Gustul Emoțiilor

Gustul Emoțiilor Suport psihologic pentru tulburările de alimentație la adolescenți și tineri. Un spațiu sigur pentru adolescenți și părinți.

Psihoeducație și intervenții psihologice susținute de cercetare și practică clinică.

Supraprotectivitate vs. autonomie, o linie fină, dar esențială, mai ales când vorbim despre relația copiilor cu mâncarea...
23/04/2026

Supraprotectivitate vs. autonomie, o linie fină, dar esențială, mai ales când vorbim despre relația copiilor cu mâncarea.

În multe familii, grija pentru alimentația copilului pornește din iubire: „mănâncă tot”, „mai ia o gură”, „nu pleci de la masă până nu termini”. Alteori, controlul vine din teamă: să nu slăbească prea mult, să nu se îngrașe, să nu „scape lucrurile de sub control”.

Dar, atunci când părintele preia complet controlul asupra alimentației, copilul pierde contactul cu propriile semnale interne: foame, sațietate, preferințe. În loc să învețe „cât îmi este suficient”, învață „cât trebuie”.

Pe termen scurt, poate părea că funcționează. Pe termen lung, însă, apar dezechilibre: copilul mănâncă din obligație sau refuză complet,
ascunde mâncare sau mănâncă pe ascuns, dezvoltă vinovăție sau anxietate legată de mâncare.

În unele cazuri, aceste dinamici pot contribui la apariția tulburărilor de alimentație fie prin control excesiv (restricție), fie prin pierderea controlului (mâncat compulsiv).

Autonomia nu înseamnă „îl las să mănânce orice, oricând”.
Înseamnă ghidaj fără control rigid.

Ce este important pentru părinți?

Copiii au nevoie de structură, dar și de spațiu:
– tu decizi ce și când se mănâncă,
– copilul decide cât mănâncă.

Este în regulă dacă uneori mănâncă mai puțin.
Este în regulă dacă refuză un aliment.
Este în regulă să aibă preferințe.

Ce nu ajută:presiunea, negocierea („dacă mănânci, primești…”), etichetele („ești mofturos”, „mănânci prea mult”), folosirea mâncării ca recompensă sau pedeapsă.

Ce ajută: un climat liniștit la masă, expunere repetată, fără forțare,
modelul personal (copiii învață mai mult din ce văd decât din ce li se spune), încrederea că organismul copilului știe, în timp, să se regleze.

În practica noastră, vedem frecvent cum, din dorința de a face „ce este corect”, părinții ajung să creeze o relație tensionată cu mâncarea.

Paradoxul este acesta: cu cât controlăm mai mult, cu atât copilul învață mai puțin să se autoregleze.

Obiectivul nu este un copil care „mănâncă tot”. Este un copil care știe să se asculte.

Pentru că o relație sănătoasă cu mâncarea nu se construiește prin control.
Ci prin echilibru, încredere și autonomie ghidată.

În spatele simptomului există o poveste care merită ascultată, nu corectată cu forța.Tulburările de alimentație nu încep...
20/04/2026

În spatele simptomului există o poveste care merită ascultată, nu corectată cu forța.

Tulburările de alimentație nu încep doar cu „ce mănânc”, ci, de multe ori, cu ceea ce am văzut, simțit și învățat în familie. Modelele transgeneraționale se transmit subtil prin relația părinților cu propriul corp, cu mâncarea, cu controlul.

Am întâlnit o tânără cu anorexie, profund temătoare că, dacă va începe să mănânce „normal”, va pierde controlul și va ajunge ca mama ei. Mama, prinsă ani la rând între restricții severe și episoade de mâncat compulsiv. Fiica nu a repetat comportamentul, dar a preluat frica. Și a dus-o în cealaltă extremă.

Așa arată, adesea, moștenirea emoțională: nu copiem, ci reacționăm. Dar rămânem în același tipar.

De aceea, schimbarea nu începe cu reguli alimentare mai stricte, ci cu înțelegere. Cu întrebarea: „Ce am învățat despre mine, despre corp și despre control?”

Nu ești condamnat să repeți povestea familiei tale.
Dar nici nu o poți schimba prin forță.

Vindecarea începe atunci când alegi să asculți povestea și, treptat, să scrii una diferită.

