What are the opening hours?

Monday 09:00 - 19:00 Tuesday 09:00 - 19:00 Wednesday 09:00 - 19:00 Thursday 09:00 - 19:00 Friday 09:00 - 15:00

Psiholog Ramona Pascu, Timisoara (2025)

31/10/2025

Poate ți se pare dur, dar în terapie, e una dintre cele mai frecvente realități care ies la suprafață.
Poate că nici măcar nu era nevoie să ți se spună ceva. Doar o privire de-a mamei era suficientă ca să încremenești.

Ai învățat să taci înainte să înveți să te exprimi.

Să nu spui „nu”, ca să nu superi pe cineva.
Să nu deranjezi. Să nu simți sau să nu strigi prea tare.

Și acum, ca adult, poate că ai devenit părintele care:

▪ simte că explodează de oboseală, dar nu poate spune „nu” la încă o vizită, încă o rugăminte, încă o solicitare
▪ merge la serviciu și se teme constant că va fi „descoperit” ca nepriceput, chiar dacă face totul perfect
▪ se simte vinovat când își cumpără ceva pentru sine, dar nu când face același lucru pentru ceilalți
▪ se topește în interior când copilul plânge… dar nu știe ce să spună, pentru că atunci, demult, auzea mereu „Gata cu plânsul!”

Toate aceste reacții de azi vin dintr-un trecut în care nu ai avut voie să spui ce simți.

Și dintr-un sistem nervos care a învățat că e mai sigur să te retragi, să taci, să te conformezi.

DAR, chiar dacă timpul nu-l dăm înapoi, totuși lucrurile nespuse nu trebuie să rămână așa pe veci.
Poți învăța să-ți spui azi ce nu ai avut voie să spui atunci.

Să înveți să spui „nu”, să simți fără frică, să ceri fără rușine.

Pentru că dacă tu nu accepți la tine „nu mai pot” sau „nu vreau asta”, cm va învăța copilul tău să spună „nu” când cineva îi cere prea mult?

Uită-te în trecut - NU ca să găsești vinovați

Ci ca să poți construi, în mod conștient și voit, un viitor diferit pentru copilul tău.

Un viitor în care „nu” nu înseamnă respingere.
Ci o formă de iubire față de sine.

În Portretul Psihologic Personalizat, punem lumină exact acolo, unde nu ai putut vorbi, ce nu ai avut voie să simți, cm te-ai adaptat și ce ai închis ca să poți rămâne „acceptabilă” în familie și în societate.

E greu dar se poate. Cu pași mici, cu sprijin, cu claritate.

28/10/2025

Poate că te-ai surprins de multe ori învinovățindu-te în relația cu copilul tău.
Pentru că ai țipat.
Pentru că ai fost copleșită.
Pentru că ai plâns în fața lui sau ți-ai pierdut răbdarea, deși știi toate „regulile” de parenting.

Și, în loc să te simți om, te simți vinovată.

Dar adevărul e că vocea ta interioară, tonul pe care îl folosești cu tine după o greșeală, devine lecția tăcută pe care o dă mai departe copilului tău.

Când te pedepsești, el învață rușinea.

Când te observi cu blândețe, el învață compasiunea.

Numai că uneori, nu știi de unde vin reacțiile tale.

De ce „explodezi” în anumite momente, deși e doar o supă ciobită sau un jucărie trântită.
De ce îți vine să fugi. Sau să plângi. Sau să renunți.

Adevărul e că nu e despre copil.
E despre ce porți tu în tine. Despre tipare. Despre rănile tale. Despre propriul tău trecut emoțional – încă nevindecat.

Și nu ai nevoie de o scurtătură magică, ci ca o hartă clară și profundă a ta, ca om.
Să afli de unde vin reacțiile tale.
Să vezi clar ce tipare ai învățat.
Să găsești ce te sabotează fără să știi.
Să recunoști felul în care ai învățat să supraviețuiești și mai ales cm poți, acum, să trăiești conștient.

