20/11/2025
Reluăm tăierea cordoanelor cu părinții, pentru că ea atinge una dintre cele mai profunde rădăcini ale ființei noastre și anume legătura cu originea, cu siguranța, cu primul model de iubire, cu apartenența.
Pentru mulți oameni, cu precădere pentru cei care sunt foarte loiali, fideli și atașați, sau invers, cei care au suferit enorm din cauza părinților, desprinderea de ei și întreruperea legăturii energetice este percepută în primele zile ca o pierdere majoră, o prăbușire a unui punct central de echilibru interior.
Deodată, lumea apare lipsită de repere, de direcție și sprijin iar înăuntrul lor, persoanele simt un gol teribil, pe care nu știu cm să îl umple.
Unele persoane experimentează simptome fizice, a căror intensitate e proporțională cu intensitatea relației: stările de vomă, de leșin, trepidațiile sau scaunele diareice, febra sau frisoanele, menstra, furia sau plânsul… sunt indicatori importanți. Martori ai transformării, care dispar în două-trei zile fără niciun medicament. Este emoționalul care erupe cu putere în corpul fizic, pentru a nu fi ignorat.
Un duș în plus, o plimbare mai lungă, respirații profunde, câteva raze de soare… rezolvă tot. Vidul care se simte nu este altceva decât spațiul decontaminat, din care începe maturizarea.
important de reținut: când tăiem cordoanele energetice nu întrerupem iubirea, ci o curățăm de dependență, de nevoia de validare și de povara de a trăi viața altcuiva.
Este momentul în care trecem de la iubirea copilului plin de nevoi (firești, la vârsta copilăriei) la iubirea adultului care oferă dintr-o stare de suficiență, independență, echilibru.
Vulnerabilitatea și nesiguranța sau chiar tristețea de după ședință sunt semnul că energia începe să se reorganizeze, că adultul învață să se sprijine pe sine.
Adevărata libertate energetică se naște abia atunci când ne putem iubi părinții fără a trăi prin ei, fără a prelua de la ei și fără a ne simți sau a-i face datori. Când putem merge mai departe fără a pretinde să ne țină de mână, să ne aprobe, susțină sau dirijeze, sau invers, când nu mai avem nici lacrimi de vărsat, nici uși de trântit, voci de răsunat, opinii de apărat... suntem complet vindecați. Lucru pe care îl doresc tuturor !
(ps: nu vorbesc aici de relatiile traumatice care necesita interventii multiple si timp pt a procesa si implementa distantarea (in primul rand) si protectia personala. in acele cazuri, iubirea e un optional, nicidecum un must. vindecarea e de dorit, si nu pentru 'ei' cat pentru 'voi'. dar... zero presiune. luati-va timp - atentie, insa, nu il pierdeti in rani! si pe cat posibil, mergeti si cautati vindecarea la cei care nu impun iubirea neconditionata ca prim pas)
daca ceva nu e clar din articolul meu, tocmai avand in vedere importanta acestui subiect, sa imi scrieti va rog. am sa incerc sa fiu cat mai precisa in raspuns. nu interpretati nimic, caci se stie caci atunci cand cineva e ranit, rana vorbeste, nu persoana . cereti explicatii, va rog.
iar dacă va regasiti in articol, faceti bine si programati-va la o sedinta
