What are the opening hours?

Monday 08:00 - 20:00 Tuesday 08:00 - 20:00 Wednesday 08:00 - 20:00 Thursday 08:00 - 20:00 Friday 08:00 - 18:00

Anca Butnariu - Vindecare Holistica, Strada Silvestru nr. 1, Centru Hanish, Iasi (2025)

Q: What is the address?

Strada Silvestru Nr. 1, Centru Hanish

28/11/2025

💕Nu contează dacă vrei să slăbești sau să te îngrași. Dacă motivația ta vine din respingere de sine, corpul intră în conflict și nu cooperează.

Acum câțiva ani am petrecut o săptămână în Italia. Îmi propusesem să pun câteva kg și unde să-ți iasă asta dacă nu în Italia?😍

Am mâncat ca o disperată, de ziceai că vine sfârșitul lumii: o pizza în fiecare zi, paste în fiecare zi, înghețată, ciocolată, patiserie, Doamne, nici nu mai știu câte, îmi alocasem buget să mă îngraș!!!🤣🤣

Voiam să mă conving că e despre mâncare, că na, mie nu-mi place mâncarea în România. Și nici corpul meu nu-mi plăcea cu totul, voiam să-l „repar”

M-am întors acasă cu un kg mai puțin.🤔
Am avut aceeași reacție pe care o au clientele mele cu care lucrez pe greutate când se întorc din vacanță: nervi.

Mi-a luat mult să înțeleg că atitudinea cu care mănânci e mai importantă decât ce mânânci.

Că tot ce vrei să schimbi din dorința de a repara corpul e o formă de violență.

Că schimbarea corpului nu vine niciodată din respingere interioară, ci din acceptare și conectare.

Da, am mâncat mult, dar am făcut-o din tensiune, din control și furie, nu din bucurie, nu cu prezență.

Mai târziu am înțeles că respingerea pe care o simțeam față de corpul meu l-a pus în modul de apărare, iar asta a activat exact ce nu voiam: metabolismul accelerat.

Eu voiam să acumuleze, el a răspuns invers.

Același principiu se manifestă și la persoanele supraponderale, doar că invers: cu cât mai mult vrei să slăbești din frustrare și respingere față de propriul corp, cu atât mai mult el va acumula.

Ca să colaboreze, corpul are nevoie să se simtă în siguranță.

Pe asta lucrăm acum. Asta e premiza care generează rezultate vizibile.😍
Dar la asta am ajuns abia după ce mi-am acceptat și îmbrățișat eu corpul.💕

13/11/2025

Am înțeles de ce oamenii aleg adesea calea cea mai grea, cea mai lungă, cea mai costisitoare.

E atât de înrădăcinată ideea că vindecarea trebuie să coste și să doară, încât, când le arăți o cale mai blândă, mai ușoară, accesibilă financiar și fără durere, se activează toate rezsitențele.

„Dacă e simplu, nu are cm să funcționeze.”
„Dacă nu e scump, nu e valoros.”
„Dacă nu durează mult, e superficial.”

Rezistența la vindecare e un mecanism de protecție, știm.

Mintea se teme de necunoscut, chiar dacă acel necunoscut înseamnă binele. Pentru mulți oameni, a-ți da voie să te relaxezi și a te încrede în înțelepciunea corpului tău este o treabă grea. E chiar mai înfiorător decât durerea însăși.

Uite o întrebare pe care și-o pun mulți clienți de-ai mei după Bowen:

Dacă a fost un proces așa de rapid și de blând, de ce am suferit așa de mult și nu am venit mai devreme?

De câte ori nu m-am întrebat și eu asta!

Cred că, într-un proces mai lung și mai costisitor, ai impresia că ești în control, că muncești mult pentru rezultat. Dar în Bowen corpul lucrează singur, iar pentru minte asta e o amenințare.

În plus, chiar văd că simplitatea unei metode sau a unui concept sperie mulți oameni obișnuiți cu complexitatea.

Doar că...adesea simplitatea aduce cea mai multă profunzime.

Așa că...
Eu le mulțumesc oamenilor care-și dau voie să păsească pe calea asta simplă, naturală, accesibilă și fără durere.