Știi ce urmărește fiica ta pe Instagram și TikTok? O postare a psihologului Jonathan Haidt cu privire la Un experiment c...
15/04/2026

Știi ce urmărește fiica ta pe Instagram și TikTok?

O postare a psihologului Jonathan Haidt cu privire la Un experiment care a fost repetat și aceleași rezultate îngrijorătoare au fost confirmate.
[link in comentarii]

Citiți mai departe:

Experimentul a constat în crearea unui cont fals pe Instagram , ca pentru o fată de 13 ani, care a selectat ca preferințe și interese doar flori și animăluțe.
❗️Contul a fost “infestat” ,în mai puțin de o săptămână, cu mesaje și imagini prin care se ‼️normalizează subponderabilitatea ‼️care este prezentată ca “wanna be, wanna have”.

❌Este groaznică această direcție în care fetele noastre sunt expuse la pericole reale în ceea ce privește setarea unor imagini total nesănătoase cu privire la imaginea corporală și , la fel de grav, a legăturii de cauzalitate între aceasta și valoarea personală.

❓Voi știți la ce se uită fetele voastre pe social media?
❓Știți ce idei sunt sădite în mințile lor fragede și ușor de impresionat, în căutare de validare și conturare a identității?

Alina Bisericanu
Psiholog Anca Ivu

* Jonathan Haidt este un psiholog social cunoscut pentru studiile sale despre moralitate, emoții și modul în care oamenii își formează judecățile morale.
Lucrările lui arată că, de multe ori, intuițiile emoționale vin înaintea raționamentului, iar gândirea noastră justifică ulterior ceea ce simțim.

“Vai, dar ia macar o gura !!”Propoziția care a pus sare pe rana celor ce au preocupări persistente, obsesive despre modu...
13/04/2026

“Vai, dar ia macar o gura !!”

Propoziția care a pus sare pe rana celor ce au preocupări persistente, obsesive despre modul în care arată, mănâncă , se simt.
Au fost zile provocatoare pentru ei, cu atat mai mult cu cat au petrecut sărbătorile cu familiile care îi așteptau cu mesele pline.

Gustul emoției trăite de aceste persoane e diferit de la momentul în care se insista, la momentul în care accepta să guste, la momentul în care termină de mâncat.

Ceea ce din exterior poate a fost privit ca “ce bine ca a mâncat, ca i-a plăcut! Ce bine ca am făcut-o sa mănânce!”, să fi fost de fapt un coșmar pentru cele ce își măsoară fiecare gram din greutatea lor.

Putem sta la masă împreună dar niciodată să nu știm care sunt adevaratele preocupări care ocupă mintea celorlalți , adevaratele emoții pe care le simt cu privire la “statul la masă împreună”.

Un refuz e posibil să nu aibă legătură cu tine, cu modul în care ai gătit sau modul în care ai așezat masa… ci cu obsesia pentru fiecare gram adăugat și dezgustul sau groaza care însoțește fiecare îmbucătură.
Psiholog Anca Ivu
Alina Bisericanu

Adesea auzim în cabinet cm oamenii se critică, se „biciuiesc” cu vorbe care nu îi onorează deloc.„Mă simt dezgustată.”„...
07/04/2026

Adesea auzim în cabinet cm oamenii se critică, se „biciuiesc” cu vorbe care nu îi onorează deloc.

„Mă simt dezgustată.”
„Îmi e scârbă de mine.”
„Sunt prea mare.”
„Mă simt mizerabilă pe interior.”

Aceste cuvinte subminează stima de sine, încrederea și felul în care percepem realitatea.

Foarte multe dintre aceste expresii sunt îndreptate către propriul corp, corpul care ne este loial și prezent în fiecare clipă. Și totuși, adesea îl percepem ca pe un dușman.

Gândește-te pentru o clipă la corpul tău.

La momentele în care te-a ridicat, chiar și atunci când sufletul tău era obosit.
La zilele în care ai râs sau la serile în care ochii tăi au stat treji, susținându-ți visele și ambițiile.

Fiecare parte a corpului tău are o poveste.
Fiecare cicatrice, fiecare linie, fiecare respirație este un semn al vieții pe care o trăiești.

Discursul pe care îl purtăm despre corpul nostru creează realitatea. Propunem un exercițiu simplu: deschide un dialog blând între minte și corp.

Poți începe cu:
„Știu că ai muncit mult pentru mine astăzi. Îți mulțumesc că m-ai susținut, chiar și atunci când eu îți aduceam critică”

Corpul tău nu este un inamic. Este un partener.

