Psihoterapeut Anca Maria Rusu

14/12/2025

Corpul tău aude ceea ce spune mintea ta

16/11/2025

Retraumatizarea

Adică reactivarea unei traume vechi printr-un eveniment, relație sau stimul actual, nu e doar o amintire emoțională pentru corp și sistemul nervos, ci e percepută aproape ca o re-trăire a experienței originale, indiferent daca persoana și-o amintește sau nu.

1. Sistemul nervos intră în modul de supraviețuire

Când are loc retraumatizarea, creierul tratează situația ca și cm trauma originală s-ar întâmpla din nou.
Consecințe:

- crește activitatea amigdalei (centru al fricii)
- scade funcția cortexului prefrontal (planificare, raționament, limbaj)
- se instalează hipervigilența și reacția de alarmă
- gândirea devine rigidă, alb-negru, orientată spre pericol
- apar reacții precum: îngheț (freeze), disociere, luptă sau fugă, fawn (colaps dorsal vagal)

2. Dereglarea axei stresului (HPA)

Retraumatizarea reactivează axa hipotalamus–hipofiză–suprarenale:

- cortizol crescut, apoi epuizare
- adrenalină și noradrenalină crescute
- somnul devine afectat
- atenția se fragmentează
- corpul intră în hiperactivare sau hipoactivare

Această dereglare poate dura ore, zile, săptămâni sau luni.

3. Contractură musculară cronică

Corpul revine în postura de autoprotecție:

umeri ridicați
gât și maxilar tensionate
diafragmă blocată
respirație superficială
greutate în piept

Aceste tensiuni nu sunt doar fizice: ele sunt forma în care corpul ține trauma.

4. Dereglări ale sistemului nervos autonom

Retraumatizarea duce la cicluri rapide între:

A. Hiperactivare (sistem simpatic)

- agitație, panică
- insomnie
- surescitare
- atacuri de anxietate

B. Hipoactivare (sistem parasimpatic dorsal)

- oboseală extremă
- amorțeală emoțională
- senzația de gol interior
- disociere
- corp greu

Oscilația aceasta se simte ca o energie imprevizibilă.

5. Reacții disociative

Pentru a se proteja, sistemul nervos poate separa:

- corpul de emoții (somatizare)
- prezentul de trecut (distorsiuni temporale)
- părți ale sinelui (mă uit la mine din afară)

Disocierea e un mecanism de supraviețuire, nu un defect.

6. Impactul asupra organelor

Trauma cronică și retraumatizarea pot afecta:

- sistemul digestiv: greață, colon iritabil, dureri abdominale
- inima: palpitații, tahicardie
- respirația: hiperventilație, senzație de lipsă de aer
- imunitatea: inflamație crescută, infecții recurente

Corpul își pierde capacitatea de autoreglare.

7. Suprasarcină emoțională

Emoțiile revin cu intensitatea trecutului:

- rușine, vinovăție
- neajutorare
- furie reprimată
- tristețe profundă
- sentiment de pericol iminent fără motiv aparent

Retraumatizarea activează părți ale sinelui rănite care nu au fost încă integrate.

8. Epuizare și colaps

Când corpul nu mai poate menține hiperactivarea, apare:

- burnout emoțional
- oboseală somatică
- scăderea motivației
- senzația de „nu mai pot”, "e prea mult"

Aceasta e etapa de autoprotecție prin conservarea energiei.

De ce e important să știm toate astea?

Pentru că retraumatizarea nu e o reacție exagerată, ci un răspuns fiziologic real. Corpul și sistemul nervos fac exact ceea ce sunt programate să facă: să supraviețuiască.

Dacă simți că sistemul tău nervos trăiește deseori între hiperactivare și hipoactivare, poți lucra cu un terapeut specializat în traume, iar dacă vrei să înțelegi mai profund aceste mecanisme, scrie-mi pentru a începe un proces terapeutic.

Poți vedea mai multe detalii despre mine pe ancarusu-psihoterapeut.ro. Iar dacă crezi că informația ar putea ajuta și pe alții, te invit să o distribui.

Să fie cu folos 🩷

14/11/2025

Despre realitatea clientului și despre alegerea de a o onora

Amân de sâmbătă postarea asta despre o ședință din acea sâmbătă și în sfârșit am simțit impulsul de a descrie experienta. Am trăit un moment de claritate care m-a atins, deși aparent părea ceva banal.
Clienta povestea ceva ce părea să nu se potrivească cu așteptările și firul prins de mine iar în acel moment, m-am surprins în fața unei alegeri conștiente și clare.

