What are the opening hours?

Monday 09:00 - 18:00 Tuesday 09:00 - 18:00 Wednesday 09:00 - 18:00 Thursday 09:00 - 18:00 Friday 09:00 - 18:00

Mirela Horumbă, psiholog pentru familia ta, Bucharest (2025)

15/12/2025

̦tință

14/12/2025

EMOȚIILE SUNT PRECUM CURENTUL ELECTRIC: se simt, dar nu se văd. Și totuși…

Există acel ceva în noi care nu are formă, nu are culoare și totuși poate schimba aproape instantaneu o zi întreagă. Poate aprinde entuziasmul sau poate stinge cheful de viață. Poate încălzi o relație sau o poate îngheța. Exact ca electricitatea: nu o vezi, dar când trece printr-un fir, efectul e imposibil de ignorat.

Asta fac emoțiile. Trec prin corp, prin gânduri, prin tonul vocii, prin decizii, așa că nu putem „să nu simțim”. Mulți oameni încearcă să trăiască „pe mute”: să nu simtă, să nu deranjeze, să nu se expună, să nu pară slabi. Problema e că emoțiile nu funcționează ca un buton pe care îl închizi.

Când le blochezi, nu dispar. Se fac vizibile în durerile fizice ale corpului tău, implorând să nu le mai anesteziezi cu medicamente, ci să le dai atenție în mod conștient. Emoția nu cere voie ci cere un spațiu unde se vede ceva ce nu se vede. Nu vezi curentul, dar îl recunoști după semne: becul pâlpâie, se arde o siguranță, se încing firele. La fel și cu emoțiile. Nu le vezi, dar le recunoști după „simptomele” din viața de zi cu zi:

Semne emoționale ca să le recunoști:
- te enervezi mai repede decât te recunoști pe tine, simți că nu mai ai răbdare pentru nimeni, nici pentru tine
- ai o tristețe fără nume, dar prezentă mai mereu și îți vine să plângi la lucruri mici
- te simți vinovată chiar și când faci tot ce poți

Semne în corp (somatizare):
- nod în gât, tensiune în maxilar, umeri rigizi
- stomac strâns, aciditate, balonare pe fond de stres
- oboseală oricât ai dormi
- palpitații, respirație scurtă, agitație internă
- dureri de cap sau migrene care apar „din senin”

Dacă ai simptome fizice persistente, e important să excluzi mai întâi cauze medicale. Corpul și emoțiile lucrează împreună, nu în competiție.

Emoțiile sunt informație pură pentru noi iar în spatele fiecărei emoții există un mesaj simplu:
- frica spune: am nevoie de siguranță
- furia spune: mi-a fost încălcată o limită
- tristețea spune: am pierdut ceva important
- rușinea spune: mi-e teamă că nu sunt acceptat
- vinovăția spune: vreau să repar sau să mă simt din nou bun

Și arunci când înțelegi mesajul, nu mai ești în luptă cu tine. Începi să te ajuți și începi să faci schimbarea, să fii de partea ta.

Cum se transmite curentul emoțional în familie: copiii nu au nevoie ca tu să spui sunt stresată ca să știe. Ei „citesc” clima emoțională: ritmul pașilor, felul în care închizi ușa, privirea, tensiunea din tăcere. Aici apare una dintre cele mai dureroase realități pentru părinți: copilul trăiește în atmosfera ta, nu doar în regulile tale.

Când un adult e epuizat, copilul poate deveni:
1. agitat și hiperactiv, ca să descarce tensiunea din aer
perfecționist, ca să nu te supere
2. „cuminte” peste măsură, ca să nu adauge greutate
3. opozant, ca să forțeze un contact real

Emoția are nevoie să curgă, să fie verbalizată, adică să nu rămână blocată în nerostit.

ATENȚIE: Când emoțiile devin simptome fizice corpul tău vine către tine cu un mesaj clar: faci ceva împotriva ta, ești fără să îți dat seama propriul tău dușman. Uneori, corpul devine singurul loc în care emoția mai are voie să "vorbească" adică să se exprime. Și atunci apar semnalele de durere fizică.