Ai nevoie să treci printr-un proces ghidat, bazat pe știință, care să îți ofere punctul de plecare în

Nu ca să devii un părinte perfect.
Ci un părinte conștient – care se observă, se reglează, repară și crește, alături de copilul său.

Felul în care eu lucrez nu presupune să-ți dau niște concluzii pe hârtie, ci să pornim împreună într-un proces de înțelegere reală a felului în care funcționezi.

De-a lungul timpului am dezvoltat un instrument smart, care să ne servească fix acestui obiectiv. nu e un test. E un proces de reconectare cu tine.

27/10/2025

Cred că una din cele mai mari provocări din terapie este să schimbăm modul în care am învățat să ne vorbim nouă înșine după ce am greșit.

Pentru că acel „sunt praf” nu vine de nicăieri.
Vine din ani de „ești obraznic”, „ești leneșă”, „ești prea...” – ani în care greșeala n-a fost un pas spre învățare, ci un motiv de rușine.

Asta lucrăm în profunzime, în procesul de evaluare și în terapie.

Punem lupa pe vocile vechi care au rămas active și începem să le înlocuim cu unele mai blânde, mai corecte, mai adevărate.

Pentru tine. Și pentru copilul tău, care învață să greșească uitându-se la tine.

Dacă vrei să înțelegi ce stă în spatele reacțiilor tale și cm ai ajuns să te judeci atât de aspru,
Portretul Psihologic Personalizat e un început bun.
Cu instrumente clare, gândite să te ajute să te vezi pe tine - dincolo de vină, etichete sau automatisme.

Vrei să afli mai multe despre el? Scrie-mi și povestim 💚

22/10/2025

Copilul nu mai e bebeluș.
Nu te mai trezește din oră-n oră. Merge la grădi sau la școală, spune „te iubesc” și își toarnă singur laptele în cană.

Ar trebui să fie mai ușor, nu?
Să ai mai mult timp. Mai multă claritate. Mai multă energie.

Și totuși… ceva s-a stins.
Nu te mai bucuri cm o făceai odinioară.
Nu mai găsești sens în lucrurile mărunte.
Te trezești dimineața și tot ce poți gândi e: „Hai, încă o zi de bifat.”

Nu plângi neapărat. Nu e haos.
Doar că nu mai e lumină.

Ai conversații, glume, planuri… dar în interior e un strat de gri.

Nu știi de unde a venit, pentru că „nu s-a întâmplat nimic rău”.
Și tocmai asta te face să te simți vinovată.

Ai tot ce ai cerut: un copil sănătos, o casă, un partener ok, un job decent sau mult visat.
Și totuși, ceva din tine... Nu mai vibrează.

Asta e DEPRESIA FUNCȚIONALĂ.

Nu te trântește în pat, dar îți fură culorile din viață.
Te face să funcționezi „ca pe rotițe”, dar cu sufletul gol.

Și pari că ești ok, nici măcar tu nu îți dai seama că ceva nu e cm trebuie.

Doar te întrebi: „De ce nu mă mai bucur?”

Pentru că ai dus mult.
Pentru că ai fost în „mod de luptă” ani la rând.
Pentru că ai învățat să pui pe pauză ce simți, doar ca să ții totul în echilibru.

Creierul tău a intrat într-un fel de „mod economic” în care se conservă energia… dar se stinge emoția.

Nu plângi, dar nu te mai bucuri.
Nu te prăbușești, dar nici nu mai speri.

Dar corpul și sufletul nu uită.
La un moment dat, vin și cer ce li se cuvine: atenție, grijă, spațiu, sens.

Dacă te recunoști în cuvintele astea, te rog… să nu mai ignori acel gol.
Nu trebuie să suferi în tăcere doar pentru că „poți să reziști”.
Nu ești făcută să supraviețuiești pe jumătate.

E loc pentru vindecare.
Și ea începe cu un pas mic: acela de a recunoaște că meriți mai mult decât să te simți „ok” în timp ce înăuntru e tăcere.

21/10/2025

E dimineață și, aparent, totul e liniștit.
Nimeni nu țipă. Cafeaua e caldă. Copilul se joacă.

