Psychotherapie Amalia Ghita Vienna, Rüdengasse 13 Top 3, Vienna (2025)

07/11/2025

PARADOXUL EMOȚIILOR

Emoțiile nu dispar niciodată — ele doar își schimbă purtătorul.
De aceea, emoțiile pe care nu ne permitem să le simțim sau să le recunoaștem sunt transferate, conștient sau inconștient, asupra sistemului din care facem parte – familie, partener, copii, colegi. Cel mai sensibil sau mai vulnerabil membru al sistemului ajunge adesea să le exprime involuntar.

Imaginați-vă două butoaie cu apă legate printr-un tub: dacă nivelul apei se modifică într-un butoi, automat se schimbă și în celălalt – uneori până când dă peste. Așa funcționează și legăturile noastre emoționale. Cu toții suntem interconectați.

Exemplul 1:
O mamă care nu își permite să simtă furia sau oboseala o reprimă, dar tensiunea rămâne în sistem. Copilul, simțind inconștient energia nespusă, începe să devină agitat, plânge des sau are izbucniri de furie fără motiv aparent. Emoția negată nu a dispărut – doar s-a mutat spre cel care o poate exprima.

Exemplul 2:
Un tată care ascunde tristețea sau neputința sub un zâmbet permanent creează în jurul lui o atmosferă aparent „liniștită”. În timp însă, partenera sa începe să se simtă inexplicabil de tristă sau epuizată. Ea poartă, fără să știe, emoția pe care el nu și-o permite.

Când învățăm să ne asumăm și să ne rezolvăm propriile emoții, creăm relații mai armonioase și un spațiu mai curat între noi.

Sinceritatea emoțională nu este un lux – este o formă de igienă.
Așa cm ne spălăm mâinile în fiecare zi, la fel ar trebui să ne privim și emoțiile zilnic.
Cine nu face acest lucru, le transmite mai departe – copiilor, partenerului, colegilor.

06/11/2025

Ochelarii de soare din viața ta 😎

Uneori, nu ne ferim doar de razele soarelui, ci și de lumina prea puternică a realității.
Ne punem „ochelarii de soare” interiori – strategii de evitare sau negare, le numim în psihoterapie – ca să nu fim orbiți de ceea ce doare.

Poate că e mai ușor să spui „nu e chiar așa grav” decât să recunoști tristețea.
Sau să te refugiezi în activități, explicații și planuri, doar ca să nu simți golul dinăuntru.
Evitarea și negarea nu sunt dușmanii noștri, sunt mecanisme de protecție. Ele apar atunci când psihicul are nevoie de timp ca să proceseze durerea.

Dar, la fel ca o pereche de ochelari de soare, nu ar trebui purtate mereu.
Pentru că, dacă le ții prea mult pe ochi, începi să trăiești într-un amurg interior, în care nu mai vezi clar nici bucuria, nici adevărul.
Uneori, terapia înseamnă exact asta:
să înveți să scoți ochelarii de soare, puțin câte puțin,
până când poți privi viața cu toate nuanțele ei fără să-ti mai fie teamă de lumină. Să lași lumina să te atingă și să spui:
„Da, doare. Dar vreau să văd.” 🍀

04/11/2025

CÂND RUȘINEA DEVINE TĂCERE: despre disocierea cronică din rușine

Rușinea este una dintre cele mai puternice emoții umane. Ea apare atunci când simțim că am greșit, că nu suntem suficienți sau că am dezamăgit privirea cuiva important. În forma ei sănătoasă, rușinea ne ajută să rămânem conectați la ceilalți și să ne adaptăm.
Dar atunci când devine prea intensă, prea des și prea devreme, rușinea nu mai este o emoție trecătoare, ci o rană care se activează din nou și din nou. În astfel de cazuri vorbim despre disocierea cronică din rușine – o formă subtilă de auto-protecție, în care o parte din noi „dispare” ca să nu mai simtă durerea de a fi rușinat

Cum se formează disocierea din rușine

De obicei, acest mecanism începe în copilărie.
Atunci când un copil este făcut de rușine repetat – pentru greșeli, pentru emoțiile lui, pentru felul cm este – apare o ruptură invizibilă:

„Nu e sigur să fiu eu.”

