Claudia Albu - Psihoterapeut

07/02/2026

Ne consumam enorm de mult timp si energie incercand sa controlam lucruri care, in realitate, nu ne apartin.

Si ce se intampla cu corpul nostru? Cu psihicul nostru? Apare:
- oboseala;
- nervii;
- panica;
- frustrarea;
- stresul;
- renuntarea.

Ce POT controla:

✅ reactiile mele
✅ emotiile mele
✅ alegerile mele
✅ limitele mele
✅ gandurile mele
✅ cm imi vorbesc
✅ cm le vorbesc altora
✅ cm rezolv problemele
✅ cm imi gestionez timpul
✅ cer ajutor la nevoie
✅ pe ce pun focus
✅ obiectivele mele
Etc.

Ce NU POT controla:

❌ viitorul
❌ trecutul
❌ parerile celorlalti despe mine
❌ cm reactioneaza ceilalti
❌ asteptarile celorlalti de la mine
❌ lipsa de empatie sau intelegere a celorlalti
❌ traficul, aglomeratia
❌ birocratia, procedurile lente
etc.

Ganditi-va putin… pentru cate lucruri, pe care nu le puteti controla, va bateti capul ZILNIC…

Ce se intampla, in schimb, cand muti energia pe lucrurile ce tin de tine, pe care le poti controla/ influenta?!

Apare mai mult CONTROL DE SINE.

Controlul nu inseamna ca totul va iesi perfect.

Inseamna ca faci ce tine de tine. Si
cand faci ce tine de tine, stresul scade… sistemul tau nervos incepe sa se linisteasca.

Si apare claritatea, linistea, creativitatea…. Dorinta de a continua!
❤️❤️❤️

19/12/2025

Nu exista om rau. Exista om ranit.

…. la servici, printre vecini, prieteni sau in familie.

Comportamentele considerate “rele” sunt, de cele mai multe ori, strategii de supravietuire invatate (inconstient) intr-un context de durere, singuratate, respingere sau neintelegere.

Nu exista om rau.
Exista om trist.
Om singur.
Om speriat.
Om care n-a fost vazut, auzit sau tinut in siguranta.
Om care n-a invatat sa fie bine.

➡️ Agresivitatea poate masca frica.
➡️ Raceala emotionala poate ascunde abandonul.
➡️ Controlul excesiv poate veni dintr-o istorie de haos.
➡️ Cinismul poate fi o forma de autoaparare d**a multe dezamagiri.
➡️ Critica excesiva nu vine din forta,
ci din frica, rusine si nevoia de a fi suficient.

Oamenii nu “ranesc” pentru ca vor, ci pentru ca nu stiu altfel in acel moment. Emotiile neregulate, traumele timpurii, atasamentele nesigure si lipsa unui model sanatos de relationare duc la comportamente care ii indeparteaza exact de ceea ce au nevoie cel mai mult: conexiunea.

⁉️ Cum putem aborda acesti oameni?

💯 Cu intelegere, nu cu justificare
A intelege nu inseamna a tolera orice. Putem vedea durerea din spatele comportamentului, fara a accepta comportamentele care ne ranesc.

💯 Cu limite clare
Compasiunea fara limite devine auto-abandon. Limitele sanatoase sunt un act de respect, fata de noi si fata de celalalt.

💯 Cu disponibilitate, daca avem resurse
Uneori putem ajuta: prin ascultare, validare, ghidare catre ajutor specializat. Alteori nu avem energia, rolul sau contextul necesar. Si este in regula.
…….

Desigur… pare usor de zis… dar poate cel mai important lucru de retinut: daca nu ii putem ajuta, pastram distanta fara ura si fara vinovatie.

‼️ A ne retrage nu inseamna a pedepsi.
Inseamna a ne proteja.

Nu toti oamenii sunt ai nostri de dus mai departe.
Nu toti oamenii sunt in momentul potrivit pentru a fi ajutati de noi.

❤️ Chiar si atunci cand alegem distanta, putem rupe lantul:
- nu raspundem cu aceeasi moneda;
- nu umilim;
- nu devenim ceea ce ne-a ranit.

Pentru ca raul se transmite prin reactie,
iar vindecarea incepe prin constienta.