Puteam să merg pe firul din capul meu, pe ce credeam eu că e real în povestea ei și să corectez/schimb direcția conform așteptărilor mele legate de povestea ei, pe interpretările și ipotezele mele, care păreau logice și corecte.

Sau puteam să aleg să las firul să curgă din realitatea ei așa cm o trăia ea, așa cm se simțea în corpul și în cuvintele ei, fără să încerc să o corectez.

Și am ales firul ei. A fost un moment de reamintire și claritate deplină: că noi, cei care lucrăm în domeniul sănătății mentale și emoționale, suntem chemați să lucrăm cu realitatea clientului, nu cu a noastră!
Indiferent cât de diferită, inconfortabilă, paradoxală, irațională sau absurdă ni se pare.
Pentru că exact acolo, în acea realitate profund subiectivă a celui din fața noastră, se află adevărul care contează cu adevărat.

Știam asta, desigur. O știam teoretic, o practicasem de multe ori. Dar în ziua aia ceva s-a așezat altfel. A fost o claritate deplină, aproape eliberatoare care nu mai avea nevoie de nicio explicație pentru a exista în realitatea mea.

Un moment în care mi-am simțit rolul de psihoterapeut integrativ sub supervizare ancorat mai mult în mine, nu ca un titlu, ci ca o prezență vie, conștientă, care alege să fie acolo, cu omul din fața ei, exact așa cm este el. Să mă dau cu totul la o parte și să las să vină adevărul așa cm alege el să vină.

Și împărtășesc asta aici ca un fel de sigiliu al momentului, dar și ca o amintire pentru colegii mei terapeuți, psihologi, consilieri, dar și pentru clienți deopotrivă:
👉 cât de important e să lucrăm cu realitatea clientului
👉 și cât de ușor este, uneori, să nu o facem.

E o alegere fină, subtilă, iar adevărata schimbare începe nu când înțelegem povestea cuiva, ci când alegem să o credem așa cm o trăiește el.

Sunt mereu recunoscătoare și impresionată de tot ce trăiesc și învăț de la fiecare om care m-a ales în procesul lui ❤️

13/11/2025

Da!

"Amânările în psihoterapie: ce semnalează despre lumea ta interioară

Amânările în psihoterapie nu sunt niciodată doar despre trafic, situații neprevăzute sau telefoane urgente.
Sunt, de cele mai multe ori, expresia unui tipar interior mult mai profund, pe care îl întâlnim des în cabinet: clienți care își doresc să lucreze cu ei înșiși, dar ajung rar, anulează în ultimul moment sau apelează la justificări care par mereu perfect rezonabile.

Oricât de diverse ar fi explicațiile, repetitivitatea ne arată altceva:
nu vorbim despre întâmplare, ci despre o dinamică psihologică neconștientizată.

De ce apar amânările în psihoterapie atât de frecvent?
1. Evitare emoțională mascată în “urgențe” cotidiene

Pentru multe persoane, întâlnirea cu propria vulnerabilitate este dificilă.
De aceea, responsabilitățile zilei: haosul de acasă, aglomerația, programările care se suprapun par, brusc, prioritare.
Lucrurile concrete sunt gestionabile; introspecția nu este.

În aceste cazuri, amânările în psihoterapie sunt modul prin care psihicul evită contactul cu emoțiile incomode.

2. Dificultatea de a se pune pe primul loc

Oamenii obișnuiți să-și neglijeze nevoile își vor lăsa și procesul terapeutic la finalul listei.
A ajunge constant la ședințe înseamnă a admite că tu contezi, iar pentru unii, asta este un prag emoțional greu de trecut.

3. Ambivalența față de schimbare

O parte din client își dorește progres; o altă parte îl sabotează.
Această tensiune devine vizibilă exact prin amânările în psihoterapie:
„Nu pot azi”, „S-a întâmplat ceva”.

Nu este lipsă de interes, ci un conflict interior activ.

4. Tiparele de atașament își fac loc în cabinet

Cei cu atașament evitant sau dezorganizat se raportează greu la continuitate.
Stabilitatea psihoterapiei le este străină și uneori inconfortabilă.
Astfel, absențele repetate oglindesc modul lor de funcționare în relații.

5. Rușine, perfecționism, teama de a nu fi „pregătiți”

Unii clienți amână pentru că simt că nu au progresat „destul”, că nu au „material”, că nu sunt „în starea potrivită”.
De fapt, încearcă să evite rușinea, nu ședința.

