11/04/2025
Timiditatea acută la copii – Ce se ascunde dincolo de tăcere?
✍️Natalia Alexandra Buciuman
Unii copii se retrag în tăcere ca într-o cochilie. Refuză să răspundă, evită privirile, nu vor să fie întrebați nimic la școală sau în familie. Sunt acei copii care par „prea cuminți”, „prea sensibili” sau „prea rușinoși”. Dar timiditatea acută nu este o trăsătură de caracter cu care copilul „s-a născut” și nici un defect ce trebuie corectat. Este, adesea, un simptom al unei adaptări psihosomatice profunde.
În psihosomatică, învățăm să ascultăm nu doar corpul, ci și comportamentele aparent inexplicabile. Iar timiditatea accentuată este un mesaj care cere să fie înțeles, nu forțat să dispară.
1. Timiditatea ca scut emoțional👇
🧚🏻♂️Pentru unii copii, tăcerea este o formă de supraviețuire emoțională. Dacă au fost criticați, ridiculizați, respinși sau comparați, încep să creadă că vocea lor e periculoasă. Că vorbirea aduce durere. Așa că aleg instinctiv să nu se expună.
„🤍Dacă tac, sunt în siguranță.”
Copiii nu știu să spună: „Mi-e teamă că o să râdă colegii de mine.” Ei doar simt. Și reacționează.
2. Copilul care poartă emoțiile părinților👇
🧚🏻♂️În multe cazuri, timiditatea apare la copiii crescuți în medii tensionate sau anxioase. Dacă mama sau tata sunt stresați, deprimați sau suprasolicitați, copilul poate prelua inconștient rolul de „copil bun și tăcut”. Nu pentru că nu ar avea ce spune, ci pentru că simte că trebuie să protejeze familia de și mai mult „zgomot”.
„🤍Mai bine dispar, ca să nu încarc și mai mult.”
Asta este loialitatea tăcută a copilului față de părintele lui. Un gest de iubire, dar cu un preț emoțional mare.
3. Rădăcini transgeneraționale👇
🧚Sunt familii în care nimeni nu și-a exprimat cu adevărat emoțiile. O bunică umilită în copilărie. Un tată care nu a fost ascultat niciodată. O mamă care a fost mereu rușinată pentru felul în care vorbea. Copilul de azi poate deveni purtătorul tăcerii din generațiile trecute.
„🤍Tăcerea mea e ecoul durerii lor.”
Fără să știe de ce, copilul se teme să se arate lumii. Poartă o istorie nevindecată care nu e a lui, dar care îl trage înapoi.
4. Sensibilitate profundă – nu un defect, ci un dar👇
🧚🏻♂️Unii copii sunt pur și simplu mai sensibili energetic. Ei simt mai mult, percep mai subtil, și pot deveni rapid copleșiți de medii agitate, voci ridicate sau grupuri mari. Nu au nevoie să fie „învățați” să vorbească mai tare, ci să li se ofere siguranță, timp și spațiu să se exprime în ritmul lor.
⸻
Ce poți face ca părinte sau adult?👇
• Ascultă-l cu adevărat, fără să-l grăbești sau să corectezi.
• Validă-i emoțiile, chiar dacă par exagerate: „E ok să-ți fie teamă să vorbești în fața clasei.”
• Evita etichetele: „E rușinos”, „Nu vorbește niciodată”, „E prea timid.”
Acestea devin identități rigide care îl pot urmări toată viața.
• Oferă-i contexte blânde în care să se exprime, fără presiune.
• Vindecă-ți propria rușine: copilul tău te simte și absoarbe energia cu care îl privești.
⸻
Timiditatea copilului tău nu este o greșeală. Este un semn că sufletul lui are nevoie de mai multă siguranță, libertate și acceptare.
Iar tu poți fi spațiul acela sigur din care, într-o zi, vocea lui va ieși liberă.
⸻
Acest articol face parte din cartea încă nepublicată „Când nu ai psihologul la îndemână: soluții rapide pentru recăpătarea echilibrului interior”,
✍️Natalia Alexandra Buciuman.
Psiholog specializat in Medicina Psihosomatică