16/12/2025

„Sufla-i in aripi” …

…sau ce inseamna cu adevarat sa-ti sustii copilul

Ca parinti, o spunem cu intentii bune, ca pe o invitatie la curaj, autonomie si reusita. Dar, din perspectiva terapeutica, aceasta expresie merita putin explorata. Ce inseamna, de fapt, sa sufli in aripile copilului tau? Si, la fel de important, cm o faci fara sa-i frangi zborul?

✅ Aripile nu sunt despre performanta, ci despre siguranta

Multi parinti asociaza „aripile” cu reusita: note bune, premii, copii „puternici”. Insa, in dezvoltarea emotionala, aripile cresc din siguranta, nu din presiune.

✅ Un copil indrazneste sa zboare atunci cand:
👉 se simte vazut si acceptat asa cm este;
👉 stie ca are un loc sigur unde se poate intoarce;
👉 nu se teme ca va pierde iubirea parintelui daca greseste.

❌ Uneori, din dorinta de a-i motiva, parintii ajung sa “sufle” prea tare. Si suflarea devine furtuna. Asteptari mari, comparatii, critici constante, graba de a-l face “mai curajos”, “mai independent”, “mai bun”.

Iar un copil care simte asta va face unul din două lucruri:
👉 va renunta sa mai incerce (anxietate, retragere);
👉 va zbura doar ca sa multumeasca (perfectionism, frica de esec).

✅ A sufla in aripi inseamna a-i spune:
“Sunt aici. Te vad. Poti incerca.”

✅ A sufla in aripi inseamna a regla, nu a controla

Concret, asta poate insemna:
👉 sa validezi emotiile copilului inainte de a-l încuraja (“vad ca ti-e teama…”);
👉 sa lasi loc pentru greseala, fara rusinare;
👉 sa oferi sprijin, nu solutii rapide;
👉 sa ai incredere in ritmul lui, chiar daca este diferit de al tau.

✅ Copilul invata sa aiba curaj nu pentru ca i se spune sa fie curajos, ci pentru ca a fost inteles atunci cand i-a fost frica.

✅ Aripile se construiesc în relatie

Nimeni nu zboara singur prima dată. Aripile emotionale se formeaza in relatia cu adultul semnificativ: in felul in care copilul este tinut, linistit, ascultat, oglindit, iubit.

✅ Poate cea mai importanta forma de “suflare in aripi” este aceasta:
👉 sa fii prezent;
👉 sa nu te grabesti sa corectezi;
👉 sa ramai aproape chiar si cand copilul cade.

04/12/2025

Am intrat în luna Decembrie și începem să simțim tot mai mult presiunea cheltuielilor, cadourilor, curățeniei, serbărilor, mâncărurilor, musafirilor etc. (deși știm că nu despre asta este vorba in această perioadă).

Toate aceste situații ne pot ridica nivelul de stres la cote înalte și să ne încurce rău de tot.

Dar nu și dacă facem pact cu stresul (moderat) și ne folosim de beneficiile lui 😉.

30/11/2025

Depresia…. Scopul si durata ei

Uneori, depresia apare in viata noastra ca un oaspete neinvitat. Nu bate la usa, nu intreaba daca e momentul potrivit, nu vine cu un “motiv clar”. Si, poate cel mai frustrant, nu spune nici cat are de gand sa ramana.

Dar, oricat de greu ar fi de acceptat, depresia nu vine niciodata fara un sens.

Nu ca sa ne pedepseasca, ci ca sa ne transmita ceva:
❗️ca am obosit,
❗️ca ne-am pierdut directia,
❗️ca am ignorat parti importante din noi sau
❗️ca am dus singuri lupte prea grele.

Depresia nu este o rusine.
Nu este un defect.
Este un semnal.
Si, bine insotita, devine o etapa, nu o sentinta.

Durata ei?

Nu are un calendar al ei, dar are un ritm care poate fi schimbat atunci cand incepi sa vorbesti, sa ceri sprijin, sa înțelegi si sa ai grija de tine diferit.

Ca terapeut, nu cred ca scopul este “sa scapam” de depresie cat mai repede, ci sa intelegem ce incearca sa ne spuna si cm ne putem intoarce catre noi insine, in loc sa ne intoarcem impotriva noastra.

❤️ Cand ii recunoastem prezenta si sensul, depresia isi pierde din intensitate.
❤️ Cand o ascultam, isi pierde din duritate.
❤️ Cand o intelegem, isi pierde din putere.

