Psihoterapeut Mirela Zetu

14/11/2025

Ce mi-a plăcut articolul ăsta! Nu cred că am găsit până acum vreun articol care să cuprindă, în absolut fiecare rând, un adevăr pe care îl rostim în cabinet…Parcă ar fi făcut cineva o colecție de concluzii!!!
Parcă ar fi deschis o ferăstruică spre conversațiile noastre, din cabinet, cu tot felul de frânturi de poveste, cu gânduri care se conturează după ce povestești ceva foarte intim, când în sfârșit accepți că ai nevoie să iți pui viața în ordine.
Oricum, m-am trezit dând din cap la fiecare paragraf, cu un fel de recunoștință și recunoaștere: da, da asta e esența. Asta îți spun si ție. Asta învăț și eu! Și tot învăț..

Așadar :
"Nu, n-am venit pe lume ca să mă ridic la înălțimea așteptărilor tale, și nici tu nu ești în această lume ca să te ridici la înălțimea așteptărilor mele.” (Bruce Lee)

Cele mai mari și mai epuizante dezamăgiri din viața noastră de zi cu zi sunt rodul unor așteptări greșite. Mai ales când e vorba despre relațiile noastre, despre felul în care interacționăm cu ceilalți.
Așadar, nu-ți coborî standardele, dar amintește-ți că renunțarea la așteptări este cel mai bun mod de a evita epuizarea și dezamăgirea profundă.

Asta înseamnă că a sosit timpul să…

1. Nu mai aștepți ca toți să fie de acord cu tine.

Meriți să-ți găsești bucuria și pacea interioară în felul tău.
Meriți să trăiești o viață în armonie cu tine însăți.
Nu lăsa opiniile altora să te facă să uiți asta.
Nu ești aici ca să te ridici la înălțimea așteptărilor celorlalți, după cm nici ceilalți nu sunt aici ca să se ridice la înălțimea așteptărilor tale.

De fapt, cu cât iti asumi propriile decizii, cu atât vei avea mai puțină nevoie de aprobarea celorlalți.
Trebuie să ai curajul de a fi cine ești și de a-ți urma intuiția, oricât de straniu sau înfricoșător ar părea.
Nu te compara cu ceilalți, nu te lăsa descurajat de succesul lor. Urmează-ți propriul drum și rămâi fidel propriei chemări.
Succesul, până la urmă, înseamnă să-ți petreci viața în felul tău.

2. Nu mai aștepta ca oamenii să-ți arate mai mult respect decât îți arăți tu ție.

Adevărata forță stă în suflet și în spirit, nu în mușchi.
Ea înseamnă credință și încredere în cine ești și voința de a trăi în acord cu asta, zi de zi.
Cum ar fi sa decizi chiar acum să nu mai cerșești niciodată iubirea, respectul sau atenția pe care ar trebui să ți le oferi tu însuți.

Privește-te azi în oglindă și spune-ți singur:
„Te respect și de acum înainte o să mă comport ca atare.”

Da, e important să fii bun cu ceilalți, dar e și mai important să fii bun cu tine.
Când practici respectul de sine, îți oferi șansa de a crește. Iar când crești, devii un prieten mai bună, un membru al familiei mai bun, un TU mai bun.

3. Nu mai aștepta ca toată lumea să te placă.

Poți părea neimportant sau nedorit pentru o persoană, dar pentru alta ești neprețuit.
Nu uita niciodată cât valorezi.
Oricât de bun ai fi cu ceilalți, va exista mereu cineva care să te critice.
Zâmbește, ignoră bădărănia și mergi mai departe. Petrece-ți timpul cu cei care te prețuiesc cu adevărat.

Adevărul este că, într-o lume supraconectată, care te împinge să fii „ca toți ceilalți”, cea mai grea luptă este aceea de a rămâne tu.
Și, în timp ce te lupți, nu toți te vor plăcea.
Unii te vor judeca pentru că ești „diferit” și e perfect în regulă.
Lucrurile care te fac diferit sunt exact cele care te fac sa fii TU, iar oamenii potriviți te vor iubi pentru ele, mai devreme sau mai târziu.

