06/10/2023
El este Costi, paramedicul SMURD care, astăzi, a fost omul potrivit, în locul potrivit.
Ieșise de dimineață din tură și era aproape de casă, în localitatea Bâcu. La un moment dat, a auzit un zgomot puternic dinspre șosea. Când s-a întors, a văzut că era vorba despre un accident rutier și a alergat să vadă dacă sunt persoane rănite. La fel au făcut și alți trecători care se aflau în apropiere.
O femeie, în stare de șoc, cazută pe șosea, repeta că vrea să vorbească cu soțul său.
„Vă simțiți bine? Sunt pompier. Vreau să vă ajut”, i-a spus Costi, încercând să o liniștească. Imediat, a alertat și echipajele de urgență, la 112.
Nu știa dacă femeia era pieton sau dacă s-a aflat într-unul din autoturismele implicate în eveniment.
"A coborât din mașina aceea!" a strigat cineva din mulțimea adunată în intersecție.
Femeia a apucat să își apleze soțul și i-a întins telefonul colegului nostru. Apoi, și-a pierdut cunoștința.
"Nu o mișcați! Nu știm ce s-a întamplat exact și îi puteți agrava situația" le-a spus Costi celor din jur.
Acesta s-a asigurat că femeia are puls și respiră și i-a acordat primul ajutor. Conștientă, dar fără a putea comunica, femeia a fost preluată de ambulanță.
În acest timp, Costi a vorbit la telefon și cu soțul acesteia, care a aflat despre eveniment.
Totul s-a întâmplat în doar câteva minute, ce au presupus calm, viteză de reacție și o bună organizare, calitați de bază pentru un pompier.
Plutonierul adjutant Bucur Constantin își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Bolintin Deal, din anul 2017.