12/01/2026
Mi-am imaginat, adesea, iubirea umblând pe străzile lumii îmbrăcată în straie alese, mirosind a parfumul florilor din Edenul pierdut. Mi-am imaginat că este așteptată în fiecare loc cu urale, bucurie, respect și dispoziția fiecăruia de-a o primi în casă.
Mi-am imaginat că este populară, că are o planetă întreagă de urmăritori și urmași, că ocupă continuu imaginea coperților revistelor și că realizatorii de emisiuni, ori de podcasturi stau la coadă ca să-i ia un interviu.
Mi-am imaginat că iubirea ocupă locurile de cinste, că este iubită și dorită de fiecare. Da, astfel, precum și în alte ipostaze de vis, mi-am imaginat-o.
Doar că realitatea este alta. Am văzut iubirea umblând în salopetă de lucru, în haine care miros a transpirație, în halate pătate de sânge, ori de puroi din răni ce dor. Am văzut-o hărțuită, alungată, închisă prin temnițe reci, calomniată, jignită, condamnată, ba chiar răstignită.
Am văzut-o pe străzi printre vagabonzi, printre oameni fără adăpost, printre femei de moravuri ușoare. Am văzut-o umblând desculță și dormind pe scările dinaintea ușilor închise.
Mi-am imaginat, multă vreme, că iubirea va fi recunoscută imediat, că i se va face loc, că oamenii vor ști instinctiv ce să facă atunci când ea apare. Credeam că iubirea nu va fi nevoită să se explice, să se justifice, să se apere. Că prezența ei va fi suficientă.
Dar am văzut-o intrând în case unde, la început, i s-au pus flori pe masă, iar mai târziu i s-au numărat greșelile.
Am văzut-o primită cu entuziasm în zilele bune și gonită în zilele grele, ca și cm ar fi fost vinovată pentru oboseala oamenilor, pentru frustrările lor, pentru neîmplinirile care nu aveau nimic de-a face cu ea.
Am văzut iubirea obosind. Nu pentru că ar fi fost slabă, ci pentru că era singură în efortul ei. Am văzut-o făcând curățenie în suflete care nu voiau ordine, adunând cioburi din relații sparte, încercând să lege ce fusese rupt cu mult înainte de venirea ei.
Am văzut cât de disprețuită a ajuns iubirea în unele relații, cm a fost călcată în picioare de cei care cred că puterea se măsoară în control, nu în dăruire. Am văzut cm a fost folosită, exploatată, pusă la muncă fără recunoștință, ca o slugă tăcută care trebuie să fie acolo indiferent de preț.
Am văzut-o rămânând acolo unde nu mai era dorită, nu din lipsă de demnitate, ci din speranță. Speranța aceea fragilă că poate, într-o zi, cineva va înțelege că ea nu a venit să ia, ci să ofere, nu să consume, ci să construiască, nu să impresioneze, ci să vindece.
Și am mai văzut ceva. Am văzut iubirea plecând. Plecând din inimile care au confundat-o cu emoția, cu plăcerea, cu confortul. Plecând din locurile unde a fost cerută doar atât timp cât a fost convenabilă. Plecând din relațiile în care a fost chemată să rezolve, dar nu și respectată când cerea maturitate.
Și acolo unde a plecat iubirea, a rămas o existență rece, pustie, lipsită de viață.
Iar acolo unde a rămas, deși rănită, obosită, murdară de pe drum, s-a întâmplat ceva minunat: oamenii au început, încet, să se schimbe. Să vorbească altfel, să asculte altfel, să fie altfel.
Pentru că iubirea adevărată nu schimbă lumea prin strălucire, ci prin statornicie. Nu prin promisiuni mari, ci prin prezență zilnică. Nu prin aplauze, ci prin fidelitate.
Și poate că, la capătul tuturor drumurilor ei, iubirea nu va avea o statuie ridicată în piața centrală, dar va lăsa urme și vom putea vedea oameni mai blânzi, relații care au supraviețuit și înflorit, suflete care nu mai produc durere altora.
Am descoperit că Iubirea nu este populară, nu este comodă și nici, mereu, dorită. Dar iubirea este singura care poate construi ceva durabil, etern, chiar.R&J