„Hai, pufosico…”A venit cu mama ei.O adolescentă atât de slabă, încât hainele păreau că nu mai au pe ce să stea.Privirea...
01/04/2026

„Hai, pufosico…”
A venit cu mama ei.
O adolescentă atât de slabă, încât hainele păreau că nu mai au pe ce să stea.
Privirea în jos. Mâinile reci. Corpul, controlat până la extrem.
„Nu mai mănâncă…” spune mama, cu vocea amestecată între îngrijorare, neputință și disperare.
Dar povestea nu începe aici. În casa lor, corpul a fost mereu un subiect.
Comentat. Corectat. Comparat.
Mama, marcată de propria luptă cu greutatea, a încercat să facă „mai bine” pentru fiica ei. Uneori cu grijă. Alteori cu ironie: „Hai, că ești pufosică…”
Un cuvânt spus poate în glumă. Dar care nu a fost niciodată auzit ca o glumă.
Tatăl o lăuda când „se abținea”. Când mânca mai puțin. Când „avea voință”.
Și, fără să-și dea seama, i-au predat o lecție: valoarea ta stă în cât de mult te controlezi
Apoi a venit momentul care a rupt echilibrul.
Un examen.
O notă mai mică decât își dorea si ratarea intrarii la liceul dorit.
Pentru un copil perfecționist, nu e doar un eșec.
E dovada că „nu e suficient de bun”.
Și atunci… a mutat controlul acolo unde încă îl mai avea:
La început a fost „mai atentă”.
Apoi „mai strictă”.
Apoi… foamea a devenit regulă.
A slăbit. Mult. Vizibil. Alarmant.

Dar în mintea ei nu era niciodată suficient. Pentru că, atunci când gândurile devin rigide, realitatea nu mai contează.
Și chiar și acum…când corpul ei abia mai face față, când fiecare kilogram în minus o apropie de pericol, mai aude, uneori: „Hai, pufosico…” Nu ca o glumă. Ci ca o confirmare. „Nu sunt încă destul.”

Uneori, nu vedem momentul în care lucrurile scapă de sub control. Pentru că nu încep cu ceva „grav”.
Încep cu:
– o replică spusă des
– o apreciere pentru restricție
– o presiune pentru perfecțiune
Și cresc… în tăcere.

Cuvintele nu sunt doar cuvinte. Pentru un copil, ele devin vocea din interior.
Ca părinți e necesar să avem grijă cm vorbim.
Pentru că, la un moment dat, copiii noștru vor începe să-și vorbească singuri… la fel.

Am citit un extras dintr-un jurnal al unei fete de 18 ani despre alegerea hainelor, mereu foarte largi, straturi peste s...
27/03/2026

Am citit un extras dintr-un jurnal al unei fete de 18 ani despre alegerea hainelor, mereu foarte largi, straturi peste straturi chiar si vara.
Hanorace care îi acopereau palmele, bluze suprapuse, straturi care estompau orice formă, iar alegerea ei era mereu justificata prin faptul ca ”asa se simtea confortabil”. Dar de fapt asa era pur si simplu mai liniste ca nu mai era atat de privita, criticata, sau cel putin asa considera ea ca era.
Nu a privit niciodata , in acea perioada hainele ca pe o forma de exprimare a stilului, erau pur si simplu scutul care o protejau de privirile insistente care ar fi putut deslusi relatia fragila cu corpul ei.

Nu voi uita cm descria ca simtea frigul din oase, indiferent cu ce era imbracata si cate straturi avea. Era ca si cm mintea ii era preluata de aceste ganduri obsesive.
E tare important ca in tulburarile de alimentatie sa existe un spațiu în care persoana poate fi văzută cu blândețe, astfel incat corpul sa isi piarda rolul de criteriu valoric ori de acceptare și sa isi recapete, pur si simplu, locul firesc de a fi prezent, vazut, ingrijit, respectat.

Catastrofa din spatele unui croissant.Azi mi-am amintit de o pacienta adolescenta care a fost cu parintii in Paris, intr...
23/03/2026

Catastrofa din spatele unui croissant.
Azi mi-am amintit de o pacienta adolescenta care a fost cu parintii in Paris, intr-un city break si tot ce i-a ramas d**a aceasta calatorie a fost panica fiecarei dimineti in care parintii voiau sa aiba la micul dejun simbolul patiseriei franceze, croissantul.