17/11/2025

💯 Corpul meu imi apartine…

…și de ce este esențial să vorbim cu copiii noștri despre corp, limite și prevenirea abuzului.

‼️ Acest articol este un îndemn adresat părinților: vorbiți cu copiii voștri! Vorbiți devreme, vorbiți des, vorbiți simplu și cu respect!!!

Parintii evită aceste discuții din motive firești și umane până la urmă:
📌 teama de a „nu strica inocența copilului”;
📌 lipsa de informații sau cuvinte potrivite;
📌 propriile experiențe dureroase;
📌 rușinea sau educația primită („nu vorbim despre asta”) etc.

Dar tăcerea nu este o protecție.
Informația este protecție!
Conexiunea este protecție!

Ce trebuie să înțeleagă orice copil, încă de mic:

✅Corpul meu îmi aparține!!!”

Nimeni… adult, copil sau persoană apropiată… nu are dreptul să îl atingă într-un fel in care să îl facă să se simtă inconfortabil.

✅ E în regulă sa pună limite, să spună:
“Nu vreau!”
“Nu îmi place!”
“Mă simt inconfortabil!”
“Oprește-te!”

Și este perfect în regulă să plece dintr-o situație care îi neliniștește.

✅ Rușinea nu îi aparține.

Un copil trebuie să știe că orice se întâmplă, nu e vina lui și poate vorbi cu un adult de încredere.

✅ Confidențialitatea și secretul nu sunt același lucru. Orice adult care îi cere unui copil „să păstreze un secret despre corp” nu îi vrea binele.

✅ “Orice ar fi, sunt întotdeauna de partea ta.”
Trebuie sa le reamintiți des acest lucru.

Vorbiți cu ei simplu, fără frică, fără dramă.
Discuția nu trebuie să fie o lecție rigidă sau o conversație înfricoșătoare. Poate fi naturală, normalizată, integrată în viața de zi cu zi.

Nu e o discuție unică, ci o conversație continuă, adaptată vârstei.

🆘 Sunt cateva semne că un copil are nevoie urgentă de aceste discuții:
• devine brusc retras sau temător;
• are dificultăți să vorbească despre corp;
• schimbări bruște de comportament (iritabilitate, coșmaruri, frică de anumite persoane)
• evită complet contactul fizic.

Copiii nu vor spune direct „am fost abuzat”.
Dar comportamentul lor poate indica acest lucru.

Părinții sunt prima linie de siguranță!
Nu profesorii. Nu psihologii. Nu internetul.

Discuțiile timpurii și deschise despre corp, limite și siguranță nu sperie copiii.
❤️ Îi împuternicesc.
❤️ Îi pregătesc.
❤️ Îi protejează.

Vorbim ca să prevenim.
Vorbim ca să protejăm.
Vorbim ca să creștem copii care știu cine sunt și ce merită.

06/11/2025

02/11/2025

Stilurile de atașament

Atașamentul este prima noastră formă de iubire. Se naște încă din primele luni de viață, din felul în care părintele răspunde la nevoile bebelușului: îl liniștește, îl ține în brațe, îi vorbește cu blândețe. Din aceste gesturi simple, copilul învață:

“Lumea este un loc sigur.”
“Eu sunt important.”
“Pot avea încredere.”

Atașamentul este fundația pe care se construiește toată viața noastră relațională.

Există patru tipuri principale de atașament:

1️⃣ Atașamentul sigur
Se formează atunci când copilul are un părinte empatic, disponibil și previzibil emoțional.
Copilul învață că: „Pot să cer ajutor. Pot avea încredere. Sunt iubit chiar și când greșesc.”
👉 Ca adult: are relații echilibrate, poate cere și oferi sprijin, gestionează conflictele fără teama de abandon.

2️⃣ Atașamentul nesigur - anxios
Apare când părintele e uneori disponibil, alteori distant sau copleșit.
Copilul nu știe la ce să se aștepte, așa că devine hipervigilent; caută permanent confirmare și aprobare.
👉 Ca adult: trăiește teama de a fi respins, are nevoie de reasigurări constante, se teme de singurătate și uneori se agață de relații chiar dacă nu îi fac bine.

