CardioInfo

11/10/2013

Solutia de Cardio e-Learning vine in completarea activitatilor educative si stiintifice desfasurate sub egida Societatii Romane de Cardiologie, in scopul cresterii calitatii actului medical si nivelului de performanta in domeniul respectiv.

Solutia de Cardio e-Learning este o metoda de educatie medicala continua destinata cardiologilor, precum si medicilor de medicina interna, medicilor generalisti si rezidentilor, care doresc sa isi imbunatateasca nivelul de cunostinte, abilitati si atitudini profesionale in domeniul cardiologiei.

Solutia de Cardio e-Learning face parte din formele de educatie medicala continua, respectand in totalitate Decizia nr. 67/2005 privind stabilirea sistemului de credite de educatie medicala continua, pe baza caruia se evalueaza activitatea de perfectionare profesionala a medicilor, a criteriilor si normelor de acreditare a educatiei medicale continue, precum si a criteriilor si normelor de acreditare a furnizorilor de educatie medicala continua din 09/12/2005, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 143 din 15/02/2006.

http://e.cardioinfo.ro/

09/10/2013

Pîrcălabu Marina este fericita câștigătoare a unui Samsung Tab 3, oferit de Societatea Română de Cardiologie prin e-learning.

23/09/2013

Claudicaţia reprezintă cel mai frecvent simptom al bolii arteriale periferice, care limitează activitatea fizică și determină un stil de viaţă sedentar, determinând scăderea calităţii vieţii pacienţilor. Trialuri clinice randomizate au demonstrat eficacitatea tratamentului farmacologic cu cilostazol, exerciţiului fizic controlat (cură de mers) sau revascularizării intervenţionale atât în ceea ce privește îmbunătăţirea perimetrului de mers cât și a calităţii vieţii pacienţilor.

Deși recomandările actuale de ghid precizează că toate cele trei modalităţi terapeutice sunt eficiente, beneficiul relativ al fiecăreia nu este precizat. Există studii în literatură care compară tratamentul intervenţional cu exerciţiul fizic dar acestea nu au inclus un subgrup de pacienţi doar cu tratament medicamentos și au cuprins atât pacienţi cu boală aorto-iliacă cât și cu afectare femuro-poplitee. Aceste studii au demonstrat eficacitate aproximativ egală a metodelor de tratament sau o superioritate a efortului fizic controlat. Ar fi de menţionat aici importanţa includerii în loturi și a pacienţilor cu boală femuro-poplitee care având o masă musculară mai mică deservită de vasul afectat ar putea beneficia mai mult în urma tratamentului prin mers pe jos controlat dar ar putea beneficia mai puţin de tratamentul intervenţional.

Studiul prezentat este un studiu randomizat care compară beneficiile tratamentului medical cu exerciţiu fizic controlat și tratamentul intervenţional urmărind în special îmbunătăţirea timpului de mers în cadrul unui test de efort conform protocolului Gardner la 6 luni comparativ cu evaluarea iniţială. În cazul pacienţilor trataţi doar medicamentos s-a înregistrată o imbunăţire cu 1,2+/-2,6 minute, pentru cei cu efort fizic o îmbunătăţire cu 5,8+/-4,6 minute iar pentru cei cu tratament intervenţional cu 3,7+/-4,9 minute. Așadar comparativ pacienţii din lotul cu exerciţiu fizic controlat au avut o îmbunătăţire a timpului de mers cu 4,6 minute mai mare decât a celor trataţi doar medicamentos (p

11/09/2013

Sindromul Marfan reprezintă o afecţiune genetică care se asociază cu o speranţă de viaţă scăzută datorită riscului de disecţie sau ruptură de aortă. Managementul optim al pacienţilor cu Sindrom Marfan, inclusiv momentul intervenţiei chirurgicale rămâne un element discutabil datorită faptului că nu există dovezi în ceea ce privește factorii de risc pentru evenimente acute la nivelul aortei asociaţi cu această afecţiune. Deși în literatură există valori limită pentru dimensiunile aortei ascendente sau ale aortei la nivelul sinusurilor Valsalva ce ar impune intervenţia chirurgicală, aceste valori nu pot fi adoptate și în cadrul Sindromului Marfan deoarece riscul de disecţie variază în funcţie de alte valori ale diametrelor în cazul acestor pacienţi.