Viața nu trebuie să fie un chin. Seriously. Și că dau mai departe experiențele lor de vindecare și de bine. 💕

07/11/2025

Când am ieșit din meditația Anitei care simula „a near death experience”, la pauză, am deschis telefonul și am găsit un mesaj de la proprietara apartamentului pe care-l închiriasem la graniță cu Elveția.
Apartamentul fusese vandalizat, poliția era acolo, făceau cercetări. Lăsasem în cameră pașaportul, ceva bani și un card.
Am intrat în șoc. Revenisem dintr-o meditație de o profunzime fabuloasă și cad deodată în prăpastie. Așa se simțea, oricum.
Mi-am spus că e momentul să pun în practică tot ce știu. Mi-au venit în minte Dispenza și Braden și mi-am amintit ce m-au învățat: că pot alege o altă variantă de realitate.
Mi-am spus atunci că aleg varianta în care nu se fură nimic din cameră, iar pentru restul, găsesc o soluție.
Mi-am controlat respirația pe tot drumul de întoarcere. Am stat pe intenția mea și pe rugăciune și m-am reconectat cu meditația Anitei. Nu a fost ușor, dar mi-am readus atenția în prezent de fiecare dată când aluneca din nou în șoc.
Făceam eforturi să-mi opresc mintea de a crea scenarii în care îmi furau pașaportul și trebuia să merg la Paris la Consulat, cu toată nebunia care presupune asta, zile pierdute. stres și mulți bani.
Am ajuns la apartament. Proprietarii, poliția, nebunie. Totul fusese întors pe dos. Toate lucrurile mele aruncate prin tot apartamentul, valiza și rucsacul întoarse pe dos. Au căutat peste tot, inclusiv sub pernele canapelei, în baie, în bucătărie.
Bag mâinile în buzunarul unde era pașaportul. Îl găsesc acolo unde l-am pus. La fel banii și cardul. Nu le-au găsit. Polițiștii sunt mirați, spun că am avut noroc. Nu au furat nimic.
După ce a plecat poliția și s-a schimbat yala, am avut un moment de bucurie cu lacrimi, exact starea de comuniune, protecție și iubire pe care am avut-o în meditația cu Anita.
Pur și simplu am simțit profund, în toată ființa mea, că fără ajutor din lumea invizibilă, lucrurile s-ar fi derulat cu totul altfel în acea zi.
Știu, pentru materialiști e pură coincidență, dar pentru mine coincidența e modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. Asta spunea Einstein și asta e și realitatea mea.
M-am tot gândit apoi care a fost sensul acestei experiențe. Continuarea pe pagina de fb💕

04/11/2025

💞Din nou despre HPV💞

Alopatia abordează HPV-ul doar din punct de vedere biologic, înțelegem toți asta.

Doar că vindecarea profundă implică nu doar corpul fizic, ci și reglarea emoțională, experiențele traumatice nedigerate, granițele, feminitatea, sexualitatea și relațiile noastre în general.

Sunt puțini medicii care adoptă protocoale integrative și care recomandă, pe lângă tratamentele clasice, abordări complementare care să implice și planul emoțional și relațional.

Știm, de exemplu, că nu există tratament antiviral direct care să trateze virusul; medicația tratează efectele virusului. Sistemul imunitar este cel care ar trebui să curețe corpul.

Ce nu ți se spune (nu suficient, cel puțin), este că imunitatea este direct influențată de axa HPA, cu alte cuvinte de răspunsul organismului tău la stres.

Traumele nerezolvate, stresul cronic împiedică vindecarea. Există o multitudine de studii acum din psihoneuroimunologie care arată că reglarea emoțională accelerează vindecarea infecțiilor virale.

Și atunci? De ce nu se vorbește mai mult despre asta?

Un protocol pentru HPV este incomplet fără lucrul somatic pe corp și pe experiențele traumatice sexuale și relaționale. Fără mișcare conștientă și tehnici blânde de reconectare cu corpul.

Nutriționistul este, de asemenea, extrem de important în acest proces.

