05/11/2025
D͟e͟ c͟e͟ j͟u͟c͟ăr͟i͟i͟l͟e͟ și͟ j͟o͟c͟u͟r͟i͟l͟e͟ d͟i͟n͟ c͟a͟b͟i͟n͟e͟t͟u͟l͟ d͟e͟ t͟e͟r͟a͟p͟i͟e͟ n͟u͟ a͟r͟ t͟r͟e͟b͟u͟i͟ c͟u͟m͟p͟ăr͟a͟t͟e͟ p͟e͟n͟t͟r͟u͟ a͟c͟a͟s͟ă
Mulți părinți observă că un copil se atașează de anumite jucării folosite în timpul ședințelor de terapie și se întreabă firesc:
„Dacă îi place atât de mult, de ce să nu cumpărăm una și pentru acasă?” sau de câte ori nu ați auzit : „I-am cumpărat și noi acasă jucăria asta.”
Deși intenția este una pozitivă — aceea de a-l sprijini și de a-i oferi confort —, este important de știut că jucăriile terapeutice nu sunt simple obiecte de joacă. Ele au o funcție emoțională și psihologică bine definită, iar folosirea lor în afara contextului profesional poate schimba semnificația și chiar dăuna procesului terapeutic.
În cabinet, jucăriile au o funcție terapeutică, nu recreativă.
În timpul terapiei, copilul „vorbește” prin joc. Jucăria devine un instrument de comunicare emoțională, un limbaj simbolic prin care copilul exprimă ceea ce simte sau trăiește.
Acasă, lipsind cadrul sigur, prezența terapeutului și obiectivele intervenției, jocul își pierde dimensiunea terapeutică și devine doar o activitate de joacă obișnuită, iar repetarea jocului acasă poate „dilua” efectul terapiei.
Când copilul reia aceleași scenarii de joc fără ghidajul specialistului, sensul terapeutic se poate pierde. Uneori, copilul ajunge să creadă că „a rezolvat” deja tema respectivă sau, dimpotrivă, reînvie emoții pe care nu le poate gestiona singur. Astfel, procesul terapeutic poate fi perturbat, iar copilul poate evita ulterior anumite subiecte în cabinet.
De exemplu, dacă în terapie copilul folosește figurine pentru a exprima conflicte interne, reluarea acelui joc acasă poate deveni doar o scenetă, fără valoare emoțională. Uneori, copilul chiar evită să mai abordeze aceleași teme la cabinet, considerând că „le-a făcut deja acasă”.
Spațiul de terapie trebuie să rămână unic și sigur.
Cabinetul de terapie este un spațiu distinct, unde copilul se simte conținut, protejat și înțeles. Faptul că anumite jucării există doar acolo ajută la menținerea unei granițe clare între viața de zi cu zi și lumea terapiei.
Dacă aceleași jucării apar și acasă, copilul poate deveni confuz:
„E tot terapie? E doar joacă? De ce aici e altfel?”
Această confuzie poate diminua sentimentul de siguranță și de predictibilitate pe care terapeutul îl construiește atent. Multe dintre jucăriile folosite în terapie sunt alese intenționat pentru a stimula exprimarea emoțiilor sau a facilita confruntarea cu situații dificile (de exemplu, jucării cu teme de familie, jocuri de conflict, păpuși neutre sau simbolice).
Acasă, folosirea acelorași jucării fără ghidaj poate provoca emoții puternice pe care copilul nu știe cm să le gestioneze. Terapeutul este acolo tocmai pentru a conține, explica și ghida aceste trăiri.
De asemenea, unele jucării și instrumente terapeutice sunt speciale și necesită formare profesională. Este important de știut că multe jocuri și jucării folosite în terapie nu sunt jucării obișnuite, deși se găsesc în comerț. Ele sunt concepute special pentru intervenții psihologice și necesită o formare profesională pentru a fi folosite corect. Terapeutul învață cm să interpreteze reacțiile copilului, cm să folosească simbolurile din joc și cm să gestioneze emoțiile care apar.
Utilizarea greșită a acestor materiale, fără pregătire de specialitate, poate face mai mult rău decât bine – poate activa frici, conflicte sau emoții intense pe care copilul nu le poate procesa singur. Așadar, chiar dacă aceste jocuri sau instrumente se pot găsi în comerț, ele nu trebuie folosite acasă fără îndrumarea specialistului.
Dacă un copil se atașează de o jucărie din cabinet, părintele poate: valida emoția („Îți place foarte mult jucăria aceea, te ajută să te simți bine acolo.”) și discuta cu terapeutul despre ce semnificație are acea preferință;
De asemenea, poate oferi acasă jucării similare ca tip, dar fără să copieze exact cele din terapie — de exemplu, alte jocuri de construcție, păpuși sau materiale creative care permit exprimarea liberă, fără a imita cadrul terapeutic.
Jocurile și jucăriile din cabinetul de terapie sunt instrumente profesionale, alese cu grijă și folosite în cadrul unui proces ghidat. Ele nu sunt simple mijloace de distracție, ci părți esențiale ale comunicării terapeutice. Cumpărarea lor pentru acasă poate distorsiona sensul terapiei și, în unele cazuri, poate chiar dăuna.
Cel mai bun sprijin pe care îl pot oferi părinții este să respecte spațiul terapeutic, să aibă încredere în proces și să creeze acasă un mediu stabil, cald și empatic, unde copilul se simte ascultat și înțeles.
Georgescu