Iată 5 întrebări care pot îți pot deschide mintea și semnificația:
1. Ce povară duc de prea mult timp singură?
2. Ce nu am spus și am înghițit mereu?
3. Unde îmi încalc limitele ca să nu dezamăgesc?
4. Ce încerc să controlez în jurul meu pentru că mi-e frică?
5. Ce nevoie reală nu-mi permit ca să nu fiu abandonată?

Concluzie: curentul poate arde sau poate lumina. Emoțiile nu sunt dușmanul tău. Sunt energia ta internă. Când nu le înțelegi, te pot îmbolnăvi. Când le asculți, îți dau direcție, claritate și putere. Și dacă simți că ai ajuns în punctul în care corpul a început să vorbească în locul tău, e posibil să fie momentul pentru o explorare mai profundă, blândă și structurată.

Dacă te regăsești în oboseală cronică, tensiune, anxietate sau simptome care se reactivează pe fond emoțional, îți pot fi de folos ședințele de psihosomatică din pachetul Mesajul secret al bolii tale: un spațiu în care înțelegi legătura dintre emoții, corp și povestea ta, și construiești un plan de reglare care chiar se poate ajuta concret (îl poți accesa pe site-ul meu sau scrie EMOȚII în comentarii și îți trimit eu direct link-ul).

Dacă știi pe cineva care trăiește cu „sunt bine” pe buze și cu furtună în corp, trimite-i articolul. Uneori, un text potrivit citit la timp este prima conștientizare.

Mirela Horumbă, psiholog pentru tine și familia ta

12/12/2025

AI ATACURI DE PANICĂ? cauze și soluții
Atacul de panică e un semnal de recalibrare, nu o condamnare. Când înțelegi rădăcina emoțională poți renunta să o exprimi prin atacuri de panică recurente.

Atacul de panică este un val scurt și intens de frică, care îți poate da senzația că mori, că înnebunești sau că pierzi controlul. În realitate, corpul tău activează un sistem de alarmă foarte vechi, menit să te protejeze. Doar că alarma se declanșează greșit. Ești copleșită, de obicei de prea mult timp.

Ce se întâmplă în corp, pe scurt, ca să nu te mai sperie
În panică, creierul interpretează ceva ca fiind pericol (uneori un gând, uneori o senzație corporală). Trimite semnal către corp: adrenalină, respirație rapidă, puls crescut, tensiune musculară, amețeală, furnicături, presiune în piept. Apoi apare frica de simptome, iar frica amplifică simptomele. Asta e bucla. Dacă înțelegi mecanismul, o parte din teroare se dezamorsează.

Cele mai frecvente declanșatoare reale (nu doar stresul)
De multe ori, atacurile apar după o perioadă în care ai funcționat pe pilot automat: multă responsabilitate, conflict înghițit, somn puțin, alimentație haotică, cafea multă, perfecționism, frica de a dezamăgi. Uneori apar după o pierdere, o schimbare mare, un șoc emoțional sau o boală. Corpul nu uită ce ai împins în spate. El „vorbește” când tu nu mai poți.

Ce să faci în timpul atacului: 4 pași simpli, pragmatici
1.Etichetează: „Este panică, nu pericol.”
2.Coborârea respirației: expir 4, stop 4, inspir pe 4, de 6 ori (expirul lung spune corpului: e sigur).
3.Ancorează-te în prezent: numește 5 lucruri pe care le vezi, 4 pe care le atingi, 3 pe care le auzi.
4.Lasă valul să treacă: nu te lupta cu el; lupta îl intensifică. Spune: „Îl las să fie, se va termina.” Un atac de panică atinge vârful și scade, chiar dacă în moment pare infinit.

Ce să NU faci, chiar dacă pare logic
Nu fugi imediat din situație de fiecare dată, pentru că îi spui creierului: „aici era pericol”, și data viitoare alarma pornește mai repede. Nu verifica obsesiv pulsul, tensiunea, internetul. Nu te certa că ai iarăși panică. Rușinea și autocritica devin combustibil. Și nu încerca să „te liniștești” cu forța. Panica se oprește mai repede când nu mai ești în război cu ea.