Au fost urmăriţi 732 de pacienţi care îndeplineau criteriile internaţionale pentru sindrom Marfan pe o perioadă de 6 ani, analizându-se dimensiunile aortei prin măsurători ecocardiografice o dată la 2 ani. Studiul a fost unul de tip observaţional, retrospectiv. Pacienţii primeau tratament beta-blocant, iar indicaţia de intervenţie chirurgicală profilactică s-a stabilit la valori ale aortei ascendente de 50 mm. În timpul perioadei de urmărire s-au înregistrat 5 cazuri de deces și două cazuri de disecţie, cu o rată a evenimentelor (deces/disecţie) de 0,17%/an. Riscul crește o dată cu creșterea diametrului aortei măsurat ecocardiografic: de la 0,09%/an când diamentrul aortei este mai mic de 40 mm, la 0,3% /an când diamentrul aortei este între 45 și 49 mm și 1,33%/an când diamentrul aortei este mai mare de 50 mm. Așadar riscul crește de 4 ori la valori ale diamentrului aortei ascendente mai mari de 50 mm. Riscul anual pentru evenimente acute este sub 0,05% la un diamentru al aortei ascendente mai mic de 50mm (după excluderea din lot a un pacient nou-născut, a unei paciente care în ciuda recomandărilor a avut o sarcină și a unui pacient cu infarct miocardic în antecedente).

Așadar riscul de moarte subită sau disecţie de aortă este redus în cazul pacienţilor cu sindrom Marfan și diamentrul aortei ascendente între 45 și 49 mm, dimensiunea de 50 mm fiind în aceste condiţii o valoare limită acceptabilă pentru indicaţie de intervenţie chirurgicală profilactică.

Concluzionând, rata evenimentelor acute aortice (disecţie/deces) este scăzută în cazul pacienţilor cu sindrom Marfan diagnosticat conform criteriilor internaţionale la care sunt respectate următoarele reguli: tratament beta-blocant, consilierea adecvată în ceea ce privește sportul și activitatea fizică, măsurarea ecocardiografică periodică a dimensiunilor aortei și indicaţie de intervenţie chirurgicală la o valoare limită a dimensiunilor aortei ascendente de 50 mm.

Jondeau G., Detaint D., Tubach F., Arnoult F., Milleron O- Aortic Event Rate in the Marfan Population- A
Cohort Study, Circulation 2012 (MMG)

30/08/2013

Obiectivele SRC:

• Programe de preventie populationale: programe de screening; programe de prevenire si asistenta medicala;
• Stimularea cercetarii stiintifice: schimburi stiintifice pentru tinerii cardiologi si studenti; programe de cercetare stiintifica comuna între tari; premii pentru lucrari stiintifice valoroase.
• Educatie Medicala Continua: instruirea si cresterea continua a nivelului stiintific; difuzarea progreselor din domeniul cardiologiei; programe de instruire; ghiduri de tratament.

29/08/2013

Viitorul depinde de riscul noilor leziuni coronariene şi miocardice şi de sechelele celor care s-au produs.

Boala cardiacă are o imagine particulară în populaţie. Ea este deseori considerată o boală a oamenilor activi, cu o viaţă stresantă şi încărcată de responsabilităţi, sau o boală a persoanelor care au făcut excese de-a lungul vieţii.

Nu, boala cardiacă nu este apanajul persoanelor stresate şi încărcate de responsabilităţi. Nu, boala coronariană nu este neaparat o boală dramatică şi invalidantă.