4. Nu mai aștepta ca oamenii să se potrivească perfect cu imaginea ta despre ei.

A iubi și a respecta pe cineva înseamnă să-l lași să fie el însuși, așa cm este.
Când încetezi să te aștepți ca oamenii să fie într-un anumit fel, începi să-i vezi cu adevărat.
Privește cu atenție și respectă-i pentru unicitatea lor, nu pentru imaginea pe care o ai despre ei.

Adevărul e că nu cunoaștem pe nimeni atât de bine cm credem.
Iar a cunoaște cu adevărat pe cineva e o parte esențială din ceea ce-l face minunat.
Fiecare om are o frumusețe proprie e nevoie doar de o privire răbdătoare să o vezi.
Cu cât ajungi să cunoști mai bine un om, cu atât îl poți privi dincolo de aparențe, descoperind cine este cu adevărat.

5. Nu mai aștepta ca ceilalți să-ți citească gândurile.

Oamenii nu pot citi mințile celorlalți.
Ei nu au cm sa știe ce simți dacă nu le spui.
Șeful tău? Nu știe că aștepți o mărire, dacă nu-i spui.
Persoana care iti place și cu care nu vorbești din timiditate? Nu ți-a acordat mai multă atenție, fiindcă nici tu nu i-ai acordat-o.

În viață, ai nevoie să comunici, deschis, sincer, direct și de cele mai multe ori trebuie să fii chiar tu cel care face primul pas.
Dacă vrei conexiune reală, spune ce gândești.

6. Nu mai aștepta ca oamenii "puternici" din jurul tău să fie mereu bine.

Fiecare om duce o luptă lăuntrică, la fel ca tine.
Fiecare zâmbet sau gest ascunde o poveste plină de fragilitate.
Așadar, fii parte din procesul de creștere al celorlalți, fără presiunea ego-ului. Poți fi mereu mai blând decât e "nevoie".

Și amintește-ți: să-ți îmbrățișezi lumina nu înseamnă să-ți ignori umbra.
Adevărata măsură a omului stă în capacitatea lui de a trece prin nesiguranțe și dificultăți, nu de a le evita.
Să fii sincer cu tine și cu ceilalți despre lupta ta interioară, și să poți împărtăși asta... poate deveni una dintre cele mai înalte forme de iubire.
Toți purtăm aceleași îndoieli și nevoi.
Când înțelegem asta, lumea devine locul în care putem privi pe cineva în ochi și spune:
"Sunt pierdut și lupt chiar acum."
Iar celălalt să răspundă: "Știu exact ce vrei să spui. Nu ești singur."

7. Nu mai aștepta ca oamenii pe care îi iubești să se schimbe peste noapte.

Dacă există un comportament care te rănește și speri că acest comportament va dispărea în timp, probabil că nu o să se întâmple.
Dacă ai nevoie de o schimbare reală, fii onest și spune clar ce simți, cu blândețe și respect.

Dar, în general, nu poți schimba oamenii și nici nu ar trebui.
Ori îi accepți așa cm sunt, ori alegi distanța de care ai nevoie pentru a te proteja.
Poate suna dur, dar nu e.
Oamenii nu se schimbă atunci când îi constrângem, ci când îi lăsăm în libertate, când îi susținem fără a le cere să se schimbe.
Pentru că, de fapt, ceea ce se schimbă este felul în care îi privim noi.

Respectă-ți limitele în timp ce-ți reglezi așteptările.

Pe măsură ce înveți să-ți temperezi așteptările, e la fel de important să menții granițe sănătoase.
Vei întâlni oameni care te vor desconsidera, te vor răni sau te vor trata incorect fără niciun motiv clar.
Secretul este să nu te pierzi încercând să-i schimbi sau să le câștigi aprobarea și, in același timp, să nu faci loc în inima ta pentru ură.
Păstrează doar o distanță sănătoasă.

Să te îndepărtezi de cei care îți aduc energie negativă este doar un act de grijă față de tine.
Să te retragi din situațiile unde nu te simți respectat, tot grijă de sine este.
Alege să-ți onorezi limitele, cu demnitate.

