What are the opening hours?

Wednesday 14:00 - 21:00 Thursday 09:00 - 14:00 Friday 14:00 - 21:00

Psiholog Gabriela Gujdar, Strada Eminescu 35, Arad (2025)

20/11/2025

Femeia la 45+

Multă vreme, îmi spuneau că arăt ca o adolescentă. Mă flata, nu pot să neg. La 40 încă alergam prin viață cu părul în vânt, convinsă că timpul e de partea mea. Dar undeva, după 43, parcă cineva a întors o pagină în locul meu.

Nu pot indica ziua, nici clipa. Schimbarea s-a așezat tăcut, inițial aproape insesizabil.
Odată cu ea însă, au venit niște realități pe care multe dintre noi, femeile le purtăm în tăcere, de parcă ar fi bătălii grele pe care nu ni le-am ales noi.

Noaptea se sparge uneori în bucăți. Somnul se destramă. Oboseala nu se mai lasă păcălită de un weekend relaxant.
Metabolismul își schimbă ritmul, ca un cal încăpățânat care nu mai pornește dintr-un singur „hai”.
Iar ceața care se lasă uneori peste minte? Ei, cu dânsa chiar nu ai ce să discuți...
Corpul răspunde altfel la stimuli, sau nu răspunde deloc.
Pielea își spune propriile povești, iar energia devine mai fragilă, ca o flacără sub un vânt necunoscut.

Emoțional… firele se încurcă și mai tare.
• Lucruri pe care le toleram ani întregi devin insuportabile.
• Relațiile capătă alte contururi: unele se adâncesc, altele încep să scârțâie ca niște uși grele.
• Responsabilitățile ne apasă mai puternic, de parcă le-am dus singure o viață întreagă
• Iar oboseala de a fi cea puternică, mereu pregătită și mereu în control, se transformă într-o revoltă tăcută în interior.

Și poate cea mai profundă dintre schimbări:
începem să simțim distanța dintre femeia care eram și femeia care suntem acum.
O chemare ne obligă să ne uităm înăuntru cu o sinceritate pe care poate nu am îndrăznit niciodată să ne-o aplicăm.

Iar întrebările încep să curgă:
Cum am nevoie să am grijă de mine acum?
Ce-mi mai face bine și ce nu?
Ce parte din mine cere atenție după ani de tăcere?
Ce trebuie eliberat, topit, lăsat în urmă?

Schimbările de după 40 sunt ca o proclamare.
Ne arată că intrăm într-o etapă în care adevărul nostru interior cere să fie ascultat mai înainte de orice zgomot din afară.
Și dincolo de provocările acestei treceri, vine și darul:
pe măsură ce începem să ne ascultăm cu loialitate față de noi înșine, cad și măștile purtate de ani de zile de dragul armoniei cu ceilalți.

Rămânem noi. Poate mai vulnerabile, dar infinit mai adevărate.
Și din locul acesta… începe, de fapt, libertatea.

Foto: Ramona Ilie

17/11/2025

Mi-a fost dor de multe ori.
De clipe, de oameni, de felurile în care eram alături de aceștia.
Unii, care mi-aș fi dorit să rămână, au plecat din viața mea și era firesc să-mi lipsească.
Alții au rămas, dar fără să mai fie cu adevărat acolo.
Știți voi, nu trebuie să pleci ca să lipsești.
Am lăsat și eu dor în urmă.
Uneori pentru că am plecat, alteori pentru că viața m-a mutat mai departe.
Ne atingem, ne despărțim, ne amintim.
Și nu ne dăm mereu seama cât de adâncă e amprenta pe care o lăsăm în ceilalți.
Printr-un cuvânt spus la momentul potrivit, printr-o privire care înțelege fără cuvinte, sau printr-o seară lângă foc sub cerul liber.
Mi-a luat ceva timp să înțeleg că dorul nu înseamnă neapărat lipsă.
Acum îl percep ca pe o dovadă că m-am lăsat atinsă, și că am atins, măcar o clipă, ceva viu în ceilalți.
Dacă dorul tău ar purta un nume, care ar fi acela?