Este mai degrabă o boală asupra căreia puteţi acţiona, dar numai prin adoptarea unui mod de viaţă sănătos şi prin urmarea recomandă rilor medicale primite. Scopul principal pe care vi-l puteţi stabili poate fi să aveţi o viaţă mai armonioasă şi mai sănătoasă decât înainte de infarctul miocardic acut, şi acest scop poate fi atins!
http://cardioinfo.ro/

14/08/2013

Solutia de Cardio e-Learning vine in completarea activitatilor educative si stiintifice desfasurate sub egida Societatii Romane de Cardiologie, in scopul cresterii calitatii actului medical si nivelului de performanta in domeniul respectiv.

Solutia de Cardio e-Learning este o metoda de educatie medicala continua destinata cardiologilor, precum si medicilor de medicina interna, medicilor generalisti si rezidentilor, care doresc sa isi imbunatateasca nivelul de cunostinte, abilitati si atitudini profesionale in domeniul cardiologiei.

Solutia de Cardio e-Learning face parte din formele de educatie medicala continua, respectand in totalitate Decizia nr. 67/2005 privind stabilirea sistemului de credite de educatie medicala continua, pe baza caruia se evalueaza activitatea de perfectionare profesionala a medicilor, a criteriilor si normelor de acreditare a educatiei medicale continue, precum si a criteriilor si normelor de acreditare a furnizorilor de educatie medicala continua din 09/12/2005, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 143 din 15/02/2006.

08/08/2013

Exercițiul fizic controlat versus tratamentul intervențional primar pentru claudicație în boala arterială periferică aorto-iliacă
Claudicaţia reprezintă cel mai frecvent simptom al bolii arteriale periferice, care limitează activitatea fizică și determină un stil de viaţă sedentar, determinând scăderea calităţii vieţii pacienţilor. Trialuri clinice randomizate au demonstrat eficacitatea tratamentului farmacologic cu cilostazol, exerciţiului fizic controlat (cură de mers) sau revascularizării intervenţionale atât în ceea ce privește îmbunătăţirea perimetrului de mers cât și a calităţii vieţii pacienţilor.

Deși recomandările actuale de ghid precizează că toate cele trei modalităţi terapeutice sunt eficiente, beneficiul relativ al fiecăreia nu este precizat. Există studii în literatură care compară tratamentul intervenţional cu exerciţiul fizic dar acestea nu au inclus un subgrup de pacienţi doar cu tratament medicamentos și au cuprins atât pacienţi cu boală aorto-iliacă cât și cu afectare femuro-poplitee. Aceste studii au demonstrat eficacitate aproximativ egală a metodelor de tratament sau o superioritate a efortului fizic controlat. Ar fi de menţionat aici importanţa includerii în loturi și a pacienţilor cu boală femuro-poplitee care având o masă musculară mai mică deservită de vasul afectat ar putea beneficia mai mult în urma tratamentului prin mers pe jos controlat dar ar putea beneficia mai puţin de tratamentul intervenţional.

Studiul prezentat este un studiu randomizat care compară beneficiile tratamentului medical cu exerciţiu fizic controlat și tratamentul intervenţional urmărind în special îmbunătăţirea timpului de mers în cadrul unui test de efort conform protocolului Gardner la 6 luni comparativ cu evaluarea iniţială. În cazul pacienţilor trataţi doar medicamentos s-a înregistrată o imbunăţire cu 1,2+/-2,6 minute, pentru cei cu efort fizic o îmbunătăţire cu 5,8+/-4,6 minute iar pentru cei cu tratament intervenţional cu 3,7+/-4,9 minute. Așadar comparativ pacienţii din lotul cu exerciţiu fizic controlat au avut o îmbunătăţire a timpului de mers cu 4,6 minute mai mare decât a celor trataţi doar medicamentos (p

