What are the opening hours?

Monday 10:00 - 20:00 Tuesday 10:00 - 21:00 Wednesday 10:00 - 20:00 Thursday 10:00 - 21:00 Friday 10:00 - 19:00 Saturday 09:00 - 16:00

A Conscious Creation by Alice Leiber, Strada Baritiu nr. 1A, Brasov (2026)

08/03/2026

Astăzi este despre femei.
Despre mame.
Dar mai ales despre ceva ce văd în fiecare zi și care, paradoxal, femeile rareori văd despre ele însele.

Văd diamante.

Diamante mici, vii, care stau ascunse în interiorul fiecărei femei.
Și care încep să strălucească imediat ce apare un pic de siguranță, un compliment sincer, o bucurie simplă, o privire în care este văzută cu adevărat.

Strălucirea unei femei nu apare pentru că o merită. Strălucirea este deja acolo.
Uneori trebuie doar să fie onorată, respectată, conținută de cei din jur ca să iasă la suprafață.

Iar mama este începutul tuturor lucrurilor.

Mama este acordul pe care îl primim la viață. Prima energie care ne spune: „da, poți exista aici”.

Dar multe mame uită ceva esențial.

Își sacrifică strălucirea pentru că rolul lor devine grija pentru ceilalți.
Se ocupă de copii, de familie, de lume.
Și undeva pe drum uită că sunt, înainte de toate, femei.

Nu tiparele educă cel mai profund.
Nu „așa se face”.
Ci strălucirea unei femei care își trăiește viața.

Femeia modernă încă învață acest lucru.
Învață să își exercite drepturile, darurile, libertatea.
Dar uneori uită că ea este cea care decide.

Alteori uită să primească:

Iubire.
Atenție.
Susținere.
Respect.

Uneori construiește imperii. Dar nu mereu știe pentru cine.
Și totuși… în esența ei, femeia este deja tot ce este nevoie.
O femeie devine cu adevărat extraordinară într-un moment foarte simplu:

Când tace.

Nu tăcerea aceea veche, patriarhală, în care femeia era redusă la tăcere.
Ci tăcerea aceea calmă în care ea știe cine este.

Zâmbește, iar energia ei, alegerile ei, prezența ei nu lasă altora decât o singură opțiune:

să o respecte,
să o iubească,
să o descopere.

Astăzi, de Ziua Femeii, vreau să îți spun ceva simplu.

Dragă femeie,

zâmbește:

Complice!
Cu subînțeles!
Ghiduș!
Senin!

Și râzi cât poți de bucurie că ești atâtea povești, atâtea variante și atâtea posibilități.

Pentru că, uneori, tot ce trebuie să faci este să îți amintești:

diamantul acela a fost mereu acolo.

La mulți ani, femei frumoase!

31/12/2025

🖤 Azi nu am niciun mesaj pentru alții.

Am stat în piață.
Am văzut poze perfecte, zâmbete, pungi, cadouri.
Am văzut și oameni înghețați, obosiți, comercianți care nu mai sperau la nimic „nou”.

Și mi-am dat seama de ceva simplu:
astăzi nu vreau să transmit nimic nimănui.

Azi vreau să îmi spun mie că mă văd.
Cu munca mea.
Cu oboseala.
Cu eșecurile.
Cu creșterea.
Cu puterea.
Cu încăpățânarea.
Cu visele neîmplinite și cu cele pe care încă le judec.

Vreau să îmi spun că este în regulă.
Că îmi sunt recunoscătoare că sunt eu — nu versiunea corectată, nu cea promisă, nu cea ideala.

În anul care vine nu vreau doar să mi se întâmple magie.
Vreau să fiu magie.
Nu ca rol.
Ca practică zilnică.

Nu pentru că înainte a fost greșit.
Ci din dorul de a mă descoperi în mai multe culori.

Și înainte să intri în anul nou, oprește-te o clipă:
dacă nu ai mai fugi în urări pentru alții,
ce ți-ai datora să-ți spui ție astăzi?

Sa avem fiecare o trecere in noul an si ciclu cu noi insine in bucurie ca suntem noi!