După atac: întrebarea care schimbă tot
În loc de „De ce mi se întâmplă asta iar?”, întreabă: „Ce încearcă să-mi arate corpul meu ?” De multe ori, panica semnalează: trăiesc peste limite, îmi ignor nevoile, port frici vechi, stau în relații în care mă anulez, duc prea multe singură, nu mai am spațiu pentru mine. Atacul de panică e un semnal de recalibrare, nu o condamnare.

Când e nevoie de ajutor?
Dacă atacurile sunt frecvente, dacă ai început să eviți locuri/activități, dacă trăiești cu frica de următorul atac, merită sprijin specializat. Se poate lucra eficient: cu educație despre panică, exerciții de reglare, expunere graduală și cu înțelegerea rădăcinii emoționale. Uneori, e util și un consult medical ca să excluzi cauze fizice, ca să nu trăiești în îndoială.

Dacă simți că atacurile de panică sunt felul corpului tău de a striga că ceva în tine a rămas neauzit, am creat pachetul MESAJUL SECRET AL BOLII TALE, ca să te ajute să pui ordine în simptome, să înțelegi emoțiile din spatele lor și să construiești un plan de acțiune care te aduce înapoi la tine, cu pași clari și siguri. Dacă rezonează, îți poate fi un sprijin bun, ai link în primul comentariu.
psiholog Mirela Horumbă

11/12/2025

CÂND EMOȚIILE NU MAI ÎNCAP ÎN SUFLET ÎNCEP SĂ SE MUTE ÎN CORP și apare ceea ce noi numim boală.

În psihosomatică, acel domeniu care leagă emoțiile de minte și de corp, nu vorbim de rețete magice de genul “boala X înseamnă emoția Y”, ci de direcții de înțelegere. Ne uităm la organ sau la zona afectată ca la o metaforă: gâtul – cuvinte înghițite, greu de spus; stomacul – situații “nedigerate”; spatele – poveri duse singur; pielea – granița ta cu lumea, felul în care te lași atins de ceilalți. Întrebarea nu este “ce scrie în carte”, ci “ce sens are acest simptom în povestea mea de viață, acum?”.

Psihosomatica leagă trei planuri: corpul tău, emoțiile tale și contextul în care trăiești. Nu privim un simptom izolat, ci îl așezăm pe o hartă: când a apărut, în ce perioadă a vieții, ce se întâmpla atunci în familie, în cuplu, la job. De exemplu, apariția unei crize de sănătate poate coincide cu un divorț, cu o pierdere, cu o perioadă în care ai dus prea mult singur. Dintr-o înlănțuire aparent haotică de episoade medicale începe să se contureze o poveste coerentă.

Nu orice boală are o cauză emoțională directă, dar orice corp trăiește în mediul emoțiilor tale. Stresul cronic, presiunea de a performa, sentimentul permanent că “trebuie să reziști” activează constant sistemul tău nervos. Corpul rămâne în modul de supraviețuire, ca și cm ar fi mereu în fața unui pericol. Asta înseamnă tensiune musculară, somn fragmentat, sistem imunitar dat peste cap. Psihosomatica te ajută să vezi legătura dintre ritmul în care trăiești și modul în care, la un moment dat, corpul apasă el butonul de pauză prin boală.

Lucrul psihosomatic nu garantează miracole, dar aduce ceva extrem de prețios: sens. Când înțelegi ce poveste emoțională se ascunde în spatele simptomului, se schimbă felul în care trăiești cu boala ta, cu corpul tău și cu tine. Nu mai e doar ghinion, nu mai e doar nedreptate, ci un moment de cotitură: fie continui să ignori mesajul, fie alegi să îl onorezi și să-ți refaci viața, bucățică cu bucățică. Pentru asta există procese de lucru dedicate, centrate exact pe a traduce mesajul secret al bolii tale și pe a-ți construi o relație nouă cu propriul corp, dincolo de frică și neputință.

Nu este un substitut pentru medicina clasică, nu înlocuiește investigațiile sau tratamentele prescrise de medici. Este un complement psihologic valoros, care îți explică de ce a ales corpul tău această formă de suferință și ce împiedică de tine să schimbi.

psiholog Mirela Horumbă
̦tință

Dacă simți că și corpul tău încearcă să-ți spună ceva și nu mai știi cm să îl asculți, poți explora asta într-un proces ghidat, exact în direcția aceasta cu MESAJUL SECRET AL BOLII TALE, ai link in primul comentariu.

