Georgeta Păun Psiholog

Georgeta Păun Psiholog Psiholog clinician, Psihoterapeut Gestaltist

Înțeleaptă sunt. Experiențe de viață am tot avut și am trecut cu brio prin ele. Am fost și singură, am avut și ajutorul ...
20/11/2025

Înțeleaptă sunt. Experiențe de viață am tot avut și am trecut cu brio prin ele. Am fost și singură, am avut și ajutorul prietenilor și al familiei dar și al profesorilor, al formatorilor, al colegilor și cel mai important, al terapeutei mele. La momentul potrivit în viața mea au apărut oameni care m-au sprijinit. Le sunt recunoscătoare. Deopotrivă sunt tare mândră de mine pentru faptul că am avut înțelepciunea de a cere ajutor și apoi mi-am permis să îl și accept. În timp am crescut, am învățat, m-am dezvoltat, am evoluat. Acum a venit timpul să împărtășesc și eu din înțelepciunea, din înțelegerea, din experiența, din cunoștințele mele.
Ai nevoie de sprijin de ordin psihologic? Fizic sau online ne întâlnim. Cabinetul meu este în sectorul 4 însă în București ne putem întâlni și la graniță. Granița dintre sectoare sau granița dintre confortul meu și al tău.
Numărul meu de telefon este 0734401655.
Programeasă-te pentru o ședință de cunoaștere în care să putem clarifica direcția și dacă, putem parcurge acest drum al explorării interioare împreună. ✨️💞✨️

Când nu nu mai poți, când nu mai știi, când nu mai vrei, încotro o iei? Pe ce drum pășești? Cu ce mijlloace te deplasezi...
15/11/2025

Când nu nu mai poți, când nu mai știi, când nu mai vrei, încotro o iei? Pe ce drum pășești? Cu ce mijlloace te deplasezi? Cu ce echipament te echipezi? Ai nevoie de înțelegere, susținere, sprijin și direcție? Sunt aici.

În cadrul cabinetului individual de psihologie clinică Paun Georgeta găsești suport specializat pentru:
• dificultăți emoționale și anxietate
• stres, oboseală emoțională, blocaje
• dificultăți de adaptare sau relaționare
• dezvoltare personală și autocunoaștere
• consiliere psihologică
• abordare umanistă, holistă, relațională

Fiecare persoană merită să fie înțeleasă, auzită, văzută, primită. Primul pas poate fi mai dificil. Îndrăznește să pășești! Te voi însoți. Cu respect, responsabilitate și profesionalism într-un cadru sigur și stabil.

📍 Cabinet psihologie clinică, sector 4, București
📞 Programări & informații: +40734401655

Ai nevoie de sprijin emoțional, claritate sau un spațiu sigur în care să îți înțelegi mai bine propriile trăiri?În cadru...
08/11/2025

Ai nevoie de sprijin emoțional, claritate sau un spațiu sigur în care să îți înțelegi mai bine propriile trăiri?

În cadrul cabinetului individual de psihologie clinică Păun Georgeta găsești suport specializat pentru:
• dificultăți emoționale și anxietate
• stres, oboseală emoțională, blocaje
• dificultăți de adaptare sau situații de viață dificile
• dezvoltare personală și autocunoaștere
• consiliere individuală pentru copii și pentru părinți

Fiecare persoană merită să fie înțeleasă, auzită și susținută cu profesionalism și respect.

📍 Cabinet psihologie clinică
📞 Programări & informații: +40734401605
📩 georgeta.paun@ymail.com

Primul pas poate fi cel mai greu. Însă îl poți face în ritmul tău, cu sprijin potrivit.

Address

Bucharest

Opening Hours

Monday 08:00 - 18:00
Tuesday 08:00 - 18:00
Wednesday 08:00 - 18:00
Thursday 08:00 - 18:00
Friday 08:00 - 14:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Georgeta Păun Psiholog posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category