04/12/2025
Tot aud în ultima vreme ideea că "exiști, deci ești valoros". De fapt, există două tipuri de valoare: valoarea interioară (valoarea de ființă divină) și valoarea exterioară (valoarea socială).
Valoarea de ființă divină o ai pentru simplul fapt că exiști.
Gândește-te la un copil mic: nu produce nimic, și totuși e neprețuit. Valoarea lui vine din faptul că este viu. Atât.
Această valoare nu poate fi măsurată sau condiționată. Nu trebuie să faci ceva extraordinar ca să o meriți.
Valoarea socială, în schimb, este modul în care te percep ceilalți: prin rezultate, reputație, performanță. Ea fluctuează. Într-o zi ești apreciat, în alta ești criticat.
Dacă îți bazezi identitatea pe valoarea socială, vei trăi în frică, anxietate, nevoia de a demonstra, perfecționism și dependență emoțională. Ajungi să trăiești cu întrebarea: "Dacă ceilalți nu mă văd valoros, atunci eu cine sunt?"
Soluția este să-ți muți referința din exterior în interior. Asta înseamnă să cauți adevăr, nu confirmare, aliniere cu Dumnezeu, nu apreciere.
Dar, mare atenție, valoarea interioară nu anulează responsabilitatea. Nu transformă răul în bine. Nu anulează consecințele.
Poți fi valoros ca ființă și totuși să suferi consecințele acțiunilor tale.
Poți fi valoros și totuși să fii toxic în relații.
Poți fi valoros și totuși să ai nevoie de terapie.
Dar când începi să-ți construiești identitatea pe valoarea interioară, apare ceva ce înainte lipsea total: STABILITATEA.
Asta nu înseamnă că nu te mai afectează nimic.
Înseamnă că nu mai ești atât de ușor de zdruncinat.
Critica nu mai e o amenințare la identitatea ta, devine o informație.
Respingerea nu mai înseamnă “nu ești bun”, înseamnă doar nepotrivire.
Eșecul nu mai e final, e doar un feedback.
Succesul nu mai e ceva după care tânjești, e o consecință.
Validarea nu mai e necesară, e un bonus.
Oamenii nu mai au putere absolută asupra ta pentru că îl ai ca centru pe Dumnezeu.