24/12/2025

Pragul Crăciunului

Am văzut în ultimele zile oameni mergând încet, cu privirea în jos.
Zâmbeau. Dar zâmbetul nu era viu.
Nu era tristețe, ci ceva mai greu de numit: o oboseală care încerca să pară bucurie.

Crăciunul a devenit, pentru mulți, un exercițiu de menținere a aparenței.
Un ritual repetat corect, dar golit de ritm.
Un „trebuie” bine ambalat.

Poate de aceea nu mai aduce bucurie.
Nu pentru că este greșit, ci pentru că este decuplat de la ceea ce suntem acum.

Crăciunul nu este obligat să ne facă fericiți.
Nu este o probă emoțională.
Nu este un examen al recunoștinței.

Poate este altceva.

Poate este un prag.

Un punct în care viața ne cere să ne oprim suficient de mult încât să ne reașezăm ritmul.
Să respirăm.
Să vedem ce din noi mai este viu și ce doar se repetă din inerție.

Am pierdut bucuria nu pentru că nu mai știm să iubim,
ci pentru că ne-am îndepărtat de centrul din care iubirea se naște firesc.
Ne-am grăbit.
Am performat emoțional.
Am înlocuit adevărul personal cu forme corecte.

Crăciunul, în esența lui, nu cere entuziasm.
Cere prezență.

Este locul în care întreaga moștenire pe care ai primit-o poate fi onorată fără să fie idealizată.
Familia așa cm a fost.
Drumul așa cm s-a întâmplat.
Corpul așa cm este.

Nu pentru a rămâne acolo.
Ci pentru a crea mai departe dintr-un loc mai stabil.

A onora nu înseamnă a purta.
Înseamnă a recunoaște și a așeza.

Dintr-un Crăciun trăit ca prag, nu ca emoție forțată, se nasc paliere noi de creație.
Lucruri care nu mai au nevoie de împingere.
Relații care nu mai cer mască.
Alegeri care nu mai vin din lipsă.

Nu bucuria este scopul.
Ci reancorarea.

Din ea, bucuria apare singură — discret, real, fără spectacol.

Poate acesta este Crăciunul:
nu ce simți,
ci locul din care alegi să creezi mai departe.

01/12/2025

1 Decembrie – Ziua în care Dragonul României respiră din nou prin noi

Astăzi, dincolo de parade, panglici și urări automate, se deschide un portal pe care îl simți doar dacă vii cu inima trează:
portalul Dragonului României – spiritele străvechi care păzesc ADN-ul acestui pământ.

România nu este doar o țară.
Este un organism viu, cu un câmp energetic unic în lume, activ doar aici, la întâlnirea Carpaților cu cerul.
Un câmp care te recunoaște după amprentă, după vibrație, după felul în care îți pulsează sângele atunci când auzi un „Doamne, ocrotește-i pe români” cântat din inimă, nu din tradiție.

Astăzi, Dragonul nu cere patriotism.
Cere prezență.

Cere să îți amintești cine ai devenit aici.
Ce ai vindecat aici.
Ce ai primit fără să plătești vreodată integral:

– limba care îți ține sufletul în corp,
– munții care îți țin spatele când nu mai poți,
– neamul care te împinge din spate chiar și când nu îl mai auzi,
– și geniul interior pe care doar solul acesta îl poate activa.

Da, avem un ADN special.
Și nu, nu este metaforă.

În câmpul neamului nostru există o frecvență care se activează doar când trăiești aici sau când inima ta rămâne legată de pământul acesta, chiar dacă trupul pleacă.

Este frecvența Reactivării Dragonului:
curaj, rezistență, intuiție, podul acela dintre cer și pământ pe care puține popoare îl țin deschis fără ritualuri complicate.
Noi îl avem în sânge.

Astăzi, stai o clipă în tine și spune:
„Mulțumesc, România, pentru felul în care m-ai ținut când nu știam încă să stau în picioare.”

Pentru că țara aceasta te vede.
Chiar și atunci când tu uiți să o vezi.