10/12/2025

TU CE TIPARE DISFUNCȚIONALE "MOȘTENITE" AI ÎN CUPLUL PARENTAL? Oare de ce te trezești repetând exact ce ai urât la părinții tăi?

Sunt momente în care te auzi vorbind cu partenerul sau cu copilul exact cm vorbea unul dintre părinții tăi și parcă îți îngheață sângele în vine. Nu te recunoști. Nu asta îți doreai. Ți-ai jurat că nu o să faci niciodată așa.

Adevărul dureros, dar care îți aduce CLARITATE este acesta: în cuplul parental nu pornești de la zero. Intri în relație cu o istorie, cu un manual invizibil de iubire, conflict, putere și rușine, învățat în casa în care ai crescut. Acest manual sunt tiparele disfuncționale moștenite. Nu le-ai ales conștient, dar TU ai puterea să le oprești ACUM.

Ce înseamnă tipare disfuncționale moștenite în cuplu?
Tiparul este un fel de rută emoțională bătătorită. Se activează automat în tine în momente de stres, conflict, oboseală. Tiparele disfuncționale moștenite sunt acele moduri de a iubi, a certa, a pedepsi, a te apăra pe care le-ai văzut ani de zile între părinții tăi și care acum apar, fără să-ți dai seama, în relația ta de cuplu și în felul în care funcționați ca părinți.Tiparele pe care le-ai învățat pot fi disfuncționale pentru relația ta de acum.

7 tipare disfuncționale frecvente aduse din familia de origine:
1. CRITICA CONSTANTA ȘI SARCASMUL
Cum arăta la tine acasă relația între părinții tăi? Unul dintre părinți îl făcea praf verbal pe celălalt: comentarii ironice, remarci despre cât de nepriceput, slab, leneș sau ridicol este celălalt. Se glumea, dar nu era deloc glumă.
Cum apare azi în cuplul tău parental, când te surprinzi că spui:
-Nu ești bun de nimic în casă!
-Iar ai uitat!
-Tu chiar nu poți să faci un lucru până la capăt?
Critica devine limbajul obișnuit. Sarcasmul pare umor, dar în spate este dispreț.
Ce vede copilul: învață că relația de iubire înseamnă să-l umilești pe celălalt. Iar într-o zi va vorbi exact așa cu partenerul lui și cu tine.

2. TĂCEREA RECE SAU CERTURILE EXPLOZIVE
Cum arăta la tine acasă relația între părinții tăi? Poate ai crescut într-o casă în care nu se ridica vocea, dar se tăcea în mod agresiv zile întregi. Sau într-o casă în care se striga, se trânteau uși, se aruncau lucruri.
Cum apare azi, în cuălul tău parental: când ești rănit, îngheți. Te retragi, nu mai vorbești cu partenerul, deși sufletul fierbe. Sau, dimpotrivă, simți că explodezi, ridici tonul, intri în atac, spui cuvinte pe care le regreți.
Ce învață copilul: ori să înghită, ori să răbufnească. Nu învață dialogul calm, negocierea, repararea. Învață că emoțiile fie se ascund, fie se detonează.

3. UNUL ARE MEREU DREPTATE, CELĂLALT SE SCUZĂ MEREU
Cum arăta la tine acasă relația între părinții tăi? Poate tata era autoritatea absolută și mama era cea care se justifică mereu. Sau invers. Unul decide, celălalt execută.
Cum apare azi în cuplul tău: unul dintre voi preia rolul de șef, iar celălalt de copil mare. Unul hotărăște, celălalt cere voie.
Unul dă verdicte, celălalt își cere iertare din reflex.
Ce învață copilul: ori să domine, ori să se supună. Cu greu învață parteneriatul, colaborarea, responsabilitatea împărțită.

