14/11/2025
IVERMECTINA
TOT CE TREBUIE SĂ ȘTII, EXPLICAT
Dr. Alina Cavache
Medic Primar Pediatru, Cardiolog Pediatru
1. De ce se vorbește atât de mult despre ivermectină
Ivermectina este un medicament antiparazitar folosit de zeci de ani în medicina umană și veterinară. A schimbat radical evoluția unor boli parazitare grave, în special în zonele tropicale, și de aceea a fost asociată cu Premiul Nobel pentru Medicină (2015), acordat cercetătorilor care au contribuit la descoperirea și dezvoltarea ei.
În același timp, în spațiul public au circulat numeroase mituri: că ar fi „tratament minune” pentru viroze, COVID-19, gripă sau alte boli pentru care, de fapt, nu există dovezi clinice solide. Rolul acestui text este să clarifice, cu calm și rigoare:
ce este ivermectina,
pentru ce este într-adevăr utilă,
care sunt riscurile automedicației,
de ce nu trebuie folosită „după ureche”.
2. Ce este ivermectina
Ivermectina este o lactonă macrociclică – un compus antiparazitar derivat din substanțe produse de bacteria Streptomyces avermitilis. Face parte din clasa macrolidelor antiparazitare și are acțiune asupra unor paraziți nematode (viermi) și asupra unor artropode (acarieni, păduchi).
În medicina umană este utilizată în primul rând pentru:
oncocercoză (orbirea de râu),
strongiloidoză,
scabie (râie), în forme medii–severe sau rezistente,
pediculoză (păduchi), în anumite situații,
unele forme de filarioză, în scheme combinate.
Aceste indicații sunt susținute de ghiduri internaționale (OMS, CDC, EMA, FDA) și de studii clinice bine făcute.
3. Cum acționează ivermectina în organism
Pentru a înțelege de ce este eficientă, dar și de ce poate deveni periculoasă în doze mari, este important mecanismul de acțiune.
La nivelul paraziților
ivermectina se leagă de canalele de clor glutamat-dependente din sistemul nervos al paraziților;
determină hiperpolarizarea membranei neuronale și paralizie flască;
parazitul își pierde capacitatea de a se hrăni și de a se fixa, apoi este eliminat.
La nivelul organismului uman
mamiferele NU au aceleași canale glutamat-dependente pe care le are parazitul;
bariera hemato-encefalică și transportorii de tip P-glicoproteină limitează pătrunderea medicamentului în sistemul nervos central;
în dozele aprobate, acest lucru explică profilul bun de siguranță.
Totuși, la supradozaj, la afectarea barierei hemato-encefalice sau în prezența unor interacțiuni medicamentoase, ivermectina poate depăși aceste mecanisme de protecție, ducând la toxicitate neurologică.
4. Indicațiile aprobate în medicina umană
4.1. Oncocercoza (orbirea de râu)
Boală parazitară produsă de Onchocerca volvulus, transmisă prin mușcătura unor insecte (muște negre).
Ivermectina reduce numărul de larve (microfilarii), scade inflamația oculară și riscul de afectare permanentă a vederii.
Se administrează în programe naționale/regionale de sănătate publică, cu doze repetate la intervale de 6–12 luni.
4.2. Strongiloidoza
Infecție cu Strongyloides stercoralis, frecventă în zone tropicale.
Ivermectina este tratament de primă linie, de obicei în doză unică sau repetată la o anumită distanță, cu eficacitate peste 90%.
Este esențială la pacienții imunocompromiși, la care parazitul poate determina forme diseminate, potențial letale.
4.3. Scabia (râia)
Infecție cutanată cu Sarcoptes scabiei, care produce mâncărimi intense și leziuni de grataj.
Tratamentul standard rămâne cel topic (ex. permethrin 5%), dar ivermectina este indicată în:
forme severe sau crostuoase (scabie norvegiană),
forme care nu răspund la terapii locale corecte,
epidemii în colectivități (azile, centre rezidențiale).
De regulă, se folosesc 1–2 doze, calculate în funcție de greutate, la interval de 7–14 zile, asociate cu măsuri riguroase de igienă și tratarea contacților.
4.4. Pediculoza (păduchii)
Ivermectina poate fi utilizată off-label în cazuri de pediculoză a capului rezistentă la tratamente topice (piretroizi, malathion).
Decizia aparține medicului, după evaluarea beneficiilor și riscurilor.
4.5. Alte parazitoze
În anumite regiuni, ivermectina este inclusă în scheme combinate pentru filarioza limfatică, împreună cu albendazol sau dietilcarbamazină, conform ghidurilor locale.
5. Ce NU tratează ivermectina
Este o secțiune importantă, pentru că aici apar cele mai multe confuzii.
Ivermectina NU are indicație validată pentru:
răceală obișnuită,
gripă sezonieră,
bronșite și pneumonii virale,
infecții respiratorii acute nespecifice,
COVID-19,
infecții bacteriene.
Studiile de laborator (in vitro) au arătat, în trecut, o posibilă inhibiție a replicării unor virusuri, însă:
concentrațiile necesare pentru acest efect erau de multe ori mai mari decât cele sigure pentru organismul uman;
studiile clinice serioase nu au demonstrat beneficii în reducerea mortalității, a spitalizărilor sau a duratei simptomelor.
Din acest motiv, OMS, EMA, FDA și alte agenții de reglementare recomandă clar să nu se utilizeze ivermectina pentru tratamentul sau prevenția COVID-19 sau a altor infecții virale, în afara studiilor clinice controlate.