3️⃣ Atașamentul nesigur - evitant
Se formează când copilul învață că emoțiile nu sunt binevenite, că trebuie „să se descurce singur”. Parintele nu stie sa se implice dar il iubeste.
El învață să-și ascundă nevoile si emotiile pentru a nu fi rănit sau respins.
👉 Ca adult: pare independent, dar evită apropierea emoțională, se teme să fie vulnerabil, se retrage când relațiile devin prea intime.

4️⃣ Atașamentul dezorganizat
Apare adesea în contexte de frică, abuz sau neglijare. Copilul se află într-o confuzie internă: „Vreau să mă apropii, dar îmi e frică.”
👉 Ca adult: are dificultăți mari în a avea încredere, trăiește conflicte interioare puternice între dorința de apropiere și teama de abandon sau respingere.

Vestea bună 🎙️

Stilurile de atașament nu sunt sentințe! Se pot transforma pe tot parcursul vieții.

Relațiile vindecătoare (un partener empatic, un terapeut, un prieten prezent) pot oferi experiențe emoționale corective, care ne ajută să învățăm din nou SIGURANȚA .

Ca si părinte, ce contează nu este să fii perfect, ci să fii acolo, emoțional.

Când copilul tău îți cere atenție, nu îți cere timp.
Îți cere siguranță.

Și cea mai frumoasă parte e că siguranța asta se construiește prin lucruri mici: un zâmbet, o îmbrățișare, o privire blândă.
Acolo se naște atașamentul sigur. 💛🐣💫

14/10/2025

Investitia in copilarie: cea mai sigura „afacere” emotionala

⚠️🚸 Nimeni nu te pregateste cu adevarat pentru cat de mult se schimba totul atunci cand apare un copil. De la somn, la ritm, la planuri și identitate — totul se reaseaza.
Uneori, parintii se simt coplesiti, obositi, vinovati ca nu reusesc sa fie mereu calmi sau prezenti.
Si e firesc…

A fi parinte nu inseamna perfectiune, ci disponibilitate — chiar si cand e greu.

Da… prioritatile se schimba, dar în timp, descoperi ca ceea ce ai oferit copilului tau — prezenta, rabdare, iubire — devin cea mai buna “investitie”.

🌱 In psihoterapie vorbim adesea despre radacini. Despre inceputuri. Despre cm primii ani de viata sunt fundatia pe care se cladeste tot restul existentei.
Si totusi, multi parinti se concentreaza pe „varsta mare” — pe adolescenta, examene, performanta. Uita ca cei 7–10 ani de inceput, nu sunt doar o etapa, ci momentul in care se scrie manualul de viata al copilului.

Daca privim relatia parinte–copil ca pe o investitie (emotionala, de timp, de prezenta, de atentie), atunci:
💎 Primii 7-10 ani sunt perioada in care investesti masiv, cu rabdare, cu frustrare, cu iubire, cu limite, cu joc si conectare.
💎 Adolescenta si tineretea (de fapt, tot restul vietii) sunt momentele in care culegi roadele: autonomie, incredere, echilibru, rezilienta, LINISTE.

⤴️ Psihologic vorbind, creierul copilului este cel mai maleabil in primii ani. Conexiunile neuronale, imaginea de sine, stilul de atasament si reglarea emotionala se formeaza atunci.
Daca nu esti acolo in aceasta perioada— cu empatie, consecventa si prezenta — va fi mult mai greu sa “repari” ulterior.

⤵️ Dar, daca alegi sa investesti invers — mai putin la inceput si mai mult cand apar crizele — randamentul emotional e aproape zero.
A investi tarziu inseamna, de fapt, a repara. Si stim ca o reparatie necesita mult mai mult efort. (Plus ca exista riscul de a nici nu se mai putea repara.) A investi devreme inseamna a construi.

“Investitia” in copil inseamna:

❌ Nu bani.
❌ Nu activitati extra.
❌ Nu haine de firma.
❌ Nu extraprotectie.
❌ Nu libertate absoluta.

✅Timp real: prezenta, conversatii, jocuri.
✅Limite clare: copilul are nevoie de siguranta, de ghidaj.
✅Reglare emotionala: sa vada cm un adult gestioneaza furia, frustrarea, bucuria.
✅Conectare si empatie: copilul invata iubirea din modul in care este iubit.

❤️❤️❤️ Alege constient sa investesti de devreme in relatie (desi e greu), ca mai tarziu sa culegi roadele linistii, ale increderii si ale iubirii reciproce!