Și dacă vrei să te reconectezi acum, respiră adânc și imaginează-ți Dragonul ridicându-se din Carpați, cu solzii făcuți din lumină și pământ.
Lasă-l să îți atingă sternul. Acolo, în centru, este pecetea recunoștinței.
Când se aprinde, se rescrie tot: direcție, curaj, sens.

Astăzi nu sărbătorim țara.
Astăzi ne reamintim cine devenim atunci când țara respiră prin noi.

La mulți ani nouă — celor care simt, vindecă, ridică și duc mai departe.

🔥 România nu este locul unde trăim.
România este forța prin care ne trezim.

01/12/2025

Copil pierdut în Decembrie

Și adultul care în sfârșit s-a întors după el.

Există oameni care se simt rău în decembrie
— dar nu pentru că este frig, nici pentru că se apropie sărbătorile.
Ci pentru că, odată cu luminile orașului, se aprind și umbrele lor.

Pentru unii, decembrie este magia copilăriei.
Pentru alții… este amintirea tăcerii.

Este luna în care unii copii au învățat că Moșul vine.
Și alții au învățat că tatăl pleacă.

Este luna cadourilor împachetate.
Dar și luna promisiunilor neîmplinite.
Este luna în care casa miroase a cozonaci.
Sau luna în care casa miroase a frică, a lipsă, a dor, a „mama face tot”.

Există un copil în fiecare adult care a învățat să tacă.
Să nu ceară.
Să nu deranjeze.
Să se facă mare prea devreme.
Să fie responsabil, puternic, echilibrat, înțelept…
în timp ce sufletul lui mic bătea în perete:
„Dar cu mine cine vine? Pe mine cine mă duce? Pe mine cine mă vede?”

Unii copii se pierd în vară.
Alții se pierd în toamnă.
Dar cei mai mulți…
se pierd în decembrie.

Pentru că decembrie este o oglindă.
Îți arată tot ce ai primit.
Și, mai ales, tot ce nu ai primit niciodată.
________________________________________
Copilul care așteaptă de 30 de ani un brad. O excursie. O patină. O promisiune ținută.
Când nu primești ce ai nevoie emoțional, corpul încearcă să compenseze.
Reține apă.
Se umflă.
Inflamează.
Se apără.
Ține durerea în țesuturi, în glande, în piept, în spate, în tot ce nu ai avut voie să simți când erai mic.

Există oameni care nu se îngrașă, ci se protejează.
Oameni care nu se umflă, ci țin locul pentru cine nu a venit.
Oameni care nu se simt obosiți, ci abandonați interior.

Și vine un moment.
Un moment în care simți că nu mai poți să duci încă un decembrie în care tu ești adultul, salvatorul, reparatorul, responsabilul, mama tuturor…
și copilul tău interior tot singur rămâne.

Și atunci se întâmplă ceva.
Ceva sacru.
Ceva ce medicina nu explică, dar sufletul știe:
copilul ăla cere să fie salvat. De tine.
________________________________________
Momentul în care te întorci după copilul tău interior
Există o propoziție care schimbă vieți:
„Ești al meu și cu mine.”
Nu „ai mei”,
nu „ai familiei”,
nu „ai neamului”,
nu „ai trecutului”,
nu „ai responsabilităților”.
Al meu. Cu mine.
Este propoziția pe care orice copil abandonat emoțional ar fi vrut să o audă.

O propoziție simplă, dar cu putere de cutremur.
Este prima dată când adultul și copilul se întâlnesc.
Prima dată când femeia și fetița interioră devin UNA.Sau bărbatul si băiețelul lui interior devin UNU.
Prima dată când nu mai aștepți pe nimeni.
Primești.
Te iei înapoi.

Și când adultul spune:
„Eu te țin. Eu te iau cu mine. Astăzi ne bucurăm împreună.”
— ceva în corp se dezleagă.
Glandele se calmează.
Inflamația cedează.
Respirația se adâncește.
Pieptul nu mai strigă.
Picioarele nu se mai umflă.
Pentru că, în sfârșit, copilul are un adult.
Pe tine.
________________________________________
Ritual scurt de Parenting Interior – pentru toți copiii pierduți în Decembrie
(30 de secunde. De făcut oriunde. Mai ales când doare.)