Amânările în psihoterapie sunt informație clinică, care arată: unde se activează vulnerabilitatea, cât de greu este pentru client să își ofere spațiu, cm se raportează la propriile nevoi, cm funcționează în relații, ce luptă interioară se desfășoară între dorința de schimbare și teama de schimbare.

Paradoxal, exact când tema importantă începe să apară în lucru, apar și cele mai multe anulări.

Ce devine important în proces

- numirea clară a tiparului
- explorarea funcției amânării
- lucrul pe prioritizare și auto-valorizare
- crearea unui ritm stabil și predictibil
- dezvoltarea toleranței la vulnerabilitate
- înțelegerea conflictului intern dintre pornire și evitare

Constanța în psihoterapie nu este doar disciplină, este modul în care învățăm să rămânem prezenți cu noi înșine.

Iar amânările care se repetă nu arată dezinteres, ci zona în care apare cea mai mare tensiune emoțională. Acolo se află, de obicei, spațiul în care lucrul terapeutic devine cu adevărat transformator." - autor Florentina Mihai, preluat de pe pagina psihoterapeutei Arina Anghel.

12/11/2025

Atenție! Nevoia constantă de evoluție poate duce la perfecționism. Dar și perfecționismul poate duce la nevoia constantă de evoluție.

10/11/2025

❤️❤️❤️

-Mami, de ce divorțează atât de mulți părinți?

Nu mă așteptam la această observație la 9 ani, dar i-am răspuns. Cinstit. Fără telenovele de genul “s-au trezit într-o zi, că nu se mai iubesc.”

Ce știu băieții mei despre divorț.
Asta i-am răspuns:

-Oamenii divorțează fiindcă s-a întâmplat ceva inacceptabil pentru unul dintre ei.

De obicei, cineva a mințit. Sau a înșelat. A jignit. Ori a lovit. Poate cineva bea prea mult. Altcineva joacă banii de curent la păcănele. Sau pur și simplu nu aude ce are celălalt de zis.

Fiecare are un motiv diferit. Nu există corect sau greșit. Există oameni care se acceptă și oameni care nu.

Vreau să știe adevărul crud. Pe bebeluși nu-i aduce barza și în lume există abuz. Lucruri inacceptabile, dealbreakers, cm le zic eu. Vreau să știe copiii mei, să nu stea în relații în care nu sunt respectați. Și să nu-și bată joc de nimeni, crezând că merge și-așa.

Dar discuția a continuat, fiindcă el a rămas în ea.

-Divorțul e ceva foarte stresant. Pentru copii e cel mai greu. Dar poate ar fi și mai grea viața cu niște părinți care se urăsc. Care se ceartă sau se bat în fiecare zi.

-Păi și atunci, de ce e greu, n-ar trebui să fie ceva bun?

-Corect, dar asta vede doar peste-un timp.

L-am privit. Nu m-a întrebat mai mult. Doar a dat din cap încet, ca și cm ar fi înțeles ceva important.

Apoi a spus, aproape în șoaptă:
-Dar ei se pot ierta, nu?

Și mi s-a strâns inima. Ce suflet bun.

-Da, se pot ierta. Dar asta nu înseamnă că sunt soț și soție la loc. Uneori, iertarea e doar o punte pe care o treci, ca să nu te prăbușești în trecut. Să nu-ți scoți ochii la serbarea de Crăciun.

A râs.

Apoi i-am spus:
-Uneori, oamenii nu mai pot fi soț și soție. Dar pot rămâne părinți buni. Pot rămâne echipă, chiar dacă joacă în terenuri diferite.

El m-a privit lung și a zâmbit:

-Atunci divorțul nu e sfârșitul. E doar un alt fel să joci.

Și cred că tocmai am auzit din gura unui copil cea mai curată definiție a speranței.

Și stați liniștiți, noi încă iubim.

📷 Popa Adi

10/11/2025

Oamenii au nevoie să simtă că sunt înțeleși pentru a se putea schimba

09/11/2025

Dacă ai început o relație prin atașament din traumă (inconștient ai făcut asta), și poate te întrebi dacă relația se poate schimba și funcționa sănătos, iată un răspuns sincer:

Da, dar as vrea să înțelegi întâi ce înseamnă o relație de atașament prin traumă (trauma bonding). Doar dacă înțelegi tiparul, îl poți rupe/schimba.