05/10/2025

Alienarea copilului – rana invizibila a separarilor

Alienarea parentala este un fenomen dureros, dar adesea invizibil. Apare atunci cand, in contextul unui conflict sau separari intre parinti, copilul este influentat sa respinga sau sa se indeparteze de unul dintre ei.

❤️‍🩹 Alienarea nu se vede intotdeauna. Copilul zambeste, merge la scoala, isi face temele…
Dar inauntru, traieste o vinovatie, o confuzie profunda, o frica de respingere si o tristete pe care nu o poate numi.

Copiii nu au cuvinte pentru alienare — dar o simt in fiecare privire, tacere sau aluzie.
Iar vindecarea incepe atunci cand adultii aleg sa nu-i mai puna in mijlocul luptei, ci de partea iubirii.

Exemple:
1. „Tatal tau nu te mai iubeste, de aceea a plecat.”
➡️ Copilul interiorizeaza ideea ca este nevrednic de iubire, vinovat si isi pierde dorinta de a avea contact cu parintele absent.

2. Un parinte „uita” sa anunte copilul despre apelurile celuilalt.
➡️ Copilul incepe sa creada ca parintele respins „nu mai vrea sa-l vada” iar legatura se erodeaza treptat.

3. Povestiri distorsionate sau exagerate despre trecut.
➡️ Copilul, incapabil sa diferentieze adevarul de perceptie, ajunge sa creada ca trebuie sa-l protejeze pe parintele „victima” si sa se alieze cu el.

4. Rasplata sau pedeapsa emotionala pentru loialitate. “Daca mergi la mama, inseamna ca nu ma iubesti”.
➡️ Copilul traieste o dilema imposibila: iubirea devine conditionata, iar nevoia de apartenenta se transforma in teama.

5. Denigrarea subtila si constanta.
Glume, remarci ironice sau critici in prezenta copilului: „Tu esti exact ca el/ea”, „Stii cm e mama ta…”, „Mai bine nu te lua d**a tatal tau”.
➡️ Copilul internalizeaza o imagine negativa despre jumatatea din sine, dezvoltand confuzie identitara si rusine.

💔Relatia de cuplu se poate incheia. Relatia de parinte — niciodata!
Un parinte ramane parinte chiar daca relatia de cuplu s-a destramat.

❌ Copilul nu trebuie sa aleaga tabere, sa inteleaga cine are dreptate sau sa repare durerea unuia dintre parinti.
❌ Copilul nu ar trebui sa poarte greutatea conflictului dintre parinti.
❌ Copilul nu trebuie sa simta manipularea, rusinea sau vinovatia.

💯 El are nevoie sa se simta in siguranta, liber si loial ambilor, fara frica sau vinovatie.
💯 El are dreptul la amandoi— chiar daca parintii nu mai au unii la altii.
💯 Bunastarea emotionala a copilului este responsabilitate comuna.

21/09/2025

Copilul “cuminte”

Tema „copilului cuminte” (inteles ca docil, obedient, „ascultator fara sa deranjeze”) atinge multe straturi psihologice si culturale.

La varsta copilariei, „cumintenia” nu este o norma de dezvoltare sanatoasa. Din contra, copiii care intreaba, exploreaza si chiar fac „prostii” sunt de fapt copii care se dezvolta armonios.

Sigur, e confortabil si lejer pentru parinte. Ba chiar motiv de lauda si mandrie. Dar de ce totusi nu e sanatos sa ne dorim astfel de copii?! Iata cateva pericole ce pot aparea:

📌 Confuzia intre „cumintenie” si reglare emotionala:
• Copilul „cuminte” e adesea cel care nu isi exprima emotiile (nu plange, nu se enerveaza, nu contrazice).

📌 Dezvoltarea unei identitati fragile
• Dacă un copil e apreciat doar pentru supunere, invata ca valoarea lui depinde de conformitate, nu de cine este.

📌 Pericolul perfectionalismului si anxietatii:
• Copiii „prea cuminti” dezvolta adesea frica de greseala sau de a dezamagi.

📌 Vulnerabilitate la abuz
• Copiii invatati sa asculte mereu si sa nu puna la indoiala autoritatea devin mai expusi la relatii abuzive (cu colegi, parteneri sau chiar sefu), pentru ca nu isi dau voie sa conteste.

📌 Blocarea gandirii critice si a autonomiei
• Obedienta inhiba curiozitatea, spiritul critic si initiativa.