Și totuși... simți ceva.
Un gol în stomac. O neliniște în piept. Un gând care nu se lasă dus.

Știi sentimentul ăla că ”ceva rău urmează să se întâmple”?

Ca un fundal sonor care nu tace.
Nu e panică. Dar nici liniște.

Te plimbi prin casă, pui haine la spălat, deschizi WhatsApp, închizi la loc.
Și în tot acest timp, ceva din tine rulează în buclă:

„Ce uit? Ce se poate întâmpla? De ce nu mă pot relaxa?”

Te simți tensionată fără un motiv clar.
Iar oboseala... nu e doar fizică. E o epuizare subtilă, de parcă ai trăi mereu în gardă.

Nu e „atacul de panică” de care ai auzit.
E altceva. E senzația care nu face zgomot, dar care nu te lasă nici în liniște.
Care comentează tot. Care se teme de orice. Care nu pleacă, doar stă acolo și rumegă.

Și știi ce e cel mai greu?
Că tu continui să funcționezi.
Să fii ok la exterior.
Să zâmbești.
Și nimeni n-ar bănui că în tine e o voce care te întreabă, again & again:

„Ești sigură că faci bine? Oare ai ales bine doctorul? Nu ar trebui să mai cauți informații?”

Ce trăiești se numeștte ANXIETATE și este o teamă fără obiect - nici măcar nu ai ceva concret, ci doar un feeling că ceva nu e bine.

E neplăcută, te consumă dar până la un punct, Anxietatea NU e dușmanul.
E mecanismul tău de supraviețuire care a exagerat alarma.

De cele mai multe ori, nici nu vine cu sirene.
Ci doar cu o neliniște mută, dar constantă.

Un „ceva” care nu te lasă să fii complet prezentă. Sau complet tu.
Care îți tot naște scenarii în cap și care te împrietenește cu DACĂ.

Ceea ce numim „anxietate” nu e doar în capul tău.
E în corp. În sistemul nervos. În felul în care creierul tău a învățat să anticipeze pericolul.

Când ai trăit perioade lungi de stres, frică, haos emoțional sau lipsă de siguranță (mai ales în copilărie), sistemul tău nervos învață că e mai sigur să fie mereu în alertă.

Așa se explică:
▪ tensiunea musculară constantă
▪ senzația că trebuie să faci ceva, dar nu știi ce
▪ iritabilitatea, oboseala care nu trece
▪ gândurile repetitive, catastrofice
▪ dificultatea de a te relaxa „pur și simplu”

Nu e lene, nu e defect, nu e „ești prea sensibilă”.
Este sistemul tău nervos care a fost suprasolicitat prea mult timp… și care are nevoie de siguranță, nu de vină.

Anxietatea cronică e, de fapt, un semnal că sistemul tău nervos a uitat cm e să se simtă în siguranță. Iar primul pas nu este controlul perfect al gândurilor.

Ci să creezi, zi după zi, micro-momente de liniște, de ancorare, de respirat în corpul tău.

Iar când începi să o privești ca pe o voce, nu ca pe o identitate,
devine mai clar: e un semnal, nu o sentință.

Poți să- o întrebi: „Oare ce vrei să îmi spui, de fapt?”

20/10/2025

Ai momente în care simți că ești TU problema? Poate ți se și spune că esti anxioasă, că ești pesimistă, că vezi totul în negru.

Și simți că te copleșesc emoții, trăiri, stări.

Le simți. Le trăiești. Uneori le ignori, alteori te lasă fără aer.

Dar cm ar fi dacă le-ai putea vedea?

Dacă anxietatea ta ar fi o tipă stresată, disperată, agitată și păr smuls?

Dacă depresia ar arăta ca un tip tăcut, care ți se tot agață de picioare și pe care te chinui să îl târăști de colo colo.

Când le scoți din tine și le pui în fața ta, deja se schimbă ceva.
Nu mai ești TU anxietatea. Nu mai ești TU depresia.

Această este un instrument simplu, dar profund, care face ordine în haosul emoțional.