Pune mâna stângă pe inimă.
Mâna dreaptă pe abdomen.
Închide ochii o clipă.
Respiră lent.

Și spune:
„Te văd.
Te iau cu mine.
Nu mai ești singur.
Eu sunt adultul tău.
Eu te țin.
Astăzi ne bucurăm.”

Și apoi, ultimul pas — cel vindecător:
„Poți să te joci acum.”

Dacă îți vine să plângi, lasă.
Dacă îți vine să râzi, lasă.
Dacă în corp se simte cald, rece, vibrând, lăsând — este detox emoțional.
Acesta este momentul în care copiii pierduți se întorc acasă.
________________________________________
Epilog – Când în sfârșit îți auzi copilul chiuind

Într-o lume în care am crescut prea repede,
în care am muncit prea mult,
în care am dus neamul în spate,
în care am fost părinți înainte să fim copii…
vine un moment de grație.

Un moment în care nu mai vrei doar să supraviețuiești.
Începi să trăiești.

Și, poate, pentru prima dată în viață,
auzi în interior un sunet pe care nu l-ai auzit niciodată:

chiuitul de bucurie al copilului tău interior.

Este sunetul libertății.
Al vindecării.
Al vieții care începe din nou.
În decembrie.

30/11/2025

🐺 Sfântul Andrei — Noaptea Străjerului Alb

Ocrotitorul României. Apostolul Lupilor. Păzitorul pragurilor dintre lumi.

Astăzi nu marcăm doar un nume din calendar — ci o moștenire vie a acestui pământ. Sfântul Andrei a pășit pe meleagurile noastre, în Dobrogea, răspândind lumina printre strămoșii daci, ceea ce l-a consacrat drept protector al României.

Dar să nu uităm: înainte de a veni creștinismul,
lupul era simbolul sacru al acestui neam.
Și fix aici devine interesant…

🌑 Noaptea dintre lumi

În tradiția populară, noaptea Sfântului Andrei este un prag energetic: strigoii, spiritele rătăcitoare și umbrele trecutului pot încerca să se apropie de casele oamenilor.

Așa au apărut ritualurile de protecție:
🧄 usturoiul la uși și la ferestre
🌾 grâul pus la încolțit — semn al renașterii
🔒 vasele întoarse cu gura în jos
🙏 rugăciuni, focuri aprinse, veghe

Este noaptea în care se simte miros de magie autentică, nu de Halloween importat.

🐺 Apostolul Lupilor

Legenda spune că Sfântul Andrei avea puterea să îmblânzească lupii. De aceea, astăzi este asociat cu protecția celor rătăciți și a animalelor sălbatice.

Lupul nu a fost niciodată doar un animal.
Pentru daci, lupul era spirit-totem, semn al curajului și al libertății totale.
Era profesorul instinctelor, paznicul tribului și evaluatorul fricii din sufletul omului.

Dacă lupii urlau în această noapte… se spunea că prind glas omenesc și transmit semne din lumea nevăzută.

Și hai să fim sinceri: câți dintre noi nu avem un lup interior care vrea să iasă la lumină?

🔥 Ritual simplu pentru energia acestei nopți

Dacă vrei să faci pace cu străjerii nevăzuți:

• aprinde o lumânare albă
• pune lângă ea un cățel de usturoi și o mână de grâu
• respiră adânc și simte strămoșii în spatele tău
• rostește o intenție:
„Sunt protejat(ă). Sunt treaz(ă). Mă deschid spre ghidarea adevărului.”

Grâul îl păstrezi — să încolțească — ca simbol că lumina răsare din întuneric.

🌀 Moștenirea noastră profundă

Ziua de azi este despre:
• legătura cu Pământul
• instinctul viu
• curajul de a trece praguri
• protecția divină
• strămoșii care veghează prin lupii lor

Poate că în sufletul nostru există încă un dac cu coiful de lup care refuză să uite cine este.