Copilul învață să se ascundă, să se adapteze, să se micșoreze.
În timp, rușinea nu mai e doar o emoție, ci devine o stare de a fi. Și pentru a putea funcționa, psihicul se desparte în părți: una care „joacă rolul perfect”, una care „se ascunde” și una care poartă rușinea, undeva adânc, în tăcere.

Cum se simte în viața de zi cu zi❓️

Oamenii care trăiesc cu disociere cronică din rușine nu par neapărat rușinați. Deseori sunt competenți, amabili, perfecționiști sau foarte controlați. Dar în interior trăiesc o distanță de sine – un gol emoțional.

Iată exemplul Anei
Ana, 38 de ani, povestește că la serviciu se simte „ca un robot”. Toată lumea o apreciază, dar ea nu mai simte nimic. În terapie descoperă că, în copilărie, mama îi spunea adesea: „Mă faci de rușine!”
În acel moment, corpul Anei învăța să înghețe. Astăzi, de fiecare dată când simte privirea evaluatoare a cuiva, aceeași înghețare apare. Este un reflex de supraviețuire, o disociere.
Iată exemplul lui Andrei
Andrei, 34 de ani, reacționează cu furie când este criticat. Sub furie, însă, se ascunde o rușine adâncă: „Nu sunt destul de bun.”
Când emoția devine prea puternică, el „se stinge” brusc, simțindu-se gol și deconectat. Aceasta este o altă formă de disociere – nu se mai simte rușinea, dar nici viața.

Ce se întâmplă în corp❔️
Rușinea are propriul ei limbaj fizic: capul se pleacă, privirea se ferește, pieptul se strânge, vocea dispare... uneori apare și o roșeață pe față.Când aceste reacții devin cronice, corpul rămâne într-o stare de micșorare.
E ca și cm sistemul nervos ar spune mereu: „Dacă mă ascund, nu voi mai fi rănit.”

Cum poate ajuta terapia❔️
În terapie, lucrul cu rușinea cere răbdare, prezență și siguranță.
Scopul nu este să „scăpăm” de rușine, ci să o putem simți fără să ne pierdem.
În loc să ne înghețe, ne devine o parte din povestea noastră – o parte care poate fi văzută și ținută cu blândețe.

Disocierea din rușine nu este un defect, ci o dovadă de inteligență a sufletului.
Este felul în care ne-am protejat când nu aveam altă cale.
Dar vine un moment în care putem învăța ceva nou: că putem fi văzuți așa cm suntem, fără să fim distruși de privirea celuilalt.

29/10/2025

DESPRE RIGIDITATE ȘI INFLEXIBILITATEA MINȚII

Poate ți se pare cunoscut: „așa sunt eu”, „știu eu cm e” sau contrazicerea la nesfârșit, fără nicio bază clară, a unei persoane.
Rigiditatea minții este acea stare în care o persoană rămâne blocată în tipare de gândire, convingeri sau comportamente, chiar și atunci când acestea nu îi mai sunt de ajutor. Totul trebuie să fie „așa cm știu eu”, „cum e corect”, „cum se face” sau „cum vreau eu”.

De fapt, mintea rigidă se teme de necunoscut, de pierderea controlului și de schimbare. Ea preferă siguranța unui tipar, chiar dacă acel tipar doare.
Unii oameni trăiesc după reguli interioare foarte clare: „trebuie să fiu perfect”, „nu e bine să greșesc”, „lumea e ori albă, ori neagră”.
La început, aceste reguli pot da un sentiment de siguranță. Ordinea, controlul și structura pot fi utile — ne oferă repere și ne ajută să funcționăm.
Dar atunci când regulile devin rigide, iar mintea nu mai acceptă nuanțe, ceva se închide în interior.

