23/04/2022
Hrană pentru Divinitate
Ce ar fi ziua dacă nu ar fi noaptea? Și totuși noi trăim pentru zi, nu trăim pentru noaptea care inevitabil va veni. Pentru că ziua nu trebuie să vină, ziua deja este. Trăim pentru a trăi, chiar dacă moartea naște viața și nu invers. Viața rămâne însă o alegere, care este dată oricui, celor care mor înainte de a se fi născut printre noi, celor care aleg să ne părăsească în momente aparent nedrepte, dar și celor care mor fără să moară cu adevărat.
Clopotele respiră în fiecare clipă și noi suntem cei care hotărâm ce semnificație să le dăm, pentru ce s-au născut. Tot noi alegem când să le ascultăm, atunci când au capacitatea de a depăși granițele lumilor vizibile sau atunci când devin ele însele granițele acestora.
Cocoșul cântă, dar cine oare stă să numere de câte ori? De prea multe ori ne oprim la a treia cântare și rămânem veșnic vânduți propriei noastre temnițe. Așteptăm cheia care nu va veni niciodată, pentru că doar după ce vom fi făurit din fagurele individualității noastre oglinda libertății vom fi văzut că nu poți găsi ce nu a fost niciodată pierdut.
Am romanțat varianta în care fericirea este premiul cel mare în lupta dintre tine și alții, în lupta dintre tine și tine. Am uitat că victoria cea mai răsunătoare se obține în lupta fără de luptă, când pui totul la bătaie pentru că nu poți pierde nimic. Pentru că nimeni nu poate câștiga vreodată ce este al tău. Cum ar putea cineva să îți câștige suflarea? Nimeni nu poate câștiga de la tine prin luptă decât propriile sale temnițe.
De cine fugim vreodată dacă nu de noi? Nu ne suportăm strălucirea simplității pentru că acceptăm definițiile altora. Pentru că primim responsabilitatea moralizatoare în loc să îmbrățișăm vindecarea. Am uitat că noi suntem hrană pentru divinitate așa cm laptele matern este hrană pentru prunc.