30/07/2013

Nivelurile serice ale potasiului și mortalitatea în infarctul miocardic acut
Homeostazia potasiului este critică în prevenirea evenimentelor adverse la pacienţii cu boală cardiovasculară. Ghidurile actuale recomandă menţinerea nivelului potasiului seric între 4,0 și 5,0 mEq/L la pacienţii cu infarct miocardic acut (IMA) însă acestea își bazează indicaţia pe studii mici, efectuate în perioada anterioară administrării de rutină a beta-blocantelor și utilizării terapiei de reperfuzie. Mai mult, aceste studii au demonstrat o asociere între nivelurile scăzute de potasiu, de obicei sub 3,5 mEq/L și riscul de fibrilaţie ventriculară la pacienţii cu IMA fără a studia și impactul asupra mortalităţii. În acest context, un studiu publicat la începutul anului în Journal of the American Medical Association aduce date noi cu privire la relaţia între nivelul potasiului seric și mortalitatea intraspitalicească la pacienţii cu IMA în era beta-blocantelor și a terapiei de reperfuzie.

Studiul a fost efectuat într-o manieră retrospectivă utilizând baza de date Cerner Health Facts care a inclus 38 689 pacienţi cu IMA confirmat prin prezenţa biomarkerilor cardiaci, internaţi în 67 de spitale din Statele Unite între ianuarie 2000 și decembrie 2008. Toţi pacienţii incluși au avut dozări ale potasiului pe parcursul internării, cu o medie de 5,9 determinări per pacient iar parametrul analizat în studiu a fost nivelul mediu al potasiului seric post-internare. S-a urmărit în principal mortalitatea intraspitalicească și secundar apariţia fibrilaţiei sau flutter-ului ventricular sau a stopului cardiac pe parcursul spitalizării.

În ceea ce privește relaţia între mortalitatea intraspitalicească și nivelul mediu al potasiului post-internare, s-a observat că aceasta descrie o curbă în formă de U. Astfel, raportând la grupul de referinţă (nivel de potasiu 3,5-4,0 mEq/L, rata mortalităţii 4,8%; CI, 4,4-5.2%), mortalitatea a fost comparabilă pentru pacienţii cu potasiu mediu post-internare de 4,0-4,5 mEq/L (5.0%; 95% CI, 4,7%-5,3%). Mortalitatea a fost însă de 2 ori mai mare pentru un potasiu de 4,5-5,0 mEq/L (10.0%; 95% CI, 9,1%-10,9%) și a fost și mai mare la niveluri peste 5,0 mEq/L ale potasiului seric. În mod similar, rata mortalităţii a fost mai mare la pacienţii cu media nivelurilor potasiului seric sub 3,5 mEq/L. Această curbă în formă de U a rămas aproape neschimbată după ajustarea pentru covariabile și a fost similară între pacienţii care au primit suplimente de potasiu și cei care nu au primit. Curba relaţiei între potasiul seric dozat la internare și mortalitatea intraspitalicească a păstrat forma de U însă mai puţin pronunţată faţă de nivelul mediu al potasiului postinternare.

În contrast cu ratele de mortalitate, pentru care intervalul nivelului mediu de potasiu optimal a fost îngust, ratele de apariţie a fibrilaţiei atriale sau a stopului cardiac au fost mai mari doar pentru extremele valorilor potasiului seric ( intervalul 3,0-5,0 mEq/L ratele fiind relativ asemănătoare. Pentru nivelul potasiului dozat la internare, în comparaţie cu grupul de referinţă de 3,5-4,0 mEq/L, ratele de aparitie a fibrilaţiei atriale sau stopului cardiac au crescut doar pentru valori sub 3,5 mEq/L nu și pentru hiperpotasemie. Rezultatele prezentate trebuie interpretate în contextul posibilelor limite ale studiului retrospectiv observaţional, în care relaţia cauzală între nivelul de potasiu și mortalitate nu poate i probată mai ales pentru extremele spectrului de valori ale potasiului ( mEq/L) în care numărul de evenimente înregistrate a fost mai mic. În concluzie, studiul prezentat nu susţine recomandarea ghidurilor actuale de a menţine potasiul seric între 4,0 și 5,0 mEq/L la pacienţii cu IMA mai ales în condiţiile în care recomandarea se bazează pe studii mici efectuate în era pre-reperfuzie și pre-beta blocant.