Pentru ea croissantul declansa o stare de panica, asocia asta cu pierderea controlului.In timp ce ceilalti se bucurau de masa si calatorie, mintea pacientei era in stare de alerta, inundata de intrebari precum „Ce sa fac după ce nu ma mai vad ai mei?”, „Cum repar situatia asta, sa ””scap?”

Dorinta ei era sa fie piele si os. I se parea dezgustator orice era diferit de asta.
Calatoria a ramas in amintirea ei cu amprenta rusinii de a nu refuza parintii insistenti, vinovatia de a fi mancat, dezgustul fata de corpul ei si alte emotii puternice pe care nu le-am putea asocia, ka prima vedere, cu un simplu croissant.

Iata cm pot arata grijile excesive si preocuparile pervazive ale fetelor cu tulburari de alimentatie.
In acest caz, parintii au plecat multumiti ca ea a mancat. Ea a plecat ingrozita si dezgustata din fix acelasi motiv.

Dragi parinti, chiar de pare ca lucrurie sunt sub control, ramaneti aproape de adolescentele voastre si ascultati, rabdatori si deschisi, ce simt.

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii și ne gândeam la cm arată fericirea pentru oamenii care întâmpină provocări...
20/03/2026

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii și ne gândeam la cm arată fericirea pentru oamenii care întâmpină provocări în ceea ce privește comportamentul alimentar.
Din ce am văzut noi, ideea de fericire vine la pachet cu o condiție: „când voi arăta într-un anumit fel”, „când voi ajunge la greutatea potrivită”, „când voi reuși să mă controlez mai bine”.
Prea des vedem în cabinetele noastre adolescenți și adulți care își amână bucuria pentru un moment care pare mereu puțin mai departe, mai târziu…
Viața se așază, încet, în jurul unor reguli, al unor calcule, al unor verificări constante.
Mesele devin negocieri, oglinzile devin evaluări, iar corpul devine un proiect care nu se termină niciodată.
Dar vă întreb: unde credeți ca mai încape fericirea în această ecuație ?
Este greu să te simți cu adevărat bine într-un corp pe care îl verifici, îl corectezi sau îl judeci constant, la fel cm e greu să te bucuri de prezent atunci când mintea este preocupată de ce ai mâncat, de cm arăți sau de cât de „bine” ai reușit să te controlezi astăzi.

Deci pare ca vorbim mai degraba de restricții, nu-i așa?
Noi consideram ca fericirea, în forma ei autentică, apare mai degrabă ca o stare de libertate, iar aici, la emoțiilor lucrurile se văd așa:
Libertatea de a fi la o masă fără să calculezi, de a intra într-o încăpere fără să te gândești cm ești văzut, de a-ți trăi viața fără ca fiecare zi să fie o evaluare a corpului tău.
Le spunem deseori și părinților de adolescente, în special: În tulburările de alimentație, miza nu este doar mâncarea sau silueta ci relația pe care adolescenta o are cu ea însăși.
Este despre modul în care îsi vorbește, cât de multă presiune pune, cât de sigura se simte în propriul corp.

Poate că, pentru unii, drumul spre fericire începe exact de aici:
din a lăsa puțin mai mult spațiu pentru viață și puțin mai puțin pentru control.
Sperăm ca ați avut o zi în care ați simțit fericirea ( implicit libertatea 😊)!

Ieri a fost 8 martie, Ziua femeii.Am văzut multe mesaje despre frumusețe, despre eleganță, despre cât de „minunate” sunt...
09/03/2026

Ieri a fost 8 martie, Ziua femeii.

Am văzut multe mesaje despre frumusețe, despre eleganță, despre cât de „minunate” sunt femeile.

Și totuși, în cabinet, vedem și cealaltă parte a poveștii.

Vedem femei: adolescente, tinere, mame, femei de succes, care duc o luptă continuă cu propriul corp.
Femei care au învățat, uneori foarte devreme, că valoarea lor se măsoară în kilograme, în forme, în cât de „bine” arată.

Pentru unele dintre ele, relația cu mâncarea devine un loc în care se strânge toată presiunea:
presiunea de a fi suficientă, de a fi plăcută, de a nu ocupa prea mult spațiu.

