29/12/2025
Bullyingul nu începe la adolescență. Bullyingul începe atunci când copiii nu știu unde este limita dintre joacă și rănire.
Ca terapeut, am întâlnit adesea copii care nu știu să pună limite, nu pentru că nu vor, ci pentru că nimeni nu i-a învățat cum.
Evenimentul de luna trecută, din Cluj, în care un copil de 6 ani a fost rănit grav de către colegii săi de aceeași vârstă, eveniment ce a avut loc chiar în cadrul școlii, a readus în atenție importanța discutării bullyingului încă de la vârstele mici.
În acest context, bullyingul a devenit una dintre tematicile centrale în cadrul grupurilor noastre de socializare pentru a susține prevenția timpurie și dezvoltarea unor comportamente sigure și sănătoase în relațiile dintre copii.
Bullyingul nu înseamnă doar lovire. Din perspectivă comportamentală, vorbim despre orice comportament repetat care produce disconfort, teamă, rușine sau durere unui copil și care continuă chiar și după ce acesta a exprimat verbal sau non-verbal că nu îi place.
Mulți copii nu pot diferenția clar o glumă de o agresiune, mai ales atunci când agresorul râde, iar grupul validează comportamentul prin amuzament.
Din acest motiv, educația nu trebuie să înceapă cu „nu e voie”, ci cu înțelegerea emoțiilor, a limitelor personale și a semnalelor de pericol.
În grupurile noastre de socializare, am ales să lucrăm pe această temă prin povești terapeutice, pentru că ele permit copiilor să înțeleagă situații dificile într-un cadru sigur, fără expunere directă.
Așa a apărut povestea „Vulpilina și Dulăpiorul din Poiana Școlii”, o poveste realizată de mine special pentru a-i ajuta pe copii să recunoască bullyingul, să înțeleagă când o „glumă” devine rănire și ce pot face în astfel de situații, atât dacă sunt victime, cât și dacă observă că un alt copil este în pericol.
Prin povestea Vulpilinei, copiii au învățat că joaca este joacă doar atunci când toți se simt bine, că atingerea fără permisiune nu este acceptabilă și că un „STOP” spus clar trebuie respectat imediat.
Din punct de vedere terapeutic, mesajul central este extrem de important: victima nu are nicio vină, iar a cere ajutor nu este un semn de slăbiciune, ci de curaj.
Personajul Mara, iepurașul-martor care intervine și anunță un adult, a fost introdus intenționat pentru a învăța copiii că responsabilitatea nu este doar a victimei, ci și a celor care observă.
Ulterior prezentării poveștii, am continuat activitatea într-un mod structurat și ghidat: copiii au răspuns la întrebări despre poveste, au discutat despre experiențele și emoțiile proprii, apoi au exersat prin role-play modalitățile de a spune „STOP” și de a cere ajutor în situații similare.
Copiii au fost ajutați să identifice comportamentele de bullying, să recunoască emoțiile trăite de personaj, dar și semnalele din corp care apar atunci când cineva este rănit sau speriat: stomacul strâns, inima care bate repede, dorința de a fugi sau de a plânge. Această etapă este esențială, pentru că un copil care își recunoaște semnalele corporale și să poată reacționa adecvat.
Un element-cheie al intervenției a fost role-play-ul. Copiii au exersat verbal și ferm exprimarea limitei: „STOP. Nu îmi place.” Din perspectiva analizei comportamentale, repetarea acestor răspunsuri în contexte sigure, de joc, crește probabilitatea ca ele să apară și în situații reale.
Am lucrat fără contact fizic, fără presiune, validând fiecare răspuns și consolidând pozitiv comportamentele de autoprotecție. Copiii au învățat nu doar să spună STOP, ci și să se îndepărteze și să caute un adult de încredere.
De asemenea, am discutat ce pot face atunci când nu sunt ei cei vizați, ci martori. Copiii au fost învățați să intervină verbal, să ia colegul din situația de risc și să ceară ajutor. Acest tip de educație dezvoltă empatia, responsabilitatea socială și reduce semnificativ toleranța față de comportamentele agresive în grup.
Ca terapeut, subliniez mereu părinților un lucru esențial: bullyingul nu se previne prin minimalizare sau prin îndemnuri de tipul „ignoră” sau „așa sunt copiii”. Se previne prin educație emoțională timpurie, prin antrenarea abilităților de comunicare, prin limite clare și prin adulți disponibili emoțional. Copiii care știu să își recunoască emoțiile, să spună STOP, să ceară ajutor și să intervină pentru alții sunt copii mai bine pregătiți pentru relații sănătoase.
La Zâmbete Creative, nu lucrăm doar asupra comportamentelor vizibile. Lucrăm la siguranță, la limite, la emoții și la relațiile dintre copii. Pentru că joaca este cu adevărat joacă doar atunci când toți copiii sunt în siguranță.