4. CONTROL PRIN VINOVĂȚIE ȘI SACRIFICIU
Cum arăta la tine acasă relația între părinții tăi? Ai auzit des: după tot ce fac pentru tine, așa mă răsplătești
Sacrificiul era monedă de schimb. Un părinte se dădea pe sine exemplu perfect de renunțare, dar împreună cu sacrificiul venea și controlul.
Cum apare azi în cuplultău parental : Fac totul pentru voi, dar la un moment dat rabdarea explodează și arunci în partener și în copil toată povara: eu trag și voi nu faceți nimic. Îți e greu să ceri direct ce ai nevoie; mai ușor e să sufli din greu și să speri că ceilalți vor ghici.
Ce învață copilul: că iubirea înseamnă să te anulezi și apoi să arunci vină. Că nu e ok să ai nevoi, dorințe și limite.

5. BANII FOLOSIȚI CA ARMĂ DE PUTERE
Cum arăta la tine acasă relația între părinții tăi? Unul dintre părinți câștiga mai mult și decidea tot. Banii erau instrument de control: îți dau dacă ești cuminte, îți tai banii dacă nu.
Cum apare azi în cuplul tău parental: poate tu ești cel care plătește mai mult și simți că ai dreptul să decizi tot. Poate ai frică permanentă de lipsa banilor și aduci stresul financiar în fiecare discuție. Deciziile legate de copil devin câmp de luptă: nu dăm bani pe prostii, ai tu idei prea scumpe pentru educația lui.
Ce învață copilul: că banii sunt despre control, nu despre siguranță și colaborare. Că cine aduce bani are dreptul să rănească.

6. COPILUL FOLOSIT CA SCUT EMOȚIONAL ÎNTRE PĂRINȚI
Cum arăta la tine acasă relația între părinții tăi? Un părinte se confesa excesiv la tine despre celălalt: îți povestea ce suferă, cât de greu îi este, cât de rău se poartă celălalt adult.
Cum apare azi în cuplul tău parental: când ești rănit de partener, te descarci la copil, adică îți spui frustrarea despre celălalt părinte în fața lui sau direct la el. Copilul devine aliat, confident, terapeut.
Ce învață copilul: să-și abandoneze copilăria ca să te salveze. Să poarte greutățile voastre de adulți pe umeri mici, care nu pot duce atât.

7. FUGA DE RESPONSABILITATE ȘI ARUNCARE VINEI PE CELĂLALT
Cum arăta la tine acasă relația între părinții tăi? Când se întâmpla ceva greșit, începea vinătoarea de vinovați: din cauza ta, dacă tu făceai, eu nu ajungeam aici. Rar se spunea îmi pare rău, eu am greșit.
Cum apare azi în cuplul parental, în loc să vă uitați împreună la problemă, vă uitați unul la altul ca la dușmani. Nu ne înțelegem cu copilul pentru că tu ești prea moale. Copilul are probleme pentru că tu ești prea dur.
Ce învață copilul: că în loc să caut soluții, trebuie să caut vinovați. Și, de multe ori, se va așeza singur în rolul de vinovat.

Cum îți dai seama că trăiești pe pilot automat emotional?
Iată câteva semne clare:
-Te surprinzi replicând fraze pe care le spuneau părinții tăi, exact cu același ton.
-Simți rușine sau vinovăție după ce ai reacționat, dar îți spui nu am avut ce face, așa sunt eu.
-Ai momente în care îți vezi copilul mic privind înghețat sau speriat la voi doi și îți fuge gândul la tine, copil, privind la părinții tăi.
-Te simți prinsă între dorința de a face altfel și reflexul interior care te trage înapoi.
-Îți spui adesea eu nu știu să iubesc altfel, așa am văzut acasă.
Dacă te recunoști în aceste rânduri însemnă că ești un adult care funcționează pe baza unor programe vechi. Și un părinte care poate învăța să apese stop.
De ce contează tiparele astea pentru copilul tău
Copilul nu învață doar cm îl tratezi pe el. Copilul învață și cm vă tratați între voi doi, ca părinți.

MODUL ÎN CATE TE UIȚI LA PARTENERUL TĂU ESTE PRIMA LECȚIE A COPILULUI DESPRE:
1. ce înseamnă respectul
2. cm arată iubirea
3. ce este acceptabil într-o relație
4. cm se repară o greșeală
5. cm arată o limită sănătoasă

Într-o zi, copilul tău va fi adult în propriul cuplu parental. Atunci se va vedea ce a învățat din filmul pe care îl trăiește acum în casa voastră.

