10/09/2025
Ieri, "a trebuit" să-i duc fiicei mele la școală o temă pe care și-o uitase acasă.
În timp ce urcam scările într-un suflet, m-am întâlnit cu Juf (una dintre cele 2 profesoare pe care le are anul acesta).
Foarte zâmbitoare, s-a oferit să preia ea mapa cu tema, fiica mea nefiind în clasă (avea o activitate în altă sală).
I-am mulțumit, dar am asigurat-o că nu e nicio problemă să mai urc câteva trepte și să i-o las pe bancă (mai mult un răspuns automat în sine, vezi rușinea și dificultatea de a accepta ajutorul - simptome ale traumei de dezvoltare într-un alt sistem de învățământ).
O temă pe săptămână, și pe aceea a uitat să o ducă...Brrrr! eu nu am fost atât de zâmbitoare precum Juf când am constatat fapta și abia mi-am înghițit "ți-am zis aseară să o pui în ghiozdan"... De fapt, m-am oprit cu greu după "ți -am zis". (vezi rușinea și supraresponsabilizarea pentru acțiunile altcuiva - alte simptome de traumă de dezvoltare).
In clasă, i-am găsit pe colegii ei lucrând ceva în caietele lor. Fiecare pentru el, dar se mai și consultau. Vorbeau, dar nu tare cât să se deranjeze unii pe alții (deși fiica-mea îmi zice că uneori se mai sare calul când iese profesorul pentru câteva minute). De data asta păreau liniștiți, relaxați și zâmbitori.
Abia când am început să cobor scările (și să mai coboare și nivelul stresului), am realizat că pe fundal în sala de clasă rula o muzică liniștitoare. Whaaaatttt?
Și, pac, TRISTEȚEA.
M-am obișnuit deja, se întâmplă adesea când le vizitez școala. Acum e mai bine, nu mai e atât de copleșitoare și nu îmi mai dau lacrimile atât de ușor.
Poate că școala olandeză nu o să scoată untul din copila mea, dar nici nu o să bage spaima în ea.
Așa cm ni s-a întâmplat nouă.
Acum știm că s-ar fi putut și altfel: fără rușinare și învinuire, cu libertate de exprimare și expresie de sine, cu acceptare, fără să fim reduși la o greșeală (precum uitarea temei acasă).
Fără .
Dar nu e totul pierdut.
Atunci nu aveam de ales.
Însă astăzi mult mai multe lucruri stau în
alegerea noastră.
După ce ne vom fi încheiat doliul după ce ar fi putut să fie și nu a fost, putem începe reconstrucția.
Întotdeauna.
🫶 Lucrând cu noi în timp ce ne creștem copiii.
🫶 Acceptandu-ne așa cm suntem, cu istoria și experiențele noastre de viață.
🫶 Fără să mai renunțăm la noi.
🫶 Punandu-ne în contexte noi de învățare, oferindu-ne ceea ce ave(a)m nevoie.
🎉Să le fie anul școlar ușor copiilor, cu creștere și acumulare de cunoștințe dar și cu prietenii noi!
🤗Iar noi să avem dimineți liniștite , fără stresul temelor uitate acasă.
P.S: în fotografie este biroul de acasă, cu unele dintre cărțile mele despre traumă și decorat cu tablourile pictate de fiica mea. Ca să îmi aducă aminte cât de minunată este în imperfecțiunea ei. Ca noi toți!
