23/04/2026
“În relațiile cu ceilalți, este important să înveți să recunoști ce e responsabilitatea ta și ce nu e. Nu orice critică este un adevăr despre tine și nu orice conflict este automat „din vina ta”. Dacă cineva îți spune ceva ce te deranjează sau îți face un reproș, oprește-te și observă despre ce este vorba acolo.
Uneori, disconfortul pe care îl simți este un indicator care te invită să privești în interior și să îți asumi contribuția la acea situație. Nu în sensul de „e vina mea”, ci în sensul de „am și eu un rol aici”. Poate ai reacționat impulsiv, ai fost defensiv sau ai evitat o discuție importantă și ai băgat problema sub preș. Asumarea înseamnă să recunoști că ai contribuit și tu la situația aceea și că stă în puterea ta să schimbi acele comportamente.
Alteori, situația îți cere tot să te uiți la tine, dar ca să recunoști că nu e despre tine. Aici intră în joc proiecția: celălalt își descarcă frustrările, frica sau furia pe tine și te transformă într-un țap ispășitor. Dacă iei totul personal, ajungi să te justifici excesiv, să te îndoiești de realitatea ta și să-i faci pe plac celuilalt doar ca să nu mai fie tensiune.
De exemplu, o prietenă se supără că nu ai sunat-o de două săptămâni. Spune că nu-ți mai pasă de ea, că mereu e ea cea care sună. Iar acum răspunde-ți sincer: chiar ai neglijat prietenia? Chiar nu-ți mai pasă de ea? Chiar nu suni niciodată primul sau prima?
Dacă răspunsul e da, îți asumi. „Da, ai dreptate, am fost distant sau distantă. Îmi pare rău. O să sun eu data viitoare”. Dar dacă răspunsul e nu – dacă vorbiți regulat, dacă ai fost prezent când a avut nevoie, atunci nu e despre tine. E despre insecuritatea ei, despre frica ei de abandon, despre faptul că ea are nevoie de confirmare constantă ca să se simtă valorizată. Este realitatea ei emoțională, nu o greșeală a ta.
Învață să discerni între ce ai tu de schimbat și realitatea altuia. Nu confunda empatia cu datoria. Poți să fii alături de cineva, dar nu poți să-l salvezi sau să-i rezolvi problemele de fiecare dată când ți se cere. Când faci asta, îi întărești tiparele disfuncționale, iar tu îți încalci limitele și te epuizezi. Dacă le rezolvi tu pe toate, îl privezi exact de puterea de a învăța cm să se descurce singur. Până la urmă, fiecare e 100% responsabil de propriile atitudini și de procesul său de vindecare.”
Ursula Sandner
