Asociația Lapte de Mamă

11/10/2025

05/09/2025

Decizia cui este nașterea: a medicului sau a mamei?

Azi am trăit o experiență la Baby Boom Show care spune multe despre cm se comunică cu gravidele în România.
Am întrebat ceva simplu, dar răspunsurile au fost orice, numai simple nu.

Situatie: Bebe e cu capul în jos, dar cu fața în sus și capul deflectat, placenta inserata anterior jos.

La standul maternităților de stat (Filantropia, Malaxa, Cantacuzino, Giulesti) mi s-a spus: „Întrebați orice.” Perfect.
Întrebarea mea a fost una simplă:

👉 „Se mai poate întoarce bebe în poziția optimă pentru naștere?”

Două doctorițe se întorc spre mine, vizibil enervate că le-am deranjat.
Mă bombardează cu termeni medicali și, după ce m-au amețit, concluzia a fost:
"Decide medicul la momentul respectiv pentru că sunt mai multe lucruri de luat în calcul, se măsoară capul copilului, bazinul, etc. E hotărârea medicului"

❌ STOP. Aici e problema!
Nu am întrebat de cezariană. Nu am întrebat „cine decide”.
Am întrebat ceva obiectiv: poate bebe să se mai întoarcă sau nu? Nu au întrebat nici măcar vârsta sarcinii!
❗️Toate aceste măsurători, capul copilului, bazinul mamei, sunt doar estimări.
❗️Ecografia poate da erori de câteva sute de grame, iar bazinul mamei nu e un os fix, e o structură mobilă care se adaptează la naștere.
❗️Și încă ceva: nașterea NU este „decizia medicului”.
❗️Medicul are rolul de a informa clar, corect și obiectiv.
❗️Decizia finală aparține mamei. Punct.

Singura care a avut o abordare empatică a fost dr. Nenciu Adina (Cantacuzino), singura care a venit și cu alte întrebări ca să înțeleagă situația, sa poată sa ofere informații cât mai corecte. D**a ce am spus ca este vorba de o sarcina de 35 săptămâni răspunsul sau a fost:
„Încă mai e timp. Ați auzit de Spinning Babies?”
A luat o păpușă, a arătat poziția bebelușului, a explicat exercițiile și ce face fiecare și a spus simplu: „E posibil. Îi puteți face loc să se așeze mai bine.”

Pui o întrebare simplă și primești un amalgam de termeni medicali iar nașterea e redusa la o formulă matematică... Trist!

27/08/2025

⏳ Mai sunt doar 5 zile în care te poți înscrie la cursul „Educație în Lactație – Formare Specialiști în Alăptare” la tariful early bird.
👩‍⚕️ Vei dobândi o profesie care îmbină știința cu empatia și care îți oferă șansa să fii alături de mame și bebeluși într-un moment unic din viața lor.
📚 Vei primi cunoștințe validate științific, materiale practice și sprijinul unei comunități dedicate.
🤱 Vei avea ocazia să contribui direct la schimbarea experienței nașterii și alăptării în România.
💝 În plus, această formare îți poate aduce nu doar satisfacția personală de a face o diferență reală, ci și posibilitatea de a transforma pasiunea pentru susținerea mamelor într-o profesie stabilă și valoroasă.
⏳Mai sunt doar 5 zile de tarif early bird!

🔗 Înscrieri și detalii în comentarii.
Sorana Muresan - ibclc

Ne găsești la:
🌐 promama.ro
📩 receptie@promama.ro
📞 0727.766.262

06/08/2025

Spital prieten al copilului

Maternitatea Polizu se laudă și azi cu titlul de „Spital prieten al copilului”, acordat de UNICEF și OMS în urmă cu 40 de ani. Ce nu se spune este că:

Acest titlu NU este pe viață, se acorda doar pe baza unor criterii stricte și reevaluări periodice.
UNICEF a încetat să mai acorde acest titlu în România, lăsând responsabilitatea statului român, care nu a mai făcut nimic concret de peste 15 ani.

Între timp, realitatea din teren arată așa:

Bebelușii sunt separați de mame după naștere, pierzând esențiala „oră magică”.
Nou-născuții sunt aduși în salon după multe ore in care au fost hraniti cu formula
Cezarienele sunt încurajate, chiar și în lipsa unei urgențe medicale.
Iar sfaturile despre alăptare? Contradictorii, învechite și lipsite de empatie.

Mamele pleacă din maternitate confuze, nesusținute și cu sentimentul că „ceva e greșit cu ele”. Nu e.

Realitatea e că sistemul minte. O etichetă care sună frumos ascunde o practică ruptă de nevoile reale ale mamelor și bebelușilor.

03/08/2025

Am fost invitată recent la o emisiune pe tema mamelor minore, o discuție necesară și complicată.
Am apreciat invitația și deschiderea pentru un subiect atât de sensibil.
Aș fi vrut să pot oferi și câteva exemple din realitate, din ceea ce văd în fiecare zi, dar timpul nu a permis. Le las aici, pentru că spun poate mai mult decât orice teorie:

Primul exemplu este personal.
Aveam 25 de ani când am născut primul copil într-un spital de stat din București.
A doua zi, când doctorița neonatolog a intrat în salon și m-a văzut, a dat ochii peste cap și i-a exclamat asistentei:
„Alta mămică minoră?!?!”

