11/02/2026
11 Februarie – Apariția Sfintei Fecioare Maria la Lourdes🙏
Ziua Mondială a Bolnavului 🙏
Astăzi, 11 februarie, o sărbătorim pe Sfânta Fecioară Maria de la Lourdes și marcăm Ziua Mondială a Bolnavului – o zi a rugăciunii, a speranței și a solidarității cu cei care suferă.
La Lourdes, Maica Domnului ne-a amintit că Dumnezeu este aproape de cei bolnavi, de cei încercați, de cei care poartă crucea suferinței. Este o zi în care ne rugăm în mod special pentru toți vârstnicii, pentru cei aflați în suferință trupească sau sufletească și pentru toți cei care îi îngrijesc cu iubire și dăruire.
În cadrul Centrului pentru Vârstnici „Sf. Maria”, înălțăm astăzi o rugăciune pentru sănătate, pace și mângâiere sufletească, având încredere că Maica Domnului ne ocrotește și ne întărește pe fiecare.
🙏 Rugăciune -
Preasfântă Fecioară Maria,
Maica milostivirii și a mângâierii,
privește cu iubire si-ndurare spre toti cei bolnavi și suferinzi.
Întărește-le trupul, liniștește-le sufletul,
dăruiește-le răbdare în încercare și speranță în durere.
Ocrotește-i pe toți cei care îi îngrijesc
și revarsă peste noi harul tău de pace, încredere si speranță.
Fii sprijin celor slabi, lumină celor întristați și călăuză pe drumul vindecării și al mântuirii. Amin.🙏