Andreea Fodor

Andreea Fodor Psiholog clinician; Psiho-oncolog.

22/09/2022

Păstrăm și ducem cu noi o bucată oarecare din dragostea pura și nealterată a sufletului de copil pe care s-a clădit adultul; ca o sticluță cu esența cea mai pură a binelui; ca o nostalgie distilată și păstrată în condiții sterile. Bucățica asta de iubire pură promite regenerarea sufletului; este ca o întoarcere la ceea ce am simțit, intuitiv, încă din viața intrauterină și apoi în copilăria mică- siguranță, protecție, iubire necondiționată, acceptare. Nu știu dacă nu cumva, în viața adultă, sensul este să ne împărțim sticluțele între noi, oamenii; o vedem, totuși, proiectată în iubirea pe care o arătăm animalelor, bebelușilor, vietăților lipsite de responabilitatea alegerii dintre bine și rău. Cumva, acolo este punctul de întâlnire dintre manifestarea iubirii necondiționate și siguranța că nu vom fi schilodiți sufletește. Câinele nu te va părăsi niciodată din alegerea lui; pisica nu va alege niciodată să te critice sau cicălească; nici animalele, nici bebelușii nu vor alege să îți frângă inima sau să se joace cu sentimentele tale; te vor iubi în orice condiții așa cm ești, cu bune și cu rele (spre deosebire de proprii copii, de prieteni, părinți, de oameni în general). În aceste condiții, ar argumenta unii iubitori ai animalelor, cm să nu îi iubești mai mult decât pe oameni? Să iubești oamenii sau pe cel de lângă tine la fel de mult ca pe cățelul drăgălaș ar însemna să începi să trăiești iubirea așa cm este ea - cu iertări, căderi, recăderi, dezamăgiri. Pare deja un act de curaj mai dificil de înfăptuit decât mersul la război. Dacă te mușcă de picior câinele pe care l-ai crescut, carnea se reface dar ce te faci cu omul care te mușcă de suflet? Poți oare să îl ierți și să îl hrănești din nou cu iubirea ta?
Fără curajul de a suferi, vom continua să arătăm iubire animalelor și afecțiune oamenilor.
Fără acceptarea răului ca o condiție de viață căreia ÎI PUTEM FACE FAȚĂ, ce promisiuni poate oferi iubirea? Atât de mult ne preocupă să fim iubiți și nedezamăgiți încât puțin ne mai preocupă "dar noi cm iubim?". Cine-ar fi zis că există atâta filozofie în unele iubiri pentru animale...

Dintre toate pe care omul le poate pierde, una singură este cea mai zdrobitoare - pierderea speranței. Le poti avea pe t...
19/09/2022

Dintre toate pe care omul le poate pierde, una singură este cea mai zdrobitoare - pierderea speranței. Le poti avea pe toate și să nu-ți poți duce viața mai departe dacă doar unul dintre daruri ai pierdut - speranța.

"Speranța moare ultima", se zice.

În psihologie, speranța este înțeleasă ca echilibrul dintre încredere și optimism; o percepem ca pe rotița care le învârte pe toate celelalte. În teologie, o numim nădejde și este o virtute.
Spre deosebire de dorință sau motivație, speranța este mai complexă, implicând voința (eu aleg să dau încredere) gândurile (sper gândindu-mă la un rezultat viitor pozitiv) și imaginația (construiesc un scenariu viitor pozitiv).
Oamenii care au fost studiați pentru nivelul crescut de speranță s-au dovedit a fi diferiți de semenii cu o speranță redusă. Astfel că, cei dintâi își puteau contura obiective și scopuri mai complexe față de ceilalți; puteau să găsească mai repede și mai ușor soluțiile și strategiile; puteau identifica mai multe căi prin care să își atingă obiectivele. În mediul oncologic, pacienții care au speranță crescută dovedesc o recuperare mai bună, o adaptare mai ușoară la schimbările aduse de boală, toleranță mai crescută la durere și, foarte important!, o calitate a vieții mai crescuta, indiferent de stadiul bolii. Speranța pare să aibă aceste efecte și în durerea doliului, în pierderile importante de orice natură.
Una peste alta, fiecare dintre noi știe cm speranța l-a ajutat într-un moment sau altul din existență să supraviețuiască fizic, psihic sau sufletește.
Atât este de importantă încât, parafrazându-l pe Viktor Frankl, o operație reușită și un tratamentul adecvat nu au niciun folos pentru medici dacă pacientul își pierde speranța și se sinucide.
Redresarea și reconstrucția vieții, a identității, a sensului nu pot începe fără speranța că ceva anume din viitorul imaginat face să merite efortul de a suporta durerea, de a îndura pierderile, de a sacrifica. Cu atât mai mare valoarea terapeutică a speranței și importanța ei cu cât incertitudinea este starea de facto a pacientului oncologic.
Multe învățăm despre speranță asistându-i pe bolnavii cronici sau avand un om drag care trece printr-o asemenea criză existențială. Spre exemplu, învățăm că speranța unuia depinde semnificativ de speranța pe care o au celelalte persoanele implicate. Unul dintre studii subliniază contribuția pe care cadrele medicale o au la formarea speranței unui pacient. Un medic atent la efectele psiho-emoționale pe care boala le are asupra unui om poate contribui la întărirea speranței sau, dimpotriva. Nu doar pentru că medicul reprezintă o autoritate în procesul în care persoana bolnavă a intrat ci pentru că, la nivel uman, speranța unui om o întărește pe a celuilalt.
Nu putem cere bolnavului de cancer să aibă speranță dacă noi, cei care suntem în jurul lui, nu știm să o căutăm și să o vedem.
Speranța, în acest context, nu înseamnă neapărat promisiunea vindecării; cuprinde încrederea că nu va trece singur prin toată durerea, că ne pasă de om, că avem nădejde în sensul pe care viața persoanei îl are până în ultima clipă.
Când oamenii din jur aduc speranțele lor inaintea celui atins de boală, pacientul ar putea simți și gândi "văd cm ei, toți, nu renunță la mine; atunci nici eu să nu renunț la mine!".