Nu eram. Nu m-a afectat direct.
Dar mă întreb: „Și dacă aș fi fost? Ce ar fi însemnat acea privire? Acel ton? Acel gest?”

Al doilea exemplu l-am trăit ca martor.
Mămica era adolescentă și m-a uimit faptul ca după ce a născut a fost lăudată și felicitată. Dar pentru ce? Pentru cât de silențioasă și cuminte a fost. Astea au fost cuvintele folosite de asistenta care a lăudat-o! În cel mai vulnerabil și transformator moment al vieții ei nu a fost felicitata pentru putere ci pentru tăcere. I s.a transmis ca de la ea asta se așteaptă, obediență, să nu deranjeze, să nu ceară, sa nu spună nimic. Și dacă după un an jumate se întoarce sa îl nască și pe al doilea tot ea va fi judecată. Cand de fapt ea s.a dus acasă și a făcut în continuare lucrul pentru care a fost lăudată, a tăcut!

Cred ca se poate vedea din aceste doua exemple cât de necesar este ca personalul medical sa fie format în lucrul cu mamele minore, comunicarea cu empatie, detectarea semnelor de abuz si raportarea acestor cazuri autoritatilor competente. Chiar daca nu au putut preveni aceasta nastere pot preveni recurenta!

Conform legii, fetele sub 13 ani nu pot consimți ceea ce înseamnă că actul este unul abuziv indiferent de vârsta tatălui! Avem nevoie ca statul sa ia atitudine. Un mesaj de interes public difuzat în perioadele publicitare nu este suficient!

11/07/2025

În ultimul timp, văd tot mai des cazuri de fren lingual restrictiv la bebeluși. Ca și cm ar fi devenit o epidemie. Mă întreb uneori: Ce se întâmplă? Ce s-a schimbat? De ce apar tot mai multe astfel de situații?

Desigur, din punct de vedere medical există explicații. Dar nu pot să nu privesc și dincolo de ele... spre ce nu se vede.

Mă întreb dacă nu cumva corpurile copiilor noștri exprimă ceea ce noi, ca mame, nu am spus.
Dacă nu cumva frenurile sunt o metaforă a lucrurilor pe care le-am înghițit, a adevărurilor nespuse, a durerilor neexprimate, a plânsului neplâns.

Poate că, înainte să se manifeste în corpul lor, ceva s-a blocat în al nostru.
Poate prea multe frustrări strânse în noi "pentru că nu e momentul", "pentru că trebuie să fiu puternică", "pentru că așa trebuie".
Poate decizii pe care le-am luat împotriva vocii noastre interioare.
Poate emoții ascunse bine în timpul sarcinii.
Poate lucruri neprocesate dinainte de sarcină.

Mă gândesc uneori că e posibil ca aceste „noduri” de la gâtul nostru tăcut să se fi transferat, simbolic, în gura copilului nostru.
Poate că ceea ce noi nu am putut spune, ei nu pot încă suge.

Poate frenul restrictiv nu e doar un țesut mai altfel.
Poate e un mesaj. O invitație. Un ecou. O oglindă.
Poate e felul în care viața ne spune:
Hei, și tu ai ceva de eliberat.

Nu știu răspunsul. Nici nu cred că există unul singur.
Dar știu că merită să ne întrebăm.
Să fim curioase, nu critice.
Să privim cu blândețe, nu cu vinovăție.
Să ascultăm mai atent ce ne șoptește corpul și ce încearcă să ne spună bebelușii noștri, prin al lor.

30/04/2025

Astăzi, în metrou, am fost martora unui moment care mi-a umplut sufletul de bucurie 🥰
O mamă își alăpta copilașul in jur de doi anișori - prima data cand am vazut un copilas măricel alăptat în public (in afara de al meu 😅) - cu atâta naturalețe și blândețe, încât am simțit cm timpul se oprește o clipă.

Copilul era lipit de ea în sistemul de purtare, cu ochii închiși din când în când, ca și cm întreg universul lui era acolo, la pieptul mamei. Ținea strâns de ea cu mânuțele acelea mici și jucăușe, cu o încredere oarbă, deplină, liniștitoare.

Mi s-a pus un nod în gât și nu ma puteam opri din zâmbit. A fost o imagine de dragoste pură, nescrisă în cărți, dar adânc întipărită în instinct.
Mi-a amintit că alăptarea nu e doar despre hrană. E despre siguranță, apartenență, reconectare. Despre acasă.

Am simțit-o ca o binecuvântare tăcută — un memento că, indiferent cât de greu a fost începutul, drumul pe care sunt acum e cel pe care trebuia să fiu.
Și am știut din nou, cu toată inima: asta e chemarea mea.

Voi cât de des vedeți copilasi mai mari alăptați în public?
Și ce simțiți când îi vedeți?

13/04/2025

12/02/2025

Schimbarea începe cu fiecare din noi❗️
Si TU Poți ajuta chiar astăzi o mămică și bebelușul ei! 🩷

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit și ajută-ne sa ajutăm!

👇Link în primul comentariu
🙏 Mulțumim pentru sprijin!