Primii 5 pași ca să ieși din tiparele disfuncționale moștenite, pentru că nu poți schimba totul peste noapte, dar poți începe azi cu pași mici, conștienți.
1. Pune lumină pe tipar ca să îl poți "vedea"
Alege un singur tipar în care te recunoști cel mai mult: critica, tăcerea, fuga, sacrificiul, vinovăția. Spune-ți în sinea ta: acesta este un tipar învățat, nu este identitatea mea.
Întrebare de introspecție:
Când am văzut prima dată acest tipar la părinții mei

2. Oprește reacția automată măcar o dată pe zi
Propune-ți, pentru următoarele 7 zile, ca măcar o dată pe zi să schimbi reacția.
De exemplu:
-în loc să critici, respiri și descrii ce te deranjează la comportament, nu la persoană
--în loc să taci înghețat, spui simplu: am nevoie de 10 minute să mă liniștesc, apoi vorbim
în loc să arunci cu vină, spui: hai să vedem ce putem face diferit data viitoare
Micile diferențe repetate creează un tipar nou.

3. Spune-i partenerului istoria din spatele reacțiilor tale
În loc să te aperi cu eu sunt așa, nu mă pot schimba, spune: Am crescut într-o casă în care așa se rezolvau conflictele. Nu îmi place ce fac, dar învăț. Am nevoie de răbdarea ta. Asta nu este o scuză, ci o asumare. Îți așezi povestea pe masă, nu o mai lași să conducă totul din umbră.

4. Protejează copilul de conflictele voastre nerezolvate
Reguli simple, dar esențiale:
-nu distrugeți partenerul în bucăți în fața copilului
-nu îl folosi ca aliat sau confident împotriva celuilalt părinte
dacă a asistat la o ceartă, reveniți la el cu o explicație pe înțelesul lui: noi doi ne-am certat, nu este vina ta, te iubim amândoi și lucrăm la asta
Copilul are nevoie să știe că nu el este responsabil pentru furtunile voastre de adulți.

5. Caută sprijin pentru tine, nu doar soluții pentru copil
Tiparele disfuncționale moștenite sunt, de fapt, traume și răni vechi pe care le cari cu tine. Nu se vindecă printr-un citat motivațional, ci prin: terapie, grupuri de suport, ghiduri de lucru emoțional, programe de reconectare pentru cuplu și pentru părinți
Cu cât lucrezi mai mult cu tine, cu atât copilul tău va avea mai puțin de reparat la vârsta adultă.

Desigur că nu ești vinovat de ceea ce ai învățat în casa în care ai crescut, dar este responsabilitatea ta ce lași mai departe copilului tău. Tiparele disfuncționale moștenite nu sunt o condamnare pe viață. Sunt o invitație să fii veriga de tranziție între o generație care nu a știut și una care poate învăța altfel.

Dacă te-ai surprins reacționând exact ca părinții tăi și te doare, îți propun să nu lași tiparele moștenite să decidă viitorul familiei tale.
Scrie-mi în privat și vedem împreună ce ai nevoie acum ca să începi procesul de vindecare.

Iar dacă știi un părinte sau un cuplu care se luptă cu aceleași tipare, trimite-le acest text. Pentru unii, poate fi primul pas spre o istorie de familie care se oprește din a răni și începe, în sfârșit, să vindece.
psiholog Mirela Horumbă

09/12/2025

SĂNĂTATEA EMOȚIONALĂ A PĂRINȚILOR – PIESA ESENȚIALĂ CARE LIPSEȘTE DIN PUZZLE-ul FAMILIEI

Trăim o perioadă în care se vorbește tot mai mult despre sănătatea emoțională a copiilor, despre bullying, anxietate, depresie la vârste tot mai mici. Dar foarte rar cineva pune întrebarea esențială: cm este mama? cm este tata?
Pentru că, în realitate, sănătatea EMOȚIONALĂ a părinților este fundația pe care se sprijină sănătatea emoțională a copilului. Nu poți turna dintr-un pahar gol. Iar majoritatea părinților de azi sunt exact asta: pahare aproape goale, care încearcă să dea în fiecare zi tot ce au mai bun.