Când le dai formă acestor stări - frică, deznădejde, vinovăție - le asculți.

Când le asculți, nu mai e lupta aia surdă, confuză, în care simți că te învârți în cerc.

Și începi să vorbești cu ele: ”De ce v-ați mutat la mine? De când sunteți pe aici și îmi dați de furcă? E cazul să mai plecați în vacanță! Ați stat destul pe aici și nici chirie n-ați plătit”

Și de aici pornește „Ok, te văd. Știu că ești aici. Dar nu vreau să mai trăiesc în umbra ta.”

Și poate pentru prima oară, nu mai simți că ești „defectă” - ci doar că porți în tine o poveste.

Așa începe distanțarea sănătoasă între tine și ceea ce simți.

E locul în care începe vindecarea.

18/10/2025

Bianca a trăit acest moment ca un fel de respiro tăcut, când în sfârșit nu s-a mai simțit prinsă în reacțiile sale.

Nu pentru că „a învățat o tehnică nouă”.
Ci pentru că a dat la o parte, rând pe rând, straturi de sens.

De multe ori, oamenii vin cu o întrebare aparent simplă:
„De ce am atâta teamă de eșec?”
„De ce nu mai scap de anxietatea asta?”
„De ce simt că nu mai sunt eu?”

Și uneori răspunsurile nu sunt unde te-ai aștepta.

O clientă mi-a spus, în prima ședință, că a avut o copilărie frumoasă: „Chiar n-am de ce să mă plâng. Ai mei m-au susținut, m-au crescut bine.”

Șapte ședințe mai târziu, descoperim:
▪ o mamă care o compara subtil cu alți copii
▪ un tată care spunea „hai, că tu ești deșteaptă, cm să greșești tu”
▪ o presiune tăcută să fie „fata bună” tot timpul

Lucruri care păreau „normale” - până când le-am privit cu ochii copilului care le-a trăit.

În altă situație, altă viață, altă casă, o anxietate care părea că nu se mai ameliorează, oricâte exerciții făceam.
Până când, încet, am ajuns cu exploratul în zona de cuplu: critică, respingere, umor pasiv-agresiv, rușinare
Toate mascate. Nimic evident.
Dar suficiente cât să țină un sistem nervos în alertă, 24/7
Tehnicile învățate au ajutat să nu mai ajungă la atacuri de panică, dar nemulțumirea apărea că nu dispărea de tot anxietatea.

Și da, în toată această căutare, învățăm și strategii.
Dar ele prind cu adevărat rădăcini doar când începem să ne uităm acolo unde s-a făcut lumea noastră emoțională.
Acolo unde s-au format convingerile, rănile, reacțiile.

Uneori, cea mai mare schimbare nu vine din a face ceva nou.
Ci din a privi ceva vechi, cu ochi mai blânzi.

11/10/2025

Ieri, la , s-a plâns.

De tristețe, de eliberare, de grijă, de speranță.

Și a fost cel mai frumos feedback pe care îl puteam primi.

Pentru că plânsul acela a însemnat că am atins ceva, ascuns adânc în lumea interioară a acelor părinți, unde nimeni, nici chiar ei, nu se uită!

Timp de câteva ore, fiecare om era cu el însuși - cu copilul care a fost cândva și cu părintele care e azi.

Îi vedeam cm respiră mai greu când ajungeau în punctele dureroase.

Cum își mușcau buza, cm își lăsau ochii în jos, cm încercau să nu plângă.

Apoi cum, încet-încet, lacrimile începeau să curgă fără rușine.

Era momentul acela în care nu mai fugeau de adevăr, ci îl lăsau să-i atingă.

Unii simțeau durerea că, fără să vrea, au rănit și ei, că uneori au strigat, au pedepsit, au controlat prea mult.

Și tot pe fețele lor vedeam cm trec de la vinovăție la speranță, de la „am greșit ” la „pot repara”.

La început, când i-am întrebat ce nevoi au, au cerut și tehnici și stategii, pe care le-au și primit, dar ghici ce:

La final n-au vorbit despre „știu ce am de făcut”, ci au tras concluzia că NU se mai simt singuri și ”defecți”.

