar asta nu înseamnă că ceea ce fac este și sănătos pentru ei sau pentru cei din jurul lor.
5. Mi-ar fi plăcut să știu că atunci când mă doare emoțional pot să spun stop și asta nu mă face egoistă.
6. Mi-ar fi plăcut să știu că emoțiile nu sunt bune sau rele, ele doar sunt.
7. Mi-ar fi plăcut să îmi dau voie să simt mai mult (atât pozitiv, cât și negativ).
8. Mi-ar fi plăcut să știu că emoțiile mele negative nu îmi arată că e ceva în neregulă cu mine, ci îmi arată unde este nevoie să vindec.

19/03/2024

18.03 ora 19:00

Azi deschidem călătoria noastra impreună cu Iunia și Celestina, într-o conversație deschisă si liberă menită să ne ofere ABC-ul Furiei.

𝐅𝐮𝐫𝐢𝐚 - 𝐈𝐧𝐚𝐦𝐢𝐜 𝐬𝐚𝐮 𝐂ă𝐥ă𝐮𝐳ă? 𝐂𝐮 𝐂𝐞𝐥𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐃𝐮𝐦𝐢𝐭𝐫𝐢𝐮.

De la ce va porni conversația lor?

În salba de emoții cu care suntem înzestrați, furia ocupă un loc central. Ea poate să ne împingă în mod violent către autodistrugere, deconstruirea relațiilor cu ceilalți, vătămarea gravă a acestora ori a mediului în care trăim, sau dimpotrivă, poate să ne dea energie și să ne călăuzească spre îndeplinirea obiectivelor sau către conectarea cu zone profunde ale psihicului și corpului.

Furia nu reprezintă nicidecum o fatalitate; ființa umană nu vine pe lume cu tendința de distrugere sau autodistrugere, de sabotare sau autosabotare, dar acestea apar și se dezvoltă ca o consecință a unui început dificil de viață, continuat cu relații în care apare presiunea de a ascunde emoțiile și confruntarea sănătoasă cu celălalt.

Vom explora împreună care sunt izvoarele furiei, cm se construiește spirala dezvoltării acesteia prin etapele de vârstă, cm putem să o folosim ca pe o Călăuză înțeleaptă care să ne conducă ferm și cu exactitate pe tărâmul nevoilor nesatisfăcute, care construiesc zi de zi nefericirea noastră. Pentru că da, furia este la polul opus al fericirii și unde sălășluiește una dintre ele, cealaltă nu poate respira.

Cine e Celestina?

Doctor în psihologie, psihoterapeut acreditat european, supervizor și formator în Gestalt terapie și Psihologie clinică, lector universitar, coach.
Atât studiile de master și doctorat din țară, cât și formările și cursurile de specializare urmate în Școli de formare din afara țării, împletite cu profunzimea cunoașterii din practica privată și academică, din educația interioară, stau la baza unei bogate experiențe de viață și profesionale.
Fie că lucrez cu copiii sau cu persoanele adulte, în terapie de cuplu sau de grup, printr-o abordare umanistă și holistică, pun accent pe echilibru și pe armonia Întregului: corp, emoții și sentimente, gânduri și credințe, nevoia de socializare, capacitatea de înțelegere a vieții, conectarea cu Natura, spiritualitate.

Haide live alături de noi pentru a putea pune întrebările tale în direct ❤️

28/02/2024

Una dintre cele mai importante idei ale lui Jung este aceea că continuăm să creștem și să ne dezvoltăm pe tot parcursul vieții noastre. Potrivit lui Jung, nu încetăm niciodată să creștem și să ne schimbăm. De fapt, pe măsură ce îmbătrânim, avem mai multe prilejuri de a deveni noi înșine – de a tinde către împlinirea planurilor noastre unice, de a ne transforma în stejarii potențiali sădiți în noi în clipa în care am venit pe lume. Jung a numit această maturare pe întreg parcursul vieții „individuație.”
Individuația este procesul lent de a te situa pe frecvența sinelui tău autentic. Durează o viață să faci asta. Îți impune să rămâi deschis vieții, astfel încât, cu fiecare lovitură sau dezamăgire ori greșeală, să te împrietenești cu o parte nouă din tine care îți fusese necunoscută sau care fusese disprețuită de tine până atunci. Dacă treci prin viață îngrijindu-te de vocea ta autentică și făcându-ți o datorie din a învăța și a accepta cât mai multe despre tine, poți ajunge să devii, îndeobște, unul dintre vârstnicii aceia fericiți și înțelepți, mai degrabă decât un babalâc acrit și îngust la minte.

Jung spune că scopul dezvoltării psihologice este de a ne întregi cât mai mult. A deveni întregi înseamnă a fi capabili să ne trăim pe deplin toate emoțiile, să ne îndoim de noi înșine, să ne recunoaștem greșelile, să iscodim cu pasiune lumea din jurul nostru, să ne acceptăm ambivalența, să ne ascultăm vocea lăuntrică și să ne rânduim puterea și autoritatea astfel încât să ne protejăm pe noi înșine și pe cei dragi.

A deveni întreg înseamnă a fi capabil să fii jucăuș, să te minunezi și să râzi de tine. Înseamnă să fii în măsură să te aperi atunci când e nevoie, dar și să poți renunța alteori la aceste apărări, astfel încât să ieși în întâmpinarea lumii din jurul tău cu inima deschisă, receptiv la miracol și vulnerabil la durere. Poate mai mult decât orice, a deveni întreg înseamnă a fi curios în ce te privește, în așa fel încât, pe măsură ce te confrunți cu fiecare nouă provocare la care te supune viața, să ai ocazia de a afla mai multe despre misterul sufletului tău.

Lisa Marchiano, Maternitate
(O carte superbă pe care am tradus-o, o găsiți aici: https://cutt.ly/GwNLoqpo)

27/07/2023

Îmbracă-ți curajul și ieși din zona de confort!