Observă momentele în care te umpli de resentimente pentru că te supui nevoilor altora.
Învață să spui „nu” cererilor care te sleiesc.
Poate părea un gest egoist la început dar, de fapt, nu este. E doar grijă.
La fel ca în avion, unde ți se cere să-ți pui mai întâi propria mască de oxigen, pentru că nu mai poți ajuta pe nimeni dacă tu nu respiri.

Pe termen lung, stabilirea și respectarea granițelor sănătoase va fi unul dintre cele mai mari daruri pe care ți le poți oferi ție și celor dragi.
Ele vor păstra în tine cea mai bună versiune a ta, echilibrată, vie, plină, pe care o poți dărui, neștirbită, celor care contează cu adevărat.

Acum e rândul tău…

E rândul tău să speri la ce e mai bun, dar să aștepți mai puțin.
Doar așa vei aduce mai multă pace și bucurie în viața ta. Iar înainte să pleci, întreabă-te:
Cu care dintre aceste idei ai rezonat cel mai mult azi?"

The biggest disappointments in our lives are often the result of misplaced expectations. This is especially true when it comes to our relationships. Here are some daily expectations that often drain our joy and peace.

14/11/2025

12/11/2025

Stiai ca noaptea suntem altcineva decât suntem ziua? Mintea noastra e un fel de dr. Jekyll și mr. Hyde.

Mintea umană nu este menită să fie trează după miezul nopții, avertizează oamenii de știință

Autor. Carly Cassella

În toiul nopții, lumea pare uneori un loc întunecat. La adăpostul întunericului, gândurile negative au un mod aparte de a-ți pătrunde în minte și, pe măsură ce stai treaz, cu ochii în tavan, s-ar putea să începi să poftești la plăceri vinovate: o țigară sau o masă plină de carbohidrați.

Numeroase dovezi sugerează că mintea umană funcționează diferit atunci când este trează noaptea. După miezul nopții, emoțiile negative tind să ne atragă mai mult atenția decât cele pozitive, ideile periculoase devin mai tentante, iar inhibițiile scad.

Unii cercetători cred că ritmul circadian al omului este profund implicat în aceste schimbări critice de funcționare, așa cm au explicat într-un articol publicat în 2022, care rezumă dovezile privind modul în care sistemele cerebrale funcționează diferit după lăsarea întunericului.

Ipoteza lor, numită „Mintea după miezul nopții” (Mind After Midnight), sugerează că trupul și mintea umană urmează un ciclu natural de 24 de ore al activității, care influențează emoțiile și comportamentele noastre.

Pe scurt, la anumite ore ale zilei, specia noastră este predispusă să simtă și să se comporte într-un anumit fel. Ziua, de exemplu, nivelurile moleculare și activitatea cerebrală sunt reglate pentru starea de veghe. Noaptea însă, comportamentele noastre obișnuite „adorm”.

Dintr-un punct de vedere evolutiv, acest lucru are sens. Oamenii erau mult mai eficienți la vânătoare și cules în timpul zilei, iar noaptea era rezervată odihnei, dar și o perioadă în care riscul de a deveni pradă era mai mare.

Potrivit cercetătorilor, pentru a face față acestui risc crescut, atenția noastră la stimuli negativi este neobișnuit de accentuată noaptea. Dacă odinioară acest lucru ne ajuta să reacționăm la amenințări invizibile, acum această hiperconcentrare asupra negativului poate alimenta un sistem de recompensă/motivație modificat, făcând persoana deosebit de predispusă la comportamente riscante.

Dacă adăugăm și privarea de somn, această stare de conștiință devine și mai problematică.

„Există milioane de oameni care sunt treji în mijlocul nopții, și există dovezi destul de solide că creierul lor nu funcționează la fel de bine ca în timpul zilei”, a spus în 2022 neurologul Elizabeth Klerman de la Universitatea Harvard, când a fost publicat studiul. „Rugămintea mea este să se facă mai multe cercetări în această direcție, pentru că sănătatea și siguranța lor, precum și ale celor din jur, sunt afectate.”

