Alexandrina Maradin Psihoterapeut

28/10/2025

Comparația duce la competiție. Competiția duce la luptă, adică separare. Ființa umană are nevoie să aparțină, este nevoia de bază a copilului și apoi a adultului.

Comparație vs. Cooperare

Tu ce alegi?

Astăzi este ultima zi de înscriere în Programul "Curajul de a fi", programul în care vom aborda și această tema, la prețul de early-bird!Ai link de inscriere în comentarii.

personala

26/10/2025

Într-o lume care ne împinge mereu spre comparație și perfecțiune, psihologia adleriană ne reamintește ceva esențial:
👉 fiecare om are o valoare unică, un sens personal și puterea de a-și alege direcția în viață.

În cadrul cursului "Curajul de a fi", vom explora conceptele lui Alfred Adler – sentimentul de apartenență, scopul personal, curajul de a fi imperfect – și le vom transforma în experiențe vii prin neurografica, o metodă creativă care ne ajută să exprimăm vizual emoțiile și să redesenăm tiparele interioare care ne limitează. 🎨

🔹 Ce vei trăi în acest proces:

Exerciții de autocunoaștere inspirate din psihologia adleriană

Desene neurografice ghidate pentru claritate, echilibru și integrare

Înțelegerea modului în care convingerile inconștiente ne modelează relațiile, scopurile și stima de sine

Reconectarea la curajul de a fi autentic și de a aparține

💬 Vor fi 5 întâlniri online, în care vom crea un spațiu de explorare, învățare și creștere, unde știința psihologiei se combină cu desenul neurografic, integrând multiple niveluri de conștiință, accesând tipare mentale și planuri înalte de sprijin și susținere, dincolo de ceea se poate vedea, ci doar se poate simți, pentru a sprijini transformarea personală.

Mai sunt câteva locuri, iar perioada de early bird se incheie marți, 28 octombrie. Înscrie-te și tu! Eu te aștept cu drag! Detaliile și link-ul de înscriere le găsești în primul comentariu.

persoanlă

17/10/2025

Uneori, liniile spun ceea ce cuvintele nu pot.
Prin Neurografica, am descoperit cm pot opera cu mintea mea fără bisturiu și fără anestezie și mai ales cu mult mai puțină durere. Neurografica "mișcă'' corpul, mintea și emoțiile, le dizolvă, transformă, generează putere și curaj aducând împreună, potențând resurse uitate, izolate în cine știe ce cotloane ale minții. Neurografica este o cale către liniște, claritate și sens.

Te invit într-un program de 5 întâlniri în care vom combina Neurografica și psihologia adleriană pentru a redesena împreună drumul către tine.

🎨 Nu trebuie să știi să desenezi — doar să fii pregătit să te descoperi.
📅 5 pași. 5 momente de transformare.
🪶 Detalii și înscrieri găsești accesînd linkul din primul comentariu.
personală # neurografica

12/10/2025

Natura nu se opune schimbării. Privind dinafară vedem frumusețea, lăsând inima să tresalte. Nu știm dacă îngălbenirea și căderea frunzei este dureroasă. Pădurea geme sub suflul crivățului. Foșnetul frunzelor căzute învită la joacă. Toamna se vede blândă, tandră, luminoasă. Oare ar putea inversa procesul îngalbenirii și al căderii?

Natura nu se opune schimbării.
Cum ar fi să facem la fel, să curgem cu viața, să îmbrățișăm ceea ce este, cu acceptare deplină din primăvară până în iarnă știind că o nouă primăvară stă să vie cumva sau cândva.

Natura nu se opune schimbării. Cum ar fi să facem la fel, pentru că Suntem la fel!

10/10/2025

09/10/2025

Anxietatea face parte din condiția umană. Pe partea utilă stimulează emoțiile și ne impulsionează să acționăm. Pe partea neutilă blochează mișcarea, acțiunile eficiente, creează evitare și distanțare.
Anxietatea diferă de frică prin faptul că nu are
legătură cu situația care trebuie înfruntată, ci cu preocuparea internă că individului îi lipsește curajul necesar pentru a face față realității. Este, astfel, o teamă față de ceea ce s-ar putea întâmpla. Prin urmare, adlerienii examinează utilitatea și scopul pe care anxietatea le servește.

