01/12/2025
Zile ca aceasta ne reamintesc cât de responsabili suntem să traducem și să explicăm celor care și-au pierdut speranța cât de important este să renască, în inima lor, acea flacără tricoloră -roșu, galben și albastru.
Dacă în restul timpului îmi dedic energia slujbei pe care am ales-o, fiind aproape de oameni, de familie și de prieteni, astăzi vreau să aduc un strop de încredere celor care nu mai cred sau celor care se tem să spună cu voce tare că își iubesc țara mai mult decât pot cuprinde în cuvinte.
Vreau să le reamintesc tuturor că nu există zi în care românii, oriunde s-ar afla, să nu se gândească la întoarcerea acasă, la modul în care pot contribui la binele societății, la cm pot pune o cărămidă la viitorul acestei națiuni, iar ei trebuie susținuți și încurajați să-și îndeplinească visul.
Greul devine mai ușor atunci când motivația are rădăcini puternice .
Astăzi sărbătorim nu doar o zi, ci un sentiment, acela că aparținem unui neam care, indiferent de încercări, nu încetează să creadă, să iubească și să spere.
La mulți ani, România!
La mulți ani tuturor celor care poartă tricolorul în suflet!