12/02/2026
Dragi prieteni, cm mai sunteți? Eu continuare nu am mai ieșit din casă de la Crăciun. În continuare starea mea nu mai ezită să se înrăutățească de la zi la zi. Nimic nou, mai ales pentru anotimpul în care ne aflăm, dar dezamăgitor, ținând cont de îmbunătățirea pe care o simțisem în toamnă.
A trebuit să renunț la fludrocortizonul pe care am apucat să îl iau câteva luni. Prea multe reacții care duceau la o posibilă viitoare afectare renală și suprarenală. Cum tata a ajuns la dializă înainte de moarte, problema m-a făcut să îmi doresc să stau departe. Și am stat. Și sper să rămân așa. L-am luat în special pentru POTS și nu am, în rest, absolut nimic rău de spus despre el. Și-a făcut bine treaba. Mi-a dat mai multă energie și parcă mai puține dureri. Dar rețineam atât de multă apă încât începusem să mă umflu, în timp ce eu mă bucuram că am reușit să mă îngraș câteva kg. În cele două săptămâni de când am renunțat la el, s-a dus o mare parte din exces. S-a dus și pofta de mâncare. Iar durerile s-au extins în tot corpul, ca în iarna în care am rămas jumătate de an la pat. Medicamentul scădea și inflamația cronică. Prin urmare, întreruperea lui m-a aruncat inevitabil într-un puseu inflamator. Am dat o avere pe un panou cu lumină roșie LED pe care am început să îl folosesc de două zile. Am reînceput să iau suplimente, după ce o vreme, în încercarea de a scoate cât mai multe medicamente, am renunțat și la ele. Am sperat că poate măcar o parte din epuizarea cronică ar putea fi dată și de pastile. Lyrica, clonazepam, somnifere, Plaquenil, toate luate de mulți ani de zile. Le-am scos pe rând, pe unele de la finalul verii. Acum am renunțat și la Lyrica, așa că, pe lângă sevrajul de la cortizon, mă aștept și la unul la pregabalin.
Doar că epuizarea nu a fost de acolo. Nici alte simptome fizice. Psihice? Da, destule. Pentru că acum a rămas doar depresia. Doar o tristețe în care mă tot adâncesc mai mult și mai mult. Din nou. În trup însă, nimic nu a devenit mai bine. Doar mai rău.
Prieteni, vă rog din suflet, continuați să dați mai departe formularul 230 pentru impozitul pe venit. Pentru că e în continuare nevoie de resurse mari, dar și pentru că știu că se poate și fără sacrificii financiare, gratuit. Da, sunt bani care intră abia toamna, o singură dată pe an. Dar sunt importanți, vitali chiar. Și e păcat să nu ne folosim și de asociația pe care am reușit cu mult efort să o înființez acum 3 ani. Nu mai pot lăsa linkul în postare, dar îl voi lăsa mai jos, în primul comentariu. Vă las cu o poză cu mine dintr-un alt puseu. Și una de astăzi, cu Silvia în lumina roșie de la noul meu panou. :)
Vă mulțumesc cu tot ce mai sunt. Contează enorm. Voi faceți enorm.