Photo credit: Pinterest

,,Urmează-ți emoțiile!’’ ,,Ascultă-ți emoțiile!’’ ,,Ceea ce contează este ceea ce tu simți!’’ – câteva dintre cele mai n...
14/09/2022

,,Urmează-ți emoțiile!’’ ,,Ascultă-ți emoțiile!’’ ,,Ceea ce contează este ceea ce tu simți!’’ – câteva dintre cele mai nepotrivite sfaturi pe care le putem da, primi și apoi internaliza în luarea deciziilor de orice fel. De ce? Pentru că obiceiul de a decide în funcție de emoții nu este de încredere.

În depresia clinică, omul înghețat în afecte neplăcute nu reușește să se motiveze pentru a face ceea ce i-ar face bine și l-ar putea scoate din bucla asta. De ce? Pentru că nu simte.

Terapeut: “cred că, dacă ai reuși să faci o plimbare de 30 de minute în fiecare zi, te-ar ajuta să te simți mai bine.”

Client: “ nu simt să fac asta.”

Terapeut: “Dacă ai respecta un program de igienă personală zilnică, te-ar ajută să nu te adancesti în depresie.”

Client: “înțeleg, dar nu am chef”.

Mai departe, ne putem gândi la perioada post-operatorie, când persoana este prinsă în menghina durerii fizice și nicio acțiune nu aduce nici măcar o umbră de plăcere imediată. Cu toate acestea, condiția de a se recupera presupune disciplina exercițiilor și plimbări în aer liber în pofida disconfortului fizic și împotrivirii emoțiilor. Sigur că mecanismele implicate în motivație și decizie sunt mai complexe decât atât însă îmi doresc să subliniez calibrarea atenției pe care o dăm emoțiilor atunci când viața curge lin și frumos pentru noi. Nu întotdeauna ceea ce ne aduce plăcere este și cel mai bine pentru noi, un motiv suficient pentru a ne crea exercițiul de a testa realitatea dincolo de emoții.

Emoțiile fluctuează în funcție de o mulțime de factori pe care nu îi putem cunoaște cu precizie. Creierul face predicții negative și le poate semnala prin emoțiile neplăcute (cazul anxietății, spre exemplu); ar putea distorsiona o acțiune viitoare doar prin decodarea eronată a unui stimul. Așadar, pentru o decizie corectă și potrivită este nevoie de testarea realității dincolo de emoțiile pe care le simțim. Testarea realității presupune ca noi să avem sau să ne dezvoltăm capacitatea de a ieși din amalgamul de emoții și de a analiza situația din exterior împreună cu o altă persoană (psiholog, duhovnic, om de încredere, specialist, etc) sau chiar singuri.

Later edit: Dacă mergem la serviciu sau ne dăm jos din pat când ceea ce am vrea, de fapt, ar fi să lenevim nu înseamnă că gândirea noastră folosește testarea realității; conștiinciozitatea nu este același lucru cu testarea realității. Putem fi conștiincioși în rutina profesională și, în același timp, decide pur emoțional în alte domenii ale vieții.

