Psiholog Diana Ianchiş

03/11/2025

Postarea despre terapie de cuplu cu un terapeut individual a generat multă curiozitate, așa că vin cu o completare.
Când cauți terapeutul potrivit, verifică unde are formări avansate.
Acolo se vede direcția lui de dezvoltare, locul în care investește constant.
E un indiciu simplu, dar valoros, despre cât de potrivit poate fi pentru nevoile tale sau ale cuplului tău.

31/10/2025

DA, acest text este scris utilizând și ChatGPT.
Ești liber să dai Skip, Unlike sau Unfollow.

Nu am avut încă inspirația să-mi fac un blog, așa că scriu aici.
Poate foarte puțini știți, dar în școală am fost olimpică la limba și literatura română.
Am reprezentat școala la etapa națională — deci nu, nu sunt nici agramată, nici lipsită de imaginație.
Si da, folosesc instrumente AI precum ChatGPT.

Postarea asta vine dintr-un loc real.
Un amestec de curiozitate, oboseală și da, puțină furie.
Furie care se aprinde când citesc în social media texte de genul:
„Acest text nu a fost scris cu ChatGPT.”
sau „Să ridice mâna cine nu își face planul de postări cu ChatGPT.”

Și atunci mă întreb: așa, și?
Cecrezi ca înseamnă asta despre tine?
Că ești mai autentic? Mai „uman”?
Mai sus pe scara "moralității digitale"?

Poate că te simți mai valoros crezând că nu te „ajută” o mașină.
Dar cât din ceea ce ești e 100% „neinfluențat”?
Telefonul tău, aplicațiile, podcasturile, chiar și textele celor pe care îi citești — toate te modelează zilnic.

Îmi imaginez că mențiunea „eu nu folosesc ChatGPT” vine uneori dintr-o nevoie de validare.
Un fel de „uitați, eu sunt încă pur, neatins”.
Dar, sincer, cât de autentic e un text scris doar ca să demonstreze ceva?

Când negăm instrumentele noi doar pentru că ne e teamă să nu părem „mai puțin”,
riscăm să pierdem tocmai contactul cu umanitatea noastră —
cea care poate învăța, experimenta și adapta fără rușine.

Așa că nu, această postare nu este despre AI, ci despre shaming-ul subtil
care se insinuează atunci când îi judecăm pe cei care aleg alt drum.

Eu cred că autenticitatea nu se măsoară în programe folosite,
ci în onestitatea cu care îți exprimi vocea, chiar și atunci când unealta e una digitală.

💬 Tu ce crezi?
Contează cm scrii un text sau ce vrei cu adevărat să transmiți?

23/10/2025

21/10/2025

Mulți cred că un terapeut bun „știe să facă de toate” — individual, cuplu, familie.
Dar în realitate, felul în care se lucrează într-un cuplu e complet diferit.

În terapia de cuplu, clientul nu este persoana, ci relația dintre cei doi.
Terapeutul nu ține partea nimănui și nu caută vinovați.
Creează un spațiu sigur, în care ambii pot fi auziți și văzuți în același timp.

De aceea contează dacă terapeutul are experiență constantă în lucrul cu cupluri, nu doar o formare pe hârtie.
Relația e un sistem viu, iar munca cu ea cere un alt tip de prezență.

👉 Relația este clientul.

Tu ai știut, înainte să începi terapia, cu ce tip de clienți lucrează cel mai des terapeutul tău?

20/10/2025

În ultimele luni am observat tot mai multe discuții pe social media despre cm să alegi un terapeut potrivit.

Mulți oameni sunt confuzi: contează mai mult formarea, empatia, experiența, „chimia” sau renumele?

Am remarcat și altceva — în cabinet, primesc rar întrebări despre cm lucrez sau cm se desfășoară procesul.

De multe ori, clienții cred că aceste întrebări ar putea părea „nepotrivite” sau „incomode”.

Dar a întreba despre modul de lucru al terapeutului nu este lipsă de încredere, ci un gest de responsabilitate față de tine.

Când intri într-un proces terapeutic, îți deschizi viața în fața cuiva — e firesc să știi cm își menține acel om claritatea și siguranța profesională.

