07/02/2026
Nu l-am chemat. Ne-am recunoscut.
Dragonul meu există în spațiul unde sufletul nu are formă, dar știe.
Când zburăm peste nori, nu ne ridicăm —
ne întoarcem.
Norii se deschid singuri, pentru că memoria lor e mai veche decât frica.
El nu mă apără. Nu mă conduce. Este ceea ce rămâne când renunț la tot ce nu sunt.
Aripile lui nu bat aerul, ci tăcerea.
Iar în tăcerea aceea, inima mea își amintește de ce a ales să fie aici.
Nu există cuvinte între noi. Doar adevăr, liniște, zbor.
Și peste nori, în comuniune perfectă,sunt întreagă.