Autorii ipotezei oferă două exemple pentru a-și ilustra punctul de vedere.

Primul este cel al unui consumator de heroină care reușește să-și țină sub control poftele în timpul zilei, dar cedează în fața dorinței noaptea.

Al doilea este cel al unui student care suferă de insomnie, și care începe să simtă un val de deznădejde, singurătate și disperare pe măsură ce nopțile nedormite se adună.

Ambele scenarii pot avea urmări fatale. Sinuciderea și autovătămarea sunt mult mai frecvente noaptea. Unele cercetări raportează un risc de trei ori mai mare de sinucidere între miezul nopții și ora 6:00 dimineața, comparativ cu orice alt moment al zilei.

Un studiu din 2020 a concluzionat că starea de veghe nocturnă este un factor de risc pentru sinucidere, „posibil din cauza nealinierii ritmurilor circadiene”.

„Sinuciderea, anterior de neconceput, apare ca o scăpare din singurătate și durere, iar înainte ca persoana să ia în considerare costurile unui astfel de act, ea a dobândit deja mijloacele și este pregătită să acționeze - tocmai atunci când nimeni nu este treaz ca să o oprească”, explică autorii ipotezei Mind After Midnight.

De asemenea, substanțele ilicite sau periculoase sunt consumate mai frecvent noaptea. În 2020, o cercetare realizată într-un centru supravegheat de consum de droguri din Brazilia a arătat un risc de 4,7 ori mai mare de supradoză de opioide în timpul nopții.

Unele dintre aceste comportamente ar putea fi explicate prin lipsa de somn sau prin protecția oferită de întuneric, însă probabil că intervin și schimbări neurologice nocturne.

Cercetători precum Klerman și colegii ei cred că este nevoie de mai multe investigații pentru a înțelege aceste mecanisme, astfel încât să putem proteja persoanele cele mai expuse riscurilor asociate stării de veghe nocturne.

Până în prezent, autorii afirmă că nu există studii care să fi examinat modul în care privarea de somn și ritmul circadian influențează sistemul de recompensă al persoanei.

Astfel, nu știm cu adevărat cm se adaptează lucrătorii în ture, piloții sau medicii, la rutina lor de somn neobișnuită.

Pentru aproximativ șase ore din zi, știm surprinzător de puține lucruri despre cm funcționează creierul uman.
Fie că dormim sau suntem treji, mintea de după miezul nopții rămâne un mister.

Studiul a fost publicat în revista Frontiers in Network Psychology.

Articolul in engleza aici.
https://www.sciencealert.com/the-human-mind-isnt-meant-to-be-awake-past-midnight-scientists-warn

Noapte bunăăăăăă....

In the middle of the night, the world can sometimes feel like a dark place.

09/11/2025

Rilke..

"Uneori, în mijlocul disperării care mă încearcă necontenit în aceste zile, mă surprinde ceva ce seamănă cu pâlpâirea slabă, abia ivită, a unei bucurii spirituale renăscute: ca și cum, într-adevăr, totul s-ar fi limpezit și un destin inevitabil ar fi fost, pe jumătate, înțeles.
Oare nu este chiar aceasta esența acestei stări, dacă trebuie s-o numesc așa: că în adâncul ființei mele, lumina și întunericul nu sunt hotărâte de influența dominantă a vreunei persoane, ci doar de ceva ce nu poate fi numit.
S-ar putea spune că aceasta este forma cea mai simplă a evlaviei mele: prin renunțare, ar trebui să-mi găsesc drumul înapoi, înainte de prima răscruce a vieții mele, dincolo de cea dintâi, cea mai tăcută, cea mai liberă hotărâre a mea. Dincolo de mine însumi."

"Acea singurătate în care m-am ancorat de douăzeci de ani…trebuie să fie conștiința fundamentală la care pot reveni oricând, fără să mă aștept să fie roditoare, ci locul in care pot ajunge fără să vreau, fără încordare, cu inima curată - ca într-un loc căruia îi aparțin cu adevărat.

