Dragoste de Oameni

13/02/2025

28/11/2024

24/07/2023

"Ființa umana reprezintă un copac cu rădăcini, trunchi, ramuri, frunze, flori si fructe. Toți oamenii au rădăcini, trunchi și ramuri, dar foarte putini dintre ei sunt vizitați de primăvară, majoritatea sunt copaci lipsiți de fructe, flori și uneori chiar de frunze : copaci de iarnă, triști, negri și fără podoabă. Fiecare ființă cu toate acestea, posedă capacitatea de a înflori, dar trebuie să muncească mult, să posede o mare cunoaștere și să sacrifice mult timp, astfel încât florile sale să poată înflori, să răspândească parfumurile lor și să formeze fructe. Fructele sunt produsele diferitelor virtuți."

Omraam Mikhaël Aïvanhov

29/06/2023

PRELUAT
Copilul crescut fara niciun refuz, ajunge adultul; care, nu va prețui pe nimeni și nimic. Trăiește pasiv, cere mereu și dacă i se dă totul fără limitare, această realitate, devine o normalitate pentru el, iar când ajunge adult îi este greu să se întrețină, să muncească. Inconștient fiind de efortul părinților, pentru bunăstarea lui ajunge sa creada că i se cuvine totul.
În momentul în care se taie cordonul abundenței parentale pentru că este adult, pentru că trebuie să muncească, sa se întrețină, să își asume, datorita lipsei de încredere, imaturitatii emotionale... devine agresiv.
Cati părinți care ați trăit în lipsuri v-ati crescut urmașii in lipsuri?
Aud deseori în cabinet ,,nu am vrut sa sufere cm am suferit eu,,
Dragilor, le-ați făcut un bine?
Iată că nu.
Cei care nu știu să aprecieze devin sclavii insatisfactiei și pasivității.
Ei nu știu să se ajute pe ei (neinvatand la timp aceasta) și va fi greu să ajute pe alții.
Psihologic, rămân acei copii răzvrătiți, care cer fără a da nimic în schimb.
Lipsa acțiunii, neimplicarea, nemultumirea, răzvrătirea dăunează evoluției personale.
Viața fără niciun stres nu stimuleaza dezvoltarea, inteligenta, creșterea psihologică.
A M I.

20/10/2022

POVESTE CU TÂLC!..✍️
Era odată un pescar, care trăia pe malul unui râu mare împreună cu familia. Trecea prin vremuri grele pentru că în râu nu mai erau atâția pești ca altă dată, iar barca sa era atât de veche, că bărbatul era nevoit s-o repare în fiecare zi.

Într-o zi, pe lângă casa pescarului și-a făcut cale un bătrân, care l-a rugat să-l adăpostească pentru o noapte. Pescarul l-a primit cu inima dechisă, soția i-a oferit și de mâncare, chiar dacă era practic ultima bucățică.

A doua zi dimineață, bătrânul l-a întrebat pe pescar:

-Omule, cm să-ți mulțumesc pentru mâncare și acoperiș deasupra capului?

Văzând că nu arată ca un moșneag înstărit, pescarul i-a zis:

-Văd că ești un om înțelept și că ai văzut multe în viața ta. Dă-mi un sfat cm să ies din sărăcia asta.

-Bine, omule. Pentru a scăpa de sărăcie, îneacă-ți barca!

A zis bătrânul și a plecat.

Pescarul a rămas nedumerit: „Cred că moșneagul și-a ieșit din minți. E tot ce mi-a mai rămas. Fără ea o să murim cu totul de foame.”

Și a continuat pescarul să-și repare barca zilnic și să prindă pește doar din când în când, până ce într-o seară o furtună mare i-a distrus-o cu totul.

Neavând altă ieșire, pescarul, împreună cu familia a pornit în căutarea salvării – a unui loc de unde să înceapă totul de la zero. Au mers mult, de-a lungul râului, până au dat de un sătuc de pescari.

Atâtea bărci nu văzuse pescarul în viața lui. Stăteau toate de-a lungul malului, iar pescarul le privea și visa că va avea și el într-o zi una. Privindu-le așa cu zilele, pescarul observa câte ceva ce trebuia de reparat la ele. Fiind deja experimentat în acest sens, bărbatul a început să le repare una câte una.

În scurt timp, faima despre pescarul care repară bărcile s-a dus în tot satul. Oamenii au început să-i ceară ajutorul, fapt pentru care era răsplătit. În scurt timp pescarul și-a construit o casă, și-a cumpărat o masă și grija de a pune ceva pe ea nu mai era cea de altă dată.

Abia în acest moment pescarul și-a amintit de bătrânul, care i-a sugerat să-și înece barca…