16/11/2025
Există o muzică ce ne poate afunda foarte adânc în răni, în tristeți, în hău… îmi vine să spun. Și nu e vorba doar despre ritm, care uneori este hipnotic, sau despre voce, ci despre energia din spatele cuvintelor.
Uneori ascultăm o melodie care pare frumoasă la suprafață: un ritm cald, familiar, o voce care curge perfect… și totuși, undeva în straturile subtile, ceva ne trage în jos. Apare un gol, o apăsare, un vid în plex sau în inimă.
Și nu cred că este vorba doar despre ceea ce simt cei sensibili. Ci cred, că nu toate formele de artă sunt făcute să vindece, chiar dacă par frumoase.
Ori arta, în esența ei, este o lucrare a lui Dumnezeu. Arta este limbajul sufletului și, prin natura ei, are menirea de a înălța, de a deschide, de a vindeca.
Trăim într-o lume în care trauma a devenit capital cultural. În care oamenii sunt încurajați să-și spună povestea rănilor iar și iar, până când se identifică cu povestea.
„Vorbește despre traumă.” „Procesează trauma.” „Explorează trauma.” „Repetă trauma.”....
Și undeva, pe parcurs, s-a pierdut întrebarea cea mai importantă: Când ieșim din traumă? Când trecem dincolo? Când începem din nou să trăim?
Durerea este reală. Rana trebuie văzută, înțeleasă, onorată. Dar scopul este să o atingem cu conștiință, să-i eliberăm greutatea, să învățăm ce avem de învățat… și apoi să mergem mai departe, spre viață, spre creație, spre lumină.
Atunci când repetăm aceeași vibrație de pierdere, întărim golul. Cultivăm dependențe emoționale, înlocuim speranța cu epuizarea, transformăm rana în singura noastră preocupare.
Este, de fapt, reluarea senzației de a fi pierdut, învelită într-o formă „frumoasă”.
Nu e nevoie să fii inițiat sau terapeut ca să simți asta. Sufletul recunoaște imediat vibrația care îi face bine și vibrația care ...scufundă.
O societate sănătoasă este una adusă la lumină. O societate care își cunoaște sensul, care înțelege ce înseamnă „acasă”, care își deschide sufletul și se ridică în putere, nu în durere.
Adevărata vindecare nu te lasă într-un gol și nu te ține „în proces” la nesfârșit.
Țin minte prima mea constelație familială, prin 2011. Am rămas în durere zile întregi, fără răspuns, fără direcție, fără speranță. La fel cm s-a întâmplat și cu Reiki, am trăit experiența lui „așa nu”, tocmai ca să descopăr, mai târziu, modul meu autentic de a lucra cu lumina.
Ani la rând mi-am spus că nu este treaba mea ce fac alții. Că nu este treaba mea dacă oamenii ajung în anumite locuri, poate aceea e karma lor. Dar într-o zi m-am întrebat altfel: și dacă este, totuși, treaba noastră a tuturor să învățăm să ne fie bine?
O floare nu crește în întuneric! Creșterea și evoluția se întâmplă în lumină. Înainte de toate, avem dreptul: la bucurie, la sens, la libertate, la creație, la liniște, la iubire, la viață, la lumină.
Muzica, arta, terapia, spiritualitatea, toate ar trebui să fie căi către lumină. Nu sisteme de menținere a sufletelor în „noapte”.
Avem nevoie de artă care să ne ridice vibrația și de vindecare care să ne elibereze. De oameni care vorbesc și despre durere dar și despre viața de după ea.
“Ce spune Sfântul Pavel? „Mi s-a dat o aşchie în carne. De trei ori M-am rugat Domnului să o ia de la mine, iar el mi-a zis: Ție este de ajuns harul Meu, căci puterea mea se desăvârșește în slăbiciune.
Cel care are o slăbiciune în trup, inimă sau intelect se simte diminuat, dar se înșală, pentru că această slăbiciune poate fi în el izvorul unor mari bogății. Dacă toate aspirațiile i-ar fi satisfăcute, ar rămâne stagnant. Pentru a evolua, el trebuie să se simtă îndemnat, și este imperfecțiunea lui, acest ghimpe din carne, care îl obligă să lucreze profund, să se apropie de Cer, de Domnul.
Raiul ne lasă anumite slăbiciuni pentru a ne împinge în lucrarea noastră spirituală; pentru că ceea ce pare a fi o slăbiciune este în realitate o putere, o forță. “
Să ne urmăm lumina!
❤
Karyn Maria Taulescu