Autorii sugerează că intervalul optimal al potasiului seric la pacienţii cu IMA ar putea fi de fapt între 3,5 și 4,5
mEq/L și că valori mai mari peste 4,5 mEq/L sunt asociate cu creșterea mortalităţii necesitând, în consecinţă, a fi evitate.

Goyal A et al. Serum Potassium Levels and Mortality in Acute Myocardial Infarction. JAMA 2012;307(2):
157-164 (AD)

26/07/2013

Folosirea testelor de stres în ghidarea aplicării prevenției primare a bolii coronariene la pacienții cu risc intermediar. O analiză a cost-eficienței.
Terapia hipolipemiantă și folosirea aspirinei s-au dovedit eficiente în profilaxia primară a bolii coronariene(BCI) la pacienţii cu risc înalt în timp ce costul și potenţialele efecte adverse au temperat entuziasmul profilaxiei primare la pacienţii cu risc scăzut. Este mai puţin clară abordarea pacienţilor cu risc intermediar (10% până la 20% risc de BCI la 10 ani), deși acest grup reprezintă masa cea mai mare a populaţiei recomandate pentru prevenţie primară cu hipolipemiante și aspirină în lumina ghidurilor actuale. Având în vedere costul în scădere al statinelor, este posibil ca prevenţia primară aplicată la toată populaţia cu risc intermediar să fie cost eficientă. Pe de altă parte, testele de stres non-invazive pot îmbunătăţi stratificarea riscului la pacienţii cu risc intermediar iar un test pozitiv poate identifica acei pacienţi care necesită intervenţii de modificare a factorilor de risc mai agresivi.

Pornind de la aceste premize, un articol publicat recent în Circulation și-a propus să evalueze dacă stratificarea suplimentară a riscului prin teste de stres noninvazive la pacienţii cu risc intermediar poate fi mai eficientă sau mai puţin costisitoare decât alte abordări de prevenţie primară.

Astfel, autorii au folosit un model de BCI în populaţia adultă a Statelor Unite, bazat pe computer, capabil să prezică incidenţa, prevalenţa, mortalitatea și costul asistenţei medicale la persoanele între 35 și 84 de ani. Populaţia a constat în bărbaţi peste 45 de ani în 2011 și femei peste 55 de ani în 2011, cu risc intermediar de a dezvolta BCI în 10 ani, ducând la înrolarea a 22.5 milioane de persoane care îndeplineau criteriile menţionate. Pacienţii vor fi urmăriţi până în 2040. In acestă populaţie au fost comparate 3 strategii de prevenţie primară, (1) o strategie de administrare a tratamentului cu statină la toţi și aspirină doar la bărbaţi, fără teste de stres în prealabil, (2) o strategie de testare-tratament în care medicaţia a fost ghidată de teste de stress noninvazive – test ECG singur, test ECG asociat cu scintigrafie miocardică și ecocardiografie de stres singură și (3) o strategie bazată pe recomandările ATP III în care toţi pacienţii care aveau LDL-colesteorol > 130 mg/dL au primit terapie cu statină.

Analiza statistică efectuată a presupus multiple modele de asumpţie care au dus la estimarea costurilor asociate îngrijirii medicale și evenimentelor cardiovasculare din 2011 până în 2040.

Rezultatele au arătat că strategia de a realiza prevenţie primară cu statină și aspirină la toate persoanele cu risc intermediar a fost cea mai eficientă în prevenirea evenimentelor cardiovasculare cât și cea mai ieftină strategie. Simulările realizate au demonstrat că și la aproape 100% aderenţă, nici abordarea testare – tratament nici abordarea bazată pe recomandările ATP III nu ar putea să prevină BCI și să reducă costurile medicale la fel de eficient la pacienţii cu risc intermediar în comparaţie cu strategia de tratare a tuturor celor cu risc intermediar. Deși această din urmă strategie duce la iniţierea terapiei cu statină și aspirină la mai mulţi pacienţi, este mai ieftină decât celelalte strategii pentru că reduce incidenţa BCI cu > 1 million de cazuri pe o perioadă de 30 de ani în comparaţie cu strategia ATP III, care a fost a doua ca strategie ca eficienţă.