Ai nevoie de o dietă antiinflamatorie și antivirală, de micronutrienți esențiali, de suplimente targetate, de detox și echilibrare hormonală, de refacerea ecosistemului intestinal-vaginal).
Ai nevoie de vindecare relațională.

Vei explora, cu siguranță, tiparele toxice de relație, cât de mult știi să spui Nu, ce relație ai cu granițele și sexualitatea.
Poți aduce și un duhovnic în echipă și orice alt profesionist care simți că te-ar sprijini, pentru că vindecarea e multidisciplinară, și niciun nivel nu ar trebui ignorat.

☀️Eu te pot însoți cu Compassionate Inquiry, o abordare blândă care creeză contextul intern necesar pentru ca sistemul imunitar să-și facă treaba, pentru că asta vrem în final, nu-i așa?
Eliberăm emoțiile blocate în corp, rescriem experiențele dureroase, readucem siguranța în corp.Învățăm să ne mișcăm conștient și să ne reconectăm.

25/10/2025

💕Dacă-ți spun că mă simt în siguranță cu tine, să știi că te iubesc

Pentru cineva care a trăit în alertă și impredictibilitate, asta e cea mai profundă formă de iubire: cea pe care o simt în corp.

Cea care mă face să te relaxez, să respir ușor, să fii eu însămi fără să mă uit speriată peste umăr.

💞Dacă-ți spun că mă simt în siguranță cu tine, să știi că nu o spun din postura fetiței interioare care se poate odihni doar dacă tu ești lângă ea.

O spun din energia femeii mature, care știe că nu e nevoie să fie hipervigilientă în prezența ta.

Cred că, pentru mine, siguranța e forma cea mai autentică formă de intimitate.

Oare-mi doresc ceva mai mult decât să mă simt în siguranță?

Poate.
Să nu mai exprimentez relații, de orice natură ar fi ele, în care sistemul meu nervos e mereu în alertă și nu se odihnește niciodată cu adevărat.

Să nu mai simt vigliența fetiței interioare, chiar dacă femeia e aparent relaxată.

Să nu mai confund siguranța cu familiarul și pasiunea cu adrenalina. Oricât de atrăgător și viu ar părea la suprafață, dacă ceva în tine nu se linișteste, nu ești în siguranță.

Nu mai vreau să caut în continuu semne că e sigur. E obositor. Vreau să mă abandonez și să las garda jos.
Cum sună asta. Mă ia anxietatea când rostesc aceste cuvinte.😁

Mă deranjează când un bărbat interpretează nevoia mea de siguranță drept o invitație de a fi tatăl meu, de a deveni protector cu mine. E mai degrabă o invitație la prezență. Poate el să fie prezent cu vulnerabilitatea mea fără să încerce să o repare?

Pentru că, până la urmă, siguranța asta de care vorbesc nu înseamnă neapărat un spațiu unde nu există pericol, ci unul în care pot fi vulnerabilă fără să fiu judecată și rușinată.

27/09/2025

❤️Visele mari nu se împlinesc cu jumătate de inimă. Ești All In sau rămâi pe loc.❤️

Acum câteva luni am făcut o singură ședință de Compassionate Inquiry cu o femeie care își dorea o relație sănătoasă, conștientă și împlinitoare.
În aproximativ o lună de la întâlnirea noastră, își împlinește intenția. E fericită. Am văzut-o.😍
Am rememorat ședința ei și mi-am dat seama că nu a ținut neapărat de tehnică, ci mai mult de poziția interioară cu care ea a intrat în proces.
Unii oameni intră All In, iar alții pe jumătate.
E ca și cm ai fi cu un pas înăuntru și cu celălalt în afară. Intenția ta rămâne suspendată.
M-am prins. M-am prins de ce mulți oameni nu-și împlinesc visele așa, peste noapte. E un mecanism de protecție foarte fin aici. E vorba de „intelectualizarea durerii.”😎
Oamenii își dedică ani din viață să vorbească despre durere, să o analizeze, să o desfacă în mii de bucăți, dar nu o trăiesc până la capăt.
O trăiesc doar parțial, atât cât să pară că intră în contact cu ea, dar nu suficient cât să se producă acea curățare interioară.
Rămâne ceva putred acolo, iar iubirea nu are unde să se așeze. Nu poate să se așeze într-un spațiu în care au mai rămas putreziciuni.
Sau, dacă se așează, nu poate rămână, pentru că are nevoie de aer curat și proaspăt, de vulnerabilitate asumată, de autenticitate.
Rana trebuie curățată complet, nu superficial. Nu doar prin cuvinte, sensuri și înțelesuri, nu doar prin tehnici sofisticate și, adesea, ridicol de „intelectualizate”.