Că au găsit spațiu autentic în care se vorbește și despre probleme și provocări, nu doar despre fericirea și împlinirea de a fi părinte.

În concluzie ieri am reușit să creez un context în care s-au întâlnit trecutul, prezentul și viitorul.

S-au împlinit nevoi.

S-au deschis suflete.

Și la final a rămas o singură certitudine: nu există părinți perfecți, ci părinți care aleg să crească împreună cu copiii lor!

Dacă ai fost ieri, tare îți mulțumesc! 🙏

Dacă nu ai fost, dar ai vrea șă trăiești o asemenea experiență, te aștept la următorul workshop 💚

08/10/2025

Ieri, într-un call despre atelierul , o mamă mi-a spus ceva care m-a făcut să zâmbesc larg: ”Eu vreau să am mai multă răbdare!”

Și i-am zis că nu mai am pe stoc. Am căutat și pentru mine 😆, da` cică e lipsă și la furnizor!

Pentru că, ce să vezi… răbdarea nu se ia din afară.
Nu vine din activități sau tehnici, ci se crește prin refacerea capacității de autoreglare.

Răbdarea nu se construiește prin voință și nu e o calitate, ci este un rezervor fiziologic și se reumple doar când tu te reglezi.

Iar când e gol, oricât ai vrea, NU MAI POȚI.

Corpul reacționează, vocea se înalță, cuvintele zboară = felul în care îți crești copilul se schimbă.

Părintele cald devine autoritar.
Cel blând devine evitant.
Cel jucăuș obosește și se închide.

Și răbdarea nu se consumă doar în relația cu copilul
Se consumă în lupta interioară de a fi un părinte perfect.
În presiunea de a face totul „ca la carte”.

Inclusiv despre asta vom discuta în Atelierul de Educație Parentală, vineri 10 octombrie, pe lângă multe alte subiecte ”fierbinți”.

Vrei să vii și tu?

Scrie-mi și vorbim mai multe 💚

06/10/2025

Ocupă acum unul din cele 6 locuri rămase disponibile la Atelierul de educație parentală ”Fii Antrenor emoțional pentru copilul tău”, ce are loc vineri, 10 octombrie și începe să schimbi viitorul copilului tău.

Poate te gândești că deja ai dat-o-n bară. Poate te întrebi dacă mai are rost. Poate nu știi de unde să începi.

Dar îți spun așa: chiar și dacă sufletul tău e ciuntit de răni și cicatrici, nu e niciodată prea târziu să te vindeci. Nu-i ușor, dar nici imposibil!

Hai și tu alături de încă 18 părinți care deja au făcut primul pas și vezi că și la tine se poate.

Scrie-mi dacă simți că e momentul, sau chiar dacă nu ești sigură că e pentru tine acest atelier. Uneori, schimbarea începe cu o conversație.

Te aștept cu drag 💚

05/10/2025

Îți imaginezi cm ar fi să ”trageți amândoi la aceeași căruță”?

Cum ar fi să nu mai simți că lupți singură și că diferențele dintre voi devin completări, nu motive de ceartă?

E doar o poveste frumoasă dacă nu faci nimic, pentru că în realitate ta de acum, poate

Tu spui „hai să ascultăm copilul”, el zice „prea multe explicații, îl cocoloșești”

Tu ești obosită de tantrumuri, el crede că le rezolvă o pedeapsă

El se topește la lacrimile copilului, tu știi că trebuie respectate niște reguli

El spune ‘hai să-l mai lăsăm, e mic’, tu zici „tocmai de mic trebuie să învețe bine din prima”

Oricare ar fi ”dansul” dintre voi, copilul învață că regulile nu sunt clare și că părinții lui sunt mai ocupați să se contrazică între ei decât să fie o echipă.

Așa apar tensiunile, frustrările și momentele în care te întrebi: ”Dacă din cauza noastră o să sufere toată viața?”

E întrebarea care îți dă fiori, nu-i așa?

Pentru că vine din frică și e vocea care urlă în mintea ta când simți că nu mai știi ce să faci.