Rainer Maria Rilke, Testamentul (și alte texte) (traducerea acestor mici fragmente din articol îmi aparține).

Volumul Testamentul si alte texte va fi publicat in premieră in limba engleză in decembrie 2025 și sper să mă bucur de el curând.

Nu există vreun text de Rilke care să nu hrănească nevoia de poezie din mine, prin felul onest și luminos în care scrie.
Imi place foarte tare. Dar tu știi deja asta, dacă tot citești ce scriu pe aici...Nu știu cm sună în original, mi-ar fi plăcut sa știu germană, să-l pot citi în limba în care a scris, mai ales că scrisul lui nu e despre trăire, ci este efectiv trăire.
Găsesc în felul in care scrie despre singurătate, despre dorință, despre umbră, despre spirit, despre creativitate, despre așteptare, despre identitate, despre căutare o oglindă care reflectă și vindecă deopotrivă.
Nu știu dacă a fost un om religios, dar are un fel intim în care își trăiește credința, și îmi place foarte mult căutarea lui neîncetată, înăuntru, în adâncul său, nu în afara sa.

A contemplative exploration of Rainer Maria Rilke’s "The Testament", reflecting on silence, solitude & the inner calling of the creative life.

08/11/2025

Un mic reminder de weekend... Și chiar dacă nu ai încă în posesie un blănos cu calități antidepresive, la cerere se acceptă programări. Torsul este garantat....

P.S. Adevărul e că am vrut să văd dacă chiar există vreo bază științifică pentru ideea că torsul pisicii are efecte benefice asupra organismului, si l-am întrebat pe prietenul meu inteligent artificial dacă mă poate ajuta cu studii in această directie (ce altceva puteam să fac eu sâmbăta după amiază :-))..

"Câteva dintre cele mai citate cercetări:
F. R. Hart, 2001 – Journal of the Acoustical Society of America.
Studiul a analizat amplitudinea și frecvențele torsului la mai multe specii de feline (de la pisica domestică până la puma) și a observat că toate torc în intervalul 25–150 Hz, cu vârfuri la 25–50 Hz — exact zona în care vibrațiile induc formarea de calus osos și reduc durerea.

Elizabeth von Muggenthaler, National Geographic, 2001.
A emis ipoteza că torsul e un mecanism evolutiv de auto-vindecare: felinele torc nu doar când sunt mulțumite, ci și când sunt rănite, speriate sau în convalescență, ceea ce ar sugera un rol biologic de refacere tisulară.

Vibrațiile sonore din intervalul 25–50 Hz determină micromișcări în țesuturile osoase și musculare, care stimulează circulația și proliferarea osteoblastelor (celulele care formează os nou).

Ele au și un efect de analgezie naturală, prin modularea transmiterii durerii la nivel nervos.

În plus, frecvențele mai înalte (100–150 Hz) pot contribui la reducerea edemului și inflamației, favorizând regenerarea celulară."

Nu știu cât e placebo, cât e mambo jumbo, cât e știință dar eu mă duc să le dau niște treabă mâțelor mele...

07/11/2025

Când eram copil, una dintre cărțile care mă făcea să vibrez foarte mult era Degețica. Azi am regăsit-o, fix aceeași ediție și am răsfoit-o zâmbind. Vorba vine că am răsfoit-o că m-am așezat turcește și am recitit-o pe nerăsuflate.
Îmi dau seama, cu mintea adultului de azi, că la vârsta la care o citeam aveam deja capacitatea (așa cm o au toți copiii tipici, să știi) de a mă transpune cu totul în rolul personajului, de a trăi cu el, prin el, întreaga plajă de emoții pe care o aduce o situație neașteptată, al cărei deznodământ nu-l poți prevedea.

