07/12/2025
Ca în fiecare an, .bucharest vine in ajutorul bolnavilor de cancer prin intermediul evenimentului
Aseară noi am trăit ceva mai mult decât un eveniment. ‘Armoniile Speranței’ a fost o lecție de curaj în fața bolii și o simfonie de suflete care refuză să tacă.
Am fost acolo cu aceeași dorință simplă și puternică: să fim alături de cei care luptă cu cancerul.
Concertul a fost susținut de Orchestra Națională a Medicilor Români. Oameni care își împart viața între spital, sala de operație și scena de concert. Și nu o fac pentru aplauze, ci pentru că în ei există o nevoie autentică de a dărui.
Ei nu sunt muzicieni de profesie, ci medici care au transformat pasiunea în artă, fără să renunțe la misiunea lor principală: să salveze vieți.
Cred că asta m-a impresionat cel mai mult. În fiecare notă se simțea aceeași grijă și delicatețe pe care o vezi atunci când țin o mână speriată sau explică unui pacient că ‘va fi bine’.
Am participat ca sponsor, dar, sincer, noi am fost cei care am plecat acasă câștigați. Am primit inspirație, zâmbete timide, povești care te mișcă și îți schimbă felul în care privești viața.
Când oamenii se unesc pentru bine, apare magia care vindecă fără bisturiu: empatia, iar în seara asta, medicina a sunat ca o orchestră.
Și am plecat cu sentimentul că speranța chiar are ritm.