Ce înseamnă sănătatea emoțională a unui părinte
Sănătatea emoțională a unui părinte nu înseamnă să fie mereu calm, zen, plin de răbdare și înțelepciune. Nu înseamnă să nu ridice niciodată tonul și să nu greșească.

Înseamnă, mai degrabă:
-să poată recunoaște ce simte: oboseală, nervozitate, frică, neputință
-să aibă câteva resurse prin care se reglează: pauze, limite, oameni de încredere, uneori psihoterapie
-să poată repara după ce greșește: să spună îmi pare rău, hai să încercăm altfel
-să nu trăiască constant în supraviețuire: doar fac liste, sting incendii, nu mă mai simt om, ci doar robot de făcut treburi
Un părinte cu o minimă sănătate emoțională are voie să aibă zile proaste. Diferența este că nu rămâne blocat doar acolo și nu se pedepsește la nesfârșit pentru ele.

De ce este atât de greu pentru părinții de azi
Aici este ESENȚA problemei: li se cere să-i învețe pe copii sănătate emoțională, deși nimeni nu i-a învățat pe ei.

Majoritatea părinților de azi au crescut:
1. cu rușine, nu cu înțelegere
2. cu frică, nu cu siguranță
3. cu vorbe de tipul nu mai plânge, nu ai de ce să fii supărat
4. cu ideea GREȘITĂ că grijă de sine = egoism
Acum, li se cere să pună în cuvinte emoții pe care ei înșiși le-au învățat să le ascundă. Să fie blânzi, deși cu ei s-a fost dur. Să fie disponibili, deși sunt epuizați. Nu e de mirare că foarte mulți părinți spun în sinea lor: Nu mai pot. Dar nu am voie să recunosc asta.

Semne că sănătatea ta EMOȚIONALĂ are nevoie de atenție
Nu ai nevoie de un diagnostic ca să-ți dai seama că ceva nu mai este în regulă.

Iată câteva semne frecvente la părinți:
- Te trezești obosit, te culci obosit, chiar și după zile în care aparent nu s-a întâmplat nimic grav.
- Te enervezi rapid pe copil pentru lucruri mărunte, apoi te copleșește vinovăția.
- Simți că nu mai ai răbdare cu nimeni: nici cu copilul, nici cu partenerul, nici cu tine.
- Ai gânduri de tipul nu sunt un părinte bun, copilul meu ar merita pe altcineva.
- Te simți singur, deși ai familie; simți că nimeni nu te vede cu adevărat.
- Faci totul pe pilot automat: muncă, treburi în casă, teme, cumpărături – dar nu mai simți bucurie în nimic.
- Corpul începe să strige: dureri de cap, tensiune în umeri, insomnie, palpitații, dar analizele ies bune.
Acestea nu sunt mofturi sau fițe, ci sunt semnale de alarmă.

Ce se întâmplă cu copiii când părinții sunt mereu la limită?
Copiii nu știu să spună: mama mea este în burnout sau tata trăiește cu anxietate. Dar simt tensiunea, tăcerile, izbucnirile.

Când un părinte este constant la capătul puterilor, copilul poate:
- să devină extrem de cuminte, să nu mai ceară nimic, ca să nu fie o povară
- sau, dimpotrivă, să devină agitat, opozant, greu de gestionat – pentru că nu știe altfel să strige după conectare
- să creadă că el este de vină pentru nervii și oboseala părintelui
- să învețe, fără cuvinte, că nevoile lui nu contează
- să poarte, la rândul lui, aceeași schemă la maturitate: eu nu contez, eu trebuie doar să fac față
Nu spunem asta ca să creștem vinovăția părinților. Din contră. O spunem ca să arătăm cât de important este ca și părinții să fie incluși în discuția despre sănătate EMOȚIONALĂ, nu doar copiii.

Nu e vina ta că nu știi. Dar e responsabilitatea ta ce faci de azi înainte Este o diferență importantă între vină și responsabilitate.

Nu e vina ta că ai crescut într-o cultură în care nimeni nu vorbea despre emoții, doar despre să nu faci de rușine.
Nu e vina ta că te-ai trezit părinte fără manual, cu presiuni economice, lipsă de sprijin și un sistem educațional care nu te ajută prea mult.