Rigiditatea mintală nu înseamnă doar „încăpățânare” — este o formă de teamă. Teama de a pierde controlul, de a greși, de a fi respins sau de a trăi incertitudinea.

Ce înseamnă, de fapt, o minte rigidă?

O minte rigidă trăiește în alb și negru, după cm spuneam și mai sus. Nu vede nuanțele, nu suportă incertitudinea — are nevoie ca totul să fie clar, definit, sigur.
Când viața schimbă cursul fără avertisment, se clatină. Simte că pământul îi fuge de sub picioare și caută disperată ceva de care să se prindă.
Pentru ea, diferențele de opinie sunt amenințări, nu curiozități. Critica doare, pentru că atinge un loc fragil, acolo unde controlul se confundă cu valoarea de sine.
Și undeva, în adânc, trăiește mereu o teamă tăcută: că, dacă va lăsa lucrurile să curgă, totul se va prăbuși.

Așa ajunge să se apere prin rigiditate — o formă de rezistență născută din dorința de siguranță.
Flexibilitatea nu înseamnă slăbiciune.
Înseamnă să ai încredere că te poți adapta, că viața curge și că tu poți rămâne în siguranță chiar și atunci când nu știi exact ce urmează.
✨ Uneori, primul pas spre libertate este să observi unde ții totul prea strâns.

14/10/2025

Anunț de concediu‼️

În perioada 18.10.2025 – 27.10.2025 voi fi în concediu.
În acest timp îmi voi lua o pauză de la activitatea profesională, așa că nu voi răspunde la mesaje sau apeluri telefonice.

Pentru întrebări, programări sau reprogramări, vă rog să mă contactați până la data de 17.10.2025 sau începând cu data de 27.10.2025.

Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru grija de a planifica din timp.
Ne reauzim cu bine după această perioadă! 🌿

08/10/2025

Când nu ai chef să ieși, e tocmai momentul să o faci‼️

Sunt zile în care oboseala pare să se așeze peste tot — peste trup, peste gânduri, peste dorința de a fi printre oameni. În astfel de momente, tentația de a rămâne în casă e mare. Pare mai simplu să te retragi, să te ascunzi puțin de lume, să te aduni. Dar dacă te uiți mai atent, uneori tocmai retragerea prelungită te face să te simți și mai gol pe dinăuntru.

Cu cât stai mai mult în casă, cu atât devine mai greu să ieși. Cu cât eviți contactul cu oamenii, cu atât dialogul interior devine mai gălăgios, mai critic, mai obositor. În lipsa interacțiunii, mintea începe să se rotească în cercuri, să repete aceleași gânduri, aceleași îngrijorări. Și dintr-odată, simplul gest de a ieși afară pare o sarcină uriașă.

Dar adevărul e că nu trebuie să aștepți să te simți bine ca să ieși.
Ieși ca să te simți bine.

Uneori e suficient să-ți pui o haină comodă, să-ți lași pașii să te poarte câteva străzi mai departe, să respiri aerul rece de dimineață sau mirosul de frunze, de oameni, de viață. Alteori, o conversație simplă — cu un prieten, un vecin, un străin — te scoate din propriul labirint de gânduri.

Contactul cu lumea nu e doar un gest social. E un act de reglare emoțională.
Când ieși, când vezi fețe, când schimbi priviri sau zâmbete, sistemul tău nervos primește un mesaj clar: nu ești singur, ești viu, ești parte din lume.

Așa că data viitoare când simți că n-ai chef de nimic, încearcă totuși să ieși puțin. Nu pentru că „trebuie”, ci pentru că acolo, afară, te așteaptă ceva din tine pe care l-ai pierdut între pereții casei.

05/10/2025

De ce o femeie va aprecia mereu un bărbat cu integritate?

