Ce este Respirația Holotropică™ ? Este o metodă intensă de auto-explorare și vindecare, dezvoltată de Stanislav Grof, psiholog, psihiatru, filosof de origine cehă și co-fondator al psihologiei transpersonale, alături de soția sa Christina Grof. Pentru a defini metoda așa cm este practicată în prezent, cei doi au pornit de la cercetările și cunoștințele lor în domeniul conștiinței moderne, antropologiei, diverselor ramuri ale psihologiei, psihologiei transpersonale, practicilor spirituale din Asia și tradițiilor mistice din întreaga lume. Provenind din cuvintele grecești “holos“ (întreg) și “trepein“ (mișcare), cuvântul “Holotropica“ redă esența metodei - “Călătoria Ființelor Umane Către Întregire“. Respirația Holotropică™ este o metodă puternică de explorare a sinelui ce ajută la dezvoltarea personală și o terapie eficientă desfășurată într-un cadru special, ce folosește o combinație de mijloace aparent simple:
• respirația accelerată,
• muzica evocatoare,
• saltele comfortabile întinse pe podea (cu multe perne și pleduri)
• și un tip de activitate corporală care ajută la eliminarea reziduurilor bioenergetice și emoționale.
Întinși pe o saltea și cu ochii închiși, participanții se folosesc de propria respirație și de muzica din încăpere pentru a atinge o stare extisă de conștiință. Această stare activează forța interioară vindecătoare a fiecaruia și propriul proces de vindecare a psihicului, aducandu-i o anumită secvență de experiențe interioare. Cu ajutorul aceastei inteligențe interioare care ghidează procesul, calitatea experiențelor și conținutul sunt unice pentru fiecare participant, și specifice acelui moment în timp și spațiu. Chiar dacă există teme recurente comune, nicio sesiune nu este la fel ca alta. La ce ajută Respirația Holotropică™? Cei care au experimentat această metodă spun că le aduce beneficii ca:
• Experimentarea stărilor extinse de conștiință cu un puternic potențial vindecător într-un mediu securizat, natural și unde beneficiază de sprijin din partea facilitatorilor și a grupului;
• Accesarea de noi resurse de creativitate;
• Descoperirea de noi moduri de exprimare în călătoria lor către sinele autentic;
• Eliberarea de tensiuni și reducerea stresului;
• Facilitarea procesului de deblocare emoțională;
• Atingerea unui nou nivel de cunoaștere de sine și auto-înțelegere;
• Trăiesc din ce în ce mai conștient în viața de zi cu zi. Pe lângă vindecarea emoțională, psihosomatică și fizică, de-a lungul anilor au existat o multitudine de cazuri de schimbare pozitivă a personalității multor oameni care au participat în mod sistematic la sesiunile de Respirație Holotropică™. Unele schimbări au avut loc în legătură cu retrăirea unor emoții prenatale și traume psihice, sau ca rezultat al experiențelor din relații interpersonale.
În multe cazuri, sesiunile de Respirație Holotropică™ duc la o îmbunătățire semnificativă a condițiilor fizice descrise în cărțile de medicină ca fiind boli organice. Uneori, indivizii care suferă de infecții cronice, cm ar fi sinuzita, faringita, bronșita și cistita, în timpul ședintelor de Respirație Holotropică™ au descoperit că zonele corespondente ale corpului lor erau blocate puternic din punct de vedere bioenergetic. Când combinația de respirație și activitate corporală din timpul ședinței de Respirație Holotropică™ a îndepărtat blocajul bioenergetic, zonele cu probleme au început să se refacă, ori s-au vindecat complet.