Dar este responsabilitatea ta:
1.să recunoști când nu mai poți
2. să cauți informații și sprijin
3.să nu mai pui totul sub preș, sperând că va trece de la sine
4. SĂ NU TRANSFORMI COPILUL ÎN COȘUL TĂU DE GINOI EMOȚIONAL
Responsabilitatea nu înseamnă să te judeci mai aspru, ci să alegi conștient următorul pas: rămân așa sau încep să schimb câte ceva.

Ce poți face concret pentru SĂNĂTATEA TA EMOȚIONALĂ , ca părinte? Nu ai nevoie de transformări spectaculoase peste noapte. Ai nevoie de pași mici, făcuți consecvent:
- Pune nume la ceea ce simți cu adevarat
În loc de sunt nervos, punct, încearcă: sunt obosit, sunt copleșit, mi-e frică să nu greșesc ca părinte.
Când emoția are nume, deja nu te mai conduce complet.

-Redu presiunea perfecțiunii
Nu există părinte perfect. Există părinte prezent și dispus să repare.
Copilul tău nu are nevoie de o mamă sau de un tată impecabil, are nevoie de tine, așa cm ești, dar sincer.

-Creează-ți mici insule de respirație
Nu vorbim de vacanțe exotice, ci de 10–15 minute pe zi în care:
1.nu faci treburi casnice
2. nu scrollezi automat pe telefon, ci te oprești, respiri, bei un ceai, scrii două rânduri într-un jurnal, te plimbi singur în jurul blocului.

-Spune NU cand simti asa: sănătatea ta mintală depinde și de capacitatea de a pune limite
1. nu pot să fac asta acum
2. am nevoie de ajutor
3. am nevoie de 10 minute singur
Nu e egoism, ci doar igienă emoțională.

- Caută sprijin specializat când simți că ai făcut tot ce ai știut
Psihoterapia nu este un eșec. Este un act de grijă față de tine și față de copilul tău. Uneori, o mână întinsă în exterior devine primul pas spre o relație diferită cu tine în interior.

Facem parte din generația de părinți care poate schimba povestea.
Părinții de azi sunt între două lumi: lumea în care au crescut ei, cu rușine, frică, tăcere, și lumea în care cresc copiii lor, cu informație, libertate și, uneori, haos. Este o generație obosită, dar extraordinar de curajoasă.

Pentru că este prima care îndrăznește să spună:
- eu nu mai vreau să cresc copilul doar cu frică
- nu mai vreau să repet, la milimetru, durerile copilăriei mele
- nu știu cm se face altfel, dar vreau să învăț
Sănătatea emoțională a părinților pornește exact de aici: de la acest moment de sinceritate în care recunoști că nu mai poți singur și că nu vrei să mai trăiești pe modul supraviețuire.

Dacă te regăsești în rândurile de mai sus, nu înseamnă că ai eșuat ca părinte. Înseamnă că organismul tău, mintea ta, inima ta îți trimit un mesaj clar: Ai nevoie și tu de grijă. Nu doar copilul tău.

Iar în clipa în care începi să ai grijă de tine, se schimbă, încet, și povestea copilului tău. Sănătatea emoțională a copilului începe cu vindecarea emoțională a părintelui. Dacă simți că porți în tine oboseală, frici sau reacții pe care nu le înțelegi până la capăt, te invit să parcurgi TRAUMELE ASCUNSE ALE PĂRINȚILOR – un ghid care te ajută să vezi de unde vin rănile tale și cm poți opri să le mai transmiți mai departe copilului tău. Ai link în primul comentariu.

Nu ești ciudat, ești doar primul din familie care alege să vindece.
psiholog Mirela Horumbă

09/12/2025

Recomandarea zilei: nu intra în CONFLICT cu TRAUMA altuia, rămâi CALM și politicos!
̦tință

Mirela Horumbă, psiholog pentru familia ta

15/12/2025

14/12/2025

12/12/2025

11/12/2025

10/12/2025

09/12/2025

09/12/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category

Monday	09:00 - 18:00
Tuesday	09:00 - 18:00
Wednesday	09:00 - 18:00
Thursday	09:00 - 18:00
Friday	09:00 - 18:00