6. Siguranță, efecte adverse și riscurile supradozării
6.1. La dozele recomandate
În general, ivermectina este bine tolerată. Pot apărea:
cefalee ușoară,
amețeală discretă,
greață, disconfort abdominal,
prurit sau erupții ușoare (parțial și prin reacția organismului la eliminarea paraziților).
Aceste manifestări sunt de obicei tranzitorii.
6.2. La doze prea mari sau în utilizare incorectă
Supradozarea sau utilizarea produselor veterinare pot determina:
manifestări neurologice: confuzie, vertij intens, tulburări de vedere, tremor, ataxie, convulsii, comă;
manifestări cardiovasculare: hipotensiune, tahicardie;
manifestări digestive: greață, vărsături, diaree;
tulburări electrolitice și de temperatură.
Nu există un antidot specific; tratamentul este suportiv (monitorizare, hidratare, echilibrare hemodinamică).
6.3. Preparatele veterinare – de ce sunt periculoase
Unele persoane, din dorința de a „face economie” sau de a se trata singure, au folosit ivermectină destinată animalelor (cai, câini, bovine). Acest lucru este:
interzis,
periculos,
lipsit de orice justificare medicală.
Concentrațiile sunt diferite, excipienții pot fi toxici pentru om, iar riscul de supradozaj este foarte mare.
7. Ivermectina la copii
Ivermectina poate fi utilizată în pediatrie, dar numai la recomandarea medicului și cu doze calculate strict după greutate.
Indicațiile principale la copil sunt:
scabie severă sau recurentă,
strongiloidoză,
oncocercoză în zone endemice.
La copiii sub 15 kg, utilizarea este considerată off-label și se ia în calcul doar în situații bine justificate, pe baza unor date din studii recente care sugerează un profil de siguranță favorabil la doze adaptate, dar cu prudență sporită.
În orice situație:
nu se administrează ivermectină „preventiv”,
nu se dă „după ureche”,
nu se înlocuiesc examenele paraclinice (coproparazitologice, dermatologice) cu tratament empiric.
8. Interacțiuni medicamentoase și precauții
Ivermectina este metabolizată în principal hepatic, prin sistemul enzimatic CYP3A4. Din acest motiv:
inhibitorii CYP3A4 (ex. ketoconazol, unele antibiotice și antivirale) pot crește concentrațiile de ivermectină;
asocierea cu sedative, benzodiazepine, opioide poate amplifica efectele asupra sistemului nervos central;
combinarea cu alcool crește riscul de hipotensiune, somnolență și tulburări neurologice;
la pacienții cu insuficiență hepatică sau cu comorbidități neurologice, decizia de tratament se ia cu prudență suplimentară.
De aceea este esențial ca medicul să știe:
ce alte medicamente ia pacientul,
ce boli asociate are,
dacă există antecedente de convulsii, hepatopatii, consum de alcool sau alte substanțe.
9. De unde a pornit controversa ivermectinei
Controversa a fost alimentată de mai mulți factori:
studii mici, cu design deficitar sau cu erori metodologice, care au sugerat inițial beneficii;
unele lucrări retrase ulterior din reviste științifice pentru probleme grave de metodologie sau suspiciuni de fraudă;
interpretarea greșită a rezultatelor din laborator (in vitro) ca și cm ar fi direct aplicabile în clinică;
circulația rapidă a informațiilor parțiale sau distorsionate în social-media;
neîncrederea generală în instituțiile medicale, amplificată de contextul unei pandemii.
În timp, prin studii mai mari, bine controlate, s-a clarificat faptul că ivermectina nu aduce beneficii în infecțiile virale. Controversa a rămas însă în spațiul public, chiar după ce consensul științific s-a stabilizat.
10. Ce ar trebui să rețină un pacient sau un părinte
1. Ivermectina este un medicament foarte util pentru anumite infecții parazitare.
2. Folosită corect, salvează vieți și previne complicații grave.
3. Folosită greșit, în doze mari sau în alte indicații decât cele aprobate, poate deveni periculoasă.
4. Nu este antiviral, nu tratează viroze respiratorii și nu previne COVID-19, indiferent ce circulă în mediul online.
5. La copil, tratamentul se face doar cu prescripție, după evaluare clinică și, ideal, paraclinică.
6. Automedicația cu ivermectină (mai ales cu preparate veterinare) este un gest riscant, care poate duce la intoxicații severe.
Medicina serioasă înseamnă diagnostic corect, indicație corectă și tratament supravegheat. Orice medicament puternic, inclusiv ivermectina, trebuie folosit ca un instrument precis, nu ca o soluție universală.
Bibliografie orientativă
World Health Organization. Guidelines for the treatment of onchocerciasis, strongyloidiasis and scabies.
European Medicines Agency (EMA). Ivermectin – review of evidence for use in COVID-19 and non-approved indications.
U.S. Food and Drug Administration (FDA). Why you should not use ivermectin to treat or prevent COVID-19.
Cochrane Library. Ivermectin for treating or preventing COVID-19.
Chaccour C. et al. Ivermectin and COVID-19: scientific evidence and uncertainties. Clinical Microbiology and Infection, 2021.
Ashour D.S. Ivermectin: From theory to clinical application. International Journal of Antimicrobial Agents, 2019.
DrAlina Cavache
Medic Primar Pediatru, Cardiolog Pediatru
Competență în nutriție și cardioechografie pediatrică
Master în gastroenterologie
☎️ 0725 568 599
Disclaimer
Acest material are scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiește consultul medical individual, diagnosticul sau tratamentul stabilit de un medic. Orice decizie legată de administrarea ivermectinei trebuie luată împreună cu medicul curant, pe baza evaluării clinice și paraclinice a fiecărui pacient.