Durerea trebuie trăită până la capăt, iar asta sperie. Aici văd că se împotmolesc cei mai mulți. Inclusiv eu, de multe ori.
A ieșit multă durere, credeți-mă, dar a avut curajul de a o pune pe masă. Toată, nu o parte din ea.
Autenticitatea a fost mai importantă pentru ea decât nu știu ce imagine de sine. A acceptat că adevărul doare.
Am fost acolo pentru ea, ținând-o metaforic de mână cât s-a lăsat realmente arsă de durere. I--am creat o punte, dar ea a făcut un pas. Ș-a mișcat de pe malul perceptual pe care era. Nu puteam face eu pasul ăsta pentru ea. L-a făcut. Și a fost suficient pentru ca visul ei să devină realitate.

Dacă un vis este suficient de important pentru tine, să știi că nu există pași mici

23/09/2025

Să iubești un bipolar...

Nu m-a mai atins de multă vreme un film așa mult încât să mă facă să plâng. Să plâng cu adevărat, nu doar să vărs o lacrimă și să o șterg repede.

But then again, I also loved a bipolar.
Știi cm e să iubești un bipolar? It’s like death by a 1000 cuts.

Mr Jones, din 1993, cu Richard Gere. Un film psihologic profund, o poveste de dragoste aproape imposibilă, scene de dragoste dintr-o epocă moartă, se pare, pentru că unde mai vezi atâta inocență, iubire necontaminată de ideologii, political corectness și alte c..aturi?
Acum înțeleg de ce femeile se îndrăgosteau ca nebunele de el prin anii 90: magnetic, cu ochi blânzi și copleșitor de profunzi, cu o minte sclipitoare. Dar...bipolar.

Lena, psihiatra lui, îl întâlnește în crizele lui maniacale și, inevitabil, se îndrăgostește de el.
Se îndrăgostește de mintea lui, de energia lui fabuloasă, de pasiunea debordantă cu care vede viața și o trăiește.

„It is not a disease! Okay? Not a disease! I do not have a disease. This is who I am! I like who I am! You got it?”
E greu să nu te îndrăgostești în intensitatea asta. Te face să experimentezi „viața la maximum”. Creativitatea, spontaneitatea, magnetismul lor în fazele hipomaniacale sunt hipnotizante.
Dar, in interior, se tem că vor fi părăsiți pentru că „sunt prea mult.”
”They all left me because I was too much work.”
Trebuie să fie crunt să trăiești cu frica asta permanentă, devenită aproape certitudine.
Doar că Lena îi arată că e dispusă să rămână. Nu că asta ar fi o garanție a vindecării lui. Își riscă tot: viața profesională, reputația. Rămâne.
Nu știu dacă și-a pus întrebarea, pe care mi-am pus-o și eu, dacă poate trăi într-o asemenea intensitate fără se se prăbușească.
Lena îl vede apoi și în crizele depresive, cm l-am văzut și eu: retragere totală, agresivitate, tristețe profundă, disperare.

”I can’t …I can’t stop the sadness.”
Și tu începi să te întrebi dacă iubirea e de ajuns și dacă intensitatea nu a ajuns deja la limită.
Începi să crezi că a pleca este singura ta soluție de a supraviețui.
Continuarea pe pagina de fb

15/09/2025

De fiecare dată când am făcut o alegere proastă, am știut dinainte că e o alegere proastă. Și tot am făcut-o.

M-a atins. Că na...oamenii pe care-i întâlnim ne sunt câteodată oglinzi.

Și eu am știut. De fiecare dată. Cu precizie chiar.

Îmi amintesc clar senzațiiile alea viscerale care-mi spuneau că ceva nu era în regulă, că realitatea nu se va mula pe fanteziile sau iluziile mele.