Și poate că Sfântul Andrei nu a venit întâmplător aici.
Poate că acest pământ cere mereu lumină și forță.

🎉 La mulți ani, Andrei & Andreea!

Să purtați în numele vostru:
🗝 claritatea celor care ghidau primii pași ai credinței
🛡 protecția străjerului din noaptea lungă
🔥 forța lupului care nu negociază libertatea

Să vă fie drumul senin și puterea curată.
Astăzi este și despre voi.

24/11/2025

Când Pământul are nevoie de tine, nu-ți mai negociază traseul. Te mută.

Și exact așa am ajuns… în inima Brașovului, fix în Piața Sfatului.
Un sanctuar intim, cosy, cu cristale, lumânări și un colț care deja șoptește povești energetice celor care intră.

Cabinetul și spațiul de curs s-au refăcut ca un alt strat al meu:
mai ancorat, mai matur, mai profund… și cu un nivel de magie pe care îl simți înainte să deschizi ușa.

Aici nu vin doar oamenii — vin procese, linii de timp, chemări.
Și vin când trebuie.

Așa că da, îl inaugurăm cm se cuvine:
cu un ritual de deschidere a spațiului, un portal nou pentru sesiunile și activările care urmează.

Dacă simți că este momentul tău, că ești gata să înțelegi ce vrea viața să lucreze prin tine, sau pur și simplu ai nevoie să „respiri altfel”...ușa este deschisă.

📍 str. Baritiu nr.1A, Piața Sfatului, Brașov — noul meu templu urban

Scrie-mi pentru programare.
Și da, ritualul de inaugurare va fi cu tine, cu mine și cu energia care ne-a adus aici.

08/11/2025

La multi ani celor care purtati numele Arhanghelilor Mihail si Gabriel!

Mihail sa va aduca claritate in viziune si Gabriel sa va ghideze spre darurile voastre!

Fie ca le purtati numele sau nu, astazi le puteti aprinde cate o lumanare si ii puteti ruga sa va indrume spre bucuria sufletului vostru(Gabriel) si spre misiunea voastra(Mihail)!

07/11/2025

✴️ Când tăcerea lui Dumnezeu e cel mai clar răspuns

Când cerul tace,
nu este pentru că te-a uitat.
Este pentru că te-a crescut.
Și știe că poți alege singur.

Tăcerea nu este gol,
ci spațiul sacru în care Dumnezeu îți predă ghidarea.
De acolo începe dansul.

Uneori îți șoptește: „Pas înainte.”
Apoi: „Stai.”
„Întoarce-te.”
Și tu pășești prin furtuna nevăzutului,
urmând o voce care nu se mai aude,
ci se simte.

Așa se învață credința adevărată:
nu din semne,
ci din tăcerea în care îți recunoști propria vibrație divină.

Când Dumnezeu tace,
nu este sfârșitul rugăciunii —
e începutul colaborării.

💠 Tăcerea Lui nu este absență,
ci invitația de a dansa cu viața până când înțelegi
că El a fost pasul din tine, tot timpul.

💬 Cui îi vorbește azi acest text?
Scrie în comentarii ce înseamnă pentru tine tăcerea divină.
Poate acolo, în acel gol, Divinitatea doar te ascultă.

03/11/2025

✴️ Iluzia idealului

sau de ce așteptăm iubirea care să ne confirme
și o ratăm pe cea care ne transformă.

Nu idealul te ține captiv.
Ci puterea pe care crezi că o ai
atâta timp cât el rămâne intangibil.

Idealul este forma cea mai elegantă a controlului.
Îți dă impresia că ești „conștient”, „selectiv”, „pe vibrație înaltă” —
dar, de fapt, te ține blocat în propria poveste despre perfecțiune.

Și atunci, fiecare om care te atinge
devine o oglindă imperfectă.
Fiecare relație care nu se potrivește exact cu imaginea ta
devine o dovadă că „nu era timpul”, „nu era persoana”.

Dar adevărul este altul:
nu vrei să pierzi puterea pe care ți-o dă imposibilul.