09/10/2025

Se spune despre copii că sunt foarte buni observatori și foarte nepricepuți interpreți. Așa că, dragi mame, relaxați-vă! Nu tot ce a înțeles copilul are în spate o acțiune gresită a voastră. Rămâneți cu ochii și urechile deschise, prezente în experiențele voastre și uneori veți ști, simți atunci când intenția voastră a fost interpretată anapoda, alteori nu. Și de cîte ori vă ia vinovăția, amintiți-vă faptul că și suflețelele lor au venit aici ca să învețe ce au de învățat și, pare-se, ați decis împreună că voi sunteți cele mai potrivite să îi ajute sau provoace!

Este valabil și pentru noi, adulții de astăzi, copii ai părinților noștri!

Tot ce putem face este să dăm noi interpretări din înțelegerea de astăzi. Cum putem face asta? Eu dau soluția terapia, căci pe asta o știu și funcționează: mergi în amintirea timpurie în care s-a format tiparul de gândire/interpretare, îți imaginezi o altă perspectivă, apoi te întorci în prezent cu tiparul modificat și trăiești, gândești ca un adult. Până atunci îmbrățișează copilul!

Să fie cu trezire și vindecare!

31/08/2025

Nu știu dacă și voi vedeți ceea ce văd eu în desenul neurografic din această postare.

Azi dimineață aveam o durere de spate care nu mă lăsa să mă mișc prea mult. Durerea a început de ieri, după ce făcusem o ora de yoga, fără niciun fel de durere, mă învârtisem într-un picior prin bucătărie și gătisem prânzul cu desert cu tot, participasem la o ceremonie religioasă în onoarea și pentru sufletul soacrei mele care a plecat la îngeri de curând.

Astăzi după prânz m-am apucat de desenez neurografic durerea, ca să scap de ea.

Am înțeles încă din primele linii desenate despre ce este vorba: frica de moarte.

Ultimii ani ne-au luat pe nepregătite oameni apropiați, dragi, de lângă noi. Am simțit moartea aproape și am aflat, tot desenând, că în spatele negării, neacceptarii, furiei, se afla frica.

Evenimentele din ultimele săptămâni mi-au reactivat frica ascunsă sub tot felul de gânduri, respingeri, neacceptări.

Desenul mi-a clarificat asta. În prima jumătate a procesului am văzut în desen schița unui cap de șarpe, undeva în partea de jos. Figura îmi producea frica și știam că până la final voi face transformarea, astfel încât și emoția asociată să dispară.

Pas cu pas, desenul s-a transformat astfel încât în ultimele etape am putut distinge acest frumos cap de șarpe, de data asta in partea de sus, semeț, curajos, căruia acum i-am dat altă semnificație: înțelepciunea. Am putut privi moartea în contextul mare, de la nivelul sufletului, de dincolo de corp și minte și am simțit liniștea și curgerea, frântura de existență din acest corp, căreia acum îi acordăm atâta importanta și de care ne agățăm ca și ultima șansă de a exista.

Durerea de spate a încetat. Atât pot spune: MAGIC!

30/07/2025

Am început noul meu drum la vârsta la care oamenii încep să se gândească la pensie.

Atunci nu știam că nu mă voi opri.🌞

După primul an de psihologie legea psihologului s-a schimbat și a devenit obligatoriu masterul. Nu credeam că voi ajunge acolo.

Îmi amintesc că la petrecerea de absolvire a facultății am întrebat-o pe profesoara și prietena mea Centrul de formare și psihologie Otilia Todor ce naiba să fac? Ea mi-a răspuns simplu " Faci masterul. În zece ani nu mai ai ce face doar cu facultatea". În gândul meu zic, în zece ani sunt la pensie. Am păstrat în mintea mea preocuparea și mi-am luat timp de gândire, doar că Universul nu m-a lăsat să mă perpelesc prea mult.

În aceeași zi, nu cred că ajunsesem acasă de la petrecere, primesc un mesaj de la o prietenă "Vrei să vii psiholog la noi? Avem nevoie de clinician."

No' zic, ăsta e răspunsul. Trebuie să continui. Eu cred în sincronicități nu în coincidențe, așa că mi-a fost clar ce am de făcut.

Au mai trecut 4 ani de atunci și sunt așa de bucuroasă că nu m- am oprit.

Am terminat masterul și am finalizat supervizarea pe clinică. Între timp am intrat și tocmai ce am terminat formarea în psihoterapie.

Dragilor, e mai mult decât mi-am propus și este atât de împlinitor!

Cabinetul a trecut de vârsta de 4 ani deja.

Nu vorbesc despre experiența din cabinet, despre satisfacțiile profesionale care îmi umplu inima și nici despre efort, despre costuri, că tot am citit pe net zilele acestea o postare despre asta...toate sunt adevărate. Ca să ajungi psihoterapeut aduni ani de studii și formări până ajungi la 10-11. Eu am avut avantajul experienței de viată😃 și a altor formari dinainte de ultimele formări😃 și am început activitatea astfel încât să susțin totul din activitatea din cabinet.