Ce mă mișca dincolo de normal era sentimentul de neputință al Degeticăi pe care îl trăiam împreună cu ea. Cum să te fure broasca de-acasă? Cum să fii singură pe o frunză de nufăr? Cum să plutești fără direcție, fără control? Cum să te ia cărăbușul cu el? Să ajungi prin pădure, să fii speriat și înfometat, să tremuri de frig...să te primească șoarecele in casa lui, absolut condiționat, să faci curățenie și să mai și accepți să te măriți cu sobolul, fără posibilitatea de a pleca?
Ce se întâmplă dacă renunți la libertate și pretinzi că acolo, în captivitate, e „bine”? Dar chiar in întunericul lipsit de speranță, chiar când părea că nu mai există soluții, Degețica salvează pasărea care o va salva și pe ea. Ce metaforă minunată a vindecării și a eliberării.
Ține-te bine, Degețica, nu care cumva să cazi dintre aripile care te poartă…

Copiii au această capacitate salvatoare de a se transpune in poveste ...Salvatoare pentru că are un rol extraordinar în autoreglarea lor emoțională. Și nu e despre copii de fapt cât despre noi ca oameni. Nu greșesc când spun că această capacitate naturală a omului de a se transpune în poveste este una dintre cele mai timpurii forme de vindecare emoțională.

E un tip de trăire totală: când ești mic, devii Degețica sau orice alt personaj, suferi și speri odată cu el. Pe măsură ce crești, nu te mai identifici cu totul, e firesc, dar trăiești și vindeci, sublimat, realitatea vieții tale. Este una dintre cele mai tămăduitoare capacități ale copilăriei si nu numai, să poți să te identifici așa, proiectiv, empatic, să intri în pielea cuiva care nu ești tu dar e ca tine..
Așa se naște empatia. E despre personaj, dar în același timp e și despre sine. Pe de o parte, e un joc interior prin care îți explorezi spaimele, dorințele, într-un spațiu sigur, protejat de cadrul narativ. Pe de altă parte, poți să accepți realitatea vieții tale, cu toate ale ei...abandon, frică, neputință, speranță, curaj, izbândă.
Cum altfel să integrezi durerea și lipsa de control? Cum altfel să găsești sens acolo unde realitatea e copleșitoare?

Povestea este un spațiu simbolic, intermediar între realitate și fantezie. Psihanalistul britanic Winnicott ar fi spus că este un spațiu tranzitional, unde copilul învață să fie singur si in acelasi timp, în prezența altcuiva.

M-au fascinat cursurile de Teoria literaturii dedicate basmului și funcțiilor lui simbolice. Un gând mă împinge acum să caut ceva din Roland Barthes, care mi-a plăcut mereu foarte tare, dar îl las deoparte, încetișor. Nu chiar acum, gândule...mai încolo. Însă abia când am aflat despre abordarea narativă in psihoterapie, multe dintre lucrurile pe care doar le intuiam, au devenit confirmări in toată regula.

Capacitatea de a ne transpune în poveste este, în fond, același mecanism interior care ne permite, ca adulți, să pătrundem și sa fim transformați în spațiul terapeutic. Așa cm copilul se poate transforma în Degețica și trăi frica sau singurătatea sau curajul ei într-un spațiu sigur, în psihoterapie adultul din tine folosește aceeași capacitate de transpunere in poveste, își povestește viața, într-un safe place..., te oglindești în propria narațiune și îți dai voie să simți, să înțelegi și să integrezi emoțiile, să iei distanță sau, dimpotrivă, să te apropii, să dai sens. Aceeași forță vie ne face sa ne oglindim în artă, în filme, în muzică. Este forma adultă a ceea ce atunci când erai mic trăiai intuitiv. Ce citeai cu nesaț in copilărie?

În cabinet, povestea ta nu e ficțiune, nu e basm, e viață reală. Dar dacă vrei, putem sta împreună pe frunza de nufăr. Plutim împreună dar nu in derivă ci cu direcție. Povestea ta devine loc de întâlnire. Psihoterapia are funcția ei aproape magică de a reface sensul, de a face ordine, de a arăta că există o cale, o pasăre care vine când trebuie. Si tu știi că e tot despre încredere, despre însoțire.
Până la urmă, tot o formă de zbor.

PS. "The telling of stories is the telling of lives and in re-telling, we begin to live them differently." (Să spunem povești înseamnă sa povestim vieți si când le spunem din nou, începem să le trăim altfel.)