Tulburările de alimentație vin la pachet cu multă durere, control, rușine și dorința de a fi acceptată.

De aceea, poate că unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem spune de Ziua Femeii este acesta:

Valoarea ta nu începe și nu se termină cu corpul tău.

Și dacă relația cu corpul sau cu mâncarea a devenit un loc al luptei, există drumuri de întoarcere. Recuperarea înseamnă, uneori pentru prima dată, să înveți cm să fii cu tine, să stai cu tine, fără să te pedepsești.

La Gustul Emoțiilor, despre asta vrem să vorbim:
despre corpul privit și trăit cu blândețe.

La mulți ani tuturor femeilor 💚💚
Anca și Alina

Când emoțiile neexprimate se simt în corp și se oglindesc în comportamente se produce somatizarea.Corpul nostru poate re...
26/02/2026

Când emoțiile neexprimate se simt în corp și se oglindesc în comportamente se produce somatizarea.

Corpul nostru poate reține emoțiile pe care mintea nu le poate procesa imediat. Tensiunea musculară, nodul în gât, stomac sau senzația de durere abdominală pot fi mesaje subtile ale stresului, anxietății sau tristeții.
Este important să fie eliminată o cauză medicală a acestor simptome, dacă medicul confirmă că nu există o explicație fizică, ele pot fi considerate semnale ale emoțiilor neexprimate, care pot influența și relația cu mâncarea.

De exemplu:

- Corpul care simte tensiune și anxietate poate „cere” mâncare ca formă de calmare, ducând la mâncat emoțional.

- Emoțiile intense pot fi percepute ca pericol, iar restricția alimentară devine un mod de a obține control și siguranță.

- Alteori, senzațiile corporale nerezolvate pot genera obiceiuri alimentare dezordonate aproape automat, fără ca persoana să fie conștientă de legătura dintre emoție și comportament.

Ce ajută:

- Observarea și denumirea emoțiilor fără judecată („Simt frică, nu foame”)

- Micro-tehnici de reglare emoțională: respirație, grounding, scanare corporală

Exprimarea emoțiilor prin cuvinte, jurnal sau dialog sigur

Mișcare conștientă care eliberează tensiunea și reconectează corpul cu mintea

Înțelegând că aeste comportamentele alimentare pot fi răspunsuri ale corpului la emoții somatizate, putem reacționa cu blândețe și compasiune, în loc de vină sau critică.

În sesiunile psihoterapeutice recomandăm frecvent strategii rapide care ajută corpul și creierul să iasă din „alertă max...
23/02/2026

În sesiunile psihoterapeutice recomandăm frecvent strategii rapide care ajută corpul și creierul să iasă din „alertă maximă”.

Studiile arată că exercițiile de reglare emoțională reduc stresul, anxietatea și impulsivitatea, inclusiv mâncatul compulsiv sau reacțiile fizice intense (Gross, 2015, Emotion Review).

3 exerciții rapide validate științific:
1️⃣ Respirația 4 7 8
Inspiră 4 secunde → Ține 7 secunde → Expiră 8 secunde.
Această respirație ritmică activează sistemul nervos parasimpatic și reduce anxietatea și ritmul cardiac.

2️⃣ Scanarea corporală rapidă (Body Scan) – 2 minute
Închide ochii și observă senzațiile din picioare până la cap.
Aceasta conectează mintea cu corpul și reduce tensiunea musculară, contribuind la scăderea impulsurilor legate de mâncat compulsiv.

3️⃣ Tehnica „5 4 3 2 1” (Grounding)
Observă 5 lucruri vizibile, 4 sunete, 3 senzații tactile, 2 mirosuri și 1 gust.

Această atenție orientată spre prezent scade intensitatea emoțiilor și reducerea reacțiilor impulsive.
Poți face aceste exerciții la birou, în transport sau acasă, nimeni nu va ști că-ți „restartezi” corpul și creierul!

Reglarea emoțională nu trebuie să dureze 30 de minute pentru a funcționa. Chiar și 2–3 minute de respirație sau atenție conștientă pot face corpul să se simtă mai sigur și emoțiile mai ușor de gestionat. Pentru copiii sau adolescenții cu anxietate, aceste micro-exerciții pot preveni transformarea emoțiilor în impulsuri alimentare problematice.

Address

Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Gustul Emoțiilor posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Gustul Emoțiilor:

Shortcuts

Share

Category