11/11/2025

Ne e greu să spunem: „Gata. Pentru azi, ajunge.”

Mă uit la fotografia din ultima mea postare și îmi amintesc exact cm m-am simțit atunci.
Mă chinuia o inflamație și o durere de spate care s-au transformat într-o stare generală de epuizare.
În ultimele săptămâni apăsasem pedala de accelerație mai mult decât și-ar fi dorit corpul meu.

Simt tot mai des că lumea se mișcă mai repede decât pot eu să respir.
În jurul meu, femei care aleargă. Care planifică, gestionează, rezolvă, conduc afaceri, cresc copii, au grijă de toți și de toate, dar nu mai știu cm e să se oprească.
De multe ori, și eu, alături de ele.
Ne e greu să spunem: „Gata. Pentru azi, ajunge.”

Lucrez cu femei care și-au construit viața pe un simț al datoriei dus, uneori, până la epuizare.
Când le întreb cm ar arăta o zi trăită în ritmul lor, între noi se lasă liniștea.
Pentru că nu mai știu care e acel ritm.
Le e greu să-și amintească de cuvintele care l-ar putea descrie.

A trăi în ritmul tău nu înseamnă să te opui lumii sau să vâslești contra curentului.
Înseamnă să te întorci, strat cu strat, cât mai aproape de miezul tău, acolo unde îți poți auzi din nou pulsul.
Nu doar cel biologic, dar mai ales cel energetic.

05/11/2025

Creați-vă momente de relaxare în mod regulat. Dacă nu o faceți, corpul vă va obliga oricum să luați o pauză fără să vā întrebe ce preferați. 🌿

04/11/2025

Unde se află oamenii sălbatici (din noi)?

Azi vreau să vă recomand un serial. De fapt, singurul la care mă uit și pentru care chiar pornesc televizorul.
Se cheamă „Unde se află oamenii sălbatici”, realizat de Ben Fogle, explorator și autor de bestsellere.

De ce îmi place atât de mult?
Pentru că spune povești adevărate despre oameni care au ales să trăiască altfel.
Oameni care și-au urmat visul, chiar dacă asta a însemnat să piardă totul.
Care s-au reinventat de la zero, fără să se întrebe dacă nu cumva e prea târziu.
Oameni care au părăsit confortul cunoscutului și au construit o viață în care trăiesc mai simplu, dar mai aproape de propriul adevăr.

E un serial care vorbește despre curajul de a-ți asculta chemarea interioară, oricât de nebătătorită ar fi cărarea.
Despre libertatea care vine, uneori, doar după ce ești dispus să renunți la tot ce era sigur.

Cred că în fiecare dintre noi trăiește o parte sălbatică, neîmblânzită, instinctivă, apropiată de legile naturii și de ritmurile ei firești.
E ca un fir subțire care ne leagă de arhaic, o voce care, atunci când o ascultăm, ne amintește de unde venim.

Oamenii pe care îi întâlnește Ben Fogle mi se par eroi ai propriei lor vieți. Nu neapărat pentru că trăiesc în locuri izolate, mai mult, pentru că au avut curajul să-și asume „Așa vreau să trăiesc.”
Fiecare dintre ei pare împăcat cu alegerea sa, chiar dacă viața în sălbăticie sau într-un mediu cultural complet diferit de cel obișnuit e mult mai grea.

Probabil majoritatea dintre noi nu vom ajunge să trăim izolați pe o insulă pustie sau singuri în mijlocul pădurii, dar poveștile acestor oameni ne învață ceva esențial despre autenticitate, libertate, curaj, sfârșituri și începuturi.

03/11/2025

Și psihologii iau amenzi. Unele lecții vin cu bilet în parbriz.

Azi m-au amendat cei de la parcare. Pe bună dreptate, se pare.
Deși am plătit prin SMS, am tastat codul greșit.
Care, după cm m-a informat doamna de la firmă, s-a schimbat de mai bine de un an.

Mi-a spus că scrie mare pe panourile montate.
N-am crezut-o.
Am coborât furioasă din mașină să văd cu ochii mei.
Doamna avea dreptate.
Așa că m-am făcut mică în sinea mea — dar furia a rămas acolo, bine ancorată.