Ce voiam să zic este că vreau să împărtășesc cu voi această mare reușită pe care nu mi-am proiectat-o pentru această viață și să spun în gura mare că sunt tare mândră de mine!
..și cm ar zice moldoveanca din mine: no' acum puteți să mă felicitați că merit!🤩

31/10/2024

Invidia este o atitudine mentală fundamentală, care afectează calitatea relațiilor noastre cu alți oameni. Invidia provine dintr-un sentiment de inferioritate. O doză de invidie există în fiecare dintre noi, căci prin natura noastră, deținem sentimentul de inferioritate. privit din celălalt capăt, sentimentul de inferioritate, ne conduce către progres.

Invidia, de asemenea, dozată și instrumentată sănătos poate conduce către perseverență, organizare, disciplină, către rezolvarea de situații de viață dificile.

Apropoape întotdeauna există o perspectivă din care putem transforma utilitatea ori percepția asupra unei situații, stări, putem transforma un punct nevralgic într-un punct de putere și pentru asta avem liberul arbitru, iar când nu funcționează, deși ne-am dori, căutăm ajutor, precum terapia!

19/09/2024

Mediul în care crește un copil este determinant pentru cine acesta va deveni.

Părintele poate avea tendința să accelereze ritmul de dezvoltare presând achiziții peste nivelul de dezvoltare al copilului sau să îl frâneze, tratând copilul sub nivelul vârstei (ca pe un bebeluș).

Pentru o dezvoltare armonioasă este important ca părintele să fie prezent, cu ochi, urechi și inimă, ca să vadă, să audă, să simtă copilul și să îi poată oferi susținerea potrivită în fiecare etapă de dezvoltare.
Includ aici, nu doar aspectele cognitive, care sunt foarte importante ci și nevoile emoționale ale copilului.

Iată un mic ghid legat de nevoile emoționale ale copilului:

***în primii doi ani, pentru copil relația înseamnă intimitate, el are nevoie de disponibilitate emoțională și căldură relațională;

*** în primii 3 ani, copilul are nevoie de flexibilitate, să i se dea posibilitatea să se indeparteze puțin ca să exploreze, să revină și să împărtășească;

*** în primii 4 ani, începe definirea identității personale; după ce relația cu părintele a trecut proba apropierii și cea a distanțării. Nevoile copilului sunt de oglindire, apreciere și siguranță relațională.

***până la 6 ani copilul descopera competențele personale. Este esențial să le oferim feedback pozitiv, aprecieri verbale, încurajări. Acum își descoperă puterea. Acum pot învăța curajul de a fi imperfecți.

***în următoarea etapă, până la 12 ani, copilul dezvoltă inteligența relațională (eu și noi), învață grija față de ceilalți. Nevoile esențiale sunt aparteneța, prietenia, cultivarea relațiilor cu covârstnicii;

***etapa cuprinsăîntre 12 și 24 de ani este definită de cuvântul "împreună" (eu și tu). Nevoile sunt de căutare a noului, de explorare sexuală, cultivarea intimității emoționale și integritatea personală.

Etapele se interpătrund, se "deschid" și "închid" într-un mod unic pentru fiecare copil, de aceea starea de prezență a părintelui și conexiunea (sintonicitatea) reală cu propriul copil este cheia către o dezvoltare armonioasă a acestuia precum și a relației părinte-copil.

Să ne fie de folos!

11/09/2024

" Când eram bebeluș, mama știa ce e mai bine pentru mine.
Mai târziu, tata era cel care știa cel ce e mai bine pentru mama și pentru mine, dar nu și pentru bunica, ea nu se lăsa dusă de nas!
Când am mai cresut puțin, am descoperit că amanta știa ce e mai bine pentru tata, mama și, deci, și pentru mine.
Odată cu trecerea anilor, am vrut să știu și eu la rândul meu.
Dar treaba asta nu funcționa mereu, concurența era mare.
Mulți pretindeau că știu.
Astăzi eu știu că mulți cunsc puține lucruri, și că unii știu doar pentru ei înșiși.
Învăț cu greu ce e mai bine pentru mine... și cu cele mai mici certitudini posibile."
text apocrif din sec XX

Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.....și după ce trece prin mâna atâtor "experți'', omul, ajunge în punctul în care vrea să se limpezească...și durează o vreme, poate o viață, ca să reușească.