Pentru că integritatea nu are nevoie de explicații — ea se simte în fapte, în tonul vocii, în consecvență.
O femeie va aprecia mereu un bărbat care are integritate, pentru că lângă el se simte în siguranță — nu doar protejată, ci și respectată în esența ei.

Un bărbat care își ține cuvântul, care nu joacă jocuri, care are curajul să fie sincer chiar și atunci când e greu, oferă un dar rar: încrederea.

Respectul și admirația reciprocă nu se cer, se construiesc — în tăcerea gesturilor, în modul în care vorbește, ascultă și alege să rămână prezent.

O femeie nu caută perfecțiune, ci autenticitate.
Nu așteaptă promisiuni mari, ci coerență între cuvinte și fapte.
Iar când o găsește — când vede că e văzută, auzită și prețuită — ea nu uită niciodată.

Pentru că un bărbat cu integritate nu are nevoie să dovedească cine este.
El este.
Și într-o lume plină de aparențe...
asemenea bărbați sunt rari.
Rari — și de neuitat. 🤍

02/10/2025

DESPRE RESPONSABILITĂȚİ, DATORIE ȘI LIBERTATE

Libertatea adevărată nu înseamnă dezmăț și haos. Nu înseamnă să îmi neglijez corpul, să îmi distrug relațiile, să tratez cu superficialitate cariera sau să cred că pot spune și face orice, dintr-o atitudine de „totul mi se cuvine, iar ceilalți trebuie să accepte”. O astfel de atitudine nu este libertate, ci egoism și, în final, duce la confuzie și haos interior.

Într-o lume în care suntem mereu pe fugă și tentați să aruncăm responsabilitatea pe circumstanțe sau pe ceilalți, uităm un adevăr simplu:
VIAȚA MEA ESTE RESPONSABILITATEA MEA.

Aceasta nu este o vorbă frumoasă sau un clișeu. Este realitatea de zi cu zi. Iar atunci când îmi asum cu adevărat datoria față de mine – față de sănătatea mea, de relațiile mele, de alegerile mele și de sensul meu în viață – abia atunci libertatea mea devine autentică.

Pentru că libertatea și responsabilitatea merg mână în mână. Numai prin responsabilitate pot să îmi trăiesc libertatea în mod conștient, creativ și împlinitor.

E important să am grijă de corpul meu!
Datoria mea este să îmi respect și să îmi îngrijesc corpul. Nu în sensul perfecțiunii, ci al grijii reale.
Un exemplu simplu: după o zi de muncă, tentația de a sta pe canapea e mare, dar știu că o plimbare de 30 de minute îmi schimbă starea. Asta înseamnă responsabilitate – să aleg ce e sănătos pe termen lung, nu doar confortabil pe moment.

E important să investesc în relațiile mele!
Relațiile nu cresc singure, au nevoie de prezență. Dacă nu suntem atenți, ne putem trezi peste ani că trăim lângă oameni pe care nu îi mai cunoaștem.
Un exemplu: un prieten drag mi-a povestit că a început să își noteze în calendar „timp pentru soția mea”. La început părea ceva forțat, dar apoi și-a dat seama că exact așa își arată responsabilitatea – nu lăsând relația la voia întâmplării.

E important să fiu prezent pentru copiii mei!
Copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți disponibili. Am întâlnit mulți părinți care muncesc din greu pentru viitorul copiilor lor, dar uită să fie cu ei în prezent.
Un exemplu simplu: să oprești telefonul și să asculți cu adevărat povestea copilului tău, chiar dacă e despre un desen animat, despre un joc sau despre ce a visat. Pentru el, acel moment valorează mai mult decât orice cadou.

