10/02/2026
Mami și tati se vor întoarce diseară”. Cei 7 copii i-au așteptat la geam timp de 75 de ani. Când gheața s-a topit, le-a adus, în sfârșit, răspunsul.
În dimineața de 15 august 1942, Marcelin și Francine Dumoulin au plecat de acasă, dintr-un sat mic din Elveția, să-și verifice vacile la pășune.
Le-au spus celor 7 copii ai lor: „Fiți cuminți, ne întoarcem diseară la cină”.
Era o zi specială. Francine (37 de ani), care fusese mereu însărcinată sau ocupată cu copiii, mergea pentru prima dată pe munte alături de soțul ei.
Era fericită că pot petrece timp singuri.
Dar seara a venit, și ușa nu s-a mai deschis.
Au trecut zile, săptămâni, ani. Copiii au fost despărțiți și trimiși la orfelinate sau la familii diferite.
Dar nu au încetat niciodată să-i caute.
Fiica cea mică, Marceline, povestește că s-a dus de mii de ori pe munte, sperând să vadă silueta mamei ei venind prin ceață.
Timp de 75 de ani, satul a crezut că au fugit și și-au abandonat copiii. Orfanii au trăit cu această rușine și durere o viață întreagă.
Până în iulie 2017.
Din cauza încălzirii globale, ghețarul Tsanfleuron s-a retras. Un angajat al stațiunii de schi a văzut ceva ieșind din gheață.
Nu erau pietre.
Erau doi oameni, culcați unul lângă altul, perfect conservați, de parcă ar fi adormit ieri.
Purtau haine din anii '40. Lângă ei erau un rucsac, o sticlă, o carte și un ceas oprit.
Gheața i-a păstrat tineri, în timp ce copiii lor au îmbătrânit așteptându-i.
ADN-ul a confirmat: erau Marcelin și Francine.
Căzuseră într-o crevasă ascunsă de zăpadă în acea zi fatidică din 1942. Nu i-au părăsit niciodată. Au murit împreună.
La înmormântare, fiica lor (ajunsă la 79 de ani) a spus printre lacrimi:
„Nu voi purta negru la înmormântare. Voi purta alb. Este culoarea speranței, pe care nu am pierdut-o niciodată în acești 75 de ani.”
Crezi că dragostea poate învinge chiar și timpul? ❄️❤️
