10/01/2015
Tratament contracturi musculare...
Contractura musculara reprezinta scurtarea dureroasa a fibrelor tesutului moale (a mu**hiului), fara asociere cu depolarizarea membranei musculare. Contractura musculara este considerata un exces al tonusului muscular, prin mentinerea unei tensiuni intramusculare, peste limitele sale fiziologice. Tensiunea intramusculara permanenta preseaza pe vasele si capilarele intramusculare determinand o deficienta circulatorie intramusculara, ceea ce provoaca hipoxie musculara (o slaba oxigenare a mu**hiului). Acumularea de dioxid de carbon in mu**hi provoaca durere. Muschii in stare de contractura sunt fermi la palpare, tendonul este intins, iar imobilizarea le reduce semnificativ amplitudinea de miscare. Forma mai accentuata a contracturii musculare este spasticitatea.
Kinetoterapia este de mare folos in reducerea contracturilor musculare. Stretchingul si activitatea fizica moderata, sunt utile pentru diminuarea contracturilor musculare. Este recunoscut faptul ca strectchingul scade durerile si tensiunea musculara. Stretchingul, sau intinderea, reprezinta denumirea manevrelor care alungesc tesutul moale scurtat patologic. Rezultatul este cresterea amplitudinii de miscare.
Stretchingul muscular pe mu**hiul scurtat, realizeaza desfacerea actinei de miozina prin ruperea puntilor transversale. Intinderea pasiva este o tehnica frecvent utilizata pentru a trata contractura musculara. Stretchingul pasiv este o metoda buna pentru relaxarea contracturii musculare si pentru reducerea oboselii si a durerilor. Inhibitia activa, care se aplica numai tesutului contractil, are la baza inducerea reflexa a relaxarii musculare prin intermediul unor tehnici care fac parte din tehnicile de facilitare neuro-proprioceptiva. Inhibitia activa se utilizeaza inaintea stretchingului. Se pregateste astfel mu**hiul pe care il relaxeaza inainte de a fi intins. Se poate efectua si un program de kinetoterapie specific in vederea combaterii contracturilor musculare, prin executarea miscarilor in apa. Miscarile efectuate in apa calda, determina calmarea durerilor si relaxarea contracturilor musculare.
Tratamentul fizioterapic are drept scop combaterea contracturii musculare si ameliorarea durerii. Pentru reducerea durerii, se aplica comprese, electroterapie antalgica cu curenti de joasa frecventa (TENS, CDD, C.Traebert etc.), laser, unde scurte cu impulsuri in dozaj atermic, diapulse etc. Electroterapia locala se adreseaza atat durerii ca simptom (electroterapie antalgica simptomatica), cat si contracturii musculare si ea sursa generatoare de durere (electroterapie antalgica patogenica). Contracturile musculare, mai ales cele dureroase la solicitarile pasive, de intindere, mai pot beneficia de bai de lumina infrarosii. Caldura locala produce un efect calmant si analgezic. Prin urmare, este folositoare pentru a diminua contractia musculara. Aplicatiile cu parafina sunt utile si in reducerea durerilor.
Masajul terapeutic are ca obiective: cedarea durerilor, micsorarea hipertoniei sau contracturii musculare, imbunatatirea circulatiei sanguine locale si activarea indepartarii factorilor metabolici din grupul muscular afectat. Masajul determina cresterea fluxului de sange, nutrirea tesuturilor si relaxarea mu**hilor. Efectuat profund, reduce contractura musculara si amelioreaza totodata tonusul muscular. Masajul trebuie sa fie acordat numai de personal calificat. "http://www.recuperaremedicala.com/Articole-recuperare-medicala/Recuperare-afectiuni-musculare/tratament-contracturi-musculare.html''
Cabinet de recuperare, kinetoterapie, fizioterapie si masaj in Cluj Napoca si Turda, alcatuim tratamente complexe pentru recuperarea afectiunilor locomotorii, reumatismale, respiratorii, neurologice sau cardiace, folosind aparatura de ultima generatie. Ne deplasam si la domiciliu.