O să zic trauma bonding in continuare pentru eficiență. Trauma bonding este, pe scurt:

1. Ei creează haos
2. Te panichezi și repari
3. Ești recompensat/ă cu afecțiune și/sau iubire

Acest ciclu se repetă și tu te simți în siguranță doar atunci când partenerul este fericit și mulțumit. Asta creează dependența de ciclu pentru ambii.
Dacă cineva te întreabă de ce rămâi când e evident că ar trebui să pleci pentru binele amândurora, nu știi ce să spui: "E ceva special la el/ea." "Avem o chimie puternică, e ca un magnet." "E greu de explicat." "Nimeni nu înțelege." Etc.

DAR, cuplurile sănătoase chiar pot da explicații: Ne respectăm reciproc. Avem încredere totală unul în celălalt. Suntem o echipă.
Însă, tu nu poți spune asta. Tu ai doar sentimente intense.

Ciclul arată așa:
1. Ei sunt minunați (te bombardează cu atenție, admirație, afecțiune)
2. Apoi, problema -> te panichezi -> tu repari -> faza lunii de miere. Îi vezi pe ei și situația în extreme: "totul e doar bun", sau "totul e doar rău".
3. Te reîntorci pentru că extrema în care totul e doar bine se simte foarte bine.

Deci, ar putea relația aceasta să funcționeze? Răspuns: depinde. Pot AMBII să muncească pentru asta? Pentru că o singură persoană nu poate schimba ciclul trauma bonding.

Tu:
Trebuie să începi să ai relații calme, satisfăcătoare și în care te simți în siguranță cu oameni din afara acestei relații și să ieși din auto-izolarea emoțională (pentru că asta creează controlul din partea partenerului/partenerei).
Trebuie să stabilești limite în funcție de valorile morale personale și țelurile pe termen lung, ci nu in funcție de ceea ce îi mulțumește pe ei. Limitele se stabilesc în funcție de ceea ce te face pe tine fericit/ă și de valorile tale.

Ei (partenerul/partenera):
Trebuie să înceteze tiparul de cald-rece (hot & cold).
Trebuie să înceteze să îți mai perceapă/privească nevoile ca pe un deranj sau ceva dezgustător pentru ei.
Trebuie să înceteze cu bombardarea cu afecțiune și atenție (love bombing) după conflicte.
Trebuie să înceapă să fie consistenți în cuvinte și acțiuni fără dramă.

Dacă ei nu vor sau cred că nu pot să facă asta, nu va funcționa.

Vindecarea relației arată așa:
1. Conflictele sunt fără faza lunii de miere după ce ele se termină.
2. Tu poți argumenta de ce îl/o iubești (respect, încredere, echipă).
3. Te simți calm/ă și în siguranță și atunci când partenerul nu e fericit. Te simți așa NU DOAR când celălalt e fericit.

Te invit să-ți imaginezi o relație în care te simți calm/ă, liniștit/ă, în siguranță. Unde nu ai nevoie de dramă ca să simți conexiunea, apropierea. Unde ambii parteneri pot argumenta cu sens de ce sunt împreună și se iubesc. Acest lucru e posibil DOAR dacă ambii parteneri vor.

Sunt curioasă dacă tu sau cineva pe care îl cunoști a fost sau este într-o astfel de relație trauma bonding. Poți lăsa un comentariu, sau poți împărtăși postarea pentru ca informația să ajungă la cine are nevoie de ea.

Să fie cu folos 🩷

06/11/2025

🩵❄️🤶🏻🎄Lansez o ofertă cu sens personal

Mi-a venit ideea acestei oferte gândindu-mă la una dintre perioadele din propria mea terapie în care nu îmi permiteam costul întreg al ședințelor și pentru că vin sărbătorile, am simțit că e momentul potrivit.
În acea perioadă, terapeutul meu a ales să mă sprijine cu acest gest simplu, dar care a făcut o mare diferență pentru că m-a ajutat să continui procesul, având mare nevoie de asta.

Așa că, din recunoștință și dorința de a da mai departe acel ajutor, ofer 3 locuri pentru ședințe de psihoterapie individuală la 120 lei/ședință, cost valabil timp de 1 an, fiind aceeași sumă pe care și eu am putut atunci să o achit.

Oferta se adresează persoanelor care își doresc să înceapă sau să continue terapia, dar pentru care costul obișnuit ar fi un obstacol.*

*Oferta este valabilă DOAR pentru cei care doresc să țină ședințe săptămânal, ci nu sporadic, din când în când.

Dacă simți că rezonezi cu această inițiativă, îmi poți scrie în privat pentru detalii, iar dacă vrei să afli mai multe informații despre mine și abordarea mea înainte de a discuta cu mine, poți vedea pe ancarusu-psihoterapeut.ro.