31/05/2021
Filmul este ecranizarea romanului omonim al lui Dennis Lehane, acţiunea fiind situată în 1954, când şeriful federal Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio) şi noul său partener, Chuck (Mark Ruffalo) merg la sanatoriul de pe insula Shutter pentru a investiga dispariţia unei paciente din sanatoriul pentru criminali bolnavi mintal aflat pe insulă. Dar aici nimic nu este ceea ce pare a fi, la fel cm intenţiile personajului principal se dovedesc a fi (şi) altele: pe de o parte găsirea lui Andrew Laeddis, presupusul declanşator al incendiului în care a murit soţia sa şi, pe de altă parte, demascarea experienţelor îngrozitoare pe care Daniels crede că doctorii le fac asupra pacienţilor din acest sanatoriu. Povestea îl poartă pe spectator după bunul plac al regizorului care, uzând de reţetarul thrillerului şi al filmelor de suspans, îi încearcă toate simţurile şi instinctele.
Tocmai din cauza acestor răsturnări şi schimbări permanente ale noţiunilor de "adevăr" şi "real", jocul actorilor trebuie să se adapteze în mod constant la noi coordonate, lăsând uneori impresia de nesiguranţă / superficialitate (în cazul lui Mark Ruffalo) sau, din contră, de exagerare (la Leonardo DiCaprio). Aici, însă, este rareori vorba despre ezitări reale în interpretare, ci mai degrabă de o formă de complicitate a actorilor cu spectatorii, cărora încearcă se le semnaleze "măştile" pe care le poartă, fără însă a trăda surprizele atent şi abil plănuite de regizor.
contextul social şi politic în care se desfăşoară acţiunea se află la baza backstory-ului personajului în care regăsim motivele alienării sale dezvăluite treptat. La acest nivel, povestea tinde să devină încărcată şi, deşi este adevărat că al Doilea Război Mondial şi Holocaustul sunt evenimente majore ce nu puteau fi omise, modul de abordare pare mai degrabă facil. Ideea principală este că avem de a face cu un personaj a cărui viaţă personală se prăbuşeşte din cauza traumelor suferite în cea profesională. Viaţa profesională, la rândul ei, stă sub semnul influenţei negative a participării în război, marcată de episodul eliberării lagărului de concentrare de la Dachau, din care în mintea lui Teddy Daniels se individualizează pregnant imaginea trupurilor unei femei şi al unei fetiţe. Influenţa acestor evenimente este resimţită asupra personajului care, în ciuda carapacei dure afişate la exterior, suferă foarte mult după pierderea soţiei. Acest lucru îl aflăm din seria de vise / halucinaţii pe care Daniels le are şi care, deşi sunt foarte spectaculoase vizual, trădează un efort de a sugera prin simboluri adevărul despre acesta, riscând uneori să compromită surpriza pe care povestea o oferă la final.
În aceeaşi tradiţie a filmului poliţist, a filmului noir, a filmelor de suspans de serie B din perioada de aur a Hollywoodului, muzica este un element cheie al filmului Shutter Island, contribuind la construirea atmosferei şi confirmând fără urmă de îndoială trăirea aşteptată din partea spectatorului în puncte cheie. Un exemplu concludent pentru rolul muzicii este finalul filmului, unde completează imaginea farului misterios astfel încât produce un nou val de ezitări în conştiinţa spectatorului - care e realitatea?
