27/06/2025
Când „psiholoagele TIK TOK” au confundat experiența personală cu 9 ani de studii si examene de specialitate
În era Instagramului, TikTok-ului și a podcasturilor de tip „vorbesc ce simt”, a apărut o specie nouă de „specialiste” în sănătatea mentală: femeia care a trecut printr-un divorț, o despărțire de băiat rău sau o criză existențială, sau are o vârsta la care nu mai are succes pe podium ca model sau prezentatoare TV, iar acum – pac! – își pune pe profil „psiholog, coach, terapeut”.
Cum a ajuns o experiența personală, oricât de profundă și dureroasă, să concureze cu minimum 9 ani de formare profesională (5 sau 3 ani de facultate, 2 ani de master, 4 ani de specialitate), sute de ore de practică supervizată, examene, cursuri de specializare și mii de pagini citite?
1. Experiența de viață NU este diplomă
Da, viața ne învață. Dar faptul că ai fost trădată nu înseamnă că poți trata trauma de abandon, respingere, umilință, trădare, nedreptate. Faptul că ai suferit nu te califică automat să ghidezi alt suflet în suferință. A fi trecut prin ceva nu te face terapeut, așa cm nici dacă ai avut gripă de 7 ori nu te face pneumolog, deși aud des comentariul de genul "am citit atât de mult despre boala mea încât am ajuns să știu mai mult decât medicii despre ea, nu mai am nevoie sa fac facultatea de medicină..."
2. Psihologia nu este despre vorbit frumos din școala vieții + ascultat empatic, deși și asta contează. Dar nu e totul...
Un psiholog lucrează cu:
procese cognitive și comportamentale,
tulburări clinice și diagnostice DSM,
mecanisme de apărare, dinamici de transfer și contratransfer,
etică, confidențialitate, legislație, suferință profundă.
Nu este despre sfaturi de genul: „Gândește pozitiv, fă un duș rece și pune o poză cu tine pe Facebook”.
3. E riscant și iresponsabil
Când o persoană cu traume și/sau tulburări de personalitate ajunge la un „coach intuitiv” fără nicio formare în domeniu, care lucrează din propria rană și nu din competență, rezultatul poate fi devastator: retraumatizare, proiecții, manipulare subtilă.
Unii oameni nu au nevoie de „povești inspiraționale” și „energie bună”, ci de:
intervenții bazate pe dovezi (evidence-based),
strategii validate științific,
siguranță emoțională și delimitare profesională clară.
4. De ce prinde fenomenul?
Pentru că:
marketingul e mai tare decât competența,
publicul nu face diferența între „psihologul este un specialist” și „influencerul este un om care citește din Brene Brown”,
e mai ușor să te identifici cu cineva care „a suferit ca tine” decât să accepți că ai nevoie de ajutor real.
5. Ce e de făcut?
Verifică acreditarea: un psiholog are aviz de la Colegiul Psihologilor din România. Nu de la „Universitatea Vieții” sau „Academia online de feminitate”.
Întreabă ce formare are: studii, supervizare, specializări.
Fii sceptic(ă) la: limbaj motivațional gol, promisiuni de vindecare rapidă, diplome luate în weekend.
🎓 Psihologia este o profesie. Nu o vocație de Instagram.
Este despre responsabilitate, nu despre popularitate. Este despre a sta cu trauma altuia fără să o faci despre tine. Și mai ales, este despre a ști să spui uneori: „Nu știu, dar am învățat să caut.”
