Pagina cu emoții - Psiholog Larisa Mateiciuc

01/12/2025

La mulți ani, România!
La mulți ani, Români!

30/11/2025

La mulți ani, Andreea! La mulți ani, Andrei!

30/11/2025

Când e Duminică avem postarea cu “Bucurii Simple” 🤗
Haideți să ne bucurăm împreună!
Sus inima!❣️

29/11/2025

Zilele acestea am avut privilegiul să particip la una dintre cele mai rafinate prezentări de modă. Lumini, glamour, muzică ce-ți intră direct în sistem, siluete care păreau desprinse din visele multora despre frumusețe. Și totuși, în mijlocul aplauzelor și al flash-urilor, m-a lovit un gând care apare adesea şi în cabinet ✨Frumusețea exterioară are puterea de a ne opri respirația, dar doar pentru câteva secunde..

✨Ceea ce rămâne după ce lumina se stinge și machiajul se șterge este felul în care ne simțim în pielea noastră când nimeni nu ne mai privește.

Am văzut în sală femei și bărbați care își țineau respirația nu doar pentru ținutele spectaculoase, ci pentru că, timp de o clipă, au văzut pe catwalk o versiune a lor pe care și-ar dori să o întruchipeze: puternică, liberă, curajoasă, vizibilă, valoroasă. ❣️Moda nu vinde doar haine, ci vinde şi permisiunea de a ocupa spațiu, de a fi văzut fără rușine.

Și totuși, paradoxul este că adevărata „prezentare de modă”, personală, începe abia când ieșim din lumina reflectoarelor. Când alegem să purtăm cu mândrie nu doar haina, ci și cicatricile, ridurile, nesiguranțele, “povestea”. Când frumusețea devine mai degrabă o stare de acceptare decât un rol pe care trebuie să-l jucăm zi de zi.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte, încă o dată, că e în regulă să ne dorim să fim frumoase. Dar e și mai în regulă să fim blânde cu noi când nu ne simțim așa.

🫂 Să ne îmbrățișăm mai des, chiar și în zilele în care oglinda nu ne zâmbește înapoi.

Pentru că merităm să ne simțim acasă în corpul nostru, exact așa cm este el azi.

Suntem frumoase exact așa cm suntem azi, nu în ciuda imperfecțiunilor, ci datorită lor. ❤️

21/11/2025

10/11/2025

Postarea asta e una tristă…🖤

De când am aflat, nu e zi fără să mă duc măcar pentru o clipă cu gândul la el, la familia lui, la domnul Stroici. Om bun, blând și harnic; vecinul meu din copilărie, tatăl Alinei – una dintre cele mai bune prietene de-ale mele de atunci. Și-a pierdut viața în Italia, la restaurarea Torre dei Conti.

Vestea m-a lovit ca un pumn în stomac: tristețe adâncă, amărăciune, supărare, furie, ciudă… și o durere sfâșietoare pentru Alina, Marius și tanti Mariana. Îmi pare rău. Atât de rău…🖤🖤

M-am gândit la el, la ce a trăit, la munca grea din Italia, la familia frumoasă pe care a reușit s-o adune acolo pentru un timp. Apoi gândul mi-a fugit la tata, la anii grei de Italia dinainte sa-l pierdem, la toate rudele și cunoscuții mei plecați „afară”…, la viața românilor noștri…, la munca lor epuizantă și la bătrânețile lor singuratice pline de muncă şi oameni străini cărora le stau aproape, comparate cu ale celor din străinătate, care mor liniștiți, înconjurați de nepoți și de casă, de respect şi de legi mai armonioase…

Ca psihoterapeut, ascult adesea povești ca a lui…Clienți români plecați departe, care vor să vorbească cu cineva în limba lor, care sunt atât de obosiți, rupți de rădăcini, între două lumi, cu dorul în gât, dar cu speranțe pentru un trai mai bun pentru copiii lor, dar şi cu frica de bătrâneți departe de “acasă”.
Domnu’ Stroici era unul de-ai lor. Unul de-ai noștri.

Și apoi vin amintirile… cele care nu se șterg niciodată:

• Diminețile când ieșea cu Pușa, cățelușa care m-a făcut să iubesc câinii, și ne răspundea la salut din priviri cu zâmbetul lui cald, de om care știa că ziua începe cu binele.

• Era singurul din scară cu mașină, o Dacie care ne făcea să visăm că se poate, chiar dacă locuiam într-un cartier muncitoresc.

• Ușa lui, cea mai frumoasă din scară, maro închis, lacuită strălucitor, cu sonerie care cânta o melodie veselă, ca o invitație la aşteptat în tihnă…

Vorbind cu mama, cu vocea tremurândă, mi-a povestit iar ‘când ne-am mutat în Suceava, era însărcinată cu mine, domnu’ Stroici a fost primul care a venit la camion. A sărit să care mobilă, a strigat și alți vecini: „Hai, băieți, să-i ajutăm pe oamenii aştia, sunt noii vecini!” ‘ Așa a început totul pentru noi în blocul 47 de pe Strada Păcii.
Cu el. Cu bunătatea lui.

Drum lin spre stele! Odihnă veşnică, domnu’ Stroici!🕊️

Alina, Marius, tanti Mariana – vă țin în inimă! ❤️

✨Pentru românii plecați departe, cu dorul în valiză, și ✨pentru cei care nu s-au mai întors niciodată.
✨Pentru o țară care să ne cheme înapoi acasă, cu brațele deschise. ✨Suntem aici. 💔🇷🇴

09/11/2025

Scurt reminder 🌺
Există întotdeauna flori pentru cine vrea să vadă.