De aici a pornit ideea acestei serii.

Sunt răspunsuri la întrebările care apar tot mai des în spațiul public și la cele care, deși nu sunt rostite în cabinet, merită să fie aduse în discuție.

Când alegi un terapeut, ai putea fi tentat să te uiți la diplome, ani de experiență sau la cât de „cunoscut” este.

Dar există o întrebare esențială, care spune mult despre felul în care acel terapeut își practică meseria:

👉" Aveți un supervizor sau grup de supervizare?”

Un terapeut care își discută constant munca în supervizare își păstrează claritatea, își verifică propriile reacții și își asumă responsabilitatea față de procesele clienților săi.

Supervizarea este un spațiu de reflecție și igienă profesională, nu o dovadă de nesiguranță.

În străinătate, a avea permanent un supervizor face parte din "manualul de bune practici" al profesiei — este o condiție de etică standard.

În România, însă, acest lucru "nu este reglementat".

Supervizarea este obligatorie doar pe durata formării inițiale, iar după obținerea dreptului de practică mulți terapeuți aleg singuri dacă o continuă sau nu.

De aceea, întrebarea „ Aveți un supervizor sau grup de supervizare?” devine un criteriu de siguranță real.

Îți arată că terapeutul își menține un spațiu de reflecție profesională și că nu rămâne singur în fața complexității relațiilor umane.

Este o întrebare al cărei răspuns vorbește despre maturitate profesională a terapeutului și despre grija pe care o ai față de tine — persoana care urmează să intre într-un proces terapeutic.

Share and follow dacă ți-a fost de folos aceasta postare!

18/10/2025

După ultima postare am primit câteva mesaje, în comentarii și în privat.

Unii mi-ați spus că postarea nici nu v-a apărut în feed.
Alții, că vizibilitatea e greu de obținut, oricâtă grijă pui în conținut.

Chiar și colegi din domeniu mi-au scris că se confruntă cu aceleași dificultăți.

Mă bucur că ați ales să împărtășiți asta cu mine.
Pentru că în spatele fiecărui mesaj e aceeași realitate: dorința de a ajuta și, uneori, sentimentul că nu reușim să ajungem unde contează.

Cred că și aici, la fel ca în viață, e nevoie de răbdare.
De timp.
Și de spații sigure în care să putem vorbi despre ce nu merge — fără rușine, fără vină.

Mulțumesc pentru încredere și pentru felul în care ați răspuns.
Ați transformat tăcerea într-un dialog.

13/10/2025

Am pregătit cursul „Navigând prin divorț” cu multă grijă.
Am pus acolo experiență, exemple din cabinet, instrumente practice — tot ce cred că poate ajuta un părinte să treacă mai blând printr-o despărțire.

Și totuși… nu s-a înscris nimeni.

M-am întristat puțin.
Apoi am început să mă întreb de ce.
Nu din orgoliu, ci din dorința de a înțelege.

Poate că tema e grea.
Poate că e prea devreme, mai sunt două săptămâni.
Sau poate că, în adâncul nostru, mulți avem nevoie de ajutor, dar ne e teamă să fim văzuți în momentele vulnerabile.

M-am gândit la asta când am observat câte postări anonime apar tot mai des prin grupurile pe care activez — chiar pe teme mai ușoare decât divorțul.
Dacă și acolo alegem anonimatul, cm e să intri cu camera deschisă într-un curs despre o rană personală?

Poate că nu e lipsă de interes, ci nevoia de protecție.
Și înțeleg asta.

Cursul rămâne valoros. Cred în el și în tot ceea ce poate aduce.
Și mai sunt două săptămâni în care lucrurile se pot schimba.

Dar sigur mă întreb: poate e ceva ce nu am luat în considerare.
Poate forma, timpul, modul de conectare.

Așa că vin si te întreb:
Ce te-ar face să te simți în siguranță să participi la un astfel de curs?
Camera închisă? Grup mai mic? Varianta înregistrată?

Spune-mi.
Poate de aici putem construi împreună o formă care să te ajute cu adevărat.