Trust your gut feelings, your intuition, right?
Când realitatea îmi confirma presentimentele, mă întrebam, desigur, de ce. De ce am mers până la capăt, amuțindu-mi și amorțindu-mi vocea interioară?

Am găsit o fetiță mică ce nu a încetat niciodată să spere că, măcar de data aia lucrurile nu vor fi așa de rele. Doar că au fost. Nu s-a schimbat nimic doar pentru că am sperat eu că va fi bine. Nu atunci când fetița interioară a făcut alegerile pentru mine, cel puțin.

Încăpățânarea asta de a-ți ignora intuiția rareori vine din partea adultului.

Dar cm convingi o fetiță că unii oameni pot fi toxici pentru ea, când ea nu a renunțat niciodată să spere că, într-o zi, tata va deveni tatăl cald și protector pe care și-l dorește?

Am intrat în dialog cu această fetiță. Am avut această oglindă și a fost revelator inclusiv pentru mine.

E așa de înduioșător să vezi cât de multe e dispusă să îndure această fetiță pentru puțină iubire. Nu contează că a fost indisponibilitate emoțională, fizică, abuz emoțional etc...au fost și momente frumoase, a fost și iubire, deci poate fi și așa.

Ambiguitatea asta îți programează creierul să ignori semnele de alarmă.

Știu că mi-am pus conștient intenția, la un moment dat, să nu mai las fetița rănită să aleagă oamenii de lângă ea. Să-i aleagă adultul.

Am mai făcut alegeri neinspirate. Dar nu așa ca altădată.

Îmi ascult intuiția mai mult ca niciodată.
Și-mi vorbește limpede de fiecare dată când stau față în față cu un om.

Ai trăit asta vreodată? Ai făcut vrepdată o alegre știind dinainte cm se va sfârși, ignorându-ți intuiția?

14/09/2025

În loc să cobori în iad după cei care aleg întunericul, mai bine rămâi în iubire și compasiune în realitatea ta. Ești mâncat doar atunci când „te bagi în troacă”.

Cred că cea mai valoroasă conștientizare pe care am avut-o în viața asta a fost în retreat-ul de o săptămână cu Joe Dispenza.💞

Îmi revine periodic, mai ales în momente de provocare intensă, cm au fost ultimele zile.

💕 Urmează o confesiune foarte personală și una dintre cele mai dragi sufletului meu.

Cei care au participat la retreat-uri cu Joe Dispenza știu că, în timpul meditațiilor, unele persoane se manifestă ciudat tare.

Ca să-ți faci o idee cum, am să te întreb dacă ai asistat vreodată la vreo biserică sau mănăstire la persoane care se manifestă așa. Știi probabil la ce mă refer. Așa se simte.

Mă rog, oamenii au diverse interpretări ale acestor forme de expresie, cert e că sunt „very disturbing”.

Problema e că, în stările de transă foarte profunde în care Joe te duce, să simți frică extremă și groază nu prea e ok. Nu e ok nici când ești lucid și pe undele beta,

Imaginează-ți cm se simte starea de groază pe undele alpha, theta sau gamma.

Așa că, prima oară când am trăit asta, am crezut că fac pe mine. Dar, în secunda următoare, așa cm fac de fiecare dată când simt frică, m-am gândit la Iisus și am cerut protecție.

A fost instictiv. Într-o fracțiune de secundă groaza a dispărut, m-am simțit ca un bebeluș în brațele mamei, iar țipetele nu mai aveau niciun efect asupra mea.

Daaaaar....uite că vine marea meditație, cea cu glanda pineală.

La 3,30 dimineața eram deja în sală, ne pregăteam salteluța și păturica, pentru că era la podea, într-o sală la 16 gr. (ca să nu adormi ☺️).

Intuneric, o muzică senzațională și ghidarea continuă a lui Joe. La 04.00 am începeam meditația, am încheiat-o după 4 ore și 20 minute. Joe a avertizat participanții că-i dă afară dacă țipă. Ce să vezi, aproape liniște.

Apoape. 😂 Cred că undeva spre final, cineva aproape de mine începe să urle înspăimântător de urât.