„Cum, de un an și jumătate, tot bat codul greșit și nu m-a amendat nimeni?”
Am fi putut spune că sunt norocoasă. Eu însă am simțit doar frustrare.
Mi-au trebuit aproape două ore să mă liniștesc.

Așa că am început să mă observ — la nivel de emoții, gânduri și corp.
Și am găsit acolo o întreagă furtună:

– autovictimizare: „de ce trebuie să înceapă așa săptămâna?”, cu o amețeală ușoară în corp
– furie față de autoritate: „într-o țară în care statul doar te vânează...”, cu o presiune la tâmple
– sentiment de nedreptățire: „mi se întâmplă tocmai mie, care încerc să respect regulile!”, cu respirație sacadată
– frustrare: „nu am cm să iau amendă, doar am plătit!”, cu o senzație de lovitură în plex.

Cum am gestionat?
Inițial, cu 6 biluțe de Raffaello — un mecanism de coping dulce, dar nu tocmai potrivit.
După ultimul, am simțit că nu acolo e soluția.
Am luat un caiet și am început să scriu tot ce simt, gândesc și experimentez în corp.

După primele 5–7 minute, am început să simt eliberarea.
Doar prin simpla conștientizare a ceea ce trăiam.

Care sunt darurile pe care mi le-a adus amenda?
– Să fiu mai atentă și mai informată
– Să-mi asum că am greșit, fără să mă învinovățesc
– Că nu reușesc să respect toate regulile — și e perfect omenesc
– Că e eliberator să ieși din rolul de victimă și să privești realitatea așa cm e.

De ce am scris toate astea?
Pentru că, dincolo de teorii, asta înseamnă autoreglare emoțională în viața reală.
Să te oprești. Să te observi. Să înțelegi ce se întâmplă în tine.
Și să alegi conștient cm mergi mai departe.

Uneori, o amenda poate fi doar o amenda.
Alteori, e o oglindă.
Dacă simți că te pierzi des în astfel de momente,
poate că e timpul să învățăm împreună cm să-ți reglezi furtunile interioare.
📩 Scrie-mi, și începem exact de unde te afli acum.

01/11/2025

Mișcările sufletului se întâmplă încet.
Mintea e cea care se grăbește.
A merge lent nu înseamnă că stagnezi.
Respectă-ți ritmul interior.
E în regulă oriunde te-ai afla acum în procesul tău de vindecare.

31/10/2025

Mai sunt doar câteva ore în care invitația pentru pachetul de 4 sesiuni de consiliere, accesibil în luna noiembrie, rămâne deschisă. Dacă simți că e momentul să te așezi cu tine și să aduci claritate în ceva ce te frământă, scrie-mi un mesaj.
Poți citi mai multe în postarea anterioară! 😊

30/10/2025

Pentru mulți, noiembrie e o lună a introspecției.
Pentru mine, în repetate rânduri, a fost o lună a încercărilor.
M-a învățat că vindecarea începe exact acolo unde doare mai tare. M-a învățat că, dacă ne dăm voie să stăm o vreme cu întunericul din noi, ajungem din nou la lumină, cu daruri și resurse interioare nebănuite.

Anul acesta nu mai simt nevoia să lupt cu noiembrie, ci să o îmbrățișez.
Așa că am ales să transform energia ei într-un gest de deschidere.

🌞 Pentru următoarele 24 de ore, ofer un pachet de patru sesiuni de consiliere la un preț special, mult mai blând decât cel uzual, dedicat celor care nu au mai lucrat cu mine până acum, dar simt că rezonează cu felul meu de a fi și de a însoți oamenii. 🌙

Acest pachet este potrivit dacă te afli într-o perioadă în care ceva apasă, o neliniște, o situație care pare fără direcție, un blocaj pe care vrei să-l înțelegi, să-l așezi, să-ți regăsești echilibrul.
Vei beneficia de sprijinul meu punctual, ancorat, pe o perioadă scurtă, astfel încât să putem aduce claritate acolo unde acum e confuzie.