Michael White & David Epston. Narrative Means to Therapeutic Ends, Norton, New York, 1990.











Art by Laura Makabresku (Polish visual artist and photographer)

06/11/2025

I want the flower you are, not the one you give.
Why refuse me what I don’t ask of you?
You’ll have time to refuse
After you’ve given.
Flower, be a flower to me! If, ungenerous, you’re plucked
By the hand of the ill-omened sphinx, you’ll wander forever
As an absurd shadow,
Seeking what you never gave.

(21 october 1923)

Fernando Pessoa, sub heteronimul
Ricardo Reis - I want the flower you are - Vol. A little larger than the entire universe

05/11/2025

As putea să scriu și eu vreo câteva volume despre cât m-a otrăvit sindromul impostorului dar las aici acest articol din Psychology Today, care mi-a plăcut pentru structura lui. Clar și la obiect, cu soluții. Plus că autorul e fost agent FBI, expert comportamentalist, ceea ce nu e de ici, de colo, nu?

Dincolo de mască: înțelegerea sindromului impostorului

Cum să gestionezi îndoiala de sine și să înveți să îți îmbrățișezi reușitele?

Articolul pe scurt

- Sindromul impostorului este o distorsiune a realității care, netratată, devine paralizantă.

- O privire realistă asupra propriei tale vieți, a sacrificiilor pe care le-ai făcut și a realizărilor tale poate ajuta enorm.

- Perfecționiștii sunt adesea primii care își deformează propria percepție.

Mai pe lung...

Shakespeare a scris cândva: „Lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii-s actori.” Nu e doar o metaforă poetică; surprinde un adevăr profund despre comportamentul uman: viața ne cere să jucăm roluri. Trecem de la copil la elev, de la îndrăgostit la leader, de la începător la expert. Iar cu fiecare rol vin așteptări, priviri critice și, uneori, îndoiala de sine.

(...) pot spune sincer m-am întrebat adesea: Chiar aparțin locului acesta? Sunt pregătit? Chiar și când am avansat în carieră, mă întrebam uneori: Am meritat asta sau doar i-am păcălit pe toți?

Această îndoială surdă, insistentă, are un nume: sindromul impostorului. Milioane de oameni realizați trăiesc în umbra lui, convinși că succesul lor e o întâmplare și temându-se de ziua în care vor fi „descoperiți”.

Mecanismele interioare ale sindromului impostorului

În esență, sindromul impostorului este o percepție greșită despre sine. Îi convinge pe oameni competenți și valoroși că reușitele lor nu sunt meritate. Norocul, momentul potrivit sau ajutorul altora - niciodată propriul efort, curaj sau pregătire - devin explicațiile pentru succes.

Am observat câteva tipare comune la cei care se confruntă cu el:

- Introspecția excesivă: Persoane foarte conștiente de sine care își analizează mereu performanțele și se compară constant cu ceilalți, adesea nerealist.

- Standardele perfecționiste: Orice rezultat mai puțin decât impecabil e perceput drept un eșec. Greșelile nu sunt văzute ca oportunități de învățare, ci ca dovada că „nu e locul lor acolo”.

- Devalorizarea realizărilor: Minimizează efortul, sacrificiul și competența care au contribuit la succes.

- Teama de expunere: Se tem că cineva îi va „prinde” și îi va demasca drept impostori.

- Suprapregătirea și supramunca: Sosesc devreme, preiau sarcini suplimentare, repetă la nesfârșit chiar și lucruri minore pentru a evita orice critică.

Aceste trăsături nu sunt slăbiciuni; ele arată o hipervigilență, același impuls care îi face pe oameni riguroși, de încredere și performanți. Dar, îndreptată spre interior, această vigilență devine autodistructivă, chiar paralizantă chiar, dacă nu e controlată. (...)

Indicii comportamentale: ce ne spune corpul

După decenii de studiu al comportamentului nonverbal, am învățat că trupul vorbește înaintea minții. Persoanele care suferă de sindromul impostorului oferă indicii subtile:

- Reticență de a participa la întâlniri sau evenimente.