Imaginează-ți: eram într-o transă cm nu fusesem în viața mea, experimentam niște călătorii pe linia timpului desprinse din cărțile lui Stanislav Grof... Continuarea pe pag mea de fb.

13/09/2025

Am vrut să contracarez urâțenia din online din ultimele zile. Ppate am exagerat puțin, dar inima mea e fericită. ☺️

11/09/2025

👀O broască se oferă să care un scorpion pe celălalt mal al unui râu, dar îi cere să-i promită că nu o va înțepa, Scorpionul îi promite.
Pe la mijlocul drumului, însă, o înțeapă. În timp ce amândoi ce scufundau, broasca îl întreabă:

„De ce m-ai înțepat, dacă știai că amândoi ne vom îneca?”
„Sunt scorpion, e în natura mea să înțep.”

Morala? Dacă știi asta de la început, poate că nu ar trebui să te oferi să-l cari.

Mi s-a părut parabola perfectă pentru orice relație abuzivă, de orice natură ar fi ea. Dar, în mod curios, acest discernământ este rar întâlnit. Oamenii speră că totul va fi bine.
Well 😂😂

28/08/2025

Creierul iubește experiențele noi.😊

În ultimii ani, gătitul puțin altfel, dansul, mersul la sală, limbile străine fac parte din antrenamentul meu de neuroplasticitate.

A fost o dorință conștientă de a mă expune unei rutine noi, unor experiențe necunoscute.

Creierul are tendința de a economisi energie și de rămâne pe autopilot, adică pe tiparele familiare. Faci,de regulă, lucrurile pe care le cunoști cel mai bine, consolidând aceleași circuite neuronale și asta nu-ți aduce prea multă schimbare.

Schimbarea vine atunci când găsești echilibrul perfect între siguranță și provocare.

Dacă provocarea e prea mare, sistemul nervos se poate închide, pentru că intri în stres și nu mai înveți nimic.

Dacă nu faci nimic nou și nu te expui unor situații, oameni, dinamici necunoscute, iarăși nu e bine.

Așa că mi-am propus conștient să alternez, cât de mult pot, activitățile familiare cu cele noi, necunoscute, în care nu am control.

Hai să-ți las câteva idei, și le aștept cu interes și pe alte tale:

🌙Să citesc zilnic, cu voce tare, măcar un articol într-o altă limbă. Eu vorbesc fluent franceza, engleza și italiana, și conversațional spaniola și greaca, așa că ador să citesc și să vorbesc în alte limbi.

Chiar dacă nu vorbești fluent o limbă străină, simplul fapt de a învăța câteva cuvinte sau fraze, e suficient pentru ca noi conexiuni neuronale să se formeze.

🌙Am ales să dansez tocmai pentru că mă consideram un „antitalent”. Cred că este una dintre ezperiențele care m-a schimbat cel mai mult în ultimii ani, din mai multe puncte de vedere.

🌙Sala? Nu mi-a plăcut niciodată. Acum merg cu plăcere și simt cât de mult mi s-a schimbat neurochimia creierului. Crede-mă, simți efectiv dopomina și serotonina după o oră de mișcare la sală.

🌙Să mă spăl pe dinți cu mâna stângă. Câteodată. 🤣 Pfuuu, ce provocare. Și să scriu câteva cuvinte cu mâna stângă.

🌙Să colorez o carte de copii.

🌙Să ascult muzică pe care nu o ascult în mod obișnuit și să observ cm reacționez.

🌙Să conversez, din când în când, cu oameni nu care nu neapărat rezonez sau nu-mi sunt familiari.

🌙Să mă întâlnesc cu oameni diferiți de mine. Neuroplasticitate relațională e asta. .😁
🌙Continuarea pe fb

Anca Butnariu - Vindecare Holistica

28/11/2025

13/11/2025

07/11/2025

04/11/2025

25/10/2025

27/09/2025

23/09/2025

15/09/2025

14/09/2025

13/09/2025

11/09/2025

28/08/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	08:00 - 20:00
Tuesday	08:00 - 20:00
Wednesday	08:00 - 20:00
Thursday	08:00 - 20:00
Friday	08:00 - 18:00