Pachetul se achită în avans și poate fi folosit în cursul lunii noiembrie.

Invitația este deschisă până vineri, 31 octombrie, orele 18.00 ⏳.
Dacă simți chemarea, scrie-mi în privat.
Vedem împreună dacă e momentul potrivit pentru tine.

Poate că nu putem alege ce aduce noiembrie,
dar putem alege cm o întâmpinăm. 🤍

29/10/2025

De mici ni se spune să nu renunțăm.
Să mai facem un pas, chiar și atunci când simțim că nu mai putem.
Pentru că doar strângând din dinți „creștem”, doar așa „reușim”, doar așa devenim „puternici”.

Parțial, este adevărat.
Uneori e bine să împingem limitele, ca să vedem până unde putem crește.

Dacă însă de copii ni se repetă, direct sau subtil, că TREBUIE să putem, învățăm că renunțarea e un semn de slăbiciune.
Ne formăm credința că cei „puternici” merg până la capăt, orice ar fi, chiar și în ruptul capului.

Doar că, uneori, prețul poate fi prea mare, iar a renunța este exact pasul care ne salvează.
A spune „stop” este, de multe ori, o formă de înțelepciune și de respect de sine.

De ce ai forța ceva ce nu merge, doar pentru că „așa se face”?

Renunțarea asumată nu are nimic de-a face cu lașitatea sau cu slăbiciunea.
Înainte de toate, are de-a face cu autocunoașterea și cu înțelegerea corectă a ceea ce ne transmite corpul și psihicul.

Renunțarea este o alegere.
Pentru că nu toate luptele merită duse până la capăt.

Dacă simți că ești într-un punct în care nu mai știi ce e de continuat și unde este bine să spui stop, hai să vorbim despre asta.
Uneori, o conversație sinceră poate fi primul pas spre claritate. 🤍

28/10/2025

Nutriționiștii spun că legumele și fructele de sezon sunt cele mai hrănitoare.
Au exact ce are nevoie corpul, în momentul potrivit.
La fel cred că e și cu sufletul.
Și el are nevoie de bucurii de sezon, de trăiri care se potrivesc ritmului firesc al vieții.
Azi, bucuria mea de sezon a fost să mă întind pe pământul acoperit de frunze și să mă reaşez în mine.

27/10/2025

Ne place să fim utili.
Să oferim sprijin, să fim ancora altora, să avem sentimentul că, prin ceea ce facem, lumea din jur devine puțin mai bună.
E ceva profund uman în dorința asta de a fi de folos.
Ne aduce sens, ne face să ne simțim văzuți și valoroși.

Se întâmplă însă ca, pe drumul acesta al dăruirii, să pierdem uneori legătura cu propriile noastre nevoi.
Devine tot mai greu să ne fim utili nouă înșine.
Ne uităm cu atenție la ceilalți, dar rareori ne privim cu aceeași grijă.
Suntem atenți la ce lipsește în viețile altora, dar ignorăm golurile din interiorul nostru.

Ce înseamnă, de fapt, să-ți fii de folos ție?
Poate însemna să recunoști că ai obosit și să alegi să iei o pauză.
Să-ți permiți să reflectezi la gândul că ești valoros chiar dacă nu ești mereu „de ajutor”.

Poate, să-ți acorzi răbdarea pe care o oferi celorlalți sau încurajarea pe care n-o mai aștepți din partea celorlalți.
A-ți fi de folos ție e o formă de loialitate: „Sunt aici, nu doar pentru lume. Sunt aici și pentru mine.”

Uneori, e greu să (re)înveți cm să-ți fii de folos ție, nu doar altora.
Dacă simți că ai obosit să fii mereu „de ajutor” celorlalți, dar mai puțin ție, putem explora împreună cm să revii la tine.

Psiholog Gabriela Gujdar

20/11/2025

17/11/2025

11/11/2025

05/11/2025

04/11/2025

03/11/2025

01/11/2025

31/10/2025

30/10/2025

29/10/2025

28/10/2025

27/10/2025

Address

Opening Hours

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Wednesday	14:00 - 21:00
Thursday	09:00 - 14:00
Friday	14:00 - 21:00