Photo credit: Pinterest

24/08/2022

"Iubirea infantilă urmează principiul: Iubesc pentru că sunt iubit.
Iubirea matură urmează principiul: Sunt iubit pentru că iubesc.
Iubirea imatură spune: Te iubesc pentru că am nevoie de tine.
Iubirea matură spune: Am nevoie de tine pentru că te iubesc."

Asta spune Erich Fromm, în ,,Arta de a iubi" însă putem completa, din psihologia creștină:

🕊 Iubesc pentru că sunt iubire.
🕊Am nevoie de tine ca să iubesc.

Nu am întâlnit doi pacienți oncologici care să treacă la fel prin aceeași formă de boală dar, fiind alături de ei, studi...
23/08/2022

Nu am întâlnit doi pacienți oncologici care să treacă la fel prin aceeași formă de boală dar, fiind alături de ei, studiind și observând, mi-a atras atenția un pericol care ne pândește pe toți - înțelegerea greșită a gândirii pozitive.

În psihologie, gândirea pozitivă am găsit-o, cel mai des, definită ca fiind experiența frecventă a emoțiilor pozitive, a optimismului, speranței și bucuriei. Vedem, așadar, că acest concept nu se referă doar la gândire, ci și la emoții și comportamente. Rolul adaptativ este acela de:

* a ne ajuta în provocările viitoare;
* de a evita cufundarea în abisul tristeții, al fricii, al panicii;
* de a căpăta încredere în propriile resurse, în viață și în proiectele asumate.

Diagnosticul și trecerea prin boală dar și pierderile celor dragi, necazurile dintr-o viață de om pot fi neplăcute și dureroase însă nu ele, în sine, generează distresul, ci semnificația pe care noi o atribuim lor. Ca atare, gândirea pozitivă, înțeleasă și internalizată corect, modulează acest impact pe care perioadele dificile îl pot avea.

Spre exemplu, un studiu realizat pe supraviețuitorii atacurilor din 9.11. a evidențiat faptul că acele persoane care au gândit pozitiv au avut parte de creștere psihologică în urma traumei, comparativ cu persoanele pesimiste și care au suferit de depresie post-eveniment.

În oncologie, studiile clinice arată că acei pacienți care au gândit pozitiv s-au bucurat de o calitate a vieții mai ridicată față de cei care erau pesimiști și lipsiți de speranță.

Într-un alt studiu, 34 de femei au fost încurajate, postoperator, să caute sens acelei adversități pe care o traversau; rezultatele au indicat un nivel semnificativ mai scăzut al cortizolului (hormon imunosupresor) la acele femei care au reușit să găsească o semnificație pozitivă evenimentelor pe care le trăiau.

Nici nu e nevoie de studii, până la urmă, ca să ne convingem singuri de beneficiile gândirii pozitive.

Gândirea pozitivă crește sentimentul controlului asupra situației dureroase și încurajează dezvoltarea mecanismelor funcționale și eficiente de coping și, ulterior, de adaptare; reduce distresul și efectele negative asupra funcțiilor aparatului cardiovascular și ale sistemului imunitar.

Când devine periculoasă gândirea pozitivă?

Atunci când nu este înțeleasă corect, gândirea pozitivă poate deveni un mod de negare a realității, de evitare a emoțiilor neplăcute și/sau a evidențelor dureroase.

La modul ideal, știm că optimismul și speranța sunt calibrate sănătos atunci când persoana își acceptă și trăirile neplăcute; atunci când vede realitatea așa cm este ea, înțelege prognosticul, gravitatea pierderii, drama evenimentelor dar, cu toate acestea, reușește să se ridice deasupra lor fără, totuși, să divorțeze de realitate.

Gândirea pozitivă nu ar trebui să ne vândă iluzii, să ne îmbete cu apă rece, să ne rupă de un "aici și acum" neplăcut, ci să încolțească speranța și să întărească sentimentul de control în situația dată, să vadă și să simtă binele dincolo de greutatea prezentului.

Photo credit: Pinterest

"Tot ce întâmplă cu pămantul se va întămpla și cu urmașii pământului..."
21/08/2022

"Tot ce întâmplă cu pămantul se va întămpla și cu urmașii pământului..."

Starea psiho-emoțională în care ne găsește primirea unui diagnostic, moartea cuiva drag sau altă pierdere semnificativă ...
04/08/2022

Starea psiho-emoțională în care ne găsește primirea unui diagnostic, moartea cuiva drag sau altă pierdere semnificativă conduce felul în care o vom traversa.
Altfel spus, tot ce construim în noi înșine în vremurile bune, ne ajută să facem față și să ne adaptăm perioadelor cu adevărat greu de dus.
Ce ar însemna asta concret?
Înseamnă cultivarea introspecției și în perioadele de confort.

