04/18/2026
Evocăm astăzi pe poeta Magda Isanos, care s-a născut într-o zi de 17 aprilie… A fost poetă de vibrant talent, soția scriitorului Eusebiu Camilar împreună cu care a scris piesa de teatru ‘’Focurile”, a fost mama Elisabetei, avocat fără arginți, a ținut o revistă, a făcut față războiului, refugiului din Basarabia și mai apoi din Iașul bombardat, a cunoscut deportarea ïn Bărăgan… A luminat puternic în jurul său deși sănătatea i-a fost mereu șubredă, iar în fragilitatea sa a știut să insufle pasiune și bunătate, un optimism viguros. S-a stins la numai 28 de ani, dar ce forță poartă scrierile sale, propriul său exemplu! Viața sa este un adevărat roman palpitant, brăzdat de vitregiile istoriei, dar binecuvântat de iubire și de poezie.
„𝐌𝐚𝐠𝐝𝐚 𝐈𝐬𝐚𝐧𝐨𝐬 ș𝐢 𝐄𝐮𝐬𝐞𝐛𝐢𝐮 𝐂𝐚𝐦𝐢𝐥𝐚𝐫 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥 𝐭𝐫𝐞𝐢𝐥𝐞𝐚 𝐜𝐮𝐩𝐥𝐮 𝐧𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭 𝐚𝐥 𝐥𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮 -𝐕𝐞𝐫𝐨𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐢𝐜𝐥𝐞 ș𝐢 𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐓𝐨𝐩𝐚̂𝐫𝐜𝐞𝐚𝐧𝐮-𝐎𝐭𝐢𝐥𝐢𝐚 𝐂𝐚𝐳𝐢𝐦𝐢𝐫.”
Magda Isanos s-a născut pe 17 aprilie 1916, de Duminica Tomii, la orele trei după amiază, la Spitalul Socola din Iaşi, unde părinţii ei, Mihai Isanos şi Elisabeta (n. Bălan) lucrau ca medici. A urmat şcoala primară la Costiujeni (la spitalul de aici profesau părinţii), în apropiere de Chişinău, iar apoi liceul, la Şcoala eparhială de fete din Chişinău. Copila perfectă, înzestrată cu toate darurile a fost doborâtă şi aproape strivită, la un an şi şase luni, de o boală cruntă: poliomielita. A zăcut mult şi greu, a rămas cu glezna stângă inertă, ca piciorul rupt al unei păpuşi.
„Norocul ei a fost că a avut părinţi plini de grijă şi afecţiune, surori care o adorau, iar în jurul casei o grădină minunată. Soră mai mare, Magda nu căuta să păstreze distanţă faţă de cele mai mici: le spunea poveşti, era prima la jocuri, le cucerea prin vervă. Era conducătoarea lor, nu-i ieşeau din cuvânt, nu atât datorită diferenţei de vârstă, care nu era mare. O superioritate psihică, un anumit fel de a fi, doar al ei, poate un privilegiu obţinut cu preţul suferinţei. Avea replică frumoasă şi promptă, uneori tăioasă, era mai sprintenă la minte decât normalul vârstei, iar prin elocvenţă se impunea adesea şi în faţa celor mari. Îşi scria poeziile solare noaptea, sub ocrotirea umbrei. Nu-i plăcea să le citească cu glas tare.”
Debutează ca poetă în 1932, iar în toamna lui 1934 îşi începe la Iaşi studiile universitare. Iniţial, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie, urmând paralel cursurile Facultăţii de Drept. În cele din urmă, renunţă la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul. La data de 18 septembrie 1935 se căsătoreşte la Chişinău cu Lev Pantelev. Acesta îşi făcuse studiile la Iaşi, urmând limbile clasice. Avea calităţi intelectuale remarcabile, scria poezii şi era şi el un cititor pasionat. Sfârşitul lui ianuarie al anului următor va marca desfacerea căsătoriei prin consens. Continuă să publice iar în 1937 este recunoscută ca un nou talent în plină ascensiune, poetă a preocupărilor transcedentale, cu minunate versuri, de o temeritate care depăşeşte feminismul.
La 31 martie 1938 se căsătoreşte cu Eusebiu Camilar (martor la starea civilă, le-a fost George Lesnea), iar toamna îşi ia licenţa în Drept. Prietena sa, Veronica Zosin, consideră că a fost cea mai veselă şi fericită perioadă din viaţa Magdei. „El avea un nume sonor ca un pseudonim: Eusebiu Camilar. Amândoi erau poeţi. Întâlnirea a fost una dintre acele apropieri care se întâmplă rar, o revelaţie benefică, şi pentru unul, şi pentru altul. Fericiţi că soarta îi adusese alături, niciunul nu voia mai mult.”
În 1939 se înscrie în Baroul de Iaşi ca avocat stagiar, continuând să publice recenzii şi versuri.
Pe 8 iulie 1941 se naşte Elisabeta, fiica poetei. În acelaşi an, boala Magdei se agravează. În luna decembrie înaintează baroului un certificat medical, dând delegaţie pentru amânarea proceselor sale „din motive independente de voinţa mea sunt ţinută să nu activez”. În primele certificate medicale aflate la dosarul Baroului se invocă o induraţie la baza unuia din plămâni. Boala de inimă, ca o consecinţă a unui reumatism, apare în ultimul certificat.
La Iaşi, în 1943 apare primul volum de versuri: „Poezii” al Magdei, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar.
Invadarea Basarabiei de către armatele sovietice, la 28 iunie 1940, a însemnat exodul familiei din Chişinău, de două ori, în 1941 și 1944 în Bucureştiul aflat sub amenintarea continuă a bombardamentelor. Pentru Magda au fost anii „plânsului pe prispe de lut”: singurătate, tristeţe, atacurile repetate ale bolii... „Stătea mai mult întinsă pe pat; mă duceam şi-o îmbrăţişam, îmi lipeam faţa de umărul ei si mă uitam cm împletea, căci ea împletea mereu, în toamna lui 1944, ultima ei toamnă. Împletitul e geamăn cu aşteptarea, iar ea nu termina niciodată de împletit ciorapi.” Şi-a revăzut poeziile şi, cu zece zile înainte de a muri, manuscrisul a fost depus la Editura Fundaţiilor Regale. Lucrând împreună cu soţul ei la drama Focurile, a pus în gura unui personaj, următoarea replică, tâşnită din inimă: „𝐃𝐚𝐜-𝐚𝐬̧ 𝐬̧𝐭𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐦𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐦𝐞𝐚 𝐬𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚̆ 𝐦𝐚̆𝐜𝐚𝐫 𝐮𝐧 𝐬𝐭𝐫𝐨𝐩 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐞𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐚̆ţ𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐢, 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐠𝐚𝐭𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐨𝐫...”.
În noaptea de 5 spre 6 iunie, un bombardament de aviaţie distruge toate manuscrisele Magdei şi ale lui Camilar din locuinţa lor din Iaşi.
Poeta se stinge la Bucureşti, în noiembrie, în locuinţa părinţilor săi din strada Popa Nan, Nr. 49.
Într-o zi de 17 s-a născut, într-o zi de 17 a murit! S-a născut în 1916, anul de început al primului război mondial; tot într-un an de război mondial s-a înălțat la ceruri: 1944. La 28 de ani!
www.isanos.ro
Prof. George BACIU