Deși testul de stress ECG a fost mai eficient, mai ieftin și probabil mai ușor de implementat decât celelalte strategii testare-tratament, totuși a fost mai ieftin decât strategia de a trata toţi pacienţii cu risc intermediar doar dacă statina utilizată a costat mai mult de 3.16 dolari per comprimat sau dacă testul efectuat a crescut aderenţa la tratament de la 75%. Însă, dacă testul de stress ECG ar fi efectuat doar la persoanele care nu sunt iniţial aderente la terapia de prevenţie, atunci o astfel de abordare testează – tratează ar fi eficientă din punct de vedere al costului dacă ar crește aderenţa la 5% și ar duce la reducerea costurilor medicale dacă aderenţa ar crește la 13%.

În concluzie, utilizarea de rutină a testelor de stres non-invazive pentru a ghida terapia de prevenţie primară nu este cost eficientă decât dacă duce la o creștere semnificativă a aderenţei la terapie.

B. Galper et al. Using Stress Testing to Guide Primary Prevention of Coronary Heart Disease Among Intermediate-Risk Patients: A Cost-Ef ectiveness Analysis. Circulation. 2012; 125:260-270.(AD)

24/07/2013

Elegantul studiu al echipei conduse de Ehud Schwammenthal, Israel, recent publicat în JACC, readuce în prim plan problema măsurării inelului aortic, parametru esenţial pentru cardiologii intervenţioniști în cadrul procedurii de implantare percutană de valvă aortică (TAVI). Acurateţea raportării dimensiunii și formei inelului aortic de către imagist poate preîntâmpina complicaţii procedurale precum dislocarea deviceului, leakurile perivalvulare sau ruptura inelului. Scopul studiul a fost investigarea proprietăţilor mecanice și dinamicii deformării inelului aortic in vivo la pacienţii cu stenoză aortică și evaluarea impactului clinic asupra TAVI.

În studiu au fost incluși 35 de pacienţi cu stenoză aortică și 11 subiecţi normali, care au fost scanaţi cu un scanner CT cu 256 de sclice-uri, cu ghidare ECG retrospectivă. La momente seriate ale ciclului cardiac (atât în sistolă, cât și în diastolă) au fost măsuraţi mai mulţi parametri, indexaţi la suprafaţa corporală: diametrul minim și maxim al inelului aortic, perimetrul și aria inelului aortic. A fost alculat un indice de elipticitate, ca raportul dintre diametrul maxim și cel minim și, în plus, a fost calculat modulul elastic Young (raportul dintre forţa care acţionează asupra inelului și gradul de deformare al acestuia), ca măsură a elasticitaţii inelului aortic. Perimetrul inelului aortic a fost singurul parametru care nu a variat semnificativ de-a lungul ciclului cardiac, spre deosebire de diametrul minim, arie și indicele de elipticitate, în condiţiile unei bune reproductibilităţi interobservator a măsurătorilor. Variaţia perimetrului inelului aortic a fost neglijabilă la pacienţii cu valve aortice calcificate, datorită rigidităţii crescute la acest nivel faţă de subiecţii normali (demonstrată prin calcularea modulului Young).

Concluzia autorilor a fost că perimetrul pare cel mai potrivit parametru de măsurare al inelului aortic, pentru că nu este afectat de dinamica acestuia în ciclul cardiac. Datorită interdependenţei valvulare mitro-aortice, inelul aortic variază de la o formă eliptică în diastolă la una circulară în sistolă. Măsurarea inelului aortic într-o singură dimensiune (diametrul antero-posterior măsurat prin ecocardiografie 2D, care este echivalentul diametrului minim al elipsei) nu este suficientă pentru a caracteriza o structură tridimensională complexă.