- Gesturi de auto-liniștire: atingerea gâtului, frecarea palmelor, mângâierea feței în momente de stres.

- Postură închisă: aplecat, ocupând cât mai puțin spațiu, ca și cm ar vrea să dispară.

- Evitarea ale contactului vizual în timpul prezentărilor sau discuțiilor despre propriile reușite, ca o dorință de a se ascunde la vedere.

- Comportamente de supracompensare: sosesc devreme, iau notițe exhaustive, fac repetiții inutile.

Luate separat, aceste gesturi nu înseamnă nimic. Dar puse în context, mai ales alături de exprimări verbale ale îndoielii, dezvăluie o luptă interioară constantă.

De ce performanții de top sunt cei mai vulnerabili?

Paradoxal, sindromul impostorului îi afectează adesea pe cei mai competenți și conștiincioși. Performanții de vârf se împing singuri dincolo de limite, își ridică ștacheta și urcă repede, dar fiecare succes devine o nouă probă. Reușita nu mai e dovada capacității, ci avertismentul că lumea e pe cale să descopere că sunt "incompetenți".

Comparațiile constante, competiția și stresul cronic duc la îndoială de sine permanentă, în ciuda unui palmares impresionant.

Ruperea cercului

Sindromul impostorului nu se vindecă, se gestionează! Scopul este alinierea percepției cu realitatea. Câteva strategii utile:

1. Numește-l: Simplul fapt de a recunoaște „Acesta este sindromul impostorului” îi diminuează puterea.

2. Notează-ți realizările: Ține o evidență a momentelor de succes, a aprecierilor, a eforturilor tale.

3. Reinterpretează greșelile: Ele nu dovedesc neputință, ci curajul de a încerca.

4. Vorbește despre asta: Împărtășirea sentimentelor cu colegi sau mentori dezvăluie adesea că și alții simt la fel ca tine

5. Separă emoția de fapte: A te simți impostor nu înseamnă că ești unul!!

6. Ajustează așteptările: Caută să-ți faci treaba bine, nu perfect.

7. Identifică factorii declanșatori: Observă când apare îndoiala, în ședințe, in situații de evaluare, provocări noi și pregătește strategii de gestionare.

8. Caută o evaluare obiectivă: Roagă o persoană de încredere, care îți cunoaște efortul și sacrificiile, să îți ofere o apreciere realistă a ceea ce ai realizat.

Gândul de încheiere

(...) Nu ești aici din întâmplare. Reușitele tale reflectă muncă, pricepere, perseverență, sacrificii și reziliență. Lasă-ți criticul interior să te țină vigilent, dar nu-l lăsa să-ți nege valoarea.

Faptul că te îndoiești arată că îți pasă. Ceea ce am descoperit eu e că doar oamenii cărora le pasă cu adevărat, care chiar se străduiesc, sunt cei care recunosc sindromul impostorului. Nu l-am auzit niciodată de la cei mediocri.

Cheia nu este să reduci la tăcere vocea interioară, ci să o pui la locul ei: să-ți amintească să rămâi treaz și atent, nu să-ți pună la îndoială valoarea.

Masca de om competent pe care o porți nu este o deghizare. Este doar stratul exterior al unui adevăr care a fost acolo dintotdeauna.

© 2025 Joe Navarro

Learn how to recognize and manage the debilitating effects of imposter syndrome from someone who has experienced it.

05/11/2025

04/11/2025

"The heart sees deeper than the eyes."

Îmi plac ceaiurile de la Yogi, au ceva magic, amestecurile de plante și condimente sunt foarte inspirate, aromele echilibrate și...mai au și mesaje!!! Așa că, la ceas de seară, mi-am făcut și eu un ceai, în cana mea cu vulpe, cm altfel... Și ce să vezi? Micul Prinț mi-a trimis un mesaj!!! ❤️
Nu spunea el că vedem bine doar cu inima?
Micule Prinț, mi-era așa de dor de tine!
Și așa e, cm spui, văd bine doar cu inima, deși, in ultimul timp mie îmi cam prind bine și ochelarii...Da' cică e normal după 40 de ani!