📌 Confuzia dintre respect si frica
• Multi parinti cred ca “cumintenia” inseamna respect, dar de fapt e adesea frica de pedeapsa. Respectul real se construieste prin relatie, nu prin supunere.

Ce alternative avem?
🔑 In loc sa cerem „cumintenie”, putem cultiva responsabilitatea, autenticitatea si empatia.
🔑 Copilul sa invete ca are voie sa simta, sa greseasca, sa exprime, dar si sa respecte limite sanatoase.
🔑 “Copil echilibrat” > „copil cuminte”

COPIL “CUMINTE”, OBEDIENT

❌ Asculta mereu, fara sa puna la indoiala
❌ Isi reprima emotiile (nu plange, nu se supara)
❌ Cauta mereu aprobarea adultilor
❌ Evita conflictele cu orice pret
❌ Este apreciat pentru supunere
❌ Se teme sa greseasca → perfectionism, anxietate
❌ Se conformeaza pentru a fi iubit

COPIL AUTENTIC, ECHILIBRAT

✅ Pune intrebari, vrea sa inteleaga regulile
✅ Isi exprima emotiile si invata sa le gestioneze
✅ Are incredere in sine si se simte valoros chiar si cand greseste
✅ Poate spune „nu” si isi apara punctul de vedere
✅ Este apreciat pentru autenticitate și responsabilitate
✅ Vede greseala ca oportunitate de invatare
✅ Simte ca este iubit si acceptat chiar si cand nu e „perfect”

🔔 Nu vrem sa avem copii „cuminti”, ci copii autentici, curajosi și responsabili, care cresc cu incredere in ei si respect pentru ceilalti!

07/09/2025

Un nou inceput…

🌿 Un nou an scolar incepe cu emotii, bucurii si poate si cateva griji. Adevarul este ca si parintii traiesc inceputul scolii aproape la fel de intens ca si cei mici. Diferenta este ca adultii mascheaza emotiile sub forma listelor de rechizite.

🌱 Din perspectiva psihologica, tranzitiile – cm e si inceperea scolii – sunt momente care reactiveaza in copii (si in parinti!) frici, dar si resurse. Ceea ce conteaza cel mai mult este climatul emotional pe care il respira copilul acasa. Nu uitati ca sustinerea voastra le este busola, iar fiecare incurajare pe care le-o oferiti devine un pas sigur pe drumul lor.

🍀 Lasati copiii sa descopere lumea in ritmul lor, sa greseasca si sa invete din propriile experiente. Cu sprijinul vostru, fiecare zi de scoala poate fi o oportunitate de crestere si bucurie.

📗 Aminti-va ca nu perfectiunea conteaza, ci prezenta si sprijinul vostru. Copiii invata mai mult din siguranta pe care o simt langa voi decat din orice lectie din manual.

✅ Asa DA
• Incurajeaza autonomia. Lasa copilul sa-si aleaga penarul/ hainele, chiar daca tu ai fi preferat alta culoare. Se simte vazut si valorizat.
• Valideaza emotiile. Daca spune: „Mi-e teama ca nu o sa am prieteni”, raspunsul nu e „Nu ai de ce sa te temi”, ci „Inteleg, e normal sa simti asta la inceput. Si stii ce? Si alti copii simt la fel.”
• Ai incredere in ritmul lui. Fiecare copil invata si se adapteaza in felul sau, iar asta e absolut ok.
• Umorul salveaza situatii. Un „Hai sa-i aratam ghiozdanului ca putem sa-l purtam fara sa ne rastoarne!” poate usura tensiunea de dimineata.

❌ Asa NU
• Nu compara copilul cu alti colegi sau frati.
• Nu transforma notele in singura masura a valorii lui.
• Nu transmite anxietatea proprie legata de scoala.
• Nu minimaliza emotiile copilului cu „Nu ai de ce sa-ti faci griji.”

💚 Ca psihoterapeut dar mai ales ca mama, am invatat ca relatia parinte–copil e mai importanta decat orice medie sau calificativ. Copiii au nevoie de parinte care sa le fie ancora, nu antrenor de performanta.
Asa ca… respirati adanc, zambiti, pregatiti pachetelul si amintiti-va: scoala e doar o parte din viata, nu intreaga viata. Incepeti acest an cu incredere si blandete, atat pentru ei, cat si pentru voi!