Photo credit: Pinterest

Când acest fel de a fi ne este în primul rând nouă familiar, suntem atrași de astfel de oameni 💛 Photo via Institutul Ro...
30/07/2022

Când acest fel de a fi ne este în primul rând nouă familiar, suntem atrași de astfel de oameni 💛

Photo via Institutul Roman de Schema Therapy

Să dăm rușinii ce i se cuvine!Încercăm să evităm rușinea cu orice preț. În schimb, rușinea ne sare în ochi când lipsește...
29/07/2022

Să dăm rușinii ce i se cuvine!

Încercăm să evităm rușinea cu orice preț. În schimb, rușinea ne sare în ochi când lipsește altora ("cum nu îi este rușine pentru ce a spus?").

Rușinea este o emoție negativă nu pentru că ea este greșită, ci pentru că este neplăcut să o trăim: omul intră în pământ, îi crapă obrazul, ar vrea să dispară.

Înțelegând ce este această emoție și cm apare ea, vom putea:

* tolera mai bine momentele de rușine;

* respecta și accepta rușinea altora;

* ajuta copiii noștri să o tolereze și integreze;

* înțelege ce anume ne semnalizează rușinea;

* regla intensitatea trăirii acestei emoții;

* spori autoreglarea și controlul;

* să nu ne fie rușine cu rușinea noastră.

Rușinea nu este singura emoție neplăcută din repertoriul uman; mai sunt tristeřea, anxietatea, frustrarea, invidia, etc. Deși neplăcute, ele au rol adaptativ, deci conțin promisiunea că ceva benefic se poate naște sau că ceva rău se poate evita urmărind semnalele acestor emoții.

Rușinea este complexă și fascinantă atât prin mecanismele prin care ajunge să ne crească ritmul cardiac, cât și prin valențele ei socio-umane.

Ca orice emoție, rușinea are sens și consens (nu sunt singurul om care trăiește rușinea!). Este o emoție socială care participă la calibrarea relațiilor și interacțiunilor dintre oameni.

Nu aș spune neaparat că e Cenușăreasa emoțiilor sociale dar este unul dintre persoanjele cheie ale poveștii noastre de viață și are rolul pe care doar ea îl poate juca.

Nevoiile de APARTENENȚĂ, de VALIDARE, de IUBIRE, de PROTECȚIE, de COMPETENȚĂ (etc.) ne determină să fim într-un continuu update - atât dinspre noi spre lume, cât și invers. Ca atare, rușinea sănătoasă este o formă de feedback în harta noastră.

Nu ne putem rupe de oameni - mereu ne vom compara cu alții, mereu ne vom calibra sistemele interne de referință după ceea ce atenția ne ajută să observăm în jurul nostru.

Pentru că depindem și de mediu, schimburile care au loc (înspre mediu și invers) sunt mijlocite de emoții.

Mai scurt spus, rușinea poate fi un semnal pozitiv și, în toate condițiile, o invitație la introspecție.

Rușinea este legată de două mari domenii:

1. identitate (când sunt amenințate imaginea și convingeri despre sine; credințe conștiente și inconștiente)
2. sistemul moral (încalcare a unei norme individuale sau colective)

A devenit o emoție non grata din cauza comportamentelor și gândurilor care o însoțesc:

* comportament de evitare.
* inhibarea acțiunii.
* retragere din interacțiune.

*"nu sunt la fel de competent ca ceilalți";
* "trebuie cu orice preț să ating același standard";
* "dacă voi face X, voi atrage oprobiul";
*"toată lumea va crede acum despre mine că sunt un om slab"; Etc.

Întrebarea care se pune este - cine întărește aceste mecanisme care transformă rușinea într-un mare bau-bau?

Pe de-o parte, omul însuși prin standardele și referințele disfuncționale și iraționale; pe de altă parte, spectatorii rușinii.

Adică eu, martor al acestei emoții la cel din fața mea, am puterea să îl ajut dacă vreau: să îl trag înapoi sus din pământ, să îi pansez obrazul crăpat sub ochii mei. Cum fac asta? O posibilitate ar fi să îmi aduc și eu rușinea, lângă rușinea lui (ex."vrei să îți spun unul dintre cele mai rușinoase momente ale mele?" - îl ajut să își potolească rușinea prin consens). Altă posibilitate ar fi să îl ajut să înțeleagă că nu e catastrofal ceea ce a făcut; că se mai întâmplă; că nu m-a dezamăgit; și așa mai departe, în funcție de context.