Idealul e o sabie făcută din lumină falsă —
taie tot ce este viu, ca să păstreze doar imaginea perfectă.

Iubirea reală, însă,
nu vine să te confirme.
Vine să te clatine
până ți se prăbușește tot ce era fals stabil.

Idealul este proiecția sinelui
care încă se teme de întrupare.
Iar chemarea reală este mereu imperfectă —
vine transpirată, uneori grea, întotdeauna vie.

💠 Adevărul este simplu:
Când renunți la ideal, nu pierzi nimic.
Doar dai voie iubirii să te atingă fără măști.

Și acolo, în acel moment crud,
dezgolit de formă —
începe maturitatea sufletului.

💬 Nu te mai întreba cm ar trebui să arate iubirea.
Întreabă-te doar: pot să o recunosc, chiar dacă nu seamănă cu visul meu?

31/10/2025

✴️ Cum se simte falsul „divin” în corp

Nu toate vocile care par luminoase sunt vocea lui Dumnezeu.
Unele doar imită lumina,
ca să vadă dacă ai învățat să recunoști adevărul.

Vocea falsă nu minte prin cuvinte.
Minte prin ton.
Prin senzația de grabă, de vină, de datorie spirituală.
Te face să crezi că dacă nu urmezi mesajul,
pierzi o șansă divină.

Adevărata voce a lui Dumnezeu
nu cere să te miști repede.
Cere să fii în tine.

Am văzut oameni convinși că au primit ghidare.
„Mi s-a spus să plec.”
„Mi s-a spus că nu este potrivit.”
„Mi s-a spus că el nu e omul meu.”
Și în spatele acestor mesaje am văzut frică, nu lumină.
Egouri spirituale, entități subtile, răni vechi care se joacă cu percepția.

Când Dumnezeu îți vorbește,
răspunsul este liniște.
Fie că e „da” sau „nu”,
corpul tău devine pace.

Falsul divin vine cu intensitate.
Lumina autentică vine cu certitudine blândă.
Una te forțează să acționezi.
Cealaltă îți dă voie să respiri.

Corpul știe.
Dacă vocea pe care o auzi te micșorează,
te face să te îndoiești de tine,
te rupe de iubire —
nu era Dumnezeu.

Când asculți vocea divină,
nu pierzi oameni.
Eliberezi legături care nu te mai pot însoți în lumină.

💠 Iluminarea falsă arde repede și lasă cenușă.
Iluminarea reală luminează în tăcere și rămâne.

29/10/2025

✴️ Nu toate vocile care te cheamă sunt vocea lui Dumnezeu.

Trăim într-o lume în care vocile nu se mai aud doar cu urechile.
Le simțim în vis, în semne, în oameni care apar și dispar exact când ceva din noi se clatină.

Dar nu toate sunt ghidare.
Unele sunt test.
Altele — interferență.

Vocea divină nu creează frică.
Nu acuză.
Nu impune.
Ea nu te micșorează în fața altuia — te ridică în tine.

Când Divinitatea îți vorbește,
corpul se liniștește, chiar dacă adevărul doare.
Când altceva vorbește prin rușine, panică sau confuzie,
nu este ghidare — este vibrație străină.

Lumina adevărată nu îți cere să renunți la tine.
Îți amintește cine ești.

De aceea, discernământul este rugăciunea modernă.
Să știi când vorbește iubirea
și când se travestește frica.

💠 Nu orice voce care te cheamă este destinul tău.
Unele sunt doar ecourile trecutului
care te mai încearcă o dată.

A Conscious Creation by Alice Leiber

08/03/2026

31/12/2025

24/12/2025

01/12/2025

01/12/2025

30/11/2025

24/11/2025

08/11/2025

07/11/2025

03/11/2025

31/10/2025

29/10/2025

Address

Opening Hours

Telephone

Website

Alerts

Contact The Practice

Shortcuts

Share

Category

Monday	10:00 - 20:00
Tuesday	10:00 - 21:00
Wednesday	10:00 - 20:00
Thursday	10:00 - 21:00
Friday	10:00 - 19:00
Saturday	09:00 - 16:00