E important să îmi cultiv mintea și spiritul!
Nu ne putem opri din învățat doar pentru că am terminat școala. Lumea se schimbă, iar stagnarea înseamnă regres.
De exemplu, am cunoscut o femeie de 60 de ani care s-a înscris la un curs de pictură. Mi-a spus: „Nu vreau să trăiesc cu mintea pe pauză, ci să mă descopăr în continuare.” Asta înseamnă responsabilitate față de tine însuți – să rămâi viu interior.

E important să îmi găsesc sensul în viață!
Sensul nu vine din afară, ci din felul în care aleg să îmi trăiesc zilele. Pentru unii, sensul este familia. Pentru alții, munca, voluntariatul sau o pasiune.
Un domn care a trecut printr-o perioadă grea mi-a spus: „Am învățat că dacă nu îmi construiesc singur un sens, viața îmi scapă printre degete.”

22/09/2025

CUM PUTEM SPRIJINI PE CINEVA DRAG CARE TRĂIEȘTE CU ANXIETATE

Anxietatea nu se vede mereu cu ochiul liber, dar se simte intens în interior. Pentru cei care trec prin ea, lumea poate părea uneori nesigură, imprevizibilă sau copleșitoare. O persoană care suferă de anxietate poate experimenta palpitații, neliniște, senzația de pericol iminent, dificultăți de concentrare sau atacuri de panică. În astfel de momente, sprijinul celor apropiați – familie și prieteni – poate face o diferență enormă. Nu e nevoie să avem soluții magice – uneori putetea noastră de a fi acolo cu blândețe e cel mai prețios dar.

Iată cm poti oferi sprijin in familie:

Oferă siguranță și stabilitate. Un mediu calm și previzibil reduce intensitatea anxietății.

Ascultă fără judecată. Nu minimaliza („Nu ai de ce să te temi”) și nu grăbi soluții. Uneori simpla prezență contează mai mult decât orice sfat.

Validează emoțiile. Spune „înțeleg că îți este greu acum” în loc de „exagerezi”.

Sprijină în găsirea ajutorului profesional, dar fără presiune.

Iată cm poti oferi sprijin între prieteni:

Fii prezent. O invitație simplă la plimbare, un mesaj de încurajare sau o discuție relaxată poate oferi ancorare.

Respectă limitele. Dacă refuză să iasă sau să participe la o activitate, nu o lua personal.

Întreabă cu blândețe: „Cum pot să te ajut acum?” – în loc să presupui ce are nevoie.

Evită sfaturi rapide de tipul „relaxează-te” – nu ajută, ba chiar pot accentua sentimentul de neînțeles.

⛔️Cuvinte care dor:

„Exagerezi, nu e mare lucru.”

„Trebuie să fii mai tare.”

„Ai tot ce-ți trebuie, de ce mai ai anxietate?”

"Hai, nu te mai gândi la prostii.”

„Nu mai fi slab(ă).”

„Și eu am emoții, dar nu fac așa.”

⚠️ Gesturi care aduc alinare:

„E în regulă dacă nu poți veni azi. Îți respect ritmul.”

„Mă gândesc la tine. Îți scriu mai târziu doar să văd cm ești.”

„Spune-mi cm pot să fiu lângă tine acum.”

Nu trebuie să „salvăm” pe cineva drag din anxietate. Ceea ce putem face este să fim ancora lui de siguranță, să-l ajutăm să simtă că e văzut, auzit și acceptat. Cuvintele noastre blânde, gesturile mici și tăcerea plină de prezență pot aduce mai multă vindecare decât ne imaginăm.
Anxietatea nu definește o persoană. Dincolo de ea există un suflet întreg, valoros și demn de iubire.
Iar noi putem fi puntea care îl ajută să se reconecteze cu viața, cu speranța și cu propria putere interioară.

Psychotherapie Amalia Ghita Vienna

07/11/2025

06/11/2025

04/11/2025

29/10/2025

14/10/2025

08/10/2025

05/10/2025

02/10/2025

22/09/2025

Adresse

Telefon

Webseite

Benachrichtigungen

Verknüpfungen

Teilen

Kategorie