Poți să spui: ”Asta e, așa suntem noi”… sau poți sau poți să faci ceva diferit, chiar de azi.

Înscrie-te la Atelierul de educație parentală – „Fii Antrenor Emoțional pentru Copilul Tău”.

Este spațiul unde
💫înveți să nu vă mai certați, ci să colaborați
💫afli de ce copilul apasă „butoane” vechi din tine/voi și cm să separi trecutul de prezent
💫pleci cu strategii practice și exerciții aplicate, ca să știi ce să faci chiar de mâine

Ne vedem fizic, aproape de Gara de Nord, București, vineri 10 octombrie, între 10:00 – 16:00

Mai sunt 6 locuri disponibile pentru părinți care vor să fie o echipă, nu adversari.

Vrei mai multe detalii sau ai întrebări despre atelier?

📞 Scrie-mi și stabilim un apel scurt. Fără obligații, doar ca să ai claritate și să înțelegi mai bine, dacă atelierul răspunde exact provocărilor tale din acest moment.

03/10/2025

„Ce fel de mamă sunt? Nenorocesc copilul cu urletele mele și reacțiile astea! Am luat-o razna!”

E gândul pe care îl duci cu tine?

Mai ales seara, după ce ai ridicat tonul, după ce ai pedepsit, după ce ți-ai văzut copilul plângând.

Și poate că nu-l spui cu voce tare, dar frica asta rămâne.

Teama surdă, constantă, epuizantă... că toate micile „greșeli” de acum vor transforma copilul într-un adult nesigur, nefericit, cu răni de care tot tu vei fi „vinovată”.

Dar adevărul e că parentingul nu se scrie cu o singură greșeală.

Se scrie din felul în care reacționezi în timp, din dinamica familiei, din felul în care tu și partenerul (sau chiar bunicii) reușiți să găsiți un echilibru între voi.

Și pentru că știu cât de greu e să găsești echilibrul acesta doar din cărți sau din sfaturi generale, am creat un context de lucru aplicat, față în față: Atelierul de educație parentală „Fii Antrenor Emoțional pentru Copilul Tău”.

Este un workshop în format fizic, unde lucrăm practic, cu exemplele și situațiile voastre reale, nu doar cu teorie.

Ne vedem pe 10 octombrie, între 10:00 – 16:00, într-un spațiu dedicat pentru reflecție și exerciții interactive, în centrul Bucureștiului

Aici vom explora:

✨ cm stilul tău parental influențează tipul de atașament și dezvoltarea copilului;
✨ ce se întâmplă când tu și partenerul aveți reacții diferite și cm găsiți un front comun;
✨ cm butoanele tale din trecut se activează azi și îți fac reacțiile mai dure decât ți-ai dori;
✨ exerciții practice ca să separi trecutul de prezent și să nu mai repeți tiparele învățate.

Trăim într-o perioadă în care suntem bombardați de cursuri, workshopuri și evenimente care promit marea cu sarea. Și e greu să știi ce merită atenția ta și ce e doar zgomot de fundal.

De aceea îți propun ceva simplu și onest: hai să ne auzim la telefon.

Îmi spui ce te doare cel mai tare acum, ce te frământă în relația cu copilul, și împreună vedem dacă atelierul acesta este sau nu răspunsul pentru tine.

📞 Scrie-mi și stabilim un apel scurt. Fără obligații, doar ca să ai claritate și să înțelegi mai bine dacă atelierul răspunde exact provocărilor tale din acest moment.

PS: Spune NU la parenting copy-paste și hai să facem Parenting Personalizat

Psiholog Ramona Pascu

31/10/2025

28/10/2025

27/10/2025

22/10/2025

21/10/2025

20/10/2025

18/10/2025

11/10/2025

08/10/2025

06/10/2025

05/10/2025

03/10/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Shortcuts

Share

Category

Monday	09:00 - 19:00
Tuesday	09:00 - 19:00
Wednesday	09:00 - 19:00
Thursday	09:00 - 19:00
Friday	09:00 - 15:00