Hamdan A, Guetta V, Konen E, Goitein O, Segev A,
Raanani E, Spiegelstein D, Hay I, Di Segni E, Eldar M,
Schwammenthal E. Deformation dynamics and mechanical properties of the aortic annulus by 4-dimensional computed tomography insights into the functional anatomy of the aortic valve complex and implications for transcatheter aortic valve therapy. J Am Coll Cardiol. 2012 Jan 10;59(2):119-27. (MA)
http://cardioinfo.ro/masurarea-inelului-aortic-la-pacientii-cu-stenoza-aortica-candidati-la-tavi/

Elegantul studiu al echipei conduse de Ehud Schwammenthal, Israel, recent publicat în JACC, readuce în prim plan problema măsurării inelului aortic, parametru esenţial pentru cardiologii intervenţioniști în cadrul procedurii de implantare percutană de valvă aortică (TAVI). Acurateţea raportării dime...

23/07/2013

Măsurarea inelului aortic la pacienții cu stenoză aortică candidați la TAVI
Elegantul studiu al echipei conduse de Ehud Schwammenthal, Israel, recent publicat în JACC, readuce în prim plan problema măsurării inelului aortic, parametru esenţial pentru cardiologii intervenţioniști în cadrul procedurii de implantare percutană de valvă aortică (TAVI). Acurateţea raportării dimensiunii și formei inelului aortic de către imagist poate preîntâmpina complicaţii procedurale precum dislocarea deviceului, leakurile perivalvulare sau ruptura inelului. Scopul studiul a fost investigarea proprietăţilor mecanice și dinamicii deformării inelului aortic in vivo la pacienţii cu stenoză aortică și evaluarea impactului clinic asupra TAVI.

În studiu au fost incluși 35 de pacienţi cu stenoză aortică și 11 subiecţi normali, care au fost scanaţi cu un scanner CT cu 256 de sclice-uri, cu ghidare ECG retrospectivă. La momente seriate ale ciclului cardiac (atât în sistolă, cât și în diastolă) au fost măsuraţi mai mulţi parametri, indexaţi la suprafaţa corporală: diametrul minim și maxim al inelului aortic, perimetrul și aria inelului aortic. A fost alculat un indice de elipticitate, ca raportul dintre diametrul maxim și cel minim și, în plus, a fost calculat modulul elastic Young (raportul dintre forţa care acţionează asupra inelului și gradul de deformare al acestuia), ca măsură a elasticitaţii inelului aortic. Perimetrul inelului aortic a fost singurul parametru care nu a variat semnificativ de-a lungul ciclului cardiac, spre deosebire de diametrul minim, arie și indicele de elipticitate, în condiţiile unei bune reproductibilităţi interobservator a măsurătorilor. Variaţia perimetrului inelului aortic a fost neglijabilă la pacienţii cu valve aortice calcificate, datorită rigidităţii crescute la acest nivel faţă de subiecţii normali (demonstrată prin calcularea modulului Young).

Concluzia autorilor a fost că perimetrul pare cel mai potrivit parametru de măsurare al inelului aortic, pentru că nu este afectat de dinamica acestuia în ciclul cardiac. Datorită interdependenţei valvulare mitro-aortice, inelul aortic variază de la o formă eliptică în diastolă la una circulară în sistolă. Măsurarea inelului aortic într-o singură dimensiune (diametrul antero-posterior măsurat prin ecocardiografie 2D, care este echivalentul diametrului minim al elipsei) nu este suficientă pentru a caracteriza o structură tridimensională complexă.

Hamdan A, Guetta V, Konen E, Goitein O, Segev A,
Raanani E, Spiegelstein D, Hay I, Di Segni E, Eldar M,
Schwammenthal E. Deformation dynamics and mechanical properties of the aortic annulus by 4-dimensional computed tomography insights into the functional anatomy of the aortic valve complex and implications for transcatheter aortic valve therapy. J Am Coll Cardiol. 2012 Jan 10;59(2):119-27. (MA)

http://cardioinfo.ro/masurarea-inelului-aortic-la-pacientii-cu-stenoza-aortica-candidati-la-tavi/