26/11/2025
25 noiembrie este marcată mai nou ca ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Cu puțină întârziere doresc să marchez și eu această zi pentru că subiectul este foarte important.
Prima formă a legii împotriva violenței domestice a apărut în România în anul 2003. De atunci a suferit multe modificări binevenite, însă fenomenul este unul încă foarte răspândit în țara noastră.
"În România, în primele șase luni ale anului 2025, au fost raportate peste 61.000 de cazuri de violență domestică, dintre care 41 femei și-au pierdut viața. În mediul urban, 46,2% dintre femei au declarat că au experimentat violență din partea partenerului, iar 45,5% violență psihologică" (Inspectoratul General al Poliției Române, 2025).
3 ani de zile (2007-2010) am lucrat ca voluntar în cadrul unei asociații din Timișoara pentru consilierea psihologică a acestor femei (ele primind totodată și consiliere juridică, adăpost la nevoie). Această asociație nu mai există astăzi în forma și cu destinația ei inițială (Asociația pentru promovarea femeii din România), însă a fost un deschizător de drumuri în lupta împotriva violenței asupra femeilor în România și a contribuit semnificativ la apariția primei legi despre care am scris mai sus. Din păcate, din datele pe care le am, serviciile pe care a început ulterior să le ofere statul pentru aceste femei încă nu se ridică la nivelul celor oferite atunci de APFR. Dar sper că vor ajunge cândva acolo.
În 2014 am oferit un interviu legat de acest subiect la o televiziune locală. Din păcate încă este destul de actual. Vi-l las aici pentru vizionare.
In cadrul emisiunii "Valori Eterne" din 5.03.2014 am discutat cu Madalina Stan, gazda emisiunii de la Info TV, despre un subiect sensibil si o realitate dura...