Cum poate rușinatul să își reducă reactivitatea emoțională în acele momente? O posibilitate ar fi să o recunoască cu voce tare ("uite, acum îmi e rușine")

Semnele psiho-fiziologice (înroșirea feței, blocarea limbajului, etc.) ar mai putea avea un rol - acela de a semnala spectatorului la rușinea mea că am nevoie de o vorbă bună și de o încurajare în situația dată. Dacă obrazul înroșit nu ar avea și acest rol vital al implicării celuilalt în reglarea acestei emoții, atunci nu ne-am înroși noi, oare, și când trăim rușinea singuri?

Photo credit: Pinterest

Există trăsături pe care le urâm la alții într-un mod categoric, consecvent și necondiționat? - ne întreabă Verena Kast ...
27/07/2022

Există trăsături pe care le urâm la alții într-un mod categoric, consecvent și necondiționat? - ne întreabă Verena Kast în cartea "Umbra din noi".

Sigur ca da, putem urî la alții și urâm (!) fie și nedându-ne seama trăsături refulate, frici, slăbiciuni - toate ale noastre; neconștientizate, dar tot ale noastre rămân.

İată cm răspunde Jung la problema acestui rău:

"Cine vrea să capete un răspuns la problema răului, așa cm se pune azi, are nevoie, așadar, în primul rând de o cunoaștere de sine. [...] Trebuie să știe fără menajamente de cât bine și de câte fapte rușinoase este capabil și să se ferească s-o ia pe una drept reală și pe cealaltă drept iluzie."

De ce urâm ceea ce urâm?

Pentru că, raspunde Verena Kast, atunci când suntem surprinși asupra unui comportament care nu corespunde Eului nostru ideal, ne rușinam (iată o valență pozitivă a emoției de rușine).

Acesta este și motivul pentru care avem tendința de a proiecta asupra altor persoane, de a percepe la alții anumite aspecte mai întunecate ale personalității noastre.

Acești oameni sunt țapii noștri ispășitori, la ei ne deranjează ceea ce aparține de fapt umbrei noastre sau are, cel putin, o legătură cu aceasta.

Nu, nu suntem doar "ființe de Lumină" și "îngeri ai Luminii" cm ne păcălesc unii - suntem oameni cu oase și carne, într-o lume în care orice lumină (fie ea interioară, metaforică) creează umbre și jocuri ale umbrelor.

Ca să ne formăm o imagine coerentă despre lume, avem nevoie să vedem atât umbrele din noi, cât și cele pe care le formăm cu lumina noastră.

Photo credit: Pinterest

Durerea mică pe care copilul reușește să o traverseze azi este capacitatea de adaptare la boală a adultului de mâine. Va...
25/07/2022

Durerea mică pe care copilul reușește să o traverseze azi este capacitatea de adaptare la boală a adultului de mâine.

Validarea emoțiilor pe care copilul le trăiește azi este superputerea viitorului adult de a face față durerii.

Obstacolele întâlnite de copil azi sunt toleranța la frustrare a adultului care se formează.

Durerea este o certitudine a vieții omenești dar suferința (modul în care întărim durerea) depinde de semințele sădite în copilarie și de experiențele din perioada de formare a viitorului adult.

"Îmi doresc pentru copilul meu, când va fi mare, să facă față cu bine durerilor și pierderilor" merită același loc în obiectivele de parenting ca și "îmi doresc pentru copilul meu, când va fi mare, să se simtă împlinit".

Photo credit: Pinterest

Să fii alături de un om care trece prin durere este cel mai inălțător fapt pe care un om îl poate face pentru un altu...
21/07/2022

Să fii alături de un om care trece prin durere este cel mai inălțător fapt pe care un om îl poate face pentru un altul.
"La bine și la greu" poate nu este doar un fragment al jurământului de căsătorie, ci o promisiune pe care toți ar fi bine să ne-o facem unii altora 💛.

Address

Brasov

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:00
Tuesday 08:00 - 16:00
Wednesday 08:00 - 16:00
Thursday 08:00 - 16:00
Friday 08:00 - 16:00

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Andreea Fodor posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Practice

Send a message to Andreea Fodor:

Shortcuts

Share

Share on Facebook Share on Twitter Share on LinkedIn
Share on Pinterest Share on Reddit Share via Email
Share on WhatsApp Share on Instagram Share on Telegram

Category