17/01/2023
JURNALUL UNUI PSIHOLOG
Stresul este un pericol pentru sănătatea ta
Natalia, o tânără în vârstă de 35 ani, povestește: ,,În acel moment aveam două joburi. Primul job constând în predarea la ciclul gimnazial, căruia îi acordam o importanță majoră deoarece eu sunt o perfecționistă și îmi doream ca toate activitățile pe care le desfășor să îndeplinească anumite standarde, bineînțeles impuse de mine, dar respectând și așteptările managerului și ale colegelor cu care deseori formam echipe pentru a desfășura diferite proiecte în cadrul înstituției la care eram angajată.
Iar al doilea constând în rolul de psiholog, mai exact consiliere psihologică oferită clienților în propriul cabinet de psihologie și aș putea adăuga un al treilea constând în rolul de mamă și soție, ce în ultima perioadă îi acordam cel mai puțin timp posibil.
Deși îmi iubeam meseria, am constatat că toate schimbările intervenite în cadrul instituției la care lucram erau prezentate de către meneger ca fiind extrem de benefice pentru noi angajați cât și pentru clienții noștri, realitatea era total diferită. Proiecte ce trebuiau duse la bun sfărșit într-un timp foarte scurt fără a fi dezbătute împreună cu toate colegele ce făceau parte din echipa mea, ce frecvent trebuiau readaptate, iar fiecare nouă propunere era respinsă de către manager motivând neacceptarea ei de către beneficiarii direcți. Sarcinile erau tot mai multe și necesitau foarte mult timp chiar și după finalizarea programului de lucru, petrecându-mi o mare parte din timpul meu liber, câutând, procurând și frecvent chiar ,,fabricând ‟ resurse pentru buna desfășurarea a activităților, timpul de la job nefiind în acel moment suficient, pentru volumul de muncă foarte mare.‟ Totodată stresul fiind parțial rezultatul faptului că-și ținea pentru ea gândurile și sentimentele, în timp ce era foarte bună să-i asculte pe alții.
,,Concentrarea doar pe rezolvarea sarcinilor foarte rapid (și în mod repetat ) pentru a-mi îndeplini sarcinile jobului nu a fost o situație durabilă, mai ales că instituția frecvent ne lăsa pe noi angajați să facem singuri tot ce puteam, fără a ne oferi resursele sau sprijinul de care aveam nevoie. În ultima perioadă mă simțeam epuizată, lipsită de motivație și productivitate, nemulțumită de locul meu de muncă și o lipsă acută a sentimentului de realizare. Eram foarte epuizată în mod constant, parcă noaptea nu mă odihneam niciodată suficient deși somnul dura în medie 8-9 ore, la două ore după trezire mă simțeam epuizată, iar de obicei sâmbata și duminica în jurul orei 11 mă așezam în pat și mai dormeam o oră, deoarece nu aveam energie pentru a face lucrurile pe care le doream deși acestea erau activitațile ce îmi aduceau o foarte mare plăcere. La serviciu evitam frecvent să vorbeasc cu ceilalți și eram neimplicată în proiectele de echipă, lipsită de motivație și productivitate, uneori iritată.
De la un timp mă simțeam atât de epuizată și descurajată încât pur și simplu nu mai doream să merg la muncă. Deși soțul meu îmi spunea că și el are momente în care nu mai dorește să meargă la muncă, acestea vor trece , deoarece este o perioadă mai aglomerată care va trece, eu parcă pe zi ce trecea mă simțeam tot mai rău, deprimată...
Totul a culminat cu trezirea într-o dimineață cu o stare de rău, dureri foarte mari de stomac și stări de vomă. Am încercat să mă ridic din pat dar în acel moment am simțit că picioarele mi se îndoaie, parcă erau din plastilină, eram foarte amețită și lipsită de orice urmă de energie. I-am spus soțului că nu mă simt bine și nu voi merge la job, îi voi face medicului de familie o vizită, pentru a afla de ce am aceste stări inexplicabile. M-am mobilizat și am ajuns sfărșită după efortul depus la medicul de familie. I-am povestit întreaga poveste cu lux de amănunte, cm m-am simțit în ultima vreme, iar după această discuție acesta mi-a spus că aceste stări se datorează epuizării fizice, psihice și emoționale, mai simplu spus ,, burnout‟ , iar aceasta mi-a recomandat o pauză de la toate activitățile în care eram în acel moment implicată. Aceasta mi-a explicat de asemenea că este important ca atunci câd simțim că nu mai putem trebuie să ne luăm timp pentru a face activități care ne aduc liniște, pace și împlinire sufletească, precum plimbările în aer liber sau citirea unei cărți.
Părăsind cabinetul medicului după discuția avută cu aceasta, am conștientizat faptul că de foartă multă vreme eu eram epuizată, dar m-am încăpățânat să merg înainte fără a ține cont de semnalele primite din partea corpului prin care acesta mă atenționa să iau o pauză până în momentul în care acesta efectiv a refuzat să mai coopereze nu mai funcționa corespunzător nici acasă, nici la locul de muncă.
La scurt timp după această experiență în care am descoperit ce înseamnă burnout, am decis să îmi dau demisia și să rămân doar cu un singur job, urmările puteau fi unele mult mai grave, dacă nu conștientizam modul în care burnoultul îmi afectase viața în acel moment‟ .
Natalia, profesor 35 ani.
