18/03/2025
Dacă nu l-ați văzut deja, vi-l recomand.
"Aș fi putut face mai bine" sunt vorbele care mi-au rămas întipărite în minte și în suflet..
Doamne cât e de dificil să fii părinte!
Pe cât e de frumos și împlinitor, pe atât este de greu și provocator să crești copiii sănătoși fizic, psihic și emoțional fără să ai nici un manual de instrucțiuni sau siguranța că faci bine ceea ce faci.
Aș fi putut face mai bine? da, cu siguranță!
Am greșit de multe ori și știu că voi mai greși pentru că inevitabil voi omite lucruri, voi pierde din vedere anumite lucruri, voi fi ocupată cu alte treburi necesare și cu impresia că încă sunt mici și încă am destul timp să îi am alături.
Dar au zburat anii ca secundele și nu aș fi crezut clișeul acesta, dacă nu treceam prin el.
Ca părinte, vreau să fac tot ce este mai bun pentru copiii mei, pentru că îi iubesc inimaginabil de mult și pentru că știu cât de mult impact are tot ce spun/fac/vorbesc asupra lor.
Aș fi putut face mai bine? da! Dar în același timp, comparând copilăria lor cu a mea, știu ca aș fi putut face și mult mai rău dar am reușit să nu le fac, tot ce mi-am promis că nu voi face atunci când voi avea copiii.
Dar oare este suficient? Nu... Nu este suficient doar să nu fac ce au făcut părinții mei (care la rândul lor au făcut ce au putut ei mai bine), deși este o evoluție în bine, tot nu este complet tot ce aș fi putut să fac și tot ce pot face.
Are rost să mă învinovățesc? Nu, pentru că vinovăția nu aduce nimic bun, dar conștientizarea acestor lucruri schimbă complet perspectiva și îmi dă ocazia să văd ce aș putea face astfel încât să nu mai ajung la expresia "Aș fi putut face mai bine".
Întotdeauna este loc de mai bine, dar nici un părinte nu va reuși să scape de această întrebare, până nu va lucra cu el însuși, cu propriile răni, cu propriile traume din copilărie, cu observarea propriului comportament și propriilor reacții.
Sunt vorbe pe care le spunem involuntar, reacții pe care le avem în situații tensionate de care nici măcar nu suntem conștienți uneori, dar pe care copiii noștri nu doar că le observă ci le și învață și le adoptă că mod de a vorbi/gândi/reacționa și ei însuși.
Cel mai mare bine pe care îl putem face propriilor copiii este să ne vindecăm noi!
Ei se nasc perfecți, puri, plini de iubire și bunătate.
Noi, părinții, societatea și viața suntem cei care le arată că nu există doar iubire și bunătate ci și alte lucruri mai puțin bune, furie, reacții nervoase și comportamente urâte.
Dar dacă noi, cei de la care învață cm să supraviețuiască, cm să iubească, cm să empatizeze, cm să comunice, cm să se exteriorizeze, cm să gestioneze emoțiile, ce reacții pot avea, cm să se autoregleze, cm să se iubescă, cm să construiască relații, dacă noi alegem să ne vindecăm, să lucrăm la noi înșine astfel încât să reușim să ne eliberăm de tot ce nu ne mai este necesar dar care ne afectează, vom fi tot mai aproape de "fac bine ceea ce fac ca părinte și nu am regretul că aș fi putut face mai bine".
Încă am timp și încă pot face mai bine și asta este combustibilul cu care mă alimentez în a continua propriul meu proces de vindecare, ale cărui beneficii nu se aplică doar asupra mea ci și asupra ființelor pe care le iubesc cel mai mult pe lumea asta și pe care trebuie să le ghidez, susțin, educ și îngrijesc astfel încât să se simtă iubiți, protejați și puternici în a-și descoperi personalitatea, unicitatea, menirea și individualitatea lor.
Vă îmbrățișez și dacă încă mai aveți timp și copiii încă vă sunt alături, puteți transforma "Aș fi putut face mai bine" în "Azi fac tot ce pot mai bine" 🤗🤗🤗
