17/12/2025
"Manifestarea" aceasta cu care se tot face tranzactie, care da multora impresii de "creatori" , "co-creatori" si stapanii absoluti ai universului, ca si cm se schimba raportul de forte si eu, individul, controlez totul, eu o privesc altfel.
Eu o vad ca grație divină. Ca răspuns al dotintelor mele, atunci când, dacă merit si daca imi este realmente de folos.
Eu nu o privesc din "relatia de putere", ci din cea de smerenie. Eu nu iau ce primesc ca pe un "dat", ca si cm mi se cuvine, caci chiar si ceea ce pot este darul lui Dumnezeu, nu este ceva ce am creat eu in interiorul meu, ca entitate de sine-statatoare. Ne naștem echipati "ultra-all-inclusive" si incepem sa pierdem imediat după "marea separare".
Eu, ca individ, pot eventual sa cresc si sa intretin ceea ce mi s-a dat. "Inmulțirea talanților". Si da, este o munca interioara aceasta creștere, iar "manifestarea" poate aparea ca bonificatie fața de efortul depus. Universul a fost creat prin munca, tot ceea ce dureaza se contruieste prin munca.
Am avut parte, in viata, si eu, de momente de gratificare sublima, momente care nu se puteau traduce decat ca interventie divina. Momente in care eram extrasa, pur si simplu, de pe marginea prapastiei sau ridicata in timpul caderii in hău. Si nu doar ca am fost salvata, dar ceea ce a urmat a fost un bine "cu covor rosu", pe care eu n-as fi putut sa-l creez niciodata. Dar stiti ce constientizam atunci? Ca ele nu reprezinta altceva decat raspunsul lui Dumnezeu pentru ceva ce am facut sau n-am facut, intr-un anume moment. N-am "manifestat" nimic, n-am incercat sa eludez legile universului, n-am avut "noroc". A fost pur si simplu, Dumnezeu. Care "recompenseaza" sau "pedepseste" atat actiunea cat si inactiunea. Ca in Drept.
Spun altii ca smerenia ne transforma in "sclavii" Divinatatii, dar predau "tehnica recunoștinței". As numi fenomenul drept disonanța cognitivă.
Recunostinta include smerenia.
Eu cred ca ne innobileaza. Caci indica o constiință de sine sanatoasă.
Eu "SUNT" si "POT", pana in Dumnezeu, nu pana la nivel cu Dumnezeu sau mai rau, superior Lui.
Atunci cand te vei fi dat tu, ca individ, la o parte, ÎI faci loc lui Dumnezeu in viata ta si vei vedea cu adevarat, "puterea" Lui.
Si vei trai sentimentul magic la recunostintei. Recunoștința, adica starea aceea de uimire inalta, care cuprinde constientizarea, iubirea, smerenia si beatitudinea legamantului cu Divinitatea.
Eu nu "manifest", eu atrag si primesc doar ceea ce este d**a meritul meu si d**a Voia Lui.
Nu agreăm termenul de "rasplată", deoarece punctează limita umană.
"Manifestarea" insă elogiază ego-ul, desi, personal, imi suna mai degrabă ca o forma de somatizare a acestuia.
Si culmea, in ciuda prezentului apogeu al al acestei "tehnici", care ne permite abordarea oricarui "miracol", constat ca suntem din ce in ce mai